Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

miercuri, 30 mai 2012

Sita

Strecoară-ți timpul perecut prin sită și ai să afli cât de bun gospodar ești.

luni, 28 mai 2012

Acasă

În 6 luni te poți obișnui că nu ai nimic în afară de două valize. (Pe care nici nu le-ai despachetat de tot până acum, pentru că aștepți să te muți din nou. Iar să te muți este parte din programul tău.)
Te simți ciudat când ajungi iar în casa ta. Parcă nu mai e a ta, nu o simți a ta.

Dar în ea este Fericirea!
Acasă înseamnă oamenii din viața ta!

vineri, 18 mai 2012

O zi muncită timp de 42 de ani

- Spune „42„!
- Am zis, azi dimineață, la 10 jumătate.
- Și? Ce simți?
- Ce să simt...tot ce nu mă lasă, mi se lasă. Doar cu anii și privirea tot înainte. :)



sâmbătă, 12 mai 2012

Gândul zilei

Tăcerile! Le poți urî, le poți iubi.
Depinde ale cui tăceri te asurzesc.
Contează dacă îți sparg timpanele, dacă te rănesc, dacă te îmbogățesc.

Îmi plac cuvintele! Deopotrivă, aerul nu trebuie umplut cu ele.
Cine cântărește? Cuvintele, tăcerile...

duminică, 6 mai 2012

Alandala

Discutam cu o prietenă, femeile sunt veșnic bântuite de fantome.
Fantome care au ocupat tot locul în inima lor.
Deși„ morți„ , bieții de ei, și-au lăsat în urmă vocile, cuvintele, spațiul plin cu amintiri puternice.
De ce nu știu bărbații să se despartă? De ce aleg cea mai stupidă, dar eficientă! cale de a termina o relație?
De cele mai multe ori femeia rămâne legată de el, pentru că nu înțelege. Nu înțelege de ce brusc, de ce dintr-o dată. 
Femeile iartă întotdeauna dacă li se oferă o explicație. Măcar mințiți frumos.

Desigur, eu sunt atipică, dacă vreți să vă despărțiți de mine, eu nu mai vreau nicio explicație. Nu, înseamnă Nu, indiferent cât de bine și frumos e îmbrăcat. De ce să mai pierdem timpul?
Și eu mai și cred că „Dacă dragoste nu e, nu-i bai!” :))

Toți vor fericirea. Eu mă mulțumesc cu banii. ( I-am spus unei coreence că ”banii nu aduc fericirea, dar o întrețin!” și s-a grăbit imediat să mă contrazică...cică am dreptate, dar n-am. Eu, cel puțin, sunt coerentă.)

Nu mi s-a mai întâmplat mare lucru în ultima vreme, nu m-a străbătut niciun fior sau idee, așa că ”decât” v-am citit când mi-a permis timpul. În rest sunt atentă să respir, să mănânc sănătos, am zile când reușesc să mă abțin de la ciocolată, n-am dat-o nici pe alcool, nici pe altele...o singură dată mi-a venit să fumez, dar n-am fumat. Și mai am 21 de zile...