Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

joi, 28 februarie 2013

Moara care macină

Îmi cere iertare în caz că m-a rănit cu ceva. Mă întreb, automat, ce este mai rău, să ceri iertare just in case sau să nu înțelegi dacă ai greșit ceva?
Mi se răspunde tipic: ai să mori repede, gândești prea mult!
Ei, asta-i, să mor de altceva decât de sfârșit de zile.

De la fetele cu diamante știu că diamantele strălucesc mereu. Când am fost surprinsă că am găsit unul, mă întreb dacă e un diamant adevărat. Deși l-am pus la loc de cinste, ceva mai sus de între sâni, nu văd mereu reflexii pe piele. Pielea mea e prea groasă sau piatra nu e diamant?
Acum am probleme și cu vederea!

Am plecat permanent sau temporar?
Permanent seamană cu perfect, iar eu nu sunt nemuritoare.
Temporalitatea este dată de durata vieții mele, iar viața mea hrănește permanent alte două vieți.
Deci, da.

Când îmi este bine 5 minute întru în panică, mi se pare că va urma ceva rău. Ar trebui să iau niște lecții de fericire, poate ajung la performanțe de o zi.
În viață totul e obișnuință! 

Copilu mă uimește, s-a făcut mare. Ieri, la interviul lui, a preferat să fiu cu el. A vorbit frumos, s-a vândut destul de bine. Și am înțeles că simpla mea prezență a fost un suport. 
Iar în 27 martie îmi umplu brațele cu copiii mei.