Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

luni, 24 iulie 2017

când deschizi gura și se face curent

Cu Vladi încep o discuție dar nu știu niciodată până unde ajung cu ea.
Îi spuneam cât de repede pot depista romanii în mulțime. În replică îmi zice că el poate deosebi o chinezoaica din China de una din Canada, în mulțime.
Adica, mare scofală ce pot eu!
Apoi îmi aruncă o privire și îmi trântește scurt „ și nici tu nu ești specială”. Îmi vine să cer completări, adică ce, tot față de romancă , sau tot față de chinezoaică? Nu mai zic nimic să nu agravăm.

Îmi place să ascult romanii în autobuz, De regula aceleași convorbiri, despre bani și despre jobul prost plătit, de multe ori la negru.

Ei bine, am auzit ceva diferit, de data asta.
Doi muncitori în construcții și comentariile lor pe la 7 dimineața.
O tânără englezoaică, de vreo 15-16 ani, sta în picioare.
Românul, mare critic de detoate, vorbind tare (că doar și-așa nu ne înțeleg proștii aștia) zice:
” Ia uite-o și pe asta, ce față de panaramă are...uite căt de stoarsă e. Păi asta pănă la 25 de ani e mai futută decât bunică-mea la 80.”

Și mai am una, de-a Silviei, în autobuz în Copenhaga.
O pereche de români se așează pe bancheta din fața ei. Fata, după un timp, îi zice prietenului care era cu ochii în telefon, ”uite ce frumoasa e fata asta!”. Băiatul, o privește pe Silvia pentru o fracțiune de secundă și trântește cu mucii în fasole, ”cine tu, curva asta?”.



vineri, 30 iunie 2017

la meci

Sunt cinci ani de când șutez în țara asta, din când în când mai și nimeresc.
În septembrie încep o altă școală, dar nu pentru că pasiunea mă copleșește, ci din considerente practice de existență pe meleaguri extinse.

Nici sistemul lor cu viteza melcului bolnav de reumatism nu mă mai enervează ca la început.
Copiii mă întreabă dacă nu m-am săturat.
Ba da, și încă cum, dar incerc să aleg mai mult capul decăt piciorele. Zău dacă îmi dau seama cu care stau mai prost în acest moment.

Și zilele curg ca apa printre bolovani, slefuindu-i/tocindu-i.

marți, 21 martie 2017

Când râd

Două lucruri m-au făcut anul ăsta să râd până la tuse înecăcioasă și anume: filmul ” Get him to the Greek” și astăzi, părul colegei mele Alice.
Mi-ar fi plăcut să-i fac o poză să-mi rămână pentru zilele de restriște, dar nu se poate/nu se face.
Totuși, ceva care aduce binișor cu părul ei de pe frunte, caci da, și-a tras părul/peruca până aproape de spâncene, ar fi cam așa :



Și cum noi est europenii n-avem maniere și dăm constant cu mucii în fasole, că așa ne e scris în ADN, lituanianul din fața mea o întreabă holbat: ce dracu` e aia din capul tău?

duminică, 12 martie 2017

Vreme trece

Îi setam colegei mele de serviciu online banking pe telefonul ei. Mare lucru!
Ei bine, când realizezi ca îți ia mai mult de trei rulari sa-ți selectezi anul de naștere, când mâna nu îți mai ajunge ca să ai telefonul cât mai departe de ochi ...ca sa poți citi, când răspunzi la întrebarea de securitate „ cum o cheama pe mama ta?„ cu ”nu știu„ e clar ca devine mare lucru.
Mai era o întrebare de securitate ”locul tau de naștere?” , dar și la asta a răspuns greșit.
Ce mă îngrijorează e că și eu rulez cam mult până dau de anul nașterii și îndepărtez destul de mult telefonul ca să văd mai bine. De cele mai multe ori trișez și măresc imaginea. Dar tot se cheamă că vremea trece.

vineri, 10 martie 2017

Gând


Aseară m-am întrebat: m-am întărit eu sau doar nu-mi mai pasă?

Și ce e de făcut acum când nu îmi mai pasă?




marți, 10 martie 2015

Exista viata dupa moarte!

Dupa ce Vladi imi spune ca el a crezut, pe cand era mic mic, ca toti adultii sunt inteligenti, il treb si eu, de curiozitate, ce crede despre asta acum.
Raspunde in stilul lui Moromete, zambind, ca niciodata nu s-a inselat atat de tare.

Cat de tare ne inselam noi, adultii, cand credem/nu credem ca putem fi prieteni cu "fostii" dupa divort.
Zilele trecute, citeam la comentarii, la scrisoarea de adio a Cezarei Dafinescu pentru regretatul George Motoi.
Am observat doua categorii de comentarii, se poate sa fii prieten dupa divort si nu se poate.
Este prietenie relatia de dupa divort sau e altceva?
Un comentariu zicea ca trebuie sa fie absolut nebuna/absolut nebune cealalta/celelalte persoane care orbiteaza in jurul celor doi divortati, dupa separarea lor, cand accepta "prietenia" dintre cei doi.

Am divortat. In timpul divortului am fost acasa, bineinteles. Inainte de notar, ne-am dus impreuna la cumparaturi. La notar, a fost de ca si cum am rezolvat situatia unei facturi restante, scurt si simplu. Dupa semnarea actului cu privina, el m-a dus cu masina unde aveam nevoie dupa care a plecat la serviciu, inapoi. Nu am discutat nici inainte, nici dupa si nici de atunci absolut nicmic despre divortul nostru.

Nu vorbim nici mai des  nici mai rar decat inainte de divort. Daca merg in Romania, vine si ma asteapta la aeroport. Nu, nu e mai tandru. Nu, nu a incercat sa ne impacam. Nu, nu aduce vorba despre noi. Vorbim numai despre copiii nostri. Locuinta am decis sa o lasam copiilor, sa aiba si ei o casa unde sa revina in caz de dor...orice. Cand merg in Romania gatesc pentru toti, stam la aceeasi masa toti. Parca el e mai relaxat. Eu nu stiu cum sunt. Am regrete pentru ca nu a mers. Dar nici nu e drum de intors. Privirea mea este inainte.

Nu suntem prieteni, ca nu ne impartasim vietile si problemele. Dar, totodata, parca impartasim mai multe decat cand eram imreuna. Avem, asa, o detasare. Si nu mai cautam suport la celalat. Doar ne spunem unele cand intamplarea ne aduna la un loc.

Noi ce suntem?
Noi ce-am fost?

miercuri, 15 octombrie 2014

Să înțelegi când e timpul să te oprești

Ray e un tip docil. Însă, mâinile și picioarele nu îl mai ascultă de mult timp.
A fost diagnosticat cu boala Huntington când avea 30 de ani. Era căsătorit, fără copii.
Boala Huntington este o boala genetică, probabilitatea de transmirere la copil este de 50%.
După ce a aflat diagnosticul, a divorțat.
Nu a mai fost cu o altă femeie de atunci.

Să înțelegi că e timpul să te oprești.
Să alegi să rămâi singur, chiar dacă îți e teamă. Pentru că știi ce va urma.