Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

joi, 29 iulie 2010

Categoria "Ale tinereţii valuri"

...când abia învăţam a vorbi...

Duminica orbului

Stă ca de fiecare dată în colţul lui,
În colţul bisericii.
Cu băţul alb proptit de el-singurul tovarăş de încredere.
Azi e ziua lui ! E îmbrăcat cu singurul său costum.
De mareşal... primit de pomană.
Azi e Duminica orbului...Stă nemişcat,
Parcă absent la tot ce aude în jur.
Azi e Duminica Lui şi va avea de lucru.
Se va ruga pentru toţi cei care
Orbiţi de lumină
Şi-au greşit ţinta, şi-au greşit drumul.
Şi va trebui să se roage pentru toţi,
El, omul cu ochelari de cal.
Trimis al Domnului, el omul nopţii negre
În întunericul lui a gasit lumina.
Numai el dintre noi toţi se poate ruga
Pentru mântuirea greşelilor noastre.
Doamne, ţine-l! A rămas singura legătură cu Tine.

Am să merg şi eu şi am să-i dau un galben...
Roagă-te orbule şi pentru mine!
Sunt un om care-şi caută jumătatea
Ajută-mă orbule...

Azi e Duminica orbului.
Azi se va ruga pentru noi toţi.

Câţi "galbeni" va strânge orbul meu azi...!

:)

miercuri, 28 iulie 2010

Nestematele

Lucrurile bune în viaţă, sunt puţine. Devin din ce în ce mai puţine.
Prietenii adevăraţi sunt tot mai puţini.
Iubirile adevărate sunt rare.
Dar ...şi Crăciunul e numai o dată într-un an.
Probabil toate sunt atât de rare pentru a avea ocazia de a face din ele o sărbătoare.
După prea multe anotimpuri ochii sunt obişnuiţi, obosiţi.
Trist e că nu mai ai surprize şi nici Moş Crăciun nu te mai ţine în braţe.

Dar cum ne despărţim de ce e bun, de prieteni, de iubiţi, de trecut contează. Totuşi ,mă întreb dacă facem bilanţul, ce adunăm? Mai multe despărţiri sau mai puţine ori tot atâtea reluări? O luăm de la capăt de fiecare dată? Cicatricile din suflet şi rănile cu recidivă nu ne fac sufletul tot mai vulnerabil?
Nu ar trebui ! Cred că ar putea la fel de bine să functioneaze după modelul oţelului călit, să -l călim cu Iertare şi cu Iubire.
Alegem, alegem...mereu alegem.

Moş Crăciun exista! S-a mutat în interiorul meu şi are multe surprize interesante. Ceea ce vă doresc şi vouă.

Mai naufragiază cineva?

marți, 27 iulie 2010

Îmi întind braţele să te ating...

Imi întind braţele să te ajung...
Te vad cum treci linia orizontului, întors spre mine dar urmând direcţia opusă. Alerg. Alerg să te ajung. Degetele întinse sunt oase uscate de dorul pielii tale, iar seceta ce m-a cuprins îmi lasă buzele crăpate...Ochii se scurg în umbra ta prelungă...O ating. Mă bucur ca un copil. Mă supăr ca un om mare. Alerg ca un copil...împleticit. Cad ca un om mare...zdrobit.
Te strig...
Aşteaptă!
Nu mă vei găsi unde nu mă cauţi.
Nu mă vei vedea unde nu sunt.
Mă chemi...Şi nu te pot ajunge. Tu crezi că sunt linia orizontului cand eu sunt doar o planetă mai mică. Îţi aud strigătul mut, dar tu spui că e doar privirea oarbă...

Ai obosit? Încă ne căutăm...

"O să mă gândesc la asta mâine... La urma urmelor, e şi mâine o zi".

(Special D-Anei...)

Afară-i vopsit gardul,înăuntru-i leopardul

Am cunoscut întâmplător pe cineva...de fapt, "întâmplător".
O amică comună m-a rugat să o bag în seamă pentru că e mică şi debusolată. Eu nu vorbisem niciodată cu ea.
Era într-adevăr mică...şi debusolată...şi-avea acnee şi faţa întunecată de la angoase.
Eu, fată salon, sigur, mă ofer...toţi avem perioade când sufletul sângerează ca o gingie bolnavă, infectată, puroiată...
Aşa că după ce viaţa te-a călit într-un bun cosmetician aplici tratamentele, măştile de ten, dai cu loţiuni, fond de ten, pudră translucidă...şi iese la iveală Frumoasa. Îmi plăcea şi mie de ea, atât de frumoasă părea.

De la Frumoasa la Bestia e cale ...de-un joc, de-o păcăleală...
...
(In secret, hihi, Iluzionistul a venit si a facut "hocus-pocus...dispărutus")

Atingerea...

Mângâierea poate da viaţă...
Mângâierea oferită din afecţiune ajută dezvoltarea copilului într-un adult mai bun, mai sănătos, mai fericit...
Mângâierea este un adjuvant în bolile de nervi sau depresii, la femei...zic studiile...
Pielea este cel mai întins organ al corpului...
Femeile au pielea mai subtire decât bărbaţii....
Băieţii care sunt mai sensibili la mângâieri sunt cu mult mai insensibili decât cea mai insensibilă fată....
Pielea femeilor este mai fină decât a bărbaţilor şi are un strat suplimentar de grăsime, care ţine mai cald iarna şi conferă o mai mare rezistenţă...
Femeile vor să le fie atins sufletul...
Nu vor să "te bagi sub pielea lor"...
Femeile spun bărbaţilor ca au "mâna vrăjită"...şi când sunt supărate "nu mă atinge" (iar bărbaţilor asta nu le spune nimic :) )
...
....
....
Stooop!
Am făcut doar un masaj !
Care mi-a amintit cum este atingerea...
Importantă !
Iar lipsa ei...

luni, 26 iulie 2010

Alo! Alo! Hai , gata...pa!

Cele mai jenante şi iritante momente sunt când vrei să închei convorbirea la telefon iar interlocutorul taca-tac, taca-tac...pare să nu mai aibă nevoie nici de respiraţie. Tu strângi din dinţi, te scarpini energic în cap (un semnal super- evident al irităţii, la mine) sau baţi palma peste şold. Gândul tău urlă : GAAAAATA! Hai odată, respiră, respiră, respiră...Apoi, în sfârşit pauza pentru respiraţie vine salvatoare. Moment perfect ca să spui "ok, hai că mai vorbim..te sun eu imediat", ceva de genu' ăsta.

Se pare că cei mici sunt mult mai eficienţi în a încheia o convorbire. Am observat asta la un băiat(13 -14 ani) când vorbea la telefon cu o colegă de clasă ce se plictisea în nu-stiu-ce tabără. După ce au vorbit de numărul de copii din tabără, programul taberei etc etc ,fata îi cerea să mai zică ceva, iar el a răspuns scurt " păi nu mai am ce să-ţi zic, nu mai avem subiect de discuţie..." şi după o scurtă pauză "bine, hai că nu mai am ce să-ţi zic aşa că închid, paaaa!".
Simplu, nu?

Daca eram…

Daca eram un anotimp…eram toamna…

Daca eram o zi a saptamanii…eram vineri…

Daca eram o parte a zilei…eram zorii zilei…

Daca eram un animal marin…eram o stea de mare…

Daca eram un animal de uscat…eram un husky…

Daca eram o virtute…eram intuitia…

Daca eram o planeta…eram Venus…

Daca eram un lichid…eram ambrozie…

Daca eram o piatra…eram calcar…

Daca eram un metal…eram platina…

Daca eram o pasare…eram un soim…

Daca eram o planta…eram cimbrisor salbatic…

Daca eram o stare a vremii…eram ploaie de vara…

Daca eram un instrument muzical…eram o trompeta…

Daca eram un sentiment…eram iubirea…

Daca eram un sunet…eram susurul apei…

Daca eram un cantec…eram “No line on the horizon”…

Daca eram un film…eram "Could Mountain"…

Daca eram un oras…eram Praga..

Daca eram un gust…eram acrisor..

Daca eram o aroma…eram scortisoara…

Daca eram o culoare…eram maro…

Daca eram un material…eram fier forjat…

Daca eram o parte a corpului…eram ochii…

Daca eram un drog…eram morfina…

Daca eram un accesoriu…eram un colier…

Daca eram o expresie a fetei…eram o privire calda…

Daca eram un personaj de desene animate…eram Ducesa…

Daca era un numar…eram 30…

Daca eram o masina…eram o "broscuta"…

Daca eram o haina…eram un sal…

Dar sunt tot eu…cea dintotdeauna…cuprinzand toate cele de mai sus…

*leapsa primita de la Julien si transmisa Sperantei, Anei, Madalinei

Al treilea sex : Prietenul !

Pe forumul www.drandrei.ro, unde mai bântui eu, s-a discutat într-un topic despre existenţa prieteniei între femeie şi bărbat, fără implicaţii sexuale.

Părerile au fost în defavoarea unei asemenea prietenii pe motiv că nu există relaţie între cele două creaturi fără implicaţiile de natura mai sus amintită.

Şi totuşi eu susţin în continuare că există.

Pot spune că sunt 10-11 ani de când ne cunoaştem, putem vorbi deschis despre orice.
Este acel prieten spre care te îndrepţi când vrei să ai o opinie imparţială asupra problemei tale.
Acel prieten căruia dacă îi ceri părerea trebuie să fii pregătit să-i simţi acurateţea incomodă.
Un prieten cu mintea brici care din trei vorbe te ridică sau te "doboară" , cu adevărul spus.
Te primeşte să-i plângi pe umăr, dar te scutură tare şi-ţi pune oglinda în faţă.
Pe umărul lui nu vei avea loc să-ţi plângi de milă.

Aş putea spune că il privesc simplu, ca pe un om. Ieri, un alt prieten (în acest caz încă nu ştiu dacă este verificat termenul) îmi spunea că lumea e împărţită în bărbaţi şi femei, nu există categoria aceasta asexuată de 'oameni'.

Nu am să-mi denumesc prietenul Androgin, numai pentru că Androgin există şi este unic, irepetabil.

Am decis sa-l denumesc impropriu, Prieten, în categoria celui de al treilea sex.
Mă încântă că există şi sper să nu fie excepţia care confirmă regula.

( „Auraş, păcuraş / Scoate-mi apa din butoi / Ca te soarbe un cotoi / Că te tai şi te omor / Cu codita de topor.”)

duminică, 25 iulie 2010

Despre mânie şi alţi pitici pe creier

Benjamin Franklin spunea:"Mânia nu apare niciodată fără motiv. Dar rareori apare pentru unul care să merite."

Dintre toate proastele dispoziţii de care oamenii vor să scape, mânia pare să fie cea mai intransigentă. Cu toate astea constatăm cât este de greu de controlat. Când ne-au năpădit emoţiile negative cine să ne mai oprească monologul interior în care numai noi avem dreptate, iar mintea se umple cu argumente convingătoare care propagă altele şi altele pentru a ne vărsa furia.

Cursul gândurilor mânioase adună furia şi pe câţi dintre noi nu ne-au prins zorii zilei cu capul plin de gânduri şi furia "adormită" numai de lipsa de energie în care ne apucă ziua. În sfârşit, sleiţi de puteri, decidem să ne ocupăm de ea mai târziu.

Teoriile spun că mânia este incontrolabilă, altele că nu ar trebui să fie controlată şi că, de fapt, vărsarea furiei este o formă de catharsis, deci este bună. O altă teorie susţine că mânia ar putea fi complet prevenită.
Catharsisul, a da frâu liber mâniei, este uneori o modalitate de a aborda mânia. Ne face "să ne simţim mai bine". Sigur, ar trebui să ne descărcăm mânia pe cel care ne-a provocat-o, dându-ne impresia că deţinem din nou controlul sau că am îndreptat nedreptatea. Şi deşi am dat curs furiei, ne-am vărsat nervii, ok, pe cine trebuia, efectul obţinut este o prelungire a dispoziţiei furioase şi nu o încheiere.
Nu ştiu cât e mit şi cât adevăr. Ştiu doar că cu cât ne frământăm mai mult în legătură cu lucrul care ne-a înfuriat, cu atât găsim "motive mai întemeiate" şi justificări pentru faptul că ne-am mâniat. Cu cât ne concentrăm mai mult asupra acestui lucru, cu atât mai multă apă la moară îi dăm.

Dacă mai degrabă aş fi vrut să ţin un curs "How to Kill a Monster", ieri am încercat altceva. Am oprit avalanşa gândurilor care duceau la mânie. Am să mă calmez şi poate în viitor am să am o confruntare cu "sursa"... Dacă voi considera că o să mai merite.
(Îmi place apusul de soare pentru că poartă amprenta întregii zile)


sâmbătă, 24 iulie 2010

Cât să-ţi dau ca să mă împuşti?

În vremuri în care lumea bântuie de colo-colo cu iluzia unor destinaţii concrete, cu toţii par a şti încotro se îndreaptă şi doar eu rămân dezorientată.
Niciun spaţiu nu-mi mai pare suficient. Am decis sa trec în cel virtual.

Aici măcar ştii că vorbeşti singur, nu mai este necesară confirmarea partenerului de viaţă.

Apoi constat că indiferent de spaţiu în care te afli ai aceleaşi probleme. Mă întreb de câteva zile cum este posibil să vezi toate piesele, dar să nu ai acces la tablou, în ansamblu.

Mă întreb dacă am destulă inteligenţă emoţională să fac alegeri potrivite în viaţă, respectiv un IQ suficient de armonizat cu aceasta.

Mă întreb care o fi motivul pentru care nu pot să mă nesimţesc în aşa hal încât să nu-mi pese de tablou...şi de ce nu e suficient să-mi pun un goblen pe pereţi, să-l arăt nepoţilor când mi-or numara alţii zilele.

So...dragă spaţiu virtual...pârtie! de-acum vine pe-aici şi Sofica.