Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

luni, 10 ianuarie 2022

Demonii din noi

 Am o constantă surpriză când văd că pacienții nu sunt deranjați, mirați, surprinși, sau afectați când asistă la ieșirile ori situațiile de criză ale altor pacienți. Au pentru persoana în criză o acceptare nelimitată și o tratează ca pe o normalitate. Și atunci au două reacții, trec pe lângă ca și cum nimic deosebit nu se întâmplă sau intervin în situație. Atunci când intervin în situație, poziția mea se ingreunează pentru că nu numai am de gestionat o criză dar și o potențială a doua criză. Deseori când al doilea pacient intervine, ori încearcă să calmeze primul pacient ori se aliază cu el în criză amplificând cu problemele personale. 

Când recuperarea începe, conștientizarea situației se redirecționează și se amplifică în persoana care face progres, are acum se îndepărtează și înțelege că este o criză la care nu mai rezonează. Revelația se manifestă și înțelege că locul lui/ei nu mai este acolo și că merge, în acest moment, pe sârmă.

Și partea asta e întotdeauna una mișto! Dar mamă, ce călătorie până aici!