Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

joi, 29 septembrie 2011

Old days

Cicatricile de pe trup sunt trecutele răni fine, făcute cu lama cuvintelor tale.
Ce nedreptate se întâmplă pe lume,
Trupul uită atât de repede!
Doar mintea insistă să-mi amintească de tine,
o imagine distorsionată.
Alung fantomele care cândva mi-au tocit înălţimile.

M-am asprit în suflet, prea multe s-au întâmplat. Amintirile sunt fantome care bântuie, cuvintele nu mai au substanţă. Mi-e greu să scriu o idee.
În seara asta mi-am amintit că am fost altfel cândva.
Drumul nu se mai poate parcurge în sens invers. Îmi place că sunt indulgentă cu mine, am compasiune.
Poate mă mai duc, de ce nu?:)

miercuri, 28 septembrie 2011

Vorbele ne pun pe jar

Viata e o lunga asteptare/cautare a cuvintelor ce se vor a fi rostite.
Sau o continua incercare de detasare de cuvintele e nu se mai pot sterge.
Uneori, amandoua.
Alteori, nu mai astepti nimic, iar ce a fost nu mai conteaza.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Ce-am mai văzut, ce-am mai auzit

Cele mai frumoase gânduri le am când spâl vase, când gătesc cea mai gustoasă mâncare, atunci când nu pot scrie. 
Mă mir de multe ori cum supravieţuiesc zgomotului din capul meu. Gândurile se ciocnesc unele de altele, se amestecă până îşi pierd sensul, sunt într-o continuă căutare a unui loc. Sunt cu totul în altă parte faţă de locul în care mă aflu eu. Se atrag unele pe altele, la fel de bine cum se resping.
Când dorm, le adorm, când vor, mă trezesc. Când merg, le scutur, când pot, le liniştesc.
Într-o zi ai trecut prin faţa mea şi toate gândurile mele s-au ordonat, tabloul era frumos, avea şi imagini, avea şi culori.
Îţi privesc din urmă mersul zvelt, iar literele gândului meu frumos şi ordonat au început să cadă, una câte una, fără putere de a rămâne unite,  în haos.
Capul meu, este ca o cutie neagră, în care arunc continuu alte gânduri.
Tabloul...arată şi-acum ca o gură ştirbă de copil din clasa I-a, ca o ruină a Troiei.
Se ghicesc urmele trecutului...iar viitorul, o fantezie.

vineri, 23 septembrie 2011

Gândul zilei

Puterea unui om rezulta din ceea ce reuseste sa faca atunci cand nu-l vede nimeni.

(nu pot schimba pe limba romania, asa ca nu pot scrie cu diacritice)

marți, 20 septembrie 2011

Nu ştiu alţii cum sunt

...dar eu când trebuie să-mi dau o notă, musai îmi dau un 10, privind peste umăr la cei ce aşteaptă să taie din ea.
Măcar eu să ţin cu mine.:)

Voi pe cine protejaţi când vă evaluaţi?

luni, 19 septembrie 2011

...acoperă-mi inima cu ceva

"La înmormântarea mea vreau să vină câini, pisici şi doi, trei oameni", ar fi declarat Johnny, cu câteva zile înainte de moartea sa.


Mare păcat!
Regele a plecat şi rămânem cu bufonii nebuni...îngrozitor e că sunt 'fără număr, fără număr'.

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Ce mai spun copiii

Vladi se uită la 'Vrei să fii milionar?'.
Intrebarea este: În ce film se regăseşte replica: 'Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană'.
Ema (verişoara de 3 ani) intră în cameră, iar Vladi o întreabă:' Ce înţelege Ema prin 'Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană'?
Ema răspunde pe loc, cu capul înclinat într-o parte:' Ema nu înţelege nimic. Ema vrea să înveţe numai franceză.'

Ei?

vineri, 16 septembrie 2011

Gândurile zilei de ieri

M-am trezit dimineaţă cu aceeaşi nelinişte şi întrebare: "Aleg bine?". Dumnezeu îmi răspunde:" Ţi-am dat liberul arbitru". Nooo, bine!

Mi-am zic că e tare bună vorba lui Moni, pe care mi-o amintesc aproximativ : "am preferat să regret ceea ce am făcut, iar nu ceea ce n-am făcut".

Am prins o zi de vară în Bucureşti. Piaţa Romană nu e ca în cântarea lui Alifantis, zgomot mare, iar căldura  nu face decât să intensifice mirosurile...de urină şi de gunoi coclit, stătut. 
Prefer aerul de munte, fără cinematograf.

Unde aveam treabă, era multă lume. Ce să faci când aştepţi, priveşti.  Mi-a plăcut că totul avea o logică, lucrurile erau în mişcare, iar cei ce aşteptau, foarte mulţi, tot mai mulţi. 
Aştepta şi un tip înalt de peste 2 metri cu iubiţica lui. Genul care pufăia deja după 5 minute de aşteptare. Iubiţica a intrat la baie, direct cum a ieşit i-a dat un sărut dulce.
Pe mine şi prietena ne-a pocnit râsul, de cât dor putea să o cuprindă în cele 3-4 minute la toileta.
Am încercat şi eu, mie nu mi-a venit la fel când am ieşit. Îi drept că nici nu-mi plăcea tipul. Apoi, la cât sunt eu de mitică e şi periculos să stau aproape de aşa namilă de bărbat. Cum îi ajung până la şliţ, mi-e că se interpretează. Deci, mă feresc!

Mi-am pierdut şalul preferat în Bucureşti. Găsitorului recompensă babană.
Şi încă îl mai cert pe Vladi...

Ziua de ieri, o zi bună, dar obositoare.

(Timpul mi-e tot mai scurt, când fac pauză la scris pe blog, mă adun greu să reîncep. Când pot , vă vizitez cu plăcere.)

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Meseria e brăţară de aur

Vineri seara merg la o gimnastică, iar când vin spre casă o fac cu încă două tipe (fete tinere ca mine).
În seara aceasta am întrebat-o pe una dintre ele unde lucrează. Lucrează în fabrica de confecţii din oraş, fac costume pentru Franţa şi mi-a povestit mult despre munca ei, cum primesc materialele, nasturii, aţa tot din Franţa, cât de frumoase sunt materialele cu care lucrează, cât de scumpe sunt şi cum ultima oară au făcut 100 de costume pentru muzicieni. Nasturii aveau forma de cheia sol, erau auriţi, iar costumele negre. Ea coase nasturii. 

De foarte multă vreme nu am auzit pe cineva să vorbească cu atâta încântare de ceea ce face la serviciu. Mi-a explicat cum coase 4 nasturi pe o mânecă şi 4 pe cealaltă. Mi-a arătat pe mâna ei locul unde îi coase, căci trebuie perfect aliniaţi. Şi cred că a zis de zece ori că arătau deosebit pe mâneca sacoului. Mi-a explicat chiar şi cum este reverul sacoului.
A remarcat că tot ce se aduce din Franţa este de calitate dar şi foarte scump.
Apoi o întreb cât câştigă, câştigă destul de prost, râde şi-mi spune că dacă face ore suplimentare nu reuşeşte să cumpere un costum din cele ce se coase la fabrică. Îmi mai spune că lucrează de 17 ani acolo.
Remarc că trebuie să fie un om de bază atunci. 

Îmi amintesc că am o cunoştinţă care lucrează acolo. Sigur, o ştie, a fost şefă de secţie, apoi directoarea (care nu e franceză) a pus pe altcineva în funcţie , iar cunoştinţa mea avea de ales între a trece la maşina de cusut sau să fie maistru. A ales să fie  maistru. La prima disponibilizare a fost dată afară deşi mai avea 2-3 luni până să nască. Cel mai trist este că disponibilizările nu le-au făcut francezii, ci directoarea româncă, pentru care nu contează nimic, nici vechimea şi nici priceperea.

Mi-am amintit de un film recent văzut, Up in the air, unde o firmă de recrutări de resurse umane transformă criza în momentul lor de glorie. Sunt angajaţi pentru a face disponibilizări.
Sigur, varianta romanţată din filmul american ne prezintă un angajat aparent indiferent/rece care disponibilizează pe bandă rulantă, în mod profesionist. Crezi că mai rece nu se poate, dar apare în firma lui, colega cea nouă care vine cu propunerea de a se scuti cheltuielile cu deplasările prin implementarea unor sisteme online, respectiv, ei nu se vor mai deplasa pentru a sta faţă în faţă cu angajaţii, ci vor face disponibilizările prin videochat. 
In fine, dupa ce au realizat implicaţiile şi după ce o persoana concediată s-a sinucis, s-a revenit la face-to-face. Şi realizezi ca acea zi poate fi cea mai grea zi din viaţa unui om. Ce mi-a plăcut a fost că încercau, cei de la firma de RU să-i ofere o nouă perspectivă celui concediat, ceea ce presupunea să citească CV-ul omului şi să desopere ceva în el , acel ceva care să confere un nou scop în viaţă.
Mă rog, primeau şi un pachet cu 3 salarii şi asigurare plătită pentru următoarele luni.

Mă gândeam cum s-o fi simţit femeia de mai sus, când, înainte cu 3 luni de a naşte este pusă pe drumuri, scurt, anunţată printr-o hârtie şi fără niciun pachet de concediere.

Mă rog, filmul e film, şefa aia de la Yahoo a fost concediată prin telefon. Săraca!

Unde se află omul şi valoarea muncii sale, unde să te duci când România te dă afară?


joi, 8 septembrie 2011

Laboratorul de cardiologie

Nu as vrea nimic deosebit.
Sa-ti invelesti pielea doar cu mine.
Ti-as netezi din pliuri, pe alocuri
Pe gat, pe maini
Si, colo, pe inima.
O, da! Ti-as face o inima neteda,
As intinde bine,
As catifela...
Cu inima mea.

marți, 6 septembrie 2011

Don Quijote cu fustă

De regulă, atunci când am o întâlnire, mi-o pregătesc dinainte. Ştiu ce trebuie să spun, mă gândesc ce atitudine să am, cea mai buna atitudine, cum să exprim eficient şi concis ce am de spus. M-am ferit să plictisesc şi să risipesc alt timp decât al meu.
Cum ieri, n-a fost să fie, îmi zic în minte că e spre bine, oricum m-am prezentat sub impulsul unei revelaţii, mi-am pregătit din scurt 4 puncte de discuţie şi n-am întrebat pe nimeni cum trebuie să mă adresez.

Azi, ca să spun aşa, eram mai pregătită, mai mult sufleteşte, pentru că mi-am dat seama că cele 4 puncte de ieri sunt cele mai bune, orice aş spune în plus ar fi de domeniul SF.
Doar că nu am cunoscut protocolul foarte bine, adică mai bine decât ieri, dar oricum nu l-am adoptat, simţind că nu mă pot preface.

A luat-o înainte, pe alee. 
Apoi, secretarul îmi şopteşte: 'mergeţi'.
Am mers. Credeam că într-un birou. Eram fâstâcită pentru că tocmai ieşisem dintr-un birou, chiar din clădire.
Am păşit alături, iar după câţiva paşi am văzut privirea care mă îndemna să vorbesc.
Am întrebat ca proasta: 'pot să încep să vorbesc?'. Am primit încuviinţarea.
Şi-am tot vorbit, în acel birou mare, cu tavan imens albastru şi cu mobilă din flori extrem de frumoase şi colorate.
M-a ascultat, nu m-a privit decât de două ori când m-a întrebat ceva şi în final mi-a zis doar atât: 'ne vom gândi cum să facem ca cele două aspecte să conveargă. Apoi vă sunăm noi'. 

Mno, deci am rămas cum am stabilit.
Cred...
Sau cine ştie, poate tavanul cel înalt are acustică bună ?!

(Cred că cel mai greu mi-a fost pentru că nu am privit în ochi când am vorbit.Nu pentru că nu am vrut, ci pentru că vorbeam şi cel de alături privea în pământ. E semn rău? :)) )

duminică, 4 septembrie 2011

Septembrie

Mă las inspirată de luna în care am intrat, observând că este o lună importantă, pe multe bloguri întalnind postări dedicate acestei luni. Nu prea înteleg eu de ce...atât timp cât n-am văzut postări cu: Ianuarie, Februarie , Noiembrie etc.
Fac o dedicaţie specială domnului Dan , ocazie cu care îi amintesc că de când a plecat s-au schimbat şi anotimpurile.
De asemenea, este o dedicaţie pentru Vania, luna septembrie fiind o lună des întalnită în postarile dumnealui, drept pentru care înteleg că este o lună a deciziilor de tot felu', să te laşi de ceva sau să te apuci de altceva. 
Moşului, pentru că este afectat de toamnă, în aceeaşi măsură în care îl afectează iarna, vara , primăvara, dar diferit de fiecare dată.

Sunt încântată, de altfel, deoarece un astfel de sfârşit de august, respectiv călduros, şi început de septembrie nu am avut de ani buni. Sunt mulţumită că în urmă cu o săptămână am stat o zi la soare, singura zi din acest an, drept pentru care am o culoare...o culoare!
Sunt mulţumită că am avut o săptămână de concediu cu 2 zile chiar libere, drept pentru care am făcut chestii din care fac fetele, de răsfăţ pe la cosmetică, coafor, mani şi pedi. 
A! Şi am văzut o grămadă de filme. Zău! Nu singură, cu un copil, prin rotaţie.
Am făcut şi matematică că doar începem şcoala, am suferit un şoc într-una din zile, am suferit şi revenirea. m-am văzut şi cu prietene, două mai precis. De altfel, în august cam asta mi s-a întâmplat, unii au venit, alţii au plecat, uneori s-au suprapus.
 
Fiecare ia ce îi place, pe Alifantis l-am auzit, azi, la radio.



Ce mai spun copiii

Vladi citeşte cu voce tare balada 'Mănăstirea Argeşului'. Rămâne pe gânduri apoi remarcă:
-  Balada asta este mai macabră decât orice poveste de-a Andreei! 
( Andreea-colega de clasă, este creatoare de desene animate terifiante, în care curge mult sânge. )

Îl liniştesc că e mai degrabă o baladă-legendă, nu se bazează pe fapte reale.

(La Mioriţa a trebuit să-i explic că ciobanul vorbea cu o oaie şi m-am bâlbâit când m-a întrebat de ce, ciobanul, nu a reacţionat în niciun fel în faţa morţii iminente. Are un fel de a întreba încât totul pare fără sens.)