Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

miercuri, 15 octombrie 2014

Să înțelegi când e timpul să te oprești

Ray e un tip docil. Însă, mâinile și picioarele nu îl mai ascultă de mult timp.
A fost diagnosticat cu boala Huntington când avea 30 de ani. Era căsătorit, fără copii.
Boala Huntington este o boala genetică, probabilitatea de transmirere la copil este de 50%.
După ce a aflat diagnosticul, a divorțat.
Nu a mai fost cu o altă femeie de atunci.

Să înțelegi că e timpul să te oprești.
Să alegi să rămâi singur, chiar dacă îți e teamă. Pentru că știi ce va urma.

joi, 2 octombrie 2014

Motivațional?

Românii care vin optimiști și pleacă înfrânți, după o lună jumatate de Anglie, mă fac să mă simt mai tare decât fularul în mașina de spălat.

Sună urât? :D

În contrast cu DrStoica, să cunoști mai mult înseamnă să stai mai aproape!

joi, 21 august 2014

Gandire pozitiva

Se iau gandurile toate si se scutura pana cand raman doar cele bune.
Mai apoi, se iau la framantat, incet si delicat, pana cand se plictisesc si incep sa dospeasca.
Si zambim!
Cum adica, cui?
In oglinda. Oricui.


joi, 14 august 2014

Parfumul vechi, statut ...pentru unii

Copilu face work experience la o companie in centrul Londrei...
Ma intreaba azi daca stiu melodia "Relax (don't do it)".
O stiu! Pentru ca sunt atat de batrana ca sa o stiu, da?
El zice ca azi a stat in aceeasi incapere cu solistul de la Frankie goes to Hollywood.
Si acum o asteptare fireasca de sezon, nici un selfie cu el?
Pai, nu! Pentru ca el NU STIA cine e, i s-a parut doar un batran, acolo...care vrea un nou videoclip.

miercuri, 6 august 2014

O Miercuri petrecuta intr-o Joi


Nu am fost originali, dar ne-am distrat. Silvia nu-l scapa pe Vladi in lan.

Vara asta inca nu am dansat

Dupa doi ani jumatate de Anglia m-am resemnat. Cand am tacut nu am fost ca ei, iar cand m-am "straduit" sa fiu ca ei, mi-a stat bine o zi-doua dupa care m-a luat greata. Mno, am revenit la mine. Nu ca mi-ar fi mai bine, dar macar ma simt confortabil. Si zambesc mai mult.
Nu stiu inca daca m-am adaptat sau doar nu imi mai pasa.

Cele mai bune si frumoase discutii din ultima vreme le-am avut cu Silvia, fiica mea. Este evident mai buna decat mine, ceea ce ma face o mama buna. :)

Am fost si in Romania. Pe la Sfinx si Babele, pe la Tusnad. Mai vedem cand si daca ma mai duc.
Am vizitat putina lume, parca nu mai vreau sa vad pe nimeni. Ma intreb daca e rau sa nu te simti singur fara lume in jur. Mie imi ajunge familia.
Eu si cu mine e de multe ori o combinatie cu stare de aglomeratie.

Si simt ca ies din depresiune, la campie. Poate reinvat rabdarea pierduta ca apa de la un robinet cu garnitura stricata.. Si nici varsta nu ma mai ajuta.
Cu prostii nu ma pot obisnui si pace! Ei te pot face sa simti ca esti nebunul de la curte in lumea lor.

Ma intrebam zilele trecute, ce i s-o fi intamplat celui care a zis prima oara "daca te bagi in troaca, te  manca porcii". Curat adevarata sinteza a problemei!










duminică, 11 mai 2014

Eu și cu mine, din nou...

 Sunt câțiva ani în care aștept ziua de 18 Mai cu criza pre-ziuameadenașteredinnoubulșit.
 Îmi propun, ca în fiecare an, să fac ceva extraordinar din ea. Nu reușesc decât extraordinarul banal.
44???
Acum doi ani jumate veneam in Anglia crezând că sunt gata conturată.
Colega mea îmi spune de proverbul de la ei, ”trăiește astfel încât să nu lași în urma ta o pagină albă!”.
Pfff...
Câți ani din viața mea n-am avut creion? Câți ani din viața mea n-am avut ascuțitoare? Când am avut de toate m-a presat timpul. De stres am scris, iar acum pare că doar am mâzgălit câte ceva. Am întârziat cu multe, cu altele m-am prea grăbit. 
În esență sunt o întârziată, am venit târziu până și în propria mea viață.
44?!
Mă uit la mine ca la un tabou în devenire, văd două pete și trei linii...nu pot să-mi dau seama ce va fi.
Dorm mai mult și vreau să mă trezesc la viața aia în care îmi făceam planuri și le urmam.
În anul de la 43 la 44, am divorțat (așa cum a fost și căsătoria mea, în liniște și fără să înțeleg nimic) și am iubit. Am trăit simplu, de pe o zi pe alta, iar Vladi se miră că mai am sentimentul că pierd vremea. Ar fi trebuit să mă obișnuiesc deja.
Mă trece sudoarea, ce să scriu, ce să scriu, ce să scriu? De ce nu îmi vine nimic în minte?

...tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac...
Dr.Stoica, ceva motivațional pentru moa ?


P.S. mi-am luat deja o rochie, să fiu sigură!
P.S. știu că sunt depresivă, altceva? Mă plimb zilnic, mă bucur de lucruri mărunte, dar îmi trece ciudat de repede, mi-am vopsit părul, am dormit mult, merg la serviciu, îmi fac lucrările, ies în fiecare săptămână o zi, mănânc bine...nu înțeleg nimic.

vineri, 7 martie 2014

Am aflat că nu la Caracal s-a răsturnat căruța...

Vladi îmi povestește de surpriza făcută colegei lui, de către familia ei, sarind toți de după canapea și urlând ca apucații: ” Surprise!”. Și asta se poate întâmpla pentru ca familia e împreună, deci sunt uniți.
Păi, ce? În România noi n-am fost împreună?
Păi, noi a trebuit să ne despărțim ca să fim uniți! zice el....
(eu în puțul gândirii lui nu mă mai bag, că ies greu)


Voiam să zic despre un coleg de muncă...
Când am lucrat prima oară cu el, trebuia să-l reclam. N-am facut-o, că nevasa lui, româncă fiind, îmi era apropiată. Atunci!
Am ales să tac și să încerc să îmblânzesc animalul. Dar animalul tot animal, așa că am decis să refuz să mai lucrez cu el.
Nici alții nu l-au reclamat, pentru că soția lui era ”peste” ei și zi de zi ei se aflau la mâna ei.
Pentru că relația mea cu colegul-bou s-a sfârșit printr-o discuție neprincipială, el nu a putut să uite. El nu uită nimic, dar nici nu vede nimic greșit la el.
Acum stă la ușa biroului managerilor cu limba scoasă, ștergând cu ea toate orificiile lor.
În rest, prost cu gura foarte mare. Extrem de gălăgios, vorbește gura fără el, stă întotdeauna în mijloc și sare să anunțe că știe tot, înainte să se sfărșească auzită cerința. La ședințe vorbește primul, ultimul. Când, în sfârșit s-a prezentat la primul training din viața lui, a spus că prin dezvoltare personală se înțelege să faci duș zilnic, să te îmbraci curat, să te bărbierești și să te piepteni.
Acum, conform spuselor managerei, el ”ajută” la întocmirea rotei, adică planificarea serviciului. Eu am zilele mele fixe de lucru, așa că nu am conversații cu el.
În schimb îmi trimite toți dobitocii în echipă cu mine. Asta mă doare!
Din discuțiile cu managera înțeleg repede că ea nu are idee de cine ce face, după câteva încercări, m-am dat bătută.
Între timp, colegul-bou mi-a construit câteva reclamații, iar soția lui, asemenea.

M-am trezit cu sentimente negative și gânduri prea multe și prea negre legate toate de el.

După ce, conform principiului, urâțenia văzută în alții, e urâțenia ta; ciuda că am acționat românește tăcând din gură la început (acum nu mai sunt în nicio relație nici cu soția lui, românca), n-am înțeles mare lucru.
Adică, am înțeles că am greșit tăcând, ar fi trebuit să mă port mai mult profesional.
N-am înțeles ce ar fi trebuit să mai analizez ca să scap de energiile negative. Am înțeles că e un om care vine dintr-o cultură în care femeia nu are cuvânt, dar casătoria cu românca îi doare foarte tare, prin ea obținând viză de ședere in UK, plus ea câștigă cel puțin dublu cât el, plus ea are talpa pe gâtul lui 5 ani de zile, si o preseeeeezăăăă, cum știe ea de tare. Așa că tot orgoliul lui se răsfrânge asupra colegelor, folosind de multe ori ”Shut up!”, acest comportament nefiind deloc în spiritul englezesc.
După ce am fost revoltată pe mine însămi, că permit unei asemenea persoane să pătrundă în gândurile mele, lăsând energiile negative să mă îmresoare, când el este nimeni și nimic în viața mea, am decis să las baltă analizele.
Mno, așa că am ales să mă rog pentru iertare. Iertare pentru gândurile mele negative, gândurile trimise către persoană.

Când îl văd, nu mai simt nimic, parcă nu există, de parcă nu e acolo.
Comunicarea dintre noi nu este proastă, pentru că lipsește cu desăvârșire.

Deștept a mai fost românul care a zis prima dată: ”când te bagi în troacă, te mănâncă porcii”!

Anul ăsta, neapărat! Măcar să sar din troacă.


sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Despărțiri

În anul 2013 m-am despărțit de mai multe ori, așa că ”despărțirea” ar fi cuvântul meu ca să-mi definesc anul.

M-am despărțit de comandantul din mine, de bărbatul din mine, de neprieteni, de spații care nu-mi aparțineau, de prejudecăți, de oameni care nu înseamnă nimic în viața mea, de oameni care au insemnat mult și mulți ani în viața mea.

Uneori e bine să rămâi dezbracat de toate, îți mai amintești de cum arăți, poți să vezi cum ai re-devenit.

Apoi te bucuri de un păr lung, de cercei noi în urechi, de rochii pe care nu credeai că ai să le îmbraci, de oameni pe care nu credeai că ai să îi iubești, de lucrurile rele care te-au împins să faci alegeri mai bune, de decizia alora de a fi liberi, de plutitul în derivă, că am din nou internet, că despărțirile nu mai dor atăt de tare.

Mă mai ciocănesc căteva de-ce-uri, dar răspunsurile nu sunt în buzunarul meu.