Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

joi, 23 februarie 2012

Gândul zilei

Ce animal ciudat este omul!
Patru preoți, de religii diferite, stau la aceeași masă.
Fiecare crede că Dumnezeul lui este cel mai bun, dar cu larghețe tolerează celelalte religii.
Cel puțin așa declară.
Cele mai democrate țări au legile cele mai aspre, pentru a impune o toleranță forțată și a ține în frâu extremismul.

marți, 21 februarie 2012

Gândul zilei

Ce animal ciudat este omul!
Unul cu o pușcă, pe de o parte, iar o familie își plânge copilul de 1 an, împușcat, în cealaltă parte.
Linia care îi separă, nu se vede.

duminică, 19 februarie 2012

Gandul zilei

Ce animal ciudat este omul!
Cu chipul întunecat ca noaptea atunci când este trist/supărat/serios, luminos ca un soare atunci când zâmbește.
L-am zărit și nu mai încetez să mă minunez.
Nici un alt animal nu este capabil de asta.

joi, 16 februarie 2012

De unde ești?

Să vedem de unde mai zic unii că sunt...

1. Din NIGERIA.
2. Din AMBROZIA. (?????)

...Anafura cui v-a făcut...:))

Cum ce vreau?

Vreau să cunosc forma inimii tale.
Vreau sufletul tău, legat fedeleș.

Și ași mai vrea Ceva...
Ceva cu ce scormonești până mi-e dor și până mă doare, vreau privirea ta.

Dar să nu-mi mai spui 15 cuvinte, fiecare cu greutatea unei despărțiri, când știi că eu pot să mă despart o singură dată.

vineri, 10 februarie 2012

Bucurii ciudate


Am vrut să scriu despre bucurie, care vine rar, iar când vine, vine singură. În contrabalanță cu necazul, care nu vine niciodată singur.
Apoi mi-am amintit de taică-miu, ca tată nu se potrivește să spun.
Mi-am amintit că am plâns când a murit. De ce? Chiar nu știu! Mă întreb de 10 minute, de ce oare am plâns când a murit? :)
Eram adolescentă, iar el ne părărsise de câțiva ani buni.
Ne părăsise pentru prima lui iubire.
Mama era la serviciu, iar el împacheta de zor, în timp ce ne povestea, mie și soră-mii, de prima lui iubire. Ne-a arătat și o poză cu ea, ne-a întrebat dacă e frumoasă. Sigur că am zis că era frumoasă, de-abia așteptam să plece.
În fapt era urâtă, cu nasul coroiat, o față de care am râs copios cu soră-mea, pe ascuns.
Și împacheta lucrurile lui, ale mamei, lucruri de prin casă și toate cărțile cumpărate de mama.
Asta m-a durut și atunci. Am sunat-o pe mama și i-am spus, dar ea mi-a zis să-l las să ia tot ce vrea numai să plece.
Și a plecat.
Bucurie mai mare nu ne putea face și nici nu ne-a făcut alta vreodată.
De ce am plâns?
Nu-mi amintesc nicio vorbă bună, niciun zâmbet, nimic părintesc sau gesturi părintești.
Îmi amintesc de pumni, palme, bocanci lipiți de mine, cureaua de piele pe o altă piele, a mea. Și tare mai ustura. Că nu conta dacă eram vinovată, el împărțea în mod egal, iar noi plăteam în mod solidar, de multe ori, cele mai multe ori, neștiind pentru ce.
Și-atunci, de ce am plâns?
Că nu am plâns de bucurie. Dar nici de supărare.
O vreme l-am urât de moarte. Apoi l-am lăsat să rămână acolo, în trecut.
Dar de ce dracu’ am plans?
Poate pentru o idee, cea de tată!

Mama nu a divorțat niciodată. Când o rugam să o facă, spunea că societatea compătimește o femeie bătută, cu soț alcoolic, dar nu iartă o femeie divorțată.
Bine că ne-a părăsit!

vineri, 3 februarie 2012

De ce este bine să fii singur uneori



Ai timp să numeri...
Degetele răsfirate în buzunarele goale.
Prietenii pe care îi vezi în oglindă, când te privești.
Iubiții care nu contează.
Defectele pe care crezi că le are celălalt.
Calitățile pe care le vezi numai în tine.
Clipele și gândurile bune pe care le împărtășești.
Gândurile rele pe care le servești cu lopata.
Cuvintele dulci și neadevărate.
Cuvintele grele cu care te desparți.
Cuvintele de încurajare pe care le-ai servit cu bocancul
(dar când ești la pământ, nu mai contează ce nu te ridică)    
Vorbele pe care le-ai dorit și nu le-ai auzit niciodată.
Visele deșarte.
Anii întregi de așteptare.

Ai timp...
Să-ți vezi mizeria dintre degetele de la picioare.
Să o cureți.
Să o lași acolo și să te încalți cu Prada.
Să vezi că lucrurile bune vin de unde nu te aștepți.
Să cureți oglinda în care te privești.
Să înțelegi că ceea ce reproșezi altora, sunt propriile tale probleme.
Să înțelegi că frumusețea văzută în alții, este frumusețea ta.
Să conștientizezi că ai o problemă când nu poți să vezi frumusețea.
Să stai în cadere.
Să te ridici.
Să crești.
Să te iubești așa cum ești, mai puțin ca perfectul.
Să afli ce îți dorești.
Să constați că fericirea nu este în celălalt, ci în tine.
Să arunci bolovanii pe care îi credeai diamante.
Să te ancorezi în realitatea uneori copleșitoare.
Să te orientezi spre ceea ce contează:
Dumnezeul din tine.