Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Și...

n-ai să știi niciodată cum te-am privit, când tu credeai că ești doar în trecere.

Oare de ce nu ne observăm la timp?

duminică, 22 ianuarie 2012

Lumea, mai săracă...

” Mihai și-a încetat alergarea.”

Izbucni în lacrimi, uitase în ultima vreme de alergările altora. Era preocupată doar de propria-i alergare. Își demontase fricile mai întâi, iar acum se lupta cu mintea, care împletește sîrguincios depresii. Își amintea ce citise undeva, cum că oamenii cu IQ ridicat sunt cei mai predispuși la depresii, pentru că mintea lor este capabilă să elaboreze cele mai întortochiate teorii în care să se afunde, să justifice însăși depresia. Când realiza ce face, zâmbea și-și spunea în sinea ei ironic, foarte ironic: măcar e semn de deșteptăciune.
Empatiză repede cu durerea soției, copilului, fraților, mamei lui care mai trăia...

Simțea în picioare pantofii roșii, mici, de lac, cei din  copilărie...umbla de colo-colo cu lacrimile curgând șiroaie, vorbind singură:
-          Nu știu ce este Moartea, nu știu!...dacă nu este o Trecere? Dacă este doar durerea celor rămași? Dacă nu se naște nimic după Moarte? Dacă Moartea nu aduce nicio Înnoire? Dacă e doar Moarte și cu ea se termină totul?

Privi spre picioare, creșteau făcând ferfeliță pantofiorii roșii de lac. Se compuse la loc pentru o nouă zi, timpul pentru lacrimi este limitat.
Se pregăti pentru zâmbetul prefăcut și își lipi de buze răspunsul: „ mulțumesc, sunt bine”.


În ultima vreme, de vreo 2-3 ani, mă tot întreb ce m-a ținut în viața asta, ce putere și de unde mi-a venit ea, m-a păstrat pe drumul cel drept. Uneori mi-am zis că de vină o fi materialul genetic, alteori mi s-a părut prea „nepalpabil” răspunsul ăsta.
Cel mai des mi-am răspuns că am rămas în picioare pentru că ...am avut puterea sau mi-am impus SĂ UIT!
Am uitat multe lucruri foarte rele, aproape întreaga mea copilărie și părți din adolescență. Problema este că am uitat și multe lucruri bune. Nu știu în ce fel a făcut mintea mea selecția a ceea ce trebuie pus deoparte, cert este că ...am uitat multe. Iar ceea ce s-a întâmplat cu mine în 2010 mi-a șters alte multe părți din viață, oameni, nume, cuvinte.

Dacă din copilăria mea am păstrat ceva în memorie, sunt câteva părți bune din vacanțele petrecute la Voșlobeni, vacanțe în care mai tot timpul am muncit cot la cot cu ceilalți, dar seara ...ei bine, seara, eram liberă. Și ne întâlneam pe uliți...deseori și cu Mihai. Brunet, cu privire extrem de albastră, frumos și... intimidant, pentru o zgribulită ca mine, cum eram eu pe vremea aia.


sâmbătă, 14 ianuarie 2012

despre mine

Va multumesc pentru felicitari, va multumesc pentru gandurile voastre alunecate spre mine.
Mi-am carpit sufletul la loc, dar dupa o luna. N-am crezut ca ma va durea atat de tare dezradacinarea, ruperea mea de langa oamenii dragi, familie, prieteni.
Am inceput sa vad vag niste culori, nu sunt chiar nuantele mele sau cele cautate, dar sunt culori.
Apreciez orice este bun si pozitiv si ma straduiesc sa gasesc solutii pentru dezvoltare.

Am ajuns aici si a trebuit sa-mi rearanjez, in functie de dorinta mea si scopul venirii mele, gandurile, posibilitatile, optiunile.
Am fost nevoita sa iau decizii care m-au durut, care amana impliniri, sa ma redresez sufleteste.
In aceste conditii, de restructurare, sunt bine.

Primul lucru pe care l-am constat a fost ca ceea ce ai este ceea ce iti faci singur. Mainile de ajutor pe care le-ai dat in viata ta, nu se intorc.
Am invatat sa accept ca trebuie sa ma schimb ca sa supravietuiesc, lumea nu este exacta, precisa, nu respecta termene, nu respecta cuvant.  

Si inca uneori mai plang. De DOR de oamenii mei dragi! Am sperat ca unul dintre ei sa fie cu mine in februarie. In conditiile date, nici vorba. Trebuie sa imi rezolv toate problemele in ritmul de aici (foarte lent) si trebuie sa ma echilibrez eu insami la maxim.
Important este ca mi-am regasit Speranta, pe care o pierdusem cam in prima saptamana.

Asta este cu mine, cand nu mi-a fost bine nu am scris pentru ca nu am vrut sa mint. Blogul este locul unde vin cand imi este bine.

Acum nu imi este rau, dar am acces limitat la net (doar  mail). Pot sa va citesc mesajele numai in mail.

Va doresc un An Bun! , Speranta!, Iubire!, Sanatate! Si putere sa impliniti vointa celui care stie de ce ni se intampla viata asta!

Cum pot, am sa revin in forta. Mi-este dor de blog si de toti de aici.