Mă amăgesc singură spunându-mi că sunt în proces de adaptare, dar, când sunt numai eu cu oglinda recunosc că sunt într-un proces de degradare. Mi-e lene, sunt blocată, când am timp ascult muzică și tergiversez la maxim lucrările pe care le am de făcut.
Uneori nu-mi place această Cleo, alteori nu-mi mai pasă.
Dar...ultima jumătate din iunie m-a chinuit destul de tare, abia am găsit o chirie pentru mine și Vladi.
Pe data de 1 iulie m-am mutat, iar cu aceeași dată am început un alt job. Conform algoritmului, când jobul îți aduce fericirea categoric e și prost plătit.
Vladi este cu mine și mă așteaptă în geam când mă întorc de la serviciu. E foarte plăcut.
Cum m-am mai schimbat? Păi, m-am schimbat. Dacă Vladi nu ar fi fost copilul meu aș fi zis că nu e dreptate pe lume. În cursul lui de a face lucrurile fără efort, a intrat la liceu în clasa în care a vrut, la prima opțiune. Am râs de nota lui la matematică și am ridicat din umeri. Copilul ăsta are noroc!
Silvia, a trecut cu bine de bac (nu că aș fi avut emoții, că n-am avut), iar în data de 14 august pleacă în Danemarca ( la școală! - mențiunea este pentru Max Peter dacă își amintește... ).
De asemenea, Silvia mi l-a adus pe Vladi în Anglia. Dacă pare simplu, ei bine, nu e. S-au prezentat la aeroport cu un act lipsă și au fost nevoiți să reprogrameze zborul.
Bine că eu cu drag muncesc!
Nu mă lansez în detalii...v-am spus, nu știu cine mai sunt.
Dar, continuăm călătoria.
Las' că-i bine dacă se ţin de şcoală, poate că e lucrul cel mai bun şi pentru tine, dar în primul rând pentru ei. Chiar acum câteva zile am avut din nou o confirmare (oare pentru a câta oară?) a proverbului "ai carte - ai parte!".
RăspundețiȘtergereFilozofia mea de viata e simpla, iti spun ceea ce i-am spus si lui Vladi: n-am nimic impotriva sa maturi strada, dar sa o maturi cu o diploma in buzunar, sa o maturi pentru ca iti place, nu pentru ca nu ai alta optiune.
ȘtergereSpor la treaba, putere de munca va doresc tuturor!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Cristi!
ȘtergereMie numai sanatate imi trebuie, restul vin cum vrea Dumnezeu.
Dar eu chiar stiu ce inseamna sa nu o ai, asa ca pretuiesc clipele si sanatatea.
Cleo, îți ghicesc în ceai că toate se așează în septembrie :) numai bine.
RăspundețiȘtergereAna, eu astept septembrie asta de 42 de ani, ai un indiciu si in ce an vine acest septembrie asezat? :)
ȘtergereMultumesc! O iau ca pe un „waka waka„.
eiiii... chiar ma gandeam de ce nu ai mai dat niciun semn! "Uneori nu-mi place această Cleo, alteori nu-mi mai pasă" cum sa nu-ti placa, e cleo cea ambitioasa si care isi urmareste ceea ce si-a propus...
RăspundețiȘtergereiar lucrurile par sa se stranga, sa se inchege
ca-n rai nu prea e pe nicaieri sa stii, am verificat eu...
Mosu,
Ștergeredaca o iau „artimetic„ asa e, par un carmaci bun. Dar eu stiu ca aproape se rup muschii pe mine tinand carma asta.
Dar stii ceva? Ma duc la job fericita, iar asta n-am mai simtit de multi ani buni.
Cred ca nici o schimbare sau adaptare la o alta lume nu e usoara. S-a intrebat, oare, cineva daca metamorfoza doare, sau daca e usoara? Insa admiram cu totii capacitatea aceasta extraordinara.
RăspundețiȘtergereSi-atunci, de ce sunt nemultumita de mine? :)
ȘtergereImi place articolul tau, cu siguranta ti-ai mai castigat un admirator
RăspundețiȘtergeree mai mult un raport scurt/radiografie, dar...daca zici ca pare interesant, bine.
ȘtergereMersic!
uneori, in graba de a cere si de a avea prea mult, uitam esentialul. in urma cu cateva luni, citeam tot aici despre cum dorinta ta cea mai mare e sa-l ai pe copil cu tine.
RăspundețiȘtergerecine se plange ca ii e rau?
ȘtergereSa stii ca resortul care ma impinge este chiar nemultumirea de sine.
Pnetru mine asta duce la progres. Am ajuns la un punct in care trebuie sa stabilesc urmatorii pasi, deci sunt nemultumita de mine. :))
te simti cumva dezradacinata chiar daca nu realizezi asta...
RăspundețiȘtergerema bucur pentru reusita copiilor tai si pentru tine ca jobuiesti cu drag...e mare lucru :)
iti las o imbratisare >:D<
Asa ma si simt, fiica ploilor, nici de aici, nici de colea....
ȘtergereMultumesc pt imbratisare...
Stii ca as putea re/inventa terapia prin atingere...o practic acum cu persoane si este fantastica schimbarea lor.
Felicitari lui Vladi,felicitari Silviei!Ai copii mari si descurcareti.Aschiile nu sar departe de trunchi:).
RăspundețiȘtergerePupici,de aici,dintr-un vest de Romanie!
Multumesc! Mult succes si voua!
ȘtergerePupicii toti se accepta si se reintorc.
Esti om bun, Angi!
E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam se afla o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
RăspundețiȘtergereE-mail: dawnacuna314@gmail.com
*Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
*Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
*Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
*Dacă doriți să tratați infertilitatea.
*Dacă doriți să vă răzbuni/reprimi proprietatea.
*Dacă vrei o vrajă de promovare.