Dupa doi ani jumatate de Anglia m-am resemnat. Cand am tacut nu am fost ca ei, iar cand m-am "straduit" sa fiu ca ei, mi-a stat bine o zi-doua dupa care m-a luat greata. Mno, am revenit la mine. Nu ca mi-ar fi mai bine, dar macar ma simt confortabil. Si zambesc mai mult.
Nu stiu inca daca m-am adaptat sau doar nu imi mai pasa.
Cele mai bune si frumoase discutii din ultima vreme le-am avut cu Silvia, fiica mea. Este evident mai buna decat mine, ceea ce ma face o mama buna. :)
Am fost si in Romania. Pe la Sfinx si Babele, pe la Tusnad. Mai vedem cand si daca ma mai duc.
Am vizitat putina lume, parca nu mai vreau sa vad pe nimeni. Ma intreb daca e rau sa nu te simti singur fara lume in jur. Mie imi ajunge familia.
Eu si cu mine e de multe ori o combinatie cu stare de aglomeratie.
Si simt ca ies din depresiune, la campie. Poate reinvat rabdarea pierduta ca apa de la un robinet cu garnitura stricata.. Si nici varsta nu ma mai ajuta.
Cu prostii nu ma pot obisnui si pace! Ei te pot face sa simti ca esti nebunul de la curte in lumea lor.
Ma intrebam zilele trecute, ce i s-o fi intamplat celui care a zis prima oara "daca te bagi in troaca, te manca porcii". Curat adevarata sinteza a problemei!
"Te faci frate cu dracu' ca sa treci puntea". Deci, dupa ce vei trece puntea, poate ca nu vei fi nevoita sa mai ai de a face cu oameni pe care nu-i doresti. :)
RăspundețiȘtergereTu mai traiesti???? :)))
ȘtergerePoate unii oameni apar in viata noastra doar pt a ne scoate din zona de confort, ne forteaza sa mergem mai departe.
Abia mai respir, dar inca traiesc. :) :)
ȘtergereExact, avem nevoie de un sut in dos, ca sa facem cate un pas inainte. Noi cautam permanent linistea si echilibrul (de fapt "echilibrul" asta e rezultatul fricii de a ne trai viata) si iesim cu greutate din zona de confort.