Vladi îmi povestește de surpriza făcută colegei lui, de către familia ei, sarind toți de după canapea și urlând ca apucații: ” Surprise!”. Și asta se poate întâmpla pentru ca familia e împreună, deci sunt uniți.
Păi, ce? În România noi n-am fost împreună?
Păi, noi a trebuit să ne despărțim ca să fim uniți! zice el....
(eu în puțul gândirii lui nu mă mai bag, că ies greu)
Voiam să zic despre un coleg de muncă...
Când am lucrat prima oară cu el, trebuia să-l reclam. N-am facut-o, că nevasa lui, româncă fiind, îmi era apropiată. Atunci!
Am ales să tac și să încerc să îmblânzesc animalul. Dar animalul tot animal, așa că am decis să refuz să mai lucrez cu el.
Nici alții nu l-au reclamat, pentru că soția lui era ”peste” ei și zi de zi ei se aflau la mâna ei.
Pentru că relația mea cu colegul-bou s-a sfârșit printr-o discuție neprincipială, el nu a putut să uite. El nu uită nimic, dar nici nu vede nimic greșit la el.
Acum stă la ușa biroului managerilor cu limba scoasă, ștergând cu ea toate orificiile lor.
În rest, prost cu gura foarte mare. Extrem de gălăgios, vorbește gura fără el, stă întotdeauna în mijloc și sare să anunțe că știe tot, înainte să se sfărșească auzită cerința. La ședințe vorbește primul, ultimul. Când, în sfârșit s-a prezentat la primul training din viața lui, a spus că prin dezvoltare personală se înțelege să faci duș zilnic, să te îmbraci curat, să te bărbierești și să te piepteni.
Acum, conform spuselor managerei, el ”ajută” la întocmirea rotei, adică planificarea serviciului. Eu am zilele mele fixe de lucru, așa că nu am conversații cu el.
În schimb îmi trimite toți dobitocii în echipă cu mine. Asta mă doare!
Din discuțiile cu managera înțeleg repede că ea nu are idee de cine ce face, după câteva încercări, m-am dat bătută.
Între timp, colegul-bou mi-a construit câteva reclamații, iar soția lui, asemenea.
M-am trezit cu sentimente negative și gânduri prea multe și prea negre legate toate de el.
După ce, conform principiului, urâțenia văzută în alții, e urâțenia ta; ciuda că am acționat românește tăcând din gură la început (acum nu mai sunt în nicio relație nici cu soția lui, românca), n-am înțeles mare lucru.
Adică, am înțeles că am greșit tăcând, ar fi trebuit să mă port mai mult profesional.
N-am înțeles ce ar fi trebuit să mai analizez ca să scap de energiile negative. Am înțeles că e un om care vine dintr-o cultură în care femeia nu are cuvânt, dar casătoria cu românca îi doare foarte tare, prin ea obținând viză de ședere in UK, plus ea câștigă cel puțin dublu cât el, plus ea are talpa pe gâtul lui 5 ani de zile, si o preseeeeezăăăă, cum știe ea de tare. Așa că tot orgoliul lui se răsfrânge asupra colegelor, folosind de multe ori ”Shut up!”, acest comportament nefiind deloc în spiritul englezesc.
După ce am fost revoltată pe mine însămi, că permit unei asemenea persoane să pătrundă în gândurile mele, lăsând energiile negative să mă îmresoare, când el este nimeni și nimic în viața mea, am decis să las baltă analizele.
Mno, așa că am ales să mă rog pentru iertare. Iertare pentru gândurile mele negative, gândurile trimise către persoană.
Când îl văd, nu mai simt nimic, parcă nu există, de parcă nu e acolo.
Comunicarea dintre noi nu este proastă, pentru că lipsește cu desăvârșire.
Deștept a mai fost românul care a zis prima dată: ”când te bagi în troacă, te mănâncă porcii”!
Anul ăsta, neapărat! Măcar să sar din troacă.
