Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

miercuri, 14 decembrie 2011

. și de la capăt

Cât adevăr există în ” o iau de la capăt!” când nimeni nu-ți șterge istoria personală din creier?
Oricâtă disponibilitate pentru a te schimba ai, ceea ce ești prin propria devenire, rămâne.
Nu pot sa-mi scriu istoria personală decât o singură dată, ”de la capăt” scriu doar un capitol.

46 de comentarii:

  1. Este o observatie f interesanta, dar si potential utila, dupa parerea mea. Pe mine m-a ajutat sa inteleg mai bine ca eu personal am luat-o de la capat chiar cu mai multe capitole, nu doar cu unul, din romanul de aventuri de gen capa si spada, poate chiar de tip aparut in serie, sau serial foileton, al vietii mele personale (roman fluviu precis stiind ca nu este, iar saga legendara nici atata) !

    Viata mea chiar mi s-a parut o clipa, (in timp ce ma gandeam la acest fel de comparatie), ca este oarecum ca editia celor Trei Muschetari pe care am citit-o eu la un moment dat care avea, din cate tin minte, in acea ipostaza, parca 2 volume, urmata de Dupa 20 de ani, parca intr-un volum, si apoi, Vicontele de Bragelona, care era, in acea editie in care am citit-o eu, parca in 3 volume, (deoarece continea si volumele Louise de la Valliere si Omul in Masca de Fier) !

    Desi eu personal nu ma pot chiar identifica cu d'Artagnan decat poate prin niste parti ale lui, si alea la nivel de ideal, desigur, totusi mi-a facut placere sa ma pot gandi in acest fel, chiar enumerand in gand volume, amintindu-mi de cele pe care le-am tinut in mana chiar eu, si chiar m-am intrebat la un moment dat daca oare scriitorul Alexandre Dumas tatal o fi rescris si el niste capitole din cand in cand...desi stiu ca era posibil presat de deadline-ul jurnalistic, deoarece acele scrieri au aparut ca foileton in ziar !

    RăspundețiȘtergere
  2. P.S. Domnule chiar imi dau seama inca o data ce deosebit de mult am fost noi romanii, cel putin cei alfabetizati, influentati cultural de romantismul francez al secolului XIX, aparut si propagat si el, la randul sau, original acolo la el in Franta, in mod jurnalistic.

    Desigur ca la vremea lor romanii reali ai secolului XIX nu prea aveau ei contact imediat cu ziarele frantuzesti, dar sunt sigur ca jurnalistii romani profesionisti ai secolului XIX aveau si precis au fost influentati de acel curent literar, deoarece sunt aproape sigur ca majoritatii lor le facea mai multa placere reala sa citeasca scrierile d-lui Dumas decat sa se chinuie sa citeasca si celelalte articole de opinie politica sau sociala !

    Drept care, poate si partial de aia, mass-media in limba romana se afla inca la nivel de secol XIX in cele mai BUNE ipostaze ale sale, destul de rare si alea !

    RăspundețiȘtergere
  3. asta fiindca nu ne putem rupe de noi insine; sunt unii oameni care pot, nu in totalitate dar pot in mare masura; pentru ca au legaturile cu lumea superficiale; dar noi,majoritatea celor care traim prezentul, suntem atat de profund legati de ceea ce ne inconjoara incat ne este aproape imposibil sa ne rupem chiar daca am face eforturi mari...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dorinţa de a "uita" problemele neplăcute ale trecutului (poate nu numai asta) duce la această formulare, " o iau de la capăt". Din păcate, timpul este încă liniar, iar de la capăt în adevăratul sens al cuvântului nu o mai putem face. Poate doar să facem o schimbare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce bine ar fi daca am putea "sa o luam de la capat" ... Dar, nu ne opreste nimeni sa credem ca facem asa ceva!

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu, (considerandu-ma a priori si chiar principial intotdeauna centrul universului meu personal, deoarece, chiar daca stiu ca nu este neaparat o pozitie neaparat utila pentru societate, si are risc de Bubble Boy-ism, totusi asa functionez eu cel mai bine, drept urmare m-am si decis ca este o pozitie etic de adoptat de catre mine chiar in mod principial pe termen lung, chiar daca unii poate or avea tendinta sa ma convinga de contrariul, deoarece functionalitatea mea optima este poate singurul lucru cu adevarat concret util pe care il pot avea eu personal de oferit atat societatii cat si creatorilor mei), prin "luat de la capat" inteleg uneori, in mod mai concret, si schimbari destul de semnificative ale mediului meu inconjurator, si/sau schimbarea relatiei mele cu mediul meu inconjurator.

    Cum eu lucrez chiar pentru o corporatie care are ca obiect de activitate oferirea de servicii de curatenie, intretinere, reparatii, si securitate, mie personal nu mi-e chiar asa de greu sa imi dau seama cand e cazul sa mai aerisesc aerul din jurul meu, mai deschid un hublou la bubble din cand in cand, mai imi cumpar un bubble de alta culoare, etc...acum, la nivelul meu de experienta de a trai in bubbles personale de diverse culori si marimi, (in functie de varsta), rostogolite de mine pe diverse continente, de o gramada de ani, chiar mi-as permite sa comunic celor care au avut poate nesansa de a se naste cu un sistem imunitar total nefunctional si chiar trebuie in mod real sa traiasca intr-un bubble adevarat de plastic real, ca nu e chiar asa de greu sa ai grija frumos atat de tine cat si de aerul din jurul tau, nu e greu nici sa faci turism, poti sa citesti si carti, poti sa iti faci prieteni..intr-adevar, logistica unor legaturi mai intime cu alte persoane este poate mai dificila, insa, in mod teoretic, dupa ce ii decontaminezi bine, ai voie si chiar poti sa ii inviti alaturi de tine in bubble, desi, desigur, un timp limitat, deoarece nu ar fi etic sa ii claustrezi in acest fel de societatea mai larga si pe ei, doar pt. placerea ta personala. De unii, carora care chiar incepe sa le placa izolarea alaturi de tine de orice alte chestii care ii nemultumeste in legatura cu societatea mai larga, chiar e greu sa scapi uneori, dar, daca iti amintesti ca trebuie sa te comporti mereu etic fata de tine, si, mai ales fata de bubble-ul tau personal, o sa iti vina mai usor sa-i gonesti, dupa care eu as recomanda chiar o schimbare a mediului din jurul bubble-ului, eventual prin mutarea intr-un alt cartier, sau alt continent, si asa chiar poti sa o iei destul de concret "de la capat".

    http://en.wikipedia.org/wiki/Bubble_Boy

    Tot "de la capat" o iau si anumite persoane care trebuie sa traiasca in diverse witness protection programs. Am fost chiar impresionat de stressul pe care il pot in mod real resimti acest fel de persoane, mai ales dupa ce am vazut filmele Witness Protection (1999) cu Tom Sizemore, care e excelent in acest rol, si Don't Look Behind You (tot 1999).

    http://www.imdb.com/title/tt0191655/

    Pe acesti oameni chiar nevoiti sa o ia de la capat chiar sub o noua identitate i-as sfatui sa citeasca cartea The Big Picture, de Douglas Kennedy, care le poate oferi idei despre cum se pot rezolva uneori in mod fericit si cazurile de schimbare de identitate din cauze de diverse necesitati, de multe ori, desigur, fie legale, fie criminale.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cred ca anumite capitole se reiau in viata cu o anumita ciclicitate. Deci poti sa o iei de la capat in sensul in care vei schimba ceva atunci cand e timpul s-o faci.

    RăspundețiȘtergere
  8. Este un subiect foarte profund.
    Cred ca ai dreptate, dificultatea schimbarii este urriasa.
    Totusi, exista persoane care iti pot pune la dispozitie instrumente cum ar fi decizia, stabilirea de scopuri noi, planificarea, etc.
    Contributia unui specialist nu este de neglijat, fiindca, a te schimba de unul singur si a mentine directia pentru o perioada mai lunga de timp este totusi o desfasurare de forte de care s-ar putea sa nu fii destul de motivat sa o faci.
    Am intalnit si oameni care au reusit asa ceva. Dar daca te gandesti insasi schimbarea este dovada faptlui ca ai ajuns la nivelul la care o poti realiza. S-ar putea sa se datoreze faptului ca aveai un potential ramas neutilizat iar acest potential se "revolta" si produce starea necesara schimbarii. Dar stii cum se spune, din nimic, nimic nu iese... Pentru a face o schimbare cred ca e nevoie de investitii serioase, tocmai ca sa iasa ceva...

    RăspundețiȘtergere
  9. @ DeWolf si alti posibili interesati: re. metodologie de schimbare de persoane spre binele lor: am reconfirmat eu recent, in mod cat am putut eu de impartial, si corectand cat am putut pt. posibile erori de refractie provenite din partea cristalinului meu de marca periferic balcanica seria productie 1980, ca este mai rapid si autentic eficienta metoda folosita de chinezi in perioada Revolutiei Culturale, si mai doresc acum sa anunt public ca poate fi efectuata si in mod etic, (deoarece lucrez eu acum sa rafinez teoria acelei metode aplicate etic), desi nu stiu daca si etic profesional, deoarece eu, din fericire, (atat pt. mine cat si pt. posibil de nivel probabil intreaga omenire), nu sunt nici reeducator, nici terapist de educatie sau meserie, (eu avand doar niste indatoriri reale simple de cenzor in munca mea obisnuita de zi cu zi, desi inca nu prea cred ca am ajuns, prin ceva experienta empirica, sa ma pricep la asa ceva la nivel expert, deci m-am decis, in mod etic, ca e mai bine sa raman la nivel de critic de arta amator, sau chibitz).

    RăspundețiȘtergere
  10. addendum: "[...]cristalinului meu personal de marca[...]1980, din productia/manufactura de unicate artizanale de brand de tip/nivel couture"

    RăspundețiȘtergere
  11. inca un addendum (ca dimineata si spre sfarsitul zilei de lucru sunt/devin mai compulsiv din fire): "[...]experienta empirica din viata mea la nivelul de stare de veghe constient atat personala, cat si profesionala, de curent real functionar birocrat simplu lucrator/salariat al unei corporatii subventionate de stat ce ofera serviciile alea mentionate pe undeva mai sus, si cu ceva experienta anterioara de la varsta reala de 8 ani in sus re. interactiune sociala si profesionala voluntara si/sau retribuita cu diversi din chiar diverse culturi si cristaline in chiar diverse contexte istoric-sociale si profesional-organizationale[...]"

    P.S. NU ma "dau mare" in absolut nici un fel, doar efectiv voiam sa precizez cat am putut de detaliat, repet, din motive personale de compulsivitate matinala, in acest moment.

    RăspundețiȘtergere
  12. P.P.S. (sper ca ultimul) addendum/erata (pe ziua de azi pe aici): "[...]contexte istorice, sociale, geografice, si[...]"

    RăspundețiȘtergere
  13. LOL ! Chiar ce patologic sunt cand ma trezesc dimineata in unele zile, mai ales cele care urmeaza unora 2 precedente destul de stresant, fiecare in felul ei, una, marti, stresanta in mod mai putin placut, a doua, miercuri, stresanta, dar in mod mai placut pt. mine !

    RăspundețiȘtergere
  14. drcraciun,
    fiecare varsta cu aventurile ei, as zice ca ar fi fost vremea sa le astern de-acum, iar eu, cand-colo, ma apuc iar de scris la capitole. Sunct culmea!

    Cu culutralizarea, eu zic ca pe principiul 'cine se aseamana, se aduna', a fost o vreme cand n-am fost tigani pentru francezi, dar ne si purtam mai frumos.

    Acum, ti-o zic pe calea cea dreapta :), 'centrul atentiei' este oarecum nevoia ta de 'asistenta sociala'.

    Acum, e drept si ce zici tu, prin sine ii schimbi/ajungi pe/la ceilalti.
    Si e foarte bine sa stii cand se termina TU si incepe partea Ceilalti.

    Imi place privirea retrospectiva mai ales daca arunci si-o poleiala de autoironie, parca esti eu. :))

    RăspundețiȘtergere
  15. Mosu,
    eu sunt la terapie pentru a trece pe pilotul automat, imi repet zilnic: sa nu gandesti! sa nu simti!
    Si din cand in cand, cand nu functioneaza, ma lovesc cu pumnul in piept, dar puternic, sa ma doara mai tare afara decat inauntru.

    RăspundețiȘtergere
  16. Max,
    e mai simplu decat atat, iti pui viata in doua valize si te stramuti.
    O iei de la capat?
    Poate cu acareturile, dar nu cu tine insuti.

    RăspundețiȘtergere
  17. Zamfir,
    tocmai ce-am constatat, e o mare pacaleala. :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Mircea Vladut,
    da, cred in asta, ciclicitate de 12 ani, la mine. Acum rescrierea, ca e o reeditare a unor decizii de acum 12 ani, dar scrise mult mai apasat, Cred ca imi inmoi penita direct in inima, de data asta.

    RăspundețiȘtergere
  19. Dw,
    hmmmm, nici ca idee n-am sa ma impac vreodata cu specialisti care iti spun ce sa faci, ce sa decizi si cum sa faci. Pentru mine, cel mai bun specialist esti tu insuti, iar cand esti dezorientat sa poti sa te indrepti spre altul care iti largeste orizontul, potentialul personal si iti dezvolta optiunile. Dar decizia, never-ever nu va fi a altuia., Este personala, cu tine insuti ai cea mai intima relatie.
    Si cand decizi o schimbare de mare anvergura, da, este cum spui, este pentru ca esti'copt' pentru ea. Cat te tin puterile pentru neprevazut...este o alta poveste. Dar sa nu uitam, schimbarea in sine, este un pas spre progres-interior si/sau exterior.

    RăspundețiȘtergere
  20. O perspectiva economica etica de tip public autocritic despre self-growth si self-actualization:

    Partea 1:

    Doresc sa reconfirm un principiu simplu al invatarii, reconfirmat recent si prin studii ff serioase popularizate chiar la nivel de CNN, nu ca zic eu asta pe un blog: cu cat doare mai tare cu atat inveti mai eficient DACA faci parte din grupul majoritar al oamenilor sensibili la pedepse (brutele psihopate, abrutizatii de batai repetate, apaticii, sau abulicii, deci, sunt exclusi).

    Pe de alta parte, doresc sa re-ofer si perspectiva economica a psihologului Daniel Kahneman detinator de Premiu Nobel pt. Economie: invatatul nu diuce la mai nimic cu adevarat util individului si societatii, deoarece majoritatea oamenilor chiar ff intelepti fata de sine insusi tot vor tinde sa repete aceleasi feluri de alegeri de actiune reala bazate pe aceeasi estimare de nivel iluzoriu genetic individual, (deoarece nu coincide neaparat cu cea reala calculata independent stiintific) re. ratia risc/beneficiu al oricarei actiuni.

    De aceea eu personal sunt in continuare fericit ca pot inca chiar primi o parte de salariu ca oferitor de opinii realiste fata de diverse ratii de risc/beneficiu legate de altii care imi pot cere mie parerea sau nu, (ca eu tot le-o spun, ca sunt ff constiincios cand e vorba de numere de genul asta la serviciu, chiar daca pe unii poate ii doare sa auda ca li se poate estima destul de exact valoarea fata de societate din tabele actuariale demult existente si larg cunoscute de ff multi functionari birocrati, prin care ma aflu si eu), desi stiu/intuiam deja de mult si acum mi-a fost si reconfirmat de catre cineva care chiar a luat Premiul Nobel ca valoarea reala a acestei parti a muncii mele, cea de a informa oamenii de niste ratii reale de risc/beneficiu luate din tabele, ca sa le poata si ei compara cu estimarile lor iluzorii personale, este chiar NULA atat pt. acei oameni cat si pt. societatea mai larga, deoarece ei, chiar informati, si chiar daca sunt de acord cu acele cifre reale, TOT nu o sa faca ceva in mod deosebit de util in legatura cu ele, adica nu o sa-si schimbe ei tendinta de a-si investi banii bazata pe metoda lor preferata din nastere, la saltea, sau in buzunarul vreunui broker sexy.

    Valoarea reala a acelei parti a muncii mele NU e chiar nula insa pt. mine personal, deoarece pot chiar si iesi la pensie adevarata cu ajutorul folosirii ei in mod profesional, plus ca NU e nula nici pt. corporatia pt. care lucrez, care primeste cu atat mai multi bani de la stat cu cat angajeaza mai multi birocrati ca mine, deoarece exista de mult sau mereu se poate gasi, un artificiu de calcul contabil care poate fi utilizat cu destul de mult succes in acest fel de finantari, care este si el mai larg popularizat de cand cu scandalurile firmelor de audit financiar de tip Andersen, care poate calcula valoarea ILUZORIE a muncii mele pt. societate, care, cand e vorba de finantari de corporatii din bani de la contribuabili...e ff importanta de cunoscut si aia, ca pe baza ei se va calcula intr-o oarecare masura si pensia mea.

    RăspundețiȘtergere
  21. Partea 2:

    Sorry daca nu am reusit sa fiu mai inteligibil, este pt. ca eu sunt chiar TUFA la economie, desi am 2 parinti + 1 unchi + 1 matusa economisti adevarati si chiar ff competenti, care mi-au stat la dispozitie pt. meditatii la aceasta materie de cand m-am nascut, si abia asteptau sa ii rog eu din cand in cand, cand imi aducea cineva aminte ca ii datorez niste bani, sa-mi explice si mie ce inseamna Euro si la ce foloseste el, si se lansau in prelegeri si dezbateri de nivel de conferinta Sarkozy-Merkel, ff interesante si palpitante, care le tineau atentia ocupata in timp ce eu ma duceam si furam acei Euro momentan necesari mie din sertarul secret din casa unde se tinea dezbaterea respectiva, (pe care eu il localizasem de mult, cum de altfel sunt in stare sa o fac cam prin orice casa in care sunt invitat, chiar daca e de nivel safe, nu doar sertar, desi anunt ca eu personal nu sunt in mod special motivat de bani ca nu pt. ei, ci pt. cu totul alte obiecte sau parti de obiecte am fetish, si bani mie imi trebuie din cand in cand mai mult ca sa-mi platesc datoriile, daca intr-adevar ma preseaza cineva si chiar doreste instrument de schimb financiar de tip valuta, si poate, uneori, si sa-mi cumpar tigari, daca in luna respectiva mi-am cumparat si revista Vanity Fair si niste ciorapi de brand de calitate superioara, deci nu mi-a ajuns salariul).

    Oricum ar fi, pot sa anunt ca, desi valoarea mea reala pt. societate este NULA, valoarea mea ILUZORIE pt societate este deja calculata a fi cam 300 % fata de cat ar fi putut investi societatea in mine in SUA, (ca la ei educatia nu e chiar pe gratis, deci ei investesc in educatie mai putin la nivel de buget de stat), si 110 % din cat ar fi putut investi societatea in mine in Danemarca, (ca la ei educatia e gratis, si ei investesc in ea mai mult din bugetul de stat).

    Nu am cautat sa calculez inca valoarea mea iluzorie fata de societatea din Romania sau din Norvegia, deoarece aceste tari fac parte din cele ale caror buget de stat l-am pagubit eu personal si il pagubesc inca si in continuare, deci, desi imi sta pe limba, inca nu am calculat exact, deci nu ar fi etica sa spun, plus nu prea imi vine sa spun public cat datorez eu asa exact in momentul asta contribuabililor romani sau norvegieni chiar in clipa asta, mai ales ca tarile respective nu se afla in lista tarilor care au statut permanent pe termen lung de MFN fata de mine.

    POT anunta, insa, ca ma simt in continuare vinovat din cauza asta, si imi cer iertare cat pot de frumos si de politicos contribuabililor romani si norvegieni inselati economic de mine. (Celorlalte tari cu bugete de stat pagubite de mine personal nu pot decat sa le spun: aveti si dvs. putintica rabdare, am sa revin la subiect, NU am uitat de dvs., mai negociem in legatura cu acordarea statutului de MFN, etc.)

    RăspundețiȘtergere
  22. Concluzie: eu am tras deja de mult concluzii despre mine, dar ce cred eu despre mine insumi nu este chiar asa de util social. Dvs. puteti trage orice concluzii doriti, daca va este utila sau placuta acest fel de activitate.

    Eu am doar o intrebare simpla, la care pot sa-mi raspunda atat coach-ii profesionisti cat si cei amatori, cat si guru-ii profesionisti si cei amatori. (Pe ghicitorii in stele ma voi ocupa eu sa ii intreb personal pe banii mei, deoarece nu cred ca este etic sa cer sfaturi chiar asa pe gratis de la absolut toata lumea.)

    Ce program de self-growth sau de self-actualization imi recomandati dvs. ca sa ies eu personal din zona de risc momentana a bubble-ului economic iluzoriu in care ma aflu, unde este chiar f placut pt. mine sa ma aflu, desi stiu ca, inevitabil, urmeaza recesiunea, nu am sa-mi pot acoperi datoriile, deci o sa ajung si eu cam ca Euro la un moment dat ? Considerati ca este mai etic sa NU FAC NIMIC sau sa actionez in vre-un fel ? (Etic atat fata de mine, cat si fata de societate asa in general). Eu personal, cam ca grecii, probabil, am ales sa NU fac nimic si sa ma bucur de bubble cat pot. Dar ma gandesc ca poate nu e pozitia cea mai etica, mai ales ca eu personal stiu ca am posibilatati inca realiste de bailout economic cand vine recesia, ca mi s-a mai intamplat si inainte, si mereu m-a ajutat pe mine personal cineva caruia chiar ii place de d-na Angela Merkel. Poate ar trebui sa actionez prudent, adica sa incep sa-mi pun cenusa in cap in mod autocritic public...mai ales ca acum chiar ma pricep sa o fac chiar si mai rafinat de cat stiam cand eram mai tanar, si am si cerut curs privat de specializare in legatura cu asa ceva la cineva care chiar in mod real a apucat perioada Proceselor de tip stalinist, si care e inca in putere si nealterat cognitiv.

    (Program de self-help nu cer, deoarece nu ma aflu in situatie de distress.)

    RăspundețiȘtergere
  23. addendum: "[...]distress, ca, de exemplu, Portugalia de ceva vreme, si in legatura cu aceasta tara, eu personal doresc sa o felicit ca mie mi se pare, cf. Google, ca ea a STIUT intotdeauna sa cera Help in mod adecvat, adica exact cui trebuie si cand ii trebuie".

    RăspundețiȘtergere
  24. LOL ! Efectiv imi cer scuze. NU STIU ce ma apuca pe blogul tau de numai la economie si politica ma gandesc in legatura cu orice ai putea sa scrii !

    RăspundețiȘtergere
  25. Nici eu nu pot sa scriu mai mult de un capitol numit "de la capat".

    RăspundețiȘtergere
  26. L-am făcut personaj pe rudolph aspirant, că merită! N-am cunoscut exemplar mai... straniu.

    RăspundețiȘtergere
  27. Cristi,
    pai, cica, e de bine...zice mosu ca numai cei superficiali ar tot scrie totul de la capat. :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Vania,
    ce sa zic, nici doi ca el nu sunt. :)

    RăspundețiȘtergere
  29. Un nou inceput nu exista, daca vorbim de viata. Nu vom putea sa stergem din mintea noastra ceea ce am trait, ceea ce am facut, ceea ce regretam. Trebuie, doar sa mergem mai departe, pe drumul liniar al timpului (cum spunea Max Peter). Daca evitam sa privim in urma, uneori de vrica, alteori din invidie, ca nu cumva cineva sa ne ajunga si sa ne ia locul, poate vom reusi sa avem mai putine regrete.

    RăspundețiȘtergere
  30. asa simt si eu, nu ne putem desprinde de ceea ce am devenit.
    in cazul meu, cred ca ma confrunt cu frici/temeri, dar uite, la momentul asta as putea sa zic ca le infrunt cu bine, balanta se inclina inspre partea mea. Mereu am zis ca sunt adepta dinamicii, totul se misca, nimic nu mai e la fel a doua zi.

    RăspundețiȘtergere
  31. @ Cleo (mesaj despre destinul tau si al meu): eu nu stiu daca ai mai avut experienta anterioara de a trai/munci in alta tara decat cea natala, dar maj persoanelor cu care am vorbit eu, plus ce am mai citit pe Internet, mi-au prezentat ideea ca efectiv dureaza in medie aproximativ minim 1 an, de multe ori 18 luni chiar, ca sa te adaptezi cat de cat la noua cultura, poate si mai mult daca e si chiar ff diferita si nu ai fost expus inainte la ea de loc prin filme, carti, prieteni, turism, etc.

    Stiu ca suna un timp poate pesimist de lung, deoarece eu parca am simtit ca tu ti-ai dori sa devii optim functional adaptata asa, cam in maxim 1 luna, ba chiar ca e posibil sa-ti displaca situatia/sa fii dezamagita daca ar dura mai mult, mai ales ca ai ceva experienta si de viata si de meserie si ai mai trecut prin tranzitii sau adaptari cu succes inainte, de ce nu si prin asta, mai ales ca a fost ceva planificat, si dorit la nivel de calcualat/cantarit anterior cat de cat serios, (din posturile tale...nu stiu daca e o perceptie corecta).

    Si eu, de ex nu ma asteptasem la socul imens pe care l-am avut in Norvegia, mai lucrasem/traisem in alte tari, mai calatorisem ca turist de cand aveam 8 ani, inclusiv in Scandinavia, adica efectiv mi-am zis ca va fi "floare la ureche", sau ca in orice caz adaptarea va dura mai putin de 12 luni, mai ales ca ma adaptasem eu din zbor la o gramada de chestii cultural diferite si inainte...dar optimismul meu nu a avut baza in realitate, si, efectiv, in ciuda iritarii mele, am remarcat ca trec exact prin fazele alea descrise pe wikipedia si ca va dura exact cat scriau si altii pe Google ca va dura !

    Ajunsesem, din nou, cu alte cuvinte, exact de ceea ce mi-era "frica", propriul meu cliseu, plus, mai rau, ca nu e vorba doar de dorinta estetica de a fi oarecum individ unicat/original, (nu ca as fi eu deosebit, dar asa, principial, ca vrem si noi sa fim indivizi unici, nu cohorte), imi indeplineam iar intocmai in mod absolut previzibil si chiar deja prevazut de altii, (inca inainte de a ma naste), destinul meu deja prevazut/calculat statistic !

    (...va urma...)

    RăspundețiȘtergere
  32. (...urmare...)

    Pe mine personal, zau, ca m-a iritat o vreme ideea asta ca viata mea e deja previzibil descrisa in diverse tabele cat se poate de clare si precise, si de aia, la un moment dat mi-am zis ca macar rostul meu personal pe aceasta lume sa fie, daca nu eram in stare sa fac ce fac majoritatea oamenilor, reproducerea de specie, sa fie atunci macar lupta impotriva destinului meu statistic ! Dar zau, la fiecare cotitura, sau decizie pe care mi-am zis ca mi-am facut-o cat de cat cu mana mea proprie, zau daca statisticile alea nu m-au prins din urma de fiecare data ! Deci pana la urma, pe la 26 de ani, a trebuit sa incep sa ma resemnez cu ideea ca da, intr-adevar, destinul majoritatii oamnilor obisnuiti, ba chiar si a unei parti destul de semnificative si a celor mai putin obisnuiti, este deja scris in diverse stelute, sau se poate regasi in diverse semne ! Asta e.

    Mie personal, deoarece tind sa fiu superficial optimist, asta insa NU mi-a starnit vreo criza existentiala, mi s-a parut doar de nivel iritant ca o musca care iti bazaie in jur, dar totusi, am inceput sa o iau si pe ea in seama, ca mi-am zis ca doar nu degeaba au inventat D-zeu + mama Natura si mustele, alaturi de alte animale utile pt oameni, dintre care unele chiar real mai fioroase si periculoase decat o biata musca datatoare de angoase existentiale.

    Exista, prin urmare si statistici din care se poate deduce functionalitatea si oamenilor care sunt imigranti de generatia 1 in alte tari, ba chiar si a copiilor lor...si daca e vorba de o tara mai avansata economic...vad ca nu prea depinde ce cultura si limba are acea tara, dar depinde, totusi, un pic de ce cultura si limba au imigrantii respectivi ! De ex. pot sa anunt optimist si sustinator de morala, ca romanilor imigranti generatia 1 si 2 in America o sa le fie o idee mai bine decai imigrantilor de generatia 1 si 2 acolo din Mexic, desi ambele grupuri vorbesc o limba latina si ambele grupuri cred in deochi !

    Nu va zic ce am gasit re Norvegia, ca nu doresc sa starnesc mila publica a nimanui fata de soarta mea, plus, in mod realist, nu cred ca exista multi romani care au intentia de emigra chiar permanent in Norvegia, fiind efectiv MULT mai real lucrativ si usor, si poate chiar mai sanatos, cf. statistici, de a veni aici ca lucrator sezonier la cules de bani care efectiv iti cad in poala din cer.

    RăspundețiȘtergere
  33. Sa incercam sa ne detasam de imaginea specialistului care iti spune el ce si cum si sa ne impacam cu specialistul care iti ofera instrumentele si atat. Sunat in voga acum terapiile umaniste si nu degeaba. Ceea ce vedem pe la televizor sau facem pe forumuri este o alta poveste.

    RăspundețiȘtergere
  34. AOLEU ! De Wolf mi-a dat de lucru !

    (Ce voi scrie eu mai jos NU este la misto fata de NIMENI, cel mult fata de mine insumi, dar probabil nici macar atat.)

    Disclaimer: ce zic eu personal, ca specialist recunoscut de mult timp si inca si in destul de multe locuri geografice, de anumiti oameni, (in numar total de maxim probabil 50, ca de la astia am niste semnaturi pe niste documente scrise majoritatea de dimensiuni obisnuite de coli de hartie A 4, in care ma estimeaza ei ca eu sunt specialist, ba chiar expert in ochii lor personali), pe domeniile importante de:

    1. securitate personala in timpul desfasurarii anumitor activitati, inclusiv intim interpersonale,

    2. cenzura textelor mele si uneori ale altora,

    3. curatenie pe jos cu diverse metode, inclusiv cu limba, si

    4. control de calitate de diferite productii artistice,

    in cuvinte, atat pe Internet cat si in real life, fie in limba romana fie in alte limbi, de cand am invatat sa vorbesc si pana astazi, NU s-a dovedit de catre NIMENI in mod stiintific pana acum ca ar putea avea vreo urma de posibila influenta pozitiva sau negativa semnificativa asupra destinului vreunei fiinte biologice vii.

    Repet ce am mai zis de multe ori peste tot: valoarea reala a opiniilor mele este NULA, valoarea iluzorie a opiniilor mele nu este inca calculata precis in cazul meu personal, stiu ca am primit o groaza de bani pt aceasta valoare iluzorie pana acum, inca din timpul in care ea a inceput sa fie estimata de altii, insa am sa ma straduiesc sa fac aceste calcule intr-o buna zi, deoarece cred ca este etic sa calculez si suma datoriilor totale pe care le am eu personal fata de contribuabilii mai multor state si contribuabilii comuni NATO. (Datoriile fata de fostii contribuabili ai Pactul de la Varsovia, dintre care unii recunosc ca este inca posibil sa mai fie in viata, nu le pun, desi exista si alea, deoarece pe vremea aceea eram minor si nu activam in campul real al muncii, ci doar intr-unul imaginar, desi eram la fel de constiincios si atunci ca si acum, si efectiv mi se ofereau bani incontinuu de cand m-am nascut, uneori nici nu stiu de ce, ca, efectiv, mi-a fost greu la un moment dat sa mai tin socoteala.)

    Pana una alta eu rog insistent ca orice suna scris din partea mea ca avand cumva si iz de sfat sau recomandare din partea mea personala ca specialist sau chiar ca expert in domeniile mai sus mentionate, (sau chiar si in orice posibile alte domenii dupa imaginatia fiecaruia, pe care eu personal nu am cum sa o controlez), si nu provenit de la altii, sa fie IGNORAT total.

    EXISTA sanse REALE ca informatia continuta in propozitiile care origineaza de la mine care par a fi sfaturi sau recomandari, (mai mult ca sigur NU intentionat, ci doar din cauza ca eu nu stiu sa ma exprim bine in scris), sa fie total GARBAGE, (adica demne de ignorat, inutile ca valoare informativa).

    Singurele lucruri posibil, insa NU garantat, informative ar fi poate unele linkuri pe care le pun eu din cand in cand la mine pe bloguri sau prin unele comentarii de pe alte bloguri.

    Deoarece majoritatea vor fi de pe YouTube, sunt sanse mari ca linkurile puse de mine sa aiba valoare informativa de nivel de simplu entertainment.

    Unele linkuri vor fi de pe wikipedia. Wikipedia in lb engleza este urmarita la reliability si credibility si accuracy de servicii de evaluare de calitate de site independente. Daca eu voi da vreodata linkuri la wikipedia in alte limbi decat lb engleza, este posibil ca ele sa nu fie credibile sau sa contina informatii utile.

    De obicei evit, dar este posibil ca uneori sa nu ma pot abtine si sa dau si linkuri de pe niste reviste culturale gen The New Yorker sau Vanity Fair. Acestea pot fi ignorate fara nici o remuscare.

    RăspundețiȘtergere
  35. Craciun fericit, cu sanatate si numai bucurii!

    RăspundețiȘtergere
  36. Craciun fericit cu sanatate,belsug,iubire si multe multe draruri sub brad !

    RăspundețiȘtergere
  37. @DeWolf (off-topic, dar e din cauza ca tu nu admiti comentarii la tine pe blog): citesc din cand in cand cu interes ce scrii tu pe blogul tau. De obicei sunt de acord, mai ales ca pui de obicei referinte serioase si verificabile la nivel de wikipedia, astfel incat sa poti sa-ti dai seama de background-ul/perspectiva opinatorului original, ceea ce, dupa parerea mea, este o chestie ff etica.

    Ultimul post despre Devianta m-a intrigat insa in mod special din mai multe motive:

    * nivelul meu de cunostere al teoriilor psihodinamice si pasihanalitice e de nivel wikipedia,

    * habar nu am cine e Serban Ionescu, ca sunt mai multi,

    * este mai larg acceptat zilele astea ca exista alte mecanisme de defensa decat alea deja descrise de Freud si Vaillant ? (Este posibil sa existe altele, ca am gasit recent o chestie si aici in Norvegia de m-a lasat masca prin creativitate, inclusiv ca umorul era ierarhizat mai jos ca altele pe care Vaillant le pusese mai sus)

    * care este definitia deviantei sexuale, si ce comportamente sexuale include aceasta ca deviante ? De ex BDSM-ul, partialismul, (cu exemplul comun al atractiei pt picioare, de ex), alte fetishisme, activitatile de swing, preferintele furry, etc. sunt considerate deviante sexuale ?

    Efectiv NU am intentia de a strani vreun scandal sau controversa, dar eu citesc destule despre sexualitate si sexual health la nivel informativ personal, inclusiv cultural, si chiar eram curios re cine e Ionescu asta si cam pe unde se situeaza printre aia mai cunoscutii, si la ce-mi poate fi util, daca poate fi util si el la ceva, (ca, desigur, mai toti pot fi utili la ceva daca sunt seriosi si constiinciosi pe domeniul lor..desi vad ca Ionescu se largeste pe niste domenii destul de vaste, adica si forensic/criminalitate juvenila, si patologie de copil-adolescent, si patologie de familie, si sexualitate...adica chiar pare cam risipit pe multe...daca ce ai scris tu in acel post e bazat doar pe ce scrie el, desigur, dar pe el l-ai citat, nu pe altul, si de aia nu-mi puteam da seama ce nivel de seriozitate are).

    E OK, (daca e OK cu Cleo), sa raspunzi aici, sau daca vrei poti sa raspunzi la mine pe blog si off-topic, mie nu-mi pasa.

    RăspundețiȘtergere
  38. Un An Nou fericit alături de cei dragi!
    La mulţi ani!

    RăspundețiȘtergere
  39. La multi ani, sanatate si bucurii cate nu poti duce! Sa-ti fie numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  40. La multi ani, sanatate, bucurii si multe realizari!
    Anul 2012 va fi anul TAU! eu stiu asta! pupici

    RăspundețiȘtergere
  41. La Multi Ani Cleo! Ce s-a întâmplat?

    RăspundețiȘtergere
  42. Hello ? Am inceput sa ma ingrijorez si eu. Sper sa fie doar faza acuta de soc cultural (max 3 luni, la persoanele mai sensibile, in care este insa adevarat ca NU psihoterapia de tip cognitiv, sau mai rau, debriefing, prin cuvinte ajuta, ci doar un pic de tinut de mana + eventual o patura sa tina de cald). Recomand marca Gant, ca pe asta mi-am cumparat-o eu aici in Norvegia ca cumparatura ff importanta de urgenta chiar dupa prima luna, dupa ce a trecut faza primelor 2- max. 4 sapatamini de turism).

    RăspundețiȘtergere
  43. Ce coincidenta in formularea asta din titlu. Observi? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca ai sti cat mi-am stors creierii sa inteleg la ce te referi...
      Abia azi am inteles, mi-a mers netul mai bine/mai mult si am ajuns la pagina ta. :)
      Aproape cu toti din lista mea am cel putin o coincidenta de genul asta. Candva am si scris despre asta.

      Ștergere