la care timp?! nu exista un timp comun; fiecare are timpul sau; timpul fiecaruia este o panglica subtire calatorind in 3d sau in 5d sau in 79d... pentru a lega doi timpi diferiti si a le face funda, trebuie folosita o cange... mai tii minte filmele alea cu pirati?! cam asa! si nici atunci abordarea nu e nici pe departe sigura...
Exista timpul intalnirii privirilor, timpul coincidentei, timpul intamplarii, timpul surprizei, timpul mirarii, timpul regretelor, timpul regasirii, timpul pierderii, timpul nesansei...si timpul cange=timpul fortat...in care e posibil sa vrea numai o parte, in care e posibil sa nu poata nicio parte...(sac!)
Mie imi plac ff mult filmele alea cu realitati alternative sau din universuri paralele, re cum ar fi fost daca se incrucisau privirile respective, sau daca intra persoana respectiva prin usa A in loc de usa B. Cam cum au fost filmele Sliding Doors, cu Gwyneth Paltrow, Passion of Mind, cu Demi Moore, si The Double Life of Veronique, cu Irene Jacob, (ultimele doua chiar mai mult ca 2 universuri paralele decat ca "istorii alternative").
vazusem demult un film de genul asta , ”daca si cu parca”, un film german. Intamplarea s-a reluat de vreo 5 ori, si tot atatea variante de final. Protagonista era o tanara, si-a alergat fata tot filmul, pt ca asta a fost tema,,,parca un furt si ea trebuia sa ajunga la un timp fix undeva.Intarzierea ei generand alte probleme. Normal ca a intarziat, in fuga ei aparand tot felul de obstacole...si-apoi s-a reluat faza de cinci ori. Eram mai obosita decat ea, la finalul final...:)) dar , interesant, intr-adevar.
Ah, da, filmul Run Lola, Run...un film care mie mi-a placut ff mult, si a lansat-o mai solid la Hollywood pe actrita germana Franka Potente, care apoi a mai jucat in filmul horror de calitate german Anatomy/Anatomie, iar dupa aia a lucrat cu Matt Damon in Identitatea Bourne, desi mie personal nu mi se pare la fel de interesanta sau talentata la nivel general ca actrita Milla Jovovich, (cam de aceeasi varsta, cu care are parca, mi se pare mie, in comun niste caracteristici fizice, atat in repaos cat si in miscare), o actrita nascuta in Ucraina, cu tata de origine sarba si mama de origine rusa, si care a jucat in filmele lui Luc Besson, The Fifth Element, alaturi de Bruce Willis, si apoi chiar rolul Ioanei d'Arc in The Messenger: the Story of Joan of Arc, in care, dupa parerea mea, mai ales datorita probabil regizorului, a reusit sa se descurce onorabil, la un nivel la care nu cred ca d-na Franka Potente ar fi reusit, desi e posibil sa ma insel !
o sa razi, am vazut toate filmele si nu mi-am dat seama/amintit ca tipa e cea din Run, Lola, run, pentru exact asta era filmuld e care vorbeam, mai Craciune-cititor in stele :) Toate filmele insirate de tine, sunt vazute. Ma rog, ala cu Lola il vazusem cu mult inainte.
Florentin, sau tinem ochii inchisi. sau avem impresia ca facand o alegere, pierdem ceva mai bun din ceea ce credem ca vom intalni mai incolo... Nu suntem atent! Nu stim precis ce dorim! Cam cum facea Vladi al meu, cand era mic, intram intr-un magazin...imi cerea sa-i cumpar ”ceva”, nu stia ce, voia ”ceva”.
PS LOL ! Eu recent mi-am recapatat interesul de a vedea filme si de a ma gandi despre filme...efectiv la 15 luni post-emigrare, (ca ma si ingrijorasem ca poate nu o sa-mi mai recapat acel interes vreodata, cam cum mi s-a intamplat, cred, din pacate, ireversibil, re literatura, insa cu SPERANTA ca POATE am sa-mi revin posibil re politiste, de care inca eram interesat intermitent inainte de a pleca din Romania, insa pt asta trebuie sa trec un pic la nivel fugitiv din nou prin faza de citit altfel de fictiune pe care o avusesem in adolescenta, unde inca ma aflu functional in acest moment, si INCA nu am ajuns...poate, estimez, cam in primavara-vara incolo, intre 18-21 de luni).
Dau alerta generala ca nu mai are nimeni scapare ! Nici bloggerii care aduc vorba despre filme, sau doar imi amintesc mie chiar si pe departe de vreun film, nici actorii, regizorii, producatorii, criticii, etc, indiferent de varsta, sex, cetatenie, stil Hollywood sau Bollywood, (ca Sundance ma interseaza mai rar, poate uneori pe Documentare, dar tot destul de rar), etc., fie ca sunt vii sau decedati !
eu am facut terapie cu filme, in saptamana nr 2 de Anglia. Nu-mi amintesc ce am vazut dar ma tineau departe de gandurile mele, pt o ora si jumate. Ba da, am vazut unul de retinut, Requiem for a dream. Bollywood-deloc!
Oh, Requiem for a Dream, cu Ellen Burstyn, (pe care eu vreau sa o tin minte in mod special din Alice Doesn't Live Here Anymore, desi a jucat si in faimosul Exorcist), mie mi s-a prut ca a fost un film ffff trist. Eu cred ca nu as fi in stare nici acum sa pot sau sa doresc sa ma duc in mod expres vad un film ca asta. De fapt mi-am dat seama ca in general prefer filmele cu Happy End, ca altfel, poate doar daca nu sunt de nivel Gone With the Wind, care totusi ofera speranta supravietuirii personajului cu adevarat eroic Scarlett, chiar daca e parasita de Rhett Butler, ce rost educativ, ca role model, sau de suport moral ar avea pt mine ?
Adica, totusi, IMHO, (in pregatirea scrierii viitorului meu tratat revolutionar de Estetica Etica !), dupa parerea mea, chiar si arta trebuie sa foloseasca la ceva consumatorilor ei, desi desigur nu e neaparat nevoie ca toti consumatorii sa aiba aceleasi nevoi toti, (eu fiind ala cu nevoia de role model si suport moral, altii avand voie sa-si doreasca sa obtina si altceva), oricat de "arta pt arta" ar fi declarata intentia sau genul, (o dihotomie, aia dintre "arta pt arta" si "arta cu tendinta", total copilaros artificiala de nivel de secol XIX, la care sper ca se va renunta o data pt totdeauna, dupa ce voi scrie eu tratatul meu, care sper ca va crea cadrul teoretic benefic stabilizator pt ordinea si clarificarea necesara de standarde minime de competenta si etica profesionala si comportamentala adecvate pt secolul XXI pt toti producatorii, consumatorii, promoterii, businessmen-ii, criticii, si, mai ales, filozofii artelor lumii, fiecare luati desigur in parte, si cu obiectul interesului lor clar definit ca obiect de arta dupa criterii cat mai clare, pe care deja le-am stabilit in mare: interpretabilitate pe minim 2 domenii de interes uman diferit, si translatabilitate, inclusiv spatiala, in minim 2 limbaje sau pe minim 2 axe !).
PPS Re preferinta mea politica mai accentuata pt Hollywood/Bollywood vs Sundance/alti "independenti", la mine e mai mult bazata pe faptul ca TOTUSI dl Robert Redford a imbatranit destul de mult, si nici nu a prea imbatranit la acelasi nivel de sexy ca dl Clint Eastwood, de exemplu, iar dl Paul Newman, (desi ii sustin principial si dansului side-business-ul de ketchup ecologic, dar mai mult la admirat in rafturi, eventual facut promo din cand in cand, nu chiar la nivel de cumparat pt mine la nivel declarat preferential pt consum personal), din pacate, a decedat, plus, chiar la nivel politic general re interes Big Business > Small Business, desi sustin si prezenta si existenta shop-urilor si afacerilor mai mici, independente, a afacerilor de familie, de nisa, mai ales daca sunt ff calitative si/sau acut necesare omenirii, cum ar fi de exemplu firmele mici personalizate de petitorie in persoana, mult mai inalt calitative adeseori decat Match dot com, eu personal, totusi, am tinut cu magazinul MARE de carti al dl-ui Tom Hanks mai mult decat cu cel MIC al d-nei Meg Ryan in filmul corespunzator You've Got Mail !
Deci, Robert de Niro si nu mai discut! :)) Meg Ryan...imi placuse in The Doors, cu Val Kilmer. Iar pe Tom Hanks...pffff, il prefer in Forest Gump! Iar pe Meryl Streep, n-o intrece nimeni.
LOL ! Vad, ca cel putin in cazul si din cauza mea, asa s-a intamplat si aici pe blog, ca am reusit sa deturnez discutia despre viata spre o discutie despre filme !
Ceea ce mie imi aduce aminte de o perioada cand eram la inceput de tot in Norvegia, cand chiar aveam uneori impresia ca ma aflu intr-un film, insa din pacate nu era de tip actiune politista sau drama de razboi cum imi plac mie, nici macar de dragoste, ci era cam fantezie SF, gen care, daca nu e regizat de d-nii Cameron sau Spielberg, (si asta, avandu-ma pe mine ca protagonist, deoarece eu, neplacandu-mi riscurile prea mari, prefer sa calatoresc cu avioane sau baloane obisnuite, si mai rar cu barci mai mici, pe care parca le inteleg ceva mai bine, in nici un caz cu vapoare uriase de croaziera, submarine intotdeauna periculoase, sau nave spatiale cosmice de termen lung, nu cred ca avea cum sa fie), mie nu-mi prea place.
Dupa aia, ca m-am mai adaptat un pic si mi-a mai trecut senzatia de derealizare, am trecut pt o perioada in filmul Lost in Translation, si a fost o idee mai bine, ca macar am avut parte si de cateva momente mai comice printre momentele mai dramatic-patetice de singuratate trista.
Si pe urma, in sfarsit, din fericire, am intrat mai in real life, si dupa ce am terminat cu gradinita, (pe care eu personal nu am inteles niciodata prea bine nici in real life la ce poate folosi, si ce trebuia sa fac eu concret acolo, in afara de a o astepta rabdator si cuminte fara sa plang sau fara sa ma enervez prea tare pe mama sa vina sa ma ia de acolo), am trecut la scoala, unde macar parca simteam ca eram pe teren mai familiar, re ferit de colegii mai bully, indragostit de aia mai rari care ma intrebau cum ma cheama si pe mine, etc.
De fapt bancul lui Danut suna cam asa: Doi tipi se uitau intr-o teava desfundata si dreapta, cam de vreo 2m lungime si jumate de m diametru. Desi vizibilitatea era perfecta, ei nu se vedeau. De ce?
la care timp?!
RăspundețiȘtergerenu exista un timp comun; fiecare are timpul sau; timpul fiecaruia este o panglica subtire calatorind in 3d sau in 5d sau in 79d...
pentru a lega doi timpi diferiti si a le face funda, trebuie folosita o cange...
mai tii minte filmele alea cu pirati?! cam asa! si nici atunci abordarea nu e nici pe departe sigura...
Exista timpul intalnirii privirilor, timpul coincidentei, timpul intamplarii, timpul surprizei, timpul mirarii, timpul regretelor, timpul regasirii, timpul pierderii, timpul nesansei...si timpul cange=timpul fortat...in care e posibil sa vrea numai o parte, in care e posibil sa nu poata nicio parte...(sac!)
ȘtergereMie imi plac ff mult filmele alea cu realitati alternative sau din universuri paralele, re cum ar fi fost daca se incrucisau privirile respective, sau daca intra persoana respectiva prin usa A in loc de usa B. Cam cum au fost filmele Sliding Doors, cu Gwyneth Paltrow, Passion of Mind, cu Demi Moore, si The Double Life of Veronique, cu Irene Jacob, (ultimele doua chiar mai mult ca 2 universuri paralele decat ca "istorii alternative").
RăspundețiȘtergerePoate ca suntem prea ocupati...poate ca trecem prea repede...
Ștergerevazusem demult un film de genul asta , ”daca si cu parca”, un film german. Intamplarea s-a reluat de vreo 5 ori, si tot atatea variante de final. Protagonista era o tanara, si-a alergat fata tot filmul, pt ca asta a fost tema,,,parca un furt si ea trebuia sa ajunga la un timp fix undeva.Intarzierea ei generand alte probleme. Normal ca a intarziat, in fuga ei aparand tot felul de obstacole...si-apoi s-a reluat faza de cinci ori. Eram mai obosita decat ea, la finalul final...:)) dar , interesant, intr-adevar.
ȘtergereAh, da, filmul Run Lola, Run...un film care mie mi-a placut ff mult, si a lansat-o mai solid la Hollywood pe actrita germana Franka Potente, care apoi a mai jucat in filmul horror de calitate german Anatomy/Anatomie, iar dupa aia a lucrat cu Matt Damon in Identitatea Bourne, desi mie personal nu mi se pare la fel de interesanta sau talentata la nivel general ca actrita Milla Jovovich, (cam de aceeasi varsta, cu care are parca, mi se pare mie, in comun niste caracteristici fizice, atat in repaos cat si in miscare), o actrita nascuta in Ucraina, cu tata de origine sarba si mama de origine rusa, si care a jucat in filmele lui Luc Besson, The Fifth Element, alaturi de Bruce Willis, si apoi chiar rolul Ioanei d'Arc in The Messenger: the Story of Joan of Arc, in care, dupa parerea mea, mai ales datorita probabil regizorului, a reusit sa se descurce onorabil, la un nivel la care nu cred ca d-na Franka Potente ar fi reusit, desi e posibil sa ma insel !
Ștergereo sa razi, am vazut toate filmele si nu mi-am dat seama/amintit ca tipa e cea din Run, Lola, run, pentru exact asta era filmuld e care vorbeam, mai Craciune-cititor in stele :)
ȘtergereToate filmele insirate de tine, sunt vazute. Ma rog, ala cu Lola il vazusem cu mult inainte.
Florentin,
RăspundețiȘtergeresau tinem ochii inchisi.
sau avem impresia ca facand o alegere, pierdem ceva mai bun din ceea ce credem ca vom intalni mai incolo...
Nu suntem atent! Nu stim precis ce dorim!
Cam cum facea Vladi al meu, cand era mic, intram intr-un magazin...imi cerea sa-i cumpar ”ceva”, nu stia ce, voia ”ceva”.
PS LOL ! Eu recent mi-am recapatat interesul de a vedea filme si de a ma gandi despre filme...efectiv la 15 luni post-emigrare, (ca ma si ingrijorasem ca poate nu o sa-mi mai recapat acel interes vreodata, cam cum mi s-a intamplat, cred, din pacate, ireversibil, re literatura, insa cu SPERANTA ca POATE am sa-mi revin posibil re politiste, de care inca eram interesat intermitent inainte de a pleca din Romania, insa pt asta trebuie sa trec un pic la nivel fugitiv din nou prin faza de citit altfel de fictiune pe care o avusesem in adolescenta, unde inca ma aflu functional in acest moment, si INCA nu am ajuns...poate, estimez, cam in primavara-vara incolo, intre 18-21 de luni).
RăspundețiȘtergereDau alerta generala ca nu mai are nimeni scapare ! Nici bloggerii care aduc vorba despre filme, sau doar imi amintesc mie chiar si pe departe de vreun film, nici actorii, regizorii, producatorii, criticii, etc, indiferent de varsta, sex, cetatenie, stil Hollywood sau Bollywood, (ca Sundance ma interseaza mai rar, poate uneori pe Documentare, dar tot destul de rar), etc., fie ca sunt vii sau decedati !
eu am facut terapie cu filme, in saptamana nr 2 de Anglia. Nu-mi amintesc ce am vazut dar ma tineau departe de gandurile mele, pt o ora si jumate. Ba da, am vazut unul de retinut, Requiem for a dream.
ȘtergereBollywood-deloc!
Oh, Requiem for a Dream, cu Ellen Burstyn, (pe care eu vreau sa o tin minte in mod special din Alice Doesn't Live Here Anymore, desi a jucat si in faimosul Exorcist), mie mi s-a prut ca a fost un film ffff trist. Eu cred ca nu as fi in stare nici acum sa pot sau sa doresc sa ma duc in mod expres vad un film ca asta. De fapt mi-am dat seama ca in general prefer filmele cu Happy End, ca altfel, poate doar daca nu sunt de nivel Gone With the Wind, care totusi ofera speranta supravietuirii personajului cu adevarat eroic Scarlett, chiar daca e parasita de Rhett Butler, ce rost educativ, ca role model, sau de suport moral ar avea pt mine ?
ȘtergereAdica, totusi, IMHO, (in pregatirea scrierii viitorului meu tratat revolutionar de Estetica Etica !), dupa parerea mea, chiar si arta trebuie sa foloseasca la ceva consumatorilor ei, desi desigur nu e neaparat nevoie ca toti consumatorii sa aiba aceleasi nevoi toti, (eu fiind ala cu nevoia de role model si suport moral, altii avand voie sa-si doreasca sa obtina si altceva), oricat de "arta pt arta" ar fi declarata intentia sau genul, (o dihotomie, aia dintre "arta pt arta" si "arta cu tendinta", total copilaros artificiala de nivel de secol XIX, la care sper ca se va renunta o data pt totdeauna, dupa ce voi scrie eu tratatul meu, care sper ca va crea cadrul teoretic benefic stabilizator pt ordinea si clarificarea necesara de standarde minime de competenta si etica profesionala si comportamentala adecvate pt secolul XXI pt toti producatorii, consumatorii, promoterii, businessmen-ii, criticii, si, mai ales, filozofii artelor lumii, fiecare luati desigur in parte, si cu obiectul interesului lor clar definit ca obiect de arta dupa criterii cat mai clare, pe care deja le-am stabilit in mare: interpretabilitate pe minim 2 domenii de interes uman diferit, si translatabilitate, inclusiv spatiala, in minim 2 limbaje sau pe minim 2 axe !).
PPS Re preferinta mea politica mai accentuata pt Hollywood/Bollywood vs Sundance/alti "independenti", la mine e mai mult bazata pe faptul ca TOTUSI dl Robert Redford a imbatranit destul de mult, si nici nu a prea imbatranit la acelasi nivel de sexy ca dl Clint Eastwood, de exemplu, iar dl Paul Newman, (desi ii sustin principial si dansului side-business-ul de ketchup ecologic, dar mai mult la admirat in rafturi, eventual facut promo din cand in cand, nu chiar la nivel de cumparat pt mine la nivel declarat preferential pt consum personal), din pacate, a decedat, plus, chiar la nivel politic general re interes Big Business > Small Business, desi sustin si prezenta si existenta shop-urilor si afacerilor mai mici, independente, a afacerilor de familie, de nisa, mai ales daca sunt ff calitative si/sau acut necesare omenirii, cum ar fi de exemplu firmele mici personalizate de petitorie in persoana, mult mai inalt calitative adeseori decat Match dot com, eu personal, totusi, am tinut cu magazinul MARE de carti al dl-ui Tom Hanks mai mult decat cu cel MIC al d-nei Meg Ryan in filmul corespunzator You've Got Mail !
RăspundețiȘtergereDeci, Robert de Niro si nu mai discut! :))
ȘtergereMeg Ryan...imi placuse in The Doors, cu Val Kilmer.
Iar pe Tom Hanks...pffff, il prefer in Forest Gump!
Iar pe Meryl Streep, n-o intrece nimeni.
"Iar pe Meryl Streep, n-o intrece nimeni". Nu-i asa Sophie ?? ;)) ;))
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereStii bancul ala cu unul care întreaba luni si celalalt care raspunde miercuri: e cam aceeasi chestie la nivelul unei vieti.
RăspundețiȘtergereLOL ! Vad, ca cel putin in cazul si din cauza mea, asa s-a intamplat si aici pe blog, ca am reusit sa deturnez discutia despre viata spre o discutie despre filme !
ȘtergereCeea ce mie imi aduce aminte de o perioada cand eram la inceput de tot in Norvegia, cand chiar aveam uneori impresia ca ma aflu intr-un film, insa din pacate nu era de tip actiune politista sau drama de razboi cum imi plac mie, nici macar de dragoste, ci era cam fantezie SF, gen care, daca nu e regizat de d-nii Cameron sau Spielberg, (si asta, avandu-ma pe mine ca protagonist, deoarece eu, neplacandu-mi riscurile prea mari, prefer sa calatoresc cu avioane sau baloane obisnuite, si mai rar cu barci mai mici, pe care parca le inteleg ceva mai bine, in nici un caz cu vapoare uriase de croaziera, submarine intotdeauna periculoase, sau nave spatiale cosmice de termen lung, nu cred ca avea cum sa fie), mie nu-mi prea place.
Dupa aia, ca m-am mai adaptat un pic si mi-a mai trecut senzatia de derealizare, am trecut pt o perioada in filmul Lost in Translation, si a fost o idee mai bine, ca macar am avut parte si de cateva momente mai comice printre momentele mai dramatic-patetice de singuratate trista.
Si pe urma, in sfarsit, din fericire, am intrat mai in real life, si dupa ce am terminat cu gradinita, (pe care eu personal nu am inteles niciodata prea bine nici in real life la ce poate folosi, si ce trebuia sa fac eu concret acolo, in afara de a o astepta rabdator si cuminte fara sa plang sau fara sa ma enervez prea tare pe mama sa vina sa ma ia de acolo), am trecut la scoala, unde macar parca simteam ca eram pe teren mai familiar, re ferit de colegii mai bully, indragostit de aia mai rari care ma intrebau cum ma cheama si pe mine, etc.
Dan, nu stiam bancul, dar chiar asa e. Mai greu sa le potrivesti. Si cand se potrivesc, ai ceata pe ochi.
ȘtergereMno...dar as fi mai in tema daca as scrie acum despre singuratate. Caci, uite Mosu cum ia, inginereste, la rost. :)
Ştii că nu m-am gândit niciodată în mod serios la asta?
RăspundețiȘtergereDe fapt bancul lui Danut suna cam asa:
RăspundețiȘtergereDoi tipi se uitau intr-o teava desfundata si dreapta, cam de vreo 2m lungime si jumate de m diametru. Desi vizibilitatea era perfecta, ei nu se vedeau. De ce?
Pentru ca se uitau in zile diferite...