Nu știu cum se face, dar Costel este de mare inspirație pentru mine. Acum, că o fi el un fel de Freud deghizat pentru mine, nu știu, dar este cert că sapă prin tenebrele mele. Și cum mi-a fost rușine să scriu la el porcării, scriu acăsică la mine.
E bună de banc, dar e realitate.
După revoluție, cu R, lucra soțul meu la un grec, o firma cu sediul in Bacău, ”Star foods”.
Și cum s-a făcut de-o petrecere la firmă, așteptam într-un birou să ni se aducă o cheie de la un apartament al firmei (noi fiind de pe drumuri adunați).
Și cum stam noi așa și așteptam și așteptam, unul dintre colegii soțului, iritat de rolul Penelopei, pune mâna pe telefon să sune persoana care trebuia să vină cu cheia, în nu știu ce alt birou, din altă cladire și s-a întâmplat asta:
- Alo, Star Foods?
- ...fuți pe mă-ta!
Și acum am în fața ochilor omul cu telefonul și cu fața perplexă.
:)))
RăspundețiȘtergereeu rad si acum, dupa 20 de ani sau cati or fi, ca nu mai `retin` minte.
Ștergere:))
RăspundețiȘtergererealitate demna de un banc :))
sa-i fi vazut fata omului, cred ca abia mai tarziu a inteles analogia.
ȘtergereVaaaai, se poaaaate?
RăspundețiȘtergereNici macar Costel (cu care am copilarit, vorba vine, în liceu!) n-a zis vorba aia în original!!
Dar ai dreptate, aici nu poate fi înlocuit.
ca sa zic asa, sunt scuzata. N-am copilarit cu voi, iar astia `micii` sunt mai obraznici. :)
ȘtergereViaţa bate... bancul... :))
RăspundețiȘtergere:))
ȘtergereDa, nu stiu cum se face, dar Costel e de vina, ca eu...nu, nimic.
Bine ca nu-l cunosc ca si asa e prea mult, vorba lui Dan.
Eu zic ca omul avea si el dreptatea lui... :)
RăspundețiȘtergere...daca asta a inteles, asta a raspuns :)
RăspundețiȘtergere