Ei, lasă....

Încep să am impresia că trăiesc pe viu "video-clipa" lui MJ, Thriller....
Tot felul de zombie mi se arată in jur, iar eu alerg în speranţa că nu mă vor atinge... nimeni nu mă trezeşte din coşmar.

Până acum am crezut că "dacă dragoste nu e...nu-i bai!"şi mă simţeam confortabil să-mi ştiu jumătatea alergând bezmetic prin lume...că mai e o speranţă.
Am 40 de ani şi mereu spun că numai trenul nu a trecut peste mine...ei bine, trăim în lumea surprizelor şi nu! nu este vorba de "Alice in Wonderland"...Pielea mi-e prea mică, gândul prea departe, mâinile uscate de încercări, am răni de la atâtea "căderi libere". Mi-am făcut dicton din "ce nu te omoară te întăreşte".
Dacă balanţa s-a mai dezechilibrat uneori, susţin cu încredere că am redresat-o de fiecare data fără pagube semnificative.
Cu toate astea mă încăpăţânez cu voinţă de fier să rămân optimistă, pozitivă. Aplic tot felul de tehnici , tehnica cu "relax", tehnica oglinzii...şi vai! ce iubire s-a născut în mine.
Constat că sunt persoane care trăiesc experienţe similare, raportând la multele evenimente din zilele trecute. Cum nu sunt nici în apropierea mea realizez că ceva rău totuşi se întâmplă cu oamenii.
Un aer ciudat trece printre noi de ceva vreme şi ne strică creierul, ne strica pielea şi carnea de pe noi. Toţi devin flămânzi de carne vie.
Tehnica oglinzii este valabila numai pentru mine...am început s-o port mereu la mine...
Scot oglinda tot mai des şi am o încrâncenare când privesc în ea, dar am puterea să spun" Îmi place totul la mine. Sunt frumoasă!"
(...părul nu mi-l smulg, îmi cade şi singur ...sunt o cheală frumoasă!...frumoasă!...frumoasă!...)


...pentru "dicstracţia" mea.

De ce critici?...de ce nu?

Consider toleranta la critica un indicator al gradului de autocunoastere, un indicator al capacitatii noastre de deschidere.
Nu am inteles niciodata termenul de critica constructiva, iar flexibilitatea mea la notiuni care nu argumenteaza situatii noi este uneori restrictiva, pentru ca nici eu nu am atins perfectiunea (hi, hi, hi!).
In fine, i-am atribuit un argument si-anume acela ca o critica devine constructiva cand cel care o primeste o face cu deschidere, reanalizeaza si daca considera ca fiind favorabila, va face corectiile in scopul imbunatatirii.

Citeam zilele trecute un interviu al pictorului Marton Arpad (e din sat cu mine :) ) iar opinia lui despre critica si critici s-a concentrat in urmatoarele: " critica nu se naste din faptul ca eu am facut ceva gresit, ci din faptul ca cineva priveste dintr-un unghi gresit toata munca mea".
Recunosc ca la inceput am zambit si mi-am spus ca este atitudinea generala a celui care nu suporta critica...Apoi, daca stau sa ma gandesc la cele declarate imi dau seama ca poate omul a ajuns la un grad ridicat de autocunoastere, iar criticul de arta oricum nu poate avea o optica buna asupra picturilor sale pentru ca un critic se ocupa cu scrisul, iar un pictor picteaza. Nu poate face "viceversa".
Atunci un critic nu poate sa spuna ca pictorul nu picteaza bine, frumos, profund, nuantat, rasfirat, dezlanat, necolorat, cracanat...
Criticul vrea doar sa armonizeze pictura cu lumea exterioara si ii ofera o interpretare proprie cu incadrarea falsa in curente si tendinte. Perceptia lumii exterioare este diferita pentru noi toti, iar la tainele lumii interioare nu am ajuns multi. Nu poti sa faci armonie intre cele doua lumi pentru ca una este subiectiva iar alta posibil necunoscuta. Acolo este o bariera de ridicat.
O cunoastere a lumii interioare, o acceptare a ceea ce suntem, o recunoastere a frumusetii noastre ne schimba perceptia lumii exterioare.
Puterea de a dansa usor dinspre interior spre exterior va contraria intotdeauna criticii de... viata.
In acest caz (dar numai in acest caz!) accept teoria lui dewolf, "critica se afla in ochii privitorului".

Eu pot sa inteleg ce vrei tu sa vad, dar eu am propria mea viziune, nu pot sa-ti insusesc conceptia.
Pot sa accept critica daca ea este argumentata si oferi variante de imbunatatire.
Pot sa accept critica fiindca inteleg de ce o faci si nu se hraneste din rautate.
Pot sa primesc critica pentru ca tind spre perfectiune si-mi apreciez efortul pentru atingerea scopului.
Eu stiu ca pot sa vad dincolo...

(vinovatii sunt Marton Arpad si "Pictorul" lui mosu...he he he )

Copiii spun lucrurilor pe nume...(1)

Vladi (catre Silvia): profa de bio ne-a spus ca un om intr-o viata trebuie sa faca o casa , un copil si sa sadeasca un pom....

Silvia (catre Vladi): adica daca nu facem asta, facem umbra Pamantului degeaba?

Calul din Marlboro

In viaţă facem multe alegeri. Una importantă este cea care conduce spre sine. Cale anevoioasa, sinuoasă, care te încearcă.

Când atingi acea performanţă nu mai faci derogari.
Dacă ceva te poate scoate din minţi , este să simţi şaua aruncată în spinare.
Te întrebi uimit, cu ciudă chiar, cine sunt cei ce fac asta? Cine sunt cei care nu înteleg ce drumuri ai străbătut? Cine sunt cei care nu-ţi văd rănile uscate, genunchii tociţi de la atâtea îngenuncheri...pielea năduşită de eforturi...Cum sunt ei, cum nu vad ?

Cine sunt cei care vor să te stăpânească?

Şi-atunci te aperi din toate puterile...zvârli, te zbati şi fugi.
Dar nimeni nu va mai pune şaua pe tine!

10 items or less…

10 lucruri despre mine…valabile acum [ leapsa* de la Julien]

caut/sper/am credinta in bine/calatoresc/sunt fericita/sunt trista/imi amintesc/sunt puternica/sunt sensibila/sunt tunsa :))

Mai departe Sperantei, Madalinei, Sallzestrei si celor care doresc sa incerce.