Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Revederile

Constat în ultima vreme că-mi plac revederile. Nu pentru că m-ar încânta atât de tare trecutul, cât mai mult pentru că am şansa să observ în ce s-a mai transformat sufletul omului. 

Dacă la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului, am văzut o grămadă de colegi care şi-au umflat muşchii pectorali şi tot ce puteau spune despre ei era raportat în număr de maşini şi case, la întâlnirea de 20 de ani am avut cea mai mare şi mai plăcută surpriză. De altfel, de la cea de 10 ani nici nu-mi amintesc mare lucru. Nici măcar ce am sopus eu nu-mi amintesc, dar după cum mă cunosc am fost inhibată probabil de numărul de maşini al celorlalţi şi nu a fost cazul să spun că eu am doar una. :)) La întâlnirea de 20 de ani, în schimb, oamenii au revenit la ei înşişi, am auzit poveşti triste, poveşti îmbrăcate cu umor, poveşti grozave de viaţă. Nimeni nu a mai vorbit de maşini şi case.

Iată că zilele trecute sora mea îmi spune că sunt invitată, de altfel şi ea, la o întâlnire a vechilor agenţi de asigurare care au lucrat cândva la ADAS, vechiul Asirom de acum. Perioada mea a fost scurtă acolo, însă sunt mereu curioasă de ce devine omul în timp, astfel încât mi-am zis că merg, că doar ca să pleci dintr-un loc unde nu te simţi bine nu presupune decât să te ridici şi să te îndrepţi spre uşă. Iar eu cu asta chiar nu am probleme.

De la început. Nu am reuşit la facultate (nu pentru că eram proastă, ci pentru că nu ştiam încotro vreau s-o apuc, iar când nu mi-e clar ceva nu fac mai nimic spre a mă îndrepta în vreo direcţie incertă), era in anul de graţie 1988. Tânără, 18 ani, habar nu aveam că intru în altă lume. Cum nu mă ţinea nimeni acasă, dă-i drumul în câmpul muncii. Având o structură fizică fragilă am evitat fabricile şi uzinele. Am ajuns agent de asigurări la Adas. Desigur, habar nu aveam ce înseamnă asta.
Fiecare începător primea o mânuţă mică de ajutor, adică un număr mic de asiguraţi rămaşi de la alţii care au plecat şi zona de lucru unde trebuia să dezvolţi.

Bun! Mare scofală.
Am primit fabrica de tractoare şi fabrica de prelucrare a lemnului. În zona industrială, în afara oraşului, să caut muncitorii în cele trei schimburi. Distanţa de la marginea oraşului la fabrici (măcar erau una lângă alta), 2-3 kilometri.
Mare scofală! Eu naivă...doar ştiam să vorbesc atât de bine cu colegii de clasă...eram încrezătoare.

Întru în secţie, utilaje şi maşini...păşesc gânditoare, încet spre mijlocul secţiei...cum să-i adun pe muncitori, cum să le vorbesc...
Dar vin ei inspre mine, că doar eram o floricică. Şi în câteva minute, toţi, ciorchine în jurul meu. Eu, încep să le spun în cel mai inexpresiv mod cine sunt şi ce doresc, ei mă privesc, mă măsoară din priviri, mă analizează şi care mai de care încep să se întreacă în vorbă.
Dacă am făcut vreo asigurare? Categoric, nu. Pentru că ei doar ar fi vrut să se întâlnească cu mine (cei mai tineri), iar cei mai căsătoriţi ar fi vrut să meargă la Tuşnad cu mine, unul chiar mi-a zic că ar vrea să mi-o 'tragă', ca să-l citez. De fapt mi-a zis-o pe şleau. 
Ce face o copilă de 18 ani, de 157 cm într-o gloată de bărbaţi? 
Se smulge de acolo, iese din fabrică plângând, o ia pe jos acasă, ajunge în oraş şi încă nu a terminat de plâns. :))
Aşa a fost prima mea experienţă în asigurări.
Acea perioadă a fost pentru mine un şoc, să ajung în lumea celor mari. În felul acesta.

Pe scurt, mai apoi am început să caut şefii de secţie, oameni serioşi, pe care am cautat să-i câştig şi care m-au ajutat. Cu muncitorii m-am împrietenit, stăteam uneori cu ei la cuptoarele din secţia de forjă, îmi făceu loc între ei, şi ne încălzeam toti, iarna, la orele 5 sau 6 dimineaţa, ei aşteptând ieşirea din schimb, eu aşteptând muncitorii din schimbul de dimineaţă. Povestind decent, despre viaţă, lume şi familii.

Ce-am mai făcut? Mi-am înţeles handicapul de a nu şti să vorbesc cu adulţii, m-am lipit de o colegă mai mare , de aproape 30 de ani, şi o vreme am însoţit-o pe ea pe teren, când îşi făcea ea treaba, ducând-i geanta, nefăcând altceva decât să observ. Să observ cum le vorbeşte oamenilor, cum se poartă, cum face faţă avansurilor de tot felul, cum păstrează în permanenţă controlul discuţiei, cum convinge. Asta am învăţat furând. În vremea aceea totul mergea pe bază de simpatie. Şi am avut noroc că ea m-a simpatizat. O cheamă Eva şi trăieşte în Germania.

Tot gaşca asta de tipe de 27-30 de ani m-au primit în grupul lor, pe mine o mucoasă mică, şi am avut parte de experienţe interesante, petreceri pe cinste între fete, chiulit de la muncă la ştrand, sau la una acasă unde ne uitam la filme pe video-ce mare lucru!, să caut eleganţa în orice fac şi să nu-mi pierd controlul.

Şi le-am revăzut ieri, nu şi pe Eva! Şi-au amintit cum îmi spuneau 'kicsike' (micuţa), dar acum îmi spuneau pe nume, le-am simţit că nu le mai vine să-mi spună aşa. Deşi pe mine nu m-ar fi deranjat :)

Lucruri mari şi mici învăţate de la oameni pe care nu-i mai vezi şi care îşi pierd urma.
Un sertar cu amintiri uitat, de care nici nu mai ştiam. De-atunci, de când oamenii erau uniţi: în nevoi, în suferinţă, în bucurii, în noroc, în viaţă.

miercuri, 27 aprilie 2011

Fără cuvinte 16

Lacul Sfânta Ana


Rezervaţia Tinovul Mohos, aproape de lac (aici o pădure de pini pitici şi un cer frumos reflectat în apă)

marți, 26 aprilie 2011

Trebuie să scriu despre îngeri

Trebuie să scriu despre îngeri...
Numai azi ce m-am întâlnit de două ori, pe două bloguri, cu ideea sau referirea expresă.
În zilele trecute tot lăpăiam în cartea lui Pleşu, 'Despre îngeri'. Nimic nu e întâmplător.
N-am fost niciodată preocupată în mod deosebit de angelologie.
Vreau să împărtăşesc cu voi puţin din ceea ce am citit în 'Despre îngeri'.
'A fi însoţit de îngeri înseamnă a umbla spre ţintă cu ţintă cu tot.'
Avem un înger călător pentru că suntem nişte călători în derivă, avem nevoie de un ghid pentru faptul că uzând incorect de libertate discernământul ne este afectat, anulând posibilitatea întoarcerii la desăvârşirea dintâi. 
'Avem nevoie de un înger păzitor, care să fie corectivul discret al unui discernământ în derută.
 A-ţi căuta îngerul e a căuta chipul auroral al libertăţii, a exersa stilul opţiunii corecte'.

Rolul îngerului este de a ne proteja fizic şi sufleteşte, intervine în situaţii de criză, îngrijeşte rugăciunile noastre.
Îngerul ştie mai bine ce avem nevoie pentru a ajunge unde trebuie, iar 'binele' nostru nu coincide mereu cu ideea de 'bine' a îngerului.
Noi, oamenii, credem că trebuie să avem parte numai de împrejurări favorabile, numai de bine, de noroc. Nimeni nu se roagă pentru încercări grele, pentru eşec. Nu ne putem îmagina ca îngerul să contribuie la încercările noastre mai aspre, că ar putea el induce dezastrul. Îi atribuim varianta mămoasă care ne scuteşte de necazuri.
Nimic nu e lipsit cu totul de apărare, toţi beneficiem de protecţie.
În lume nu e nimic atât de slab încât să nu poată fi protejat şi nimic atât de puternic încât să se poată dispensa de protecţie.

O viaţă bine condusă este o viaţă care ţi-a identificat tema ontologică proprie. Ca să putem face asta, suntem însoţiţi de un înger care are aceeaşi temă ontologică cu noi. 
'Îngerul trăieşte în claritate ceea ce noi trăim în clarobscur'.
Fiecare înger poate fi păzitor o singură dată, pentru un singur om. El rămâne solidar cu succesul sau eşecul misiunii sale, nu e 'transferabil' altei persoane.

Exercitarea protecţiei nu trebuie să creeze dependenţă, să diminueze libertatea celui protejat.
 'Îngerul nu e protector ca o ordonanţă devotată, ci ca un maestru spiritual, ca un duhovnic.'
Te îmbogăţeşte, te fereşte de ignoranţă şi de tine însuţi, te menţine viu, ferindu-te de toată molima sufletească şi trupească. Îngerul e discret.

Îngerul vorbeşte celui receptiv, atent, deprins cu o anumită disciplină şi igienă mentală.
'Îngerul e cerul nostru interior'.

Îngerul guvernează ieşirea noastră în lume, aşa cum guvernează intrarea în ea.

'Îngerul ne însoţeşte consolator prin vămile văzduhului, e avocatul şi martorul nostru în faţa Tatălui. A trăi şi a muri cu faţa la înger e totuna cu a muri spre Faţa Tatălui.
Îngerul e simultan oglindă şi fereastră, răsfrângere în azur a imaginii nostre pământeşti şi transparenţă prin care se străvede Creatorul'. 

Şi multe altele  in 'Despre îngeri', Andrei Pleşu

Închei cu un poet, Emil Brumaru, o încheiere perfectă, tot despre îngeri.

Românii au talent

Căutând pe site-uri niscavai ştiri online, după ce am citit titlurile, văd articolul de fond referitor la căştigătorul concursului 'Românii au talent'. Cum era destul de scurt, citesc şi cele câteva comentarii. Niciunul nu îi era favorabil câştigătorului, un cântăreţ de hip hop. 

Nu am urmărit finala, spre sfârşitul concursului am văzut ultimul concurent, exact pe viitorul câştigător. Nu ştiu cine e, ce poveste are, am înţeles din context că a avut o viaţă grea. Sigur, la sfârşit au dat secvenţe pe scurt din fiecare prestaţie, iar eu personal am spus tare: 'ăsta nu va câştiga'.

Surprinzător a câştigat. Când l-au anunţat câştigător nu am fost nici bucuroasă, dar nici dezamăgită. Dacă au ajuns în finală, toţi erau buni. Categoric, toţi cu un talent. Cum aria de evoluţie a fost diferită în mare parte, greu să spui care a fost mai bun. Când compari, ai elemente similare. Nu a fost cazul. Dans la bară, hip hop, barman, cântăreţi de genuri diferite, jucător cu mingea etc. Ce compari?

Cei care n-au votat se plâng acum că românii proşti nu au votat talentul, ci cazul social. Spunea un comentator că dacă ar fi băut 3 pahare cânta şi dansa chiar mai bine decât băiatul ăsta. Totuşi, cel care s-a prezentat acolo nu a fost comentatorul.

Ce s-a votat? Cum a votat românul?
Românul a votat cu inima! Băiatul ăla a găsit cheiţa potrivită, le-a cântat românilor: fii mândru că eşti român, ridică-te, eşti bun. eşti frumos, ai rădăcini, români fiţi uniţi, Dumnezeu te vede, etc.
Nici n-a mai contat că a fost hip hop, un stil fără largă audienţă, un stil care e importat.
A contat mesajul!

Ce au auzit românii în ultima vreme, de la cei pe care i-au votat? 
'popor de mâna a doua'
'popor care taie frunze la câini'
'leneşi' etc.

De aceea cred că a fost o alegere inteligentă. A meritat! Când participi, vrei să câştigi.
Armele au fost corecte.

Nu mi-au plăcut niciodată cei care fluieră de pe margine!

luni, 25 aprilie 2011

Ce mai spun copiii

Irinuca-Parcul Carol, Bucuresti


Se da in leagan, are 5 ani, imi vorbeste in timp ce eu imping leaganul nepotelei mele de 3 ani:
-Il vedeti pe baiatul acela cu costum de Spiderman? (il vad) E indragostit de prietena mea din grupa. Dar ea nu-l place si se ascunde mereu de el. El spune ca e spiderman, dar prietena mea zice ca e doar un baiat deghizat, probabil prieten cu Spiderman.
Atat de inteleapta prietena ei! Mie mi-au trebuit vreo 30 de ani ca sa trag aceasta concluzie, ca nu te salveaza nimeni, toti sunt 'travestiti'- cum zice soacra mea :)) 

La masa, nepotica deja satula ne supravegheaza. Are 3 ani si sta in scaunul ei special. Peroreaza de la inaltime:
-Nu sorbiti, nu plescaiti, nu vorbiti, nu 'gazaiti'!
Bunicul soarbe zgomotos.
-Bunicu' a sorbait! il paraste ea, suparata.

E atat de dulce!
Cand se refera la povestea "Ratusca cea urata", spune ' "ratusca cea frumoasa", sa-i fac placere ratustei'.
Dar cate nu spune...

Eu si cu mine

Am intalnit Primavara. Nu e decat o aiurita care umbla ratacita.
Am vazut pentru prima data in viata magnolia inflorita!
Soarele mi-a ars usor pielea, m-a facut sa-mi simt oasele care poarta istoria fiintei mele, radiografia unui copil batran...m-a facut sa-mi doresc sa fiu sangele care-ti curge in vine,  obrazul pe care curge lacrima...sau lacrima.
Sunt atat de simpla, e atat de usor cu mine, de ce doresti ite incurcate?
Imi place sa vad in culori!
Imi place alunecarea... Prefer clipa... Ador orizontul... Ma imbata destinatia...
Atat!

Dancing with myself

vineri, 22 aprilie 2011

marți, 19 aprilie 2011

Români frumoşi

Marie Rose Mociorniţă




Acum am înţeles ce voia Costin să spun, şi am spus.
Acesta este exemplul meu, prin viaţă se poate trece cu demnitate, eleganţă şi onestitate.

Gândurile zilei de ieri

Până nici cu gândurile nu mă mai ajung.

Nu mai am chef de planuri şi lucruri măreţe, nu mai vreau să mă simt vinovată pentru că am adormit, pentru că am citit altceva decât trebuia, pentru că am făcut altceva decât era în program, pentru că m-am relaxat, nu mai vreau să 'trebuie'. Vreau să pur şi simplu.

Reacţia noastră la eşec este 'ocaua' cu care ne putem  măsura puterea. Am verificat ieri. Apoi lucrurile şi-au schimbat nuanţa.

Faptul că întârziu regulat să ajung într-un loc, este pentru că nu-mi place acel loc. Dar e pe lista lui 'trebuie'.

Şi povestea despre politeţe...sau despre iubire...sau despre frustrare...sau despre reprimare...sau puteţi continua voi despre ce e...

Cincizeci de ani de politete
"Un cuplu mai in varsta si-a sarbatorit nunta de aur, dupa ani lungi de casnicie. In timp ce luau micul dejun impreuna, femeia se gandi: „De cincizeci de ani, intotdeauna am avut grija de sotul meu si i-am dat partea crocanta din chifla la micul dejun. Astazi, in sfarsit, vreau sa ma bucur de aceasta delicatesa eu insami.”A intins unt pentru jumatatea crocanta de sus si i-a dat sotului cealalta jumatate. In ciuda asteptarilor ei, el a fost foarte multumit, i-a sarutat mana si i-a spus: „Draga mea tocmai mi-ai daruit cea mai frumoasa bucurie a zilei. De peste cincizeci de ani n-am mai mancat partea de jos a chiflei, care-mi place cel mai mult. Intotdeauna m-am gandit ca tu ar trebui sa o mananci, fiindca-ti place atat de mult.”

Nossrat Peseschkian,  "Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie"

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Leapşa

În plimbările mele pe la Dan, am dat de o referire la o leapşă pornită la Costel .
Cum nu îndeplinesc criteriile pentru concursul cu leuştean, mi-am zis 'ce leuşteanu meu', io...nimic? Aşa că preiau leapşa de la Costel.

Deci, rulz:
1. Scrie 6 lucruri/situaţii care te fac să zâmbeşti.
2. Dai leapşa mai departe altor 6 bloguri. Cu alte cuvinte, spune repede 'şase saşi, în şase saci' :)

1. Aminirea feţei făcute de Valdi când îl găseam ascuns în baie, vrajit fiind de cosmeticalele mele, pe care le gaseam invariabil in wc. In momentul surprinderii îl întrebam:'iar eşti aici, hoţomanule?', iar el răspundea cu o turuială continuă formată din ceva de genul 'tucu-tucu-tucu-tucu-tucu...', afişând o expresie încurcată a celui care ştie că face ceva greşit.. Avea un anişor şi era foarte nostim!

2. Silvia la 4 ani, pornind împreună la plimbare. o ia ţintă spre o cârciumă cu grădină de vară...eu strigând după ea, că nu pe-acolo trebuie să mergem, îmi răspunde contrariată 'dar eu aici mă plimb cu tata'.

3. Fosta mea colegă de serviciu, Magdi, căreia îi povesteam despre o situaţie neplăcută în care mă adusese cineva din familie, iar eu eram extrem de supărată, şi îi povesteam întruna despre necaz, nedreptate, şi cum ea trăia împreună cu mine cele povestite, şi se necăjea pentru mine, iar când am terminat de povestit îmi spune, privindu-mă în ochi, cu obidă : 'no, spune tu, dar nu ţi-e ruşine?!' (în loc de nu îi e ruşine, ea unguroaică fiind). Iar eu am pocnit în răs de mi-a trecut toată supărarea pe loc.

4. Silvia de curând, când în plină ceartă despre faptul că în fiecare zi trebuie să facem un lucru în casa în care trăim, i-am spus în culmea nervilor ' bla, bla, bla...asta înseamnă convieţuirea împreună', iar ea mi-a răspuns că 'asta înseamnă pleonasm!'. Am început să râd şi mi-au trecut şi crizele.


5. Silvia, întru-una din zile, văzându-l pe soţul meu după o întâlnire cu băieţii...cam tras la chip, l-a întrebat: ' ce e tata, te strânge casca?'.
 
6. Vladi, pe la 11 ani, povestindu-mi de două colege, care s-ar fi declarat ca soţia lui şi alta ca amanta...îi vede pe soţul meu intrând în bucătărie, şi fără să exite un avertisment, îl întreabă ' tata, tu ai amantă?'.

Am ales

Întotdeauna ai de ales!

Pare uşor şi la îndemână, dar recunosc că este o replică grozavă de film.
Liberul arbitru este în esenţa libertatea omului de alegere. Alegere între toate opţinunile? Ei bine, nu. Omul nici nu cunoaşte, în general, toate opţiunile. El alege între opţiunile posibile! 
Mai este corect să spui: 'Întotdeauna ai DE ales!'?
Da, sunt de acord că întotdeauna ai de ales, între bine şi rău. Ştim foarte bine ce este binele şi răul? Semnificaţia lor este universal valabilă?

Să alegi, presupune că ai un anumit control, o anumită putere. Cât control avem, cât adevăr în alegere?
Pot să fac alegeri, dar fac alegeri între tot ce poate fi ales? M-aş pierde să am posibilitatea să aleg între 1593 de opţiuni şi altfel aş alege între 3 opţiuni. Multitudinea de opţiuni cred că depersonalizează, mă îndepărtează de la nevoia mea intrinsecă, glamourul mi-ar lua minţile, mi-ar afecta raţiunea.
Dacă am avea posibilitate totală de alegere între bine şi rău, câţi n-ar alege dezinteresul, lăcomia, minciuna, ura şi dispreţul pentru celălalt.

De fiecare dată aleg să-mi asum rezultatul alegerii făcute, aleg să gândesc liber, conştientă că nu gândesc tot ce poate fi gândit şi să vorbesc atât cât să nu supăr eu prima. Dar la fel de bine, aleg uneori să răspund dureros.

Cei care spun : 'nu mă pronunţ', 'aleg să nu fac nimic', în fapt, fac, de asemenea, o alegere.

În concluzie, mi se pare mai corect să spun: 'Întotdeauna am ales!'. Diferenţă mică, pentru mine semnificativă.

joi, 14 aprilie 2011

Cineva

 Într-o familie, în orice familie, există un 'cineva'. 'Cineva' care este responsabil cu gunoiul.
Cineva să ducă gunoiul...

La noi în familie, fiul  meu Vladi, este 'cineva'.
Tracasat de această sarcină, mă întreabă într-o zi, cine ducea gunoiul înainte ca el să existe.
- Silvia! (fiica mea)
- Şi înainte de Silvia? mă întreabă feciorul, în continuare...
- Eu...tata...Asta e regula, ultimul din familie duce gunoiul!
- Dar nu e drept, mie mi-a rămas prea mult de dus- de colo, Vladi, vădit nemulţumit.
Dar l-am liniştit rapid:
- Vladi, cu cât accepţi mai repede, cu atât îţi va fi mai uşor, de aia te-am născut, să ai această misiune, să fii 'cineva'... care să ne ducă gunoiul.

M-a privit lung, a râs şi a înţeles că n-are încotro. Asta e! Uneori meseria de părinte cere să fii ferm pe poziţie, altfel rişti să ajungi 'cineva'.
(Se pare că Dan este azi, pentru mine, de mare inspiraţie...ideea vine de la un comentariu, de la blogul lui. Nu mai ştiu exact de unde...)

Din nou despre creativitate

Intenţionez să-l combat puţin pe Dan, chiar şi numai pentru plăcerea discuţiei. Insinuează că aş fi sugerat in mod sugestiv cum că creativitatea aparţine doar geniilor şi artistilor, desi în mintea mea îmi ziceam că m-am referit în general. :)

Eu insist să cred despre creativitate, chiar şi a meseriaşului mărunt din faţa blocului care repară Dacia cu o sârmă, că se datorează unui talent, abilitate, cum bine se ştie şi că sunt 'mulţi chemaţi, dar puţini aleşi'. 
Poate creativitatea are legătură şi cu lenea oamenilor, nu puţini sunt cei care nici măcar nu-şi pun mintea la contribuţie.

Mai mult, se poate dezvolta atunci când mijloacele nu-ţi sunt tocmai la îndemână şi nici nu ai atâtea opţiuni. La fel de bine cred, că meseriaşii din service nu-şi folosesc creativitatea în mod intenţionat, pentru că una e să bolmojeşti la o maşină, 2 ore, cu o sârmă şi alta să rezolvi aceeaşi problemă  în 20 de minute, cu o piesă nouă, pentru care plăteşti, iar atelierul o duce bine...

Hai să ne gândim, pe vremea străbunilor nu existau atâtea condiţii, mijloace, căi de cunoaştere. Nu puteau să dea pe gugăl când nu ştiau cum se face o troacă. Trebuiau să-şi folosească imginaţia, hărnicia, perspicacitatea.
Nu e prima dată când spun că civilizaţia ne toceşte simţurile, ne crează dependenţă. Acum există servicii de creaţie pe orice domeniu, dacă ai bani...fac orice.

Un preot îmi spunea nu demult, că problema mondială privind criza financiară este benefică omului pentru că-l obligă să găsească noi căi de supravieţuire, îl duce dintr-un loc în altul, îi rupe rădăcinile, iar el, omul, trebuie să se reorienteze, să-şi reconsidere obiceiurile, relaţiile, concepţia despre viaţă, să-şi reconsidere statutul social. Să recurgă la creativitate!

Creativitatea la genii şi artişti se manifestă odată cu talentul deosebit, înnăscut. Statistic, aceste categorii dovedesc o creativitate mult mai mare decât a omului de rând. N-aş extrapola pornind de la ei, oricum.
Când se lucrează în grup, fie grupul cât de mic, creativitatea este îngrădită de şefi. Scurt pe doi! Dacă şeful nu permite manifestarea ei...creativitatea poate fi îngropată. Dar ce roboţi buni devenim!


Şi vă fac vouă, tuturor, o invitaţie la un exerciţiu de gândire: 'de ce credeţi că ne moare creativitatea ? E afectată de factorii externi sau nu? A dispărut din noi pur şi simplu? Are legătură cu faptul că, de pildă, generaţia mea învăţam lecţiile ca papagalii, forma desăvârşită a reproducerii?'
Eram corectaţi cum să ne jucăm, cum să desenăm, cum să colorăm...Abia atunci am fost buni când au reuşit să ne îngrămădească în şabloane. Creativii erau ciudaţii şcolii, inadaptaţii, părinţii lor făceau cărare la şcoală şi tuneluri din cauza ruşinii create de copchilul creator.

miercuri, 13 aprilie 2011

Fără cuvinte 14- Sophie cautând ziua de Miercuri

Miercuri mă surprinde...ca şi Luni, Marţi, Joi, Vineri , Sâmbătă, Duminică, de multe ori.
După cum vedeţi, îmi fac mea-culpa şi am plecat în căutarea minţilor pierdute...dacă nu uit după ce am plecat, poate am şanse să mă întorc :).





Să nu ajungeţi ca mine, dar să ajungeţi ca ei: Carmen,Vania, Dan, Moşu., Gabriela Savitsky, Digodana, Se-cret  , Caius, DrstoicaEarthwalker, Teo Negura.

luni, 11 aprilie 2011

Gândurile zilei

Americanii ăştia scot numai best-seller-uri? N-au şi ei cărţi care sunt în tiraj mic, care nu se cumpără...
Cum fac scriitorii lor, primesc avans de la o editură şi comanda :' vreau un best seller, in 3 luni!' ?
Mai scriu ei ce vor?


Îmi caut şi eu un cuvânt care să mă autodefinească, acum, în perioada asta. Pe principiul cumpărării unui parfum ( adică, după ce miros cel puţin 10, îl cumăr pe cel care îmi persistă în nări), am rămas la EXPERIMENTEAZĂ.
:) Măcar încerc. Şi am ajuns la concluzia că am învăţat să fac asta de la Vladi., fiul meu. El încearcă fără reţinere tot ce e nou şi îi trezeşte curiozitatea.

van Gogh- Starry night


Capricii II

11 aprilie 2011, ora 6.30.









Dar nu sunt supărată, au fost abia -2 grade la ora 8, când am plecat de acasă, este posibil până după-masă să treacă :)

duminică, 10 aprilie 2011

Capricii


Primăvara, pe la ora 18..N-am surprins vântul, n-am avut cu ce :D

Ce mai e pe-acasă...

Am fost acasă. Acasă acolo unde nu m-am născut, unde nu am trăit, unde merg foarte rar...dar acasă. Pentru că acolo îmi sunt rădăcinile. Acolo sunt ai mei.
Acolo unde tot ce aud mi se pare extraordinar, mă face să-mi spun în gând 'reţine asta', şi mi-o spun de atâtea ori încât realizez în scurt timp că trebuie să reţin totul.
Şi eu...nu reţin decât un gest, o privire, nu reţin decât simplitatea omului de la ţară care te priveşte direct, care nu intelege nevoia de a te ascunde dupa cuvinte.
Evenimentele la care mă întâlnesc cu ei au devenit rare, nunţile sunt puţine, înmormântările mai dese, pomenirile morţilor la fel.

Ai mei sunt liniştiţi tare, la o masă de 20 de oameni nu e gălăgie. Printre sorbituri, doar cuvinte scăpate.
E parastas! Unchiul Milu s-a dus acum 7 ani. S-a întors de la pădure pe la 5 după-masă, s-a întins în pat şi a închis ochii. Doar sufletul l-a făcut să scoată un ultim icnet...
Dacă ar fi să-l descriu printr-un singur cuvânt, acela ar fi 'harnic'.

Îmi place cum ştiu să stea la aceeaşi masă cu 'duşmanul', cum au înţelegere pentru o altă religie. Nu vor spune niciodată că 'cealaltă nu-i bună', spun, simplu 'la noi e aşa, la ei e altfel'.
Mi se pare extraordinar cum vorbesc după slujba de la biserică despre cele predicate, cum îl citează pe preot, ca mai apoi mătuşa să-mi şoptească în ureche: 'am pe cineva'.
Să trăieşti la ţară îţi trebuie curaj.
Totodată sunt discreţi, întreabă o singură dată de ce eşti singură.

După multă vreme, am auzit o slujbă frumoasă şi mi-a plăcut să fiu în biserica ortodoxă. 
Copiii trebuie să primescă această moştenire, a familiei. Nevoia de apartenenţă.


Apoi am fost la o înmormântare, la 'ceilalţi'.
Am avut impresia că sunt la o conferinţă, era foarte interesant, dar nu am simţit căldură, compasiune, tristeţe pentru moment. Abia acum am înţeles esenţa ritualurilor.

Am auzit, în schimb, expresii ciudate pentru mine: 'în contextul paragrafului...','suntem infractori în faţa lui Dumnezeu','morţii mari, morţii mici' şi multe altele pe care nu le-am reţinut minte. Posibil predicatorul să fi fost vreun avocat sau jurist, după exprimare.
Baptiştii sunt nişte oameni atât de frumoşi încât nu poţi să nu-i iubeşti.
Aşa că zic la fel: 'la noi e aşa, la ei e altfel'.


vineri, 8 aprilie 2011

Stresul e de vină!

Să mă gândesc cum sunt  românii, m-a făcut să doresc să-i apăr şi mai mult. Poate e mult spus , să-i apăr. Dar să-i înţeleg mai bine, asta pot spune cu certitudine.
Constat cu uimire ca stresul stă la cauza tuturor relelor. O durere de dinţi, o durere de spate, o dereglare hormonală. sau căderea părului, de multe ori au ca şi cauză stresul cotidian (sigur că am exagerat cu durerea de dinţi).

Astfel, teoria mea despre fenomenele: ştirile de la ora 5, happylica, acces direct, otv , Iri şi columbica etc, având în vedere că sunt urmărite şi de o catogorie surpinzătoare a populaţiei, acea categorie de care ai putea să juri că ar face cu totul altceva, se datorează stresului.

În situaţie de stres, în afară că lumea suferă de o regresie în grup :)), eu zic că foloseşte un mecanism de apărare prin accesarea capacităţii de autoanesteziere emoţională.
Cel mai greu a fost să ne uităm la prima crimă de la ştirile de la ora 5. Ca după ce am văzut zi de zi crime oribile, babe violate (mai nou chiar nemulţumite de prestaţia violatorului), oribilul devine normal, iar noi ne pierdem senzaţia de groază. Ne adaptăm repede...Iată cum adaptarea , altădată o calitate, acum devine ambivalentă. 

Pe de altă parte, faptul că devenim anesteziaţi, ne sporeşte capacitatea de supravieţuire, ne permite să funcţionăm în situaţii atât de înspăimântătoare, încât dacă ne-am păstra sensibilitatea normală, ne-am prăbuşi.
În viaţa mea am recurs la acest mecanism de apărare, îi spuneam mai 'plastic': "trecerea pe pilotul automat".

Dar, la fel de bine, această anesteziere poate lovi imprecis, cum ar fi în cazul mizeriei, diminuează sensibilitatea la urâţenie, fâcându-ne pe noi murdari sau insensibili la suferinţa celorlalţi, facând să ne pierdem sentimentul propriei demnităţi, respectul pentru demnitatea altora, conducând la brutalitate. 
Devenind noi înşine nişte brute.

O altfel de cădere liberă.

Spre: Carmen, Vania, Dan şi Moşu.

miercuri, 6 aprilie 2011

Fără cuvinte 13- Icoana pe sticlă


Prima pictură pe sticlă a lui Vladi Copilu'. Mai greşită pe alocuri, dar pentru mine superbă. A doua e şi mai frumoasă, însă e în lucru.

Recomandări: Se-cret, Vania, Mosu, Dan, Carmen, Gabriela Savitsky, Rareş, Irina C, Drstoica, Digodana, Caius.

marți, 5 aprilie 2011

Mărunţişuri

Dacă o blondă dezordonată conduce un jeep, iar la o privire atentă se dovedeşte a nu fi Britney Spears după o noapte în club, de la ce să fie numărul de la maşină 22-HR-VIP? De la viperă?

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Din nou nu am nimerit intrarea în BCR. Merg pe-acolo relativ des.

M-am întâlnit, după vreo 3 ani, cu domnul K. Mă întreabă la fel, ca acum 10 ani: ' Ce mai face doamna nu numai cu nume frumos?'. I-am proupus să ne vedem zilnic cu condiţia să mă întrebe la fel. A! Nici eu nu am făcut referire la faptul că de când nu ne-am văzut s-a pensionat. Am simţit că nu trebuie să spun asta.

Cineva merge lângă mine, resemnată: 'Laci bacsi  avea dreptate când spunea că toţi bărbaţii sunt la fel, doar umbra lor diferă.'

Altcineva mă sună şi-şi declară neputinţa. O văd zilnic, păcat de apel.

De fiecare dată când urc scări, fie şi un etaj, sunt recunoscătoare că pot.

Cred că altruismul ţine de starea generală de bine. Şi nici în suferinţă nu se mai unesc oamenii. O mulţime de singurătăţi.



luni, 4 aprilie 2011

Declaraţie de dragoste :)

Simt din nou nevoia să îmi declar iubirea pentru prietenii întâlniţi aici, pe blog. Aşa m-am trezit azi dimineaţă, după o revelaţie interioară, privirea mi s-a limpezit, simţurile mi-au revenit.
Vă iubesc!
Şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru şansa pe care am avut-o, să cunosc atâţia oameni deosebiţi.

Cred că tuturor ni se întâmplă să auzim o melodie de dimineaţă şi să nu mai 'scăpăm' de ea toată ziua. Cu cât vrei să ţi-o scoţi din minte, cu atât mai mult persistă, o fredonăm până când ni se apleacă...
Azi dimineaţă asta am auzit şi de-atunci, întruna.

http://www.youtube.com/watch?v=URjGV7Z473k

Şi am să o dedic celor care m-au întâmpinat şi m-au acceptat necondiţionat din prima clipă: Carmen, Mosu, Dan, Vania şi DrStoica, fără de care nu aş fi ajuns să-i cunosc şi pe ceilalţi , pe care îi iubesc, de asemenea.

Să aveţi o zi frumoasă!




pictura: Earthwalker

duminică, 3 aprilie 2011

Gândul zilei

Am o lună, pe puţin, de când mă chinuie procesul iertării.
Îmi repet în gând că este benefic să ierţi, mă încurajez că este creştineşte, mă ameninţ că nu voi mai fi iertată dacă nu iert, la rândul meu. Îmi aduc ca argument faptul că mă va rupe de bucaţica de trecut, că durerile vor dispărea spontan...
Fac tot ce trebuie.
Şi totuşi, sunetele nu se rotunjesc nici măcar în mintea mea.
Nici supărarea nu mă sufocă.
Doar o întrebare: unde ai fost când eu...?
Ştiu că iertarea nu aşteaptă niciun răspuns.
O mai las să se mistuiască în mine.