Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Simplu dar complicat: 20 de ani cu Silvia!

Când am privit-o prima oară nu am putut pricepe cum omului îi este dat un asemenea dar.
Să facă minuni!
Am auzit încă din primele zile, ”copie în miniatură”.
Și am fost mândră!

Când mă întreba întruna ” de ce?” am crezut că scap cu ”nu știu!”.
Și n-am scăpat!

Când a apărut pe lume a doua minune, am devenit mămici împreună. Ea o alăpta pe Alexandra (și avea atâta răbdare până terminam și eu, eu în mod real), iar eu o păpușa mult mai mică decât a ei, diferența fiind că a mea era reală. Și explica emfatic cât de sănătos își hrănește copilul, cu sote de morcovi.

Când a învățat la școală despre drepturile copiilor, mi-a cerut să-i respect drepturile. I-am spus zâmbind că drepturile ei sunt în palma mea dreaptă și să mi le ceară de câte ori vrea, că eu i le dau.
Nu a mai pomenit niciodată despre drepturile copilului.

Și-a însușit conștiincios legea ”înainte de scoală nu există nimic altceva, iar dacă rezultatele la școală sunt cocoțate la nivel corespunzători, s-ar putea să mai urmeze ceva”.

Nu s-a lăsat niciodată ușor, iar cel mai tenace profesor de mate a fost muma-sa.
După jumătate de oră de împotrivire grea (cu plânsete, smuls de păr din cap) se lasa și terminam repede. Dar și eu rezistam bine. (nu la fel s-a întâmplat cu Vladi).

Când a terminat clasa a VIII-a mi-a mulțumit și mi-a spus că abia în acel moment a înțeles pentru ce a fost toată lupta mea, intrarea la liceu a fost ”de la sine înțeles” , fără profesori și efort extraordinar.

Până în clasa a X-a firul dintre ”prieten” și ”dușman” a fost sensibil de subțire.

Apoi am fost prietena ei.

Acum este prietena mea cea mai bună!

Încă mă mai minunez cum de am fost în stare.
Mă mir mereu cum de am reușit să fac ceva atât de bun.

Când cineva îmi spune că semănăm, mă simt măgulită. Pentru că ea e atât de frumoasă!

Îți mulțumesc că m-ai ales pe mine, de mamă!

La mulți ani, Silvia!