Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

luni, 20 decembrie 2021

Ne da sau nu cu plus?

 Asfaltul e lucitor pe-alocuri unde nu mai sunt umbre, calc pe oglinzi si franturi de amintiri, Atat de ciuntite ca nici nu le mai recunosc.

Viata- o adunatura de petice, de unele iti amintesti, iar altele se scufunda in luciul asfaltului. Maine, pe ziua, nici urma de ele.

Suntem creatia durerilor noastre trecute si viitoare. Durerea ne modeleaza cum vrea ea , iar noi ne modelam dupa capacitatea noastra de a indura. 

Credeam cu tarie ca nu imi va trebui in viata matematica.


marți, 14 decembrie 2021

Facem păcate sau greșeli?

 Iertarea este doctorul ăla care ne curăță până în celule, dă pastla gratis: zici ”Iartă-mă!/Te iert!” , și-ți trece.

Și-atunci de ce e așa de greu să o faci? Și mai ia și timp, de la o secundă până la o viață de om.

Unde se termină păcatul și unde incepe greșeala? 

 De ce mă ții cu capul plecat?


Mă pregătesc să merg la botez. Asist pentru prima data la un botez în Anglia, și la biserica anglicană. După ce găsesc biserica, vad lume îndreptându-se spre fundul curții. Nu-mi bat capul și urmez cârdul. Apropiindu-mă aud cântarea în biserică, brusc devin atentă...recunosc cântarea! Deschid ușa și mă plesnește mirosul de tămâie...cunosc asta, recunosc icoanele ortodoxe și realizes cu surpriză că e o biserică ortodoxă românească in fundul bisericii anglicane. Wow! mă străfulgeră gândul că Dumnezeu a vrut să-i găsesc casa nu departe de unde locuiesc. Mă și vedeam în ajun de Crăciun venind. Mă trezesc din reverie, când e prea frumos să fie adevărat, e clar că nu e adevărat. Biserica e o sala mai mare, plină ochi, nimeni, dar nimeni nu poartă mască. Mi se face teamă, mă retrag spre ușă rapid, dar golul din suflet strigă să mai stau, să ascult măcar câteva cuvinte. Preotul zice același lucru ca pe-acasă, femeia are răul în ea, păcatul și Iadul, bărbatul nici el nu e bun când nu merge la biserică sau oprește femeia din a merge. Lumea privește jos, cu capul plecat, încuviințând. Depresia mi se agravează, așa că ies.

Revin la biserica anglicană, prietenii au sosit. Cu tot cu nași și familie sunt vreo 12. Ea îmi explică, cazurile de covid cresc, nu au vrut să aglomereze biserica, au vrut să simtă participanții ca sunt în siguranță. Toți, fără excepție își pun macă pe față. Preoteasa, da e o Ea, arată și vorbește cu multă căldură și empatie. Slujba e complet diferită. Niște persoane din comunitate, necunoscute, citesc doua rugăciuni, cu atata căldură și emoție, atît de înălțătoare și pozitive că ne dau lacrimile. Preoteasa cântă și îmi pare hazlie. Cântă cu atâta patimă și zel de pare un fel de gospel al albilor. Prietenii mei care botează sunt de culoare, dar pentru moment comportamentul parcă s-a transferat. Slujba, cuvintele, rugăciunile sunt foarte pozitive, toți privesc în sus. Isus și Dumnezeu sunt slăviți! Ce diferență. 

Măcar de-ar fi purtat mască! Ai mei. Cred în Dumnezeu, dar nu cred că m-ar vrea iar cu Covid. Nu de-aia mi-a mai dat o șansă, ca să îl mai fac o dată.