Am fost la doctot la spital, am parcat în spate şi-am intrat în curte pe la Morga. Pe trepte aşteptau un barbat şi o femeie, cu aparenţa ţăranului istovit de munca câmpului, dar din viaţa căruia Moartea face parte. Aşteptând ei acolo, am dedus că aşteaptă pentru mortul lor.
Trec pe lângă ei, iar femeia mai întâi, apoi bărbatul imediat, mă salută umili, parcă, cu "Bună ziua".
De pe ce planetă vin? Ei nu ştiu că în ziua de azi ajungi să eviţi privirea cunoscutului cu suspiciunea că este un intro pentru cheful de vorbă?
Sigur, am primit salutul acelor necunoscuţi, i-am salutat şi eu într-un mod dulce-amar, bucuroasă de el dar pe gânduri şi surprinsă că în situaţia lor, când ei aşteaptă pentru un mort, mai au ochi să-i vadă pe ceilalţi oameni din jur.
Să fie comunitatea mai mică un avantaj al omeniei şi socializării? Cu cât grupul e mai restrâns cu atât coeziunea de grup e mai mare. Faptul că ţăranii zăbovesc seara pe la porţi, iar vântul şi gândul le poartă vorbele...hei, ei sunt la radio!
Chiar şi practic pot să accept asta. Dar restul unde dispar? Când a murit interesul pentru semeni? De când a devenit totul atât de neinteresant? Nu ne mai pasă de boală, de naşteri, de botez, de căsătorii, de cine cu cine...aaa, sau asta mai interesează incă.
Unde sunt vremurile când bunicul spunea "Să salutaţi frumos pe toată lumea". Sau "vezi că în faţa porţii e mătuş-ta, să dai "bună ziua". Şi eu nu înţelegeam de ce trebuie să salut atâţia oameni, pentru că eu nu-i cunosc ! Şi uram cănd aveam de mers 2 km până la gară şi dam de toate babele pe la porţi care abia aşteptau salutul meu ca apoi să întrebe " Da tu a cui eşti?". Şi credeţi că ajungea să răspund "...a lu' mama !!!!" ? NTZ ! Sfârşeam prin a spune că "sunt a Aurichii lui Petru Tinca, sunt de-a Tincanilor".
...dar eram la radio :)
Trec pe lângă ei, iar femeia mai întâi, apoi bărbatul imediat, mă salută umili, parcă, cu "Bună ziua".
De pe ce planetă vin? Ei nu ştiu că în ziua de azi ajungi să eviţi privirea cunoscutului cu suspiciunea că este un intro pentru cheful de vorbă?
Sigur, am primit salutul acelor necunoscuţi, i-am salutat şi eu într-un mod dulce-amar, bucuroasă de el dar pe gânduri şi surprinsă că în situaţia lor, când ei aşteaptă pentru un mort, mai au ochi să-i vadă pe ceilalţi oameni din jur.
Să fie comunitatea mai mică un avantaj al omeniei şi socializării? Cu cât grupul e mai restrâns cu atât coeziunea de grup e mai mare. Faptul că ţăranii zăbovesc seara pe la porţi, iar vântul şi gândul le poartă vorbele...hei, ei sunt la radio!
Chiar şi practic pot să accept asta. Dar restul unde dispar? Când a murit interesul pentru semeni? De când a devenit totul atât de neinteresant? Nu ne mai pasă de boală, de naşteri, de botez, de căsătorii, de cine cu cine...aaa, sau asta mai interesează incă.
Unde sunt vremurile când bunicul spunea "Să salutaţi frumos pe toată lumea". Sau "vezi că în faţa porţii e mătuş-ta, să dai "bună ziua". Şi eu nu înţelegeam de ce trebuie să salut atâţia oameni, pentru că eu nu-i cunosc ! Şi uram cănd aveam de mers 2 km până la gară şi dam de toate babele pe la porţi care abia aşteptau salutul meu ca apoi să întrebe " Da tu a cui eşti?". Şi credeţi că ajungea să răspund "...a lu' mama !!!!" ? NTZ ! Sfârşeam prin a spune că "sunt a Aurichii lui Petru Tinca, sunt de-a Tincanilor".
...dar eram la radio :)
