Lucruri simple

Am văzut azi un băiat de 17 ani fixând nişte role în picioarele unei fete. Mai apoi o învaţa şi mersul pe role. Amândoi mă lasă să trec de ei, fata este jenată din cauza încercărilor stângace.

Îmi place să-i privesc şi mă bucur că locuiesc într-un oraş mai mic, iar tinerii îşi pot lasa lucrurile pe treptele unui magazin, fără nicio grijă.

Hai, nu suntem toţi marcaţi de valorile lui Iri şi ale Monicăi. Sau mai rău, ale mahalagioaicei şi Pepe.

Copilu' m-a întrebat dacă aş avea ceva împotrivă să treacă la catolici. Şi-atunci ştiu că îi place o fată...

Mă întreb dacă aş strânge de pe jos mizeria lăsată de alţii. Teoretic da, practic nu cred, depinde de mizerie. Într-o zi, în faţa blocului meu, erau aruncate nişte ambalaje de la dulciuri şi un flacon de bere ,murdar. M-am gândit că mi-e scârbă să pun mâna ple flacon, pubela e la două scări de bloc depărtare, iar eu sunt după o zi de muncă, obosită şi flămândă. Am trecut pe lângă ele şi le-am lăsat în seama tipei cu curăţenia. Dar dacă era un flacon curat, pubela aproape...m-aş fi aplecat. Dar sigur n-aş fi aruncat pe jos nimic. Şi nici bere la flacon nu beau. Ambalajele de la dulciuri le îndes în buzunare/geantă.

Fără cuvinte 12- Tort

Din categoria 'viaţa bate filmul', de ziua ta să primeşti un tort-sărpraiz! Aş putea să vă povestesc cum s-a descurcat această doamnă cu tortul respectiv, desigur, după ce a ieşit din şoc (ceea ce s-a întâmplat repede, fiind medic). Iar surpriza a fost făcută de şeful acelui loc, fără de ştire. 

Zic zău că şi noi mai greu ne-am îndemnat să-l mâncăm.

Ceva vreme doamna a tot fost întrebată ce-a primit de ziua ei...

Recomandări: Vania, Carmen, Secret, Irina, Dan Vaideanu, Drstoica,Mosu, Gabriela Savitsky, Costin , Caius, Rareş, Earthwalker, Digodana.

Meseria de român

Mănuşa aruncată de moşu, leapşa provenind de la madelin şi etc.

"Unde “încep” şi unde se “termină” românii?
Ce e de bine si ce e de rău?
Să vorbim de bine, ca să ne incurajăm?
Să vorbim de rău, ca să ne mobilizăm?"

A face comparaţie între români şi alte naţii nu ne foloseşte numai pentru a constata diferenţele.

Românul e balcanic. Nu va fi niciodată ca un japonez (acel japonez care făcea baie atunci când europeanu' era pudic, cu păduchi şi credea că fereastra deschisă e un pericol pentru sănătate, acel japonez pentru care onoarea este de mii de ani un principiu al existenţei, mai repede acceptau moartea decât dezonoarea, acel japonez pentru care moartea înseamnă o transcedere, acel japonez pentru care civilizaţia e mai veche decât creştinismul etc) .

Diferenţele au origine în cultură. Cultura tării, cultura politică, cultura grupului mai mic. 

Sistemul de valori necultivat în educaţia generaţiilor, iată că face acum să poarte amprenta lui Dinu Păturică.

Cum sunt românii?

Obedienţi. Comozi. Învăţaţi să strige după ajutor pentru că nu mai ştiu să se ajute singuri. Sunt influenţabili şi mereu în aşteptare. Sunt boemi. Sunt deosebiţi ca indivizi, dar suferă de regresie în grupul larg. Sunt mai eficienţi ca individualitate.

Sunt învăţaţi să fie supuşi, sunt invăţaţi să eludeze, sunt invăţaţi să caute scurtătura scurtăturii. În schimb, asta ne arată cât de ingenioşi pot fi.

Cel mai mare defect? 

Invidia. Nu ştiu să se bucure pentru ceilalţi, aproape că nu mai ştiu să se bucure. Până şi părinţii ajung să fie invidioşi pe copii. Şefii pe subalterni, vecinii între ei, neştiinţa pe ştiinţă, necunoaşterea pe cunoaştere.

Sunt foarte buni executanţi.

Sunt iertători pentru că uită repede. Nu sunt ranchiunoşi, pe termen lung.

Nu au modele adevărate pentru că îşi fac singuri modelele, dintre cei ce nu sunt la mare distanţă de majoritate.

Iar unii sunt din cale afară de deştepţi. Din comoditate sau alt motiv, ei stau în umbră.

Românii stau, mai degrabă, mândri în 'apărare'.

A fi pozitiv nu înseamnă neapărat a repeta în gând 'fii pozitiv', ci înseamnă să ai capacitatea de a identifica acele calităţi care să nu te doboare, ci, dimpotrivă, să te motiveze să mergi mai departe, capacitatea de a fi autocritic şi analitic în sensul de a schimba direcţia cu una bună.

Bunătatea unui popor se observă atunci când această capacitate este supusă la stres şi  nu uită de valorile care îl animă.

Într-o propoziţie, românul nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte.

(N-am vrut să fac asta dar ştiu că atunci când ceva nu-mi place este pentru că eu am o problemă. Şi cum de câteva ori am simţit cât de greu e să fii român în România, mi-e greu să rămân suficient de româncă)

Azi, m-am mai gândit.

În urmă cu 14 ani, pe la ora 16 şi 20 minute, fix, se năştea un băieţel. Mama lui avea pregătit pentru el un nume, să zicem Vlad. Însă, discutând cu alte mame din aceeaşi secţie, a aflat că ar fi fost al 3-lea sau al 4-lea Vlad din acea tură. Mama voia un băieţel cu nume diferit.

Astfel, în acel moment important în care i s-a zic că are un băiat, mama a decis pe loc să-i schimbe numele. Scuzată fiind de procesul dureros prin care trecea a spus un alt nume: Vlad-imir.

Mama lui nu va şti niciodată cât de tare a afectat viaţa copilului această schimbare, de mare inspiraţie, trecerea de la Vlad la Vladimir.

Câtă influenţă a avut faptul că mama lui, uitând noul nume, timp de aproximativ 3 zile, l-a numit în fel şi chip, cel mai des spunându-i Vali, iar fiecare moment de adresare a fost marcat de un puternic efort de concentrare asupra numelui.

Această mamă anul trecut a fost cam bolnavă astfel încât, într-un moment rămas necunoscut ,a rătăcit pe la notar sau serviciul de paşapoarte sau cine ştie unde, certificatul de naştere al copilului.

A observat acest lucru săptămâna trecută, când pregătea glorioasă dosarul pentru cartea de identitate.

Din aceste cauze copilul a trecut prin momente de stres disimulat, mai apoi declarat :

- Mi-am făcut probleme, dacă nu am certificat de naştere eu nu exist!

Sigur, mama a făcut un alt certificat de naştere, gata într-o oră, după 2 zile de răscolit casa şi de neacceptare a stării de situaţie :), că a ajuns-o roza (scle-).

Nu ştiu în ce măsură a avut efect bâlbâiala de după naşterea copilului, privind numele, dar el este diferit!

Când avea câteva luni privea cu încântare hainele colorate învârtindu-se în maşina de spălat. Fapt de care  am profitat uneori.

Acum îl întreb unde e băieţelul meu, iar el îmi răspunde cu vocea lui cea nouă, groasă, că nu mai e, s-a dus...

Copiii spun lucrurilor pe nume...(6)

Cred că mulţi ne-am confruntat cu situaţia în care cineva din apropiere, poate coleg de birou, miroasea a transpiraţie, ori îşi trăgea "nasul", ori îşi "sugea" dinţii ori...

Se crează în noi un conflict interior puternic, nici nu suportăm situaţia nici nu ştim cum să-i punem capăt.

Demult, aveam o colegă cu miros de transpiraţie, din acela înţepător. Deşi transmiteam diverse semnale pe care le înţeleg, de regulă, cei neimplicaţi dar nu şi "adresantul", cum ar fi fereastra foarte des deschisă, aluzii prin discuţii referitoare la mirosuri, discuţii despre deodorante eficiente în caz de transpiraţie, despre boli şi tratamente care au ca efect secundar transiraţia urât mirositoare...degeaba. Cel vizat nu se prinde şi pace.

După o "şedinţă" cu colegele am decis că au fost epuizate toate aluziile directe şi indirecte şi trebuie luat taurul de coarne, problema pusă pe tapet.

Cum pentru aşa ceva trebuie un om puternic, am fost desemnată. Iar eu nu mă pricep la abordarea prin învăluire, drept pentru care am spus-o direct. Blând dar direct.

Fata a plâns, s-a supărat, m-a boscorodit cât a putut, dar s-a terminat cu mirosul. Nu, nu mirosea a parfum, dar nu mai mirosea nici a transpiraţie.

Ieri mi-am condus fiul la antrenament şi am rămas să schimb două vorbe cu antrenorul. Copiii se schimbau şi vorbeau între ei. După un timp, cum stăteau ei grămadă uitându-se la un telefon, am auzit:

-Nu te supăra Mihai, dar aşa de tare îţi miroase gura...mai spala-te şi tu...ce naiba!

Scurt! Fără strategii, fără reclamaţii pe la spate, direct la obiect.

Fără cuvinte 11- o bucăţică din Muzeul Satului

"Muzici bune din filme la fel de bune"

Leapşa preluată de la Carmen

1. The dear hunter, un film grozav!
2. The pianist.
3. Carmen-Bizet cu Julia Migenes si Placido Domingo.
4. Mermaids-când aud asta îmi vine să sar din scaun (Jummy Soul).
5. High Society- sunt extrem! de subiectiva LOUIS ARMSTRONG
6. Blown Away - sunt extrem! de subiectiva U2
7. Arizona Dream- In the death car-Goran Bregovic
8. Singin' in the rain
9. In the heat of the night
10. Ally McBeal

Către: Dan, Mosu, Vania, Caius, Dana, Gabriela Savitski, Drstoica, Se-cret, Teo Negură, Cora, Costel, Irina C.

Regulile, asa cum le inteleg copiii

Citind aici şi aici îmi amintesc de această întâmplare. Reală, desigur, din clasa a VII-a B.

Profesoara de română trebuind să părăsească clasa pentru câteva minute, dă de lucru elevilor. De asemenea, le spune să nu se ridice din bancă şi să nu vorbească nimeni până la revenirea ei. Pentru respectarea indicaţiilor este desemnată o elevă, cu sarcina de a nota pe cei ce încalcă regulile stabilite de profesoară.

Cum iese din clasă profesoara, Bianca îşi părăseşte locul şi merge la banca altei colege, în poveşti.

Cum e de aşteptat, este anunţată că a fost notată pentru încalcarea regulilor.

Responsabila:- Te-ai ridicat din bancă, eşti pe listă.

Bianca: - Dar am vrut doar să-i spun...

Responsabila: - Nu contează, ai încălcat regula.

Bianca:- Dar nici nu am ajuns pînă la banca celeilalte.

Responsabila: - Nu înţelegi, te-ai ridicat, ai încălcat regula.

Bianca:- Dar voiam să-i spun ceva .

Responsabila: - De fapt,  ai încălcat două reguli, ai vorbit şi te-ai ridicat. Nu doar te-ai ridicat, chiar ai mers la banca altuia.

Bianca: Dar n-am stat mult, cât i-am spus ceva...

Responsabila: - Nu contează, ai încălcat regula. Ţi s-a spus să nu te ridici, să nu vorbeşti. Nu contează cât ai mers sau cât ai vorbit.

Bianca: Dar n-am stat mult, cât i-am spus ceva...

Cam aşa e când unul înţelege o regulă, iar altul nu. În rest, regula este regulă.

***********************************************************************************

Cândva am lucrat la spitalul judeţean, la resurse umane. Nu îmi amintesc de ce una dintre doctoriţele de la neurologie trebuia să dea un examen. În acel caz, în comisia de examinare era musai să fie şi un profesor universitar,medic primar de specialitate. Cred că era vorba de un examen la sfârşitul anului de stagiu, un fel de definitivare pe post. Aşa că nu era vorba de concurenţă pe post. Cum pe mine m-au lăsat la supraveghere, cum doctoriţa era roşie ca racul după citirea subiectelor, cum o vedeam că transpiră, cum ne aflam într-o bibliotecă cu cărţi medicale, cum ea , săraca, nu se apuca odată de scris am întrebat-o dacă este greu. Erau foarte grele subiectele, spunea ea, avea unele la care se descurca dar erau altele care ar fi fost potrivite eventual la examenul de rezidenţiat.

Ce să mai zic...ea s-a apucat să scrie la ce ştia bine iar eu m-am cocoţat pe scara din bibliotecă şi i-am căutat cărţile pentru temele unde avea probleme şi i le-am pus pe masă.

Atunci mi-a mulţumit. Acum e medic specialist neurolog şi...abia îmi dă bunăziua :)) A fost alegerea mea şi nici nu-mi pare rău.

Nu sunt ipocrită, ştiu că uneori legea e ciudată, parcă îţi pune numai piedici. În cazul de mai sus, eu cred  că  medicii veterani aveau satisfacţie să chinuie un medic începător, chiar cred că  avea şi subiecte mai grele decât ar fi trebuit. Cunosc lumea medicilor, ştiu că între ei există Rivalitate. 

Adevărul este că nu o dată am fost rugată de şefi de compartimente în felul acesta :" vreau să fac asta (asta fiind o formă încurcată de a găsi o soluţie la o problemă unde nu existau reglementări legale clare, dar măsura era pentru bunul mers al activităţii), te rog să-mi găseşti o formulă legală indubitabilă. Şi...asta făceam. Găseam soluţii pentru încadrarea problemei dificile în termenii legii. Sigur, în domeniul resurselor umane. 

Mereu asta am urmărit, să existe acoperire legală, o formulă corectă. Acolo erau mulţi care  atât aşteptau , ocazia să te dea în judecată :)

foto de aici

no line on the horizon

Viaţa nu decurge liniar. 

Nu ştiu unde m-aş afla în acest moment dacă în viaţa mea nu ar fi fost suferinţa, eşecurile, temerile. 

Pot să spun că sunt ceea ce am devenit tocmai datorită suferinţei. Cum să fi arătat viaţa mea altfel? Ca un cablu de curent trecut prin stâlpi, de la un capăt la altul. Câte o păsărică s-ar mai fi ciorovăit cu vreo cuscră., pe fire. Şi atât! Ar fi trecut anotimpurile , cablurile ar fi fost ninse, bătute de ploi, uscate de soare, dar întinse, drepte, străbătând distanţele de la un stâlp la altul.

Ce m-a învăţat suferinţa? Destule.

M-a învăţat să mă feresc, să mă păzesc, să simt pericolul, mi-a ascuţit simţurile, m-a învăţat să apreciez, să înţeleg când mi se întâmlă ceva bun, să preţuiesc munca, să preţuiesc clipele minunate, să recunosc frumosul, să-mi doresc iubirea, să-mi doresc copilul (de două ori), să mă iubesc pe mine însămi, să-mi accept trecutul, prezentul, viitorul. Să nu dau cu piciorul încercării. M-a învăţat ce este răbdarea, compasiunea, iertarea.

Toate astea mi-au modelat personalitatea, m-au modelat ca om, mi-au modelat caracterul.

Câtă empatie poate avea cineva care n-a suferit, care n-a iubit, n-a greşit, n-a iertat?

Cam la asta foloseşte suferinţa.

Dacă ar trebui să aleg între a suferi de cinci ori pentru a mi se întâmpla un lucru bun sau numai pentru şansa unui lucru bun şi a nu mi se întâmpla nimic, aş alege suferinţa. Mai bună o iubire neîmplinită decât nici o încercare.

Viaţa fără suferinţă e ca plimbarea prin pădure, cu mers grăbit pe cărarea bătătorită, fără a privii în jur, fără să te abaţi din drum. Dar aşa pierzi toată distracţia. 

Să treci prin viaţă fără măcar o spaimă că te-ai rătăcit? Fără să poţi spune vreodată :"mi s-a întâmplat..."

Mie mi s-a întâmplat.

Fără cuvinte 10

Cum nu am şansa fiinţelor predestinate, azi sunt cam tristă, am uitat că e miercuri, nu m-am pregătit cu nimic, aşa că, la întâmplare, pentru azi, picturi rupestre din Helsinki.

Cu ce se mai distreaza copiii

Poate ca nu e chiar rea politica strutului si-mi vine acum s-o aplic si eu. Stau de 2 ore pe stiri despre Japonia, ma simt groaznic sa scriu in timp ce in lume cineva sufera cumplit.

Am sa aleg o intamplare de-a fiicei mele. La scoala, in sfarsit a acceptat sa faca si ea o zi de serviciu, pentru ca mai are un an si i se parea ciudat sa nu afle pe pielea ei cum este sa lipsesti o zi de la ore si sa stai ...si sa stai. Elevul de serviciu merge prin clase si face anunturi daca e cazul  sau il mai alearga directoarea de colo-colo, deci nu mare branza. Mai mult sta la o masa pe coridorul de la parter. Unde sunt clasele cu picii de a V-a. Cum fata si-a dus laptopul cu ea sa treaca timpul mai usor, vine un tzaca mic si obraznic si-i spune sa caute pe Youtube filmuletele cu roboti. Ma rog, ea le stia...imi povesteste.

Apoi trebuie sa faca un anunt prin clase si cum se face, cum nu, ajunge in clasa piciului care se trezeste vorbind cand era linistea mai mare:

- Ce faci, Pisi? Te-ai uitat la roboti?

Don'soara de fii-mea rade si se mira de tupeul piticului.

Am rugat-o sa-mi arate si mie filmuletele.

http://creativemonkeyz.com/robotzi-2/robotzi-s01-ep-7-tratament/
ca sa nu mai zic de episodul 6...
voi le stiati?

La pas...

 

Foto: Dana, Braşov

Am aşteptat clipa care să mă motiveze definitiv să merg pe jos la serviciu. 

Din cauza frigului de cele mai multe ori, din cauza lenei, alteori, în timpul iernii am cam sărit în maşină.

Însă cum soarele începe să mângâie ca o privire bine intenţionată, şi cum mă bucur că pot, am reluat mersul pe jos.

Văd cum din curtea primăriei ies trei femei, două prind un coş din nuiele de răchită, cealaltă o mătură ţărănească din crengi de răchită. Merg în faţa mea şi le aud cum vorbesc. Una pufneşte râzând aşa cum râzi când auzi o absurditate:

- Auzi acolo, să mergem să smulgem buruieni...

Mă uit la rondurile cu flori, acoperite in mare parte cu gheaţă şi zăpadă. Nu trebuie să încerc pământul ca să-mi dau seama că e îngheţat bocnă, singurul lucru care s-ar putea întâmpla ar fi să-ţi smulgă pământul unghiile.

Nici ele nu mai spun nimic. Nu trebuie să fii mare înţelept să-ţi dai seama că nu e cazul să însişti să convingi un şef că numai cu trei sau patru zile înainte, dimineaţa au fost  minus 19 grade şi in două după-amieze se face doar un moţ de primăvară.

Dar, categoric vine primăvara.

Gândul zilei

Mă distrează amar cum se adună unii la TV şi ne sperie de fiecare dată în urma unei catastrofe naturale întâmplată în lume. Ba n-avem centru de avertizare seismică, ba se discută a nu ştiu câta oară de câte blocuri nu sunt asigurate seismic etc...şi totul trece după trei zile fără să se facă nimic.

În concluzie, ne speriem, uităm, ne speriem, uităm, ne speriem, uităm, murim. Dar nu facem nimic! A, mai urmează să spunem că japonezii au avut şi la ce le-a folosit...
Mereu am urât tactica struţului.

profa' de bio

Vladi are o nouă profă de bio. Cam ciudată...cu replici "interesante" despre bărbaţi şi viaţa sexuală. Valdi e de părere că e "disperată", pentru că vine vopsită la păr în fel şi fel de culori, le dă ca şi temă căutarea pe internet a dietelor bio... Nu mă îndemn să-l întreb ce înţelege prin "disperată"şi care sunt conexiunile cu părul vopsit şi restul.  Uneori e bine să ştii cât mai puţin. 

Profa cea nouă are replici de genul: " bărbaţii au două capete, unul sus, altul jos". Mda...

Valdi mai povesteşte că e derutant să audă aşa ceva de la o profesoară care vine la şcoală îmbrăcată într-o bluză  cu imprimeuri cu ursuleţi. Ori, la extrema cealaltă, dezbrăcată în fustă foarte scurtă.

Problema e că  astfel "stimulaţi", pe lângă faptul că sunt la vârsta pubertăţii, problema s-a agravat.

Azi, la ora de bio, preda profa despre aparatul digestiv, şi descria cavitatea bucală... " limba...bla-bla, iar dinţii sunt infipţi..." moment la care Vladi povesteşte că din diferite colţuri ale clasei s-a auzit , mai  tare sau mai încet, acceaşi replică,  " în cur".

A recunoscut, mai mult sau mai puţin spăşit, că nici el n-a fost mai prejos.

:(

Fără cuvinte 9

In tandem

Ziua mea :)

În această zi fumoasă (baba mea), zi senină şi cu soare, am primit flori.

Bun, încerc o altă abordare. De ce-mi plac bărbaţii, de 8 martie...

Pentru că aduc flori, sau cel puţin speri toată ziua că cineva o va face :)

Pentru că îşi amintesc să trimită felicitări prin email.

Pentru că îşi amintesc să trimită felicitări prin sms.

Pentru că îşi amintesc să sune pentru a te felicita.

Pentru că îţi scriu deşi uită complet de semnificaţia acestei zile.

Pentru că m-au făcut de-alungul timpului mai bărbat decît înşişi bărbaţii.

Pentru că au privirea ascuţită şi văd "căprioara" din mine.

Pentru că spun zâmbind cinstit "uite, aici aş vrea să te lovesc, eu" (lovind uşor cu degetul mijlocul frunţii mele).

Pentru că uită de multe ori că sunt femeie şi se "luptă" cu mine ca şi cu un bărbat.

Pentru că se feresc de mine.

Pentru că mă provoacă constant.

Pentru că mă apreciază aşa cum sunt.

Pentru că văd bunătatea din mine.

Pentru că nu le e frică de felul meu de a fi.

Pentru că mă consideră egală cu ei.

Pentru că-mi acceptă ironiile.

Pentru că te iubesc numai când vor ei.

Pentru că uneori sunt amabili.

Pentru că uneori te bagă în seamă cu aerul că îţi fac o favoare.

Pentru că ştiu să ironizeze.

Pentru că ştiu să glumească decent şi indecent.

Pentru că sunt inteligenţi.

Pentru că scriu atât de bine.

Pentru că-mi arată că nu sunt toţi la fel.

Pentru că unii merită.

Pentru că sunt atât de diferiţi de femei.

Pentru că domină o singură femeie într-o viaţă.

Deci, orice analogie cu De ce iubim femeile a lui Cărtărescu este respinsă din start, totul e simplă potriveală de idee şi tipul nici măcar nu-mi place atât de tare :))

( aveam o colegă de birou şi uneori o întrebam "Erzsike, tu îţi iubeşti soţul?". Răspunsul venea prompt " de iubit îl iubesc, dar nu chiar aşa de tare")

Vă iubesc...dar...nnnnn...

mno, am început să vă iubesc :))

(ghioceii sunt primiţi ca mărţişor de la Paul şi Vali, din grădina lor din Albeşti. Mulţumesc şi vă iubesc categoric)

Pentru prima dată

S-au întâlnit de curând. Ea mignonă, el înal. Mult mai înalt, dar genul şlefuit.

N-au trecut prin perioada tatonărilor. Ştiau bine cum sunt, şi unul şi celălalt. Se admirau. Fiecare era uimit de celălalt. Se priveau îndelung. Călătoreau împreună, unul în celălalt.

Când mergeau pe stradă, el o ţinea de mână. Mereu. Mâna lui ştia întotdeauna să gasească mâna ei. Mâna ei, era mereu acolo. În aşteptare.

Totul era scris să fie aşa. Firesc. Ca respiraţia.

Într-o zi au mers la el acasă. În camera mică se afla un fotoliu în care s-a aşezat ea. Avea forma unui căuş. Trupul ei ghemuit îl umplea perfect. 

El s-a aşezat direct pe podea. Căuta în teancul de discuri. din alea de vinilin. Nu-şi vorbeau. Se priveau. Uneori îşi zâmbeau. A ales muzica fără să o întrebe. Oricum, ştia că o să-i placă.

Şi a ales Gershwin.
Un timp au stat aşa, privindu-se.Niciunul nu simţea lipsa cuvintelor.
Apoi el s-a apropiat încet, privind-o în ochi.
Ea ştia. Ştia că va fi începutul fără sfârşit. A închis ochii copleşită. Inima îi suna peste Gershwin. Tare. Ritmat. Dezordonat.
I-a simţit buzele. Alunecarea în neant... încet, încet, definitiv.Ca la exerciţiu de încredere, când te laşi pe spate şi ştii că vei fi prinsă.
Primul sărut.
Nimic din cea fost înainte nu a mai contat.
Şi ultimul...
Acolo, în fotoliul ca un căuş, ea ghemuită, el în genunchi.



:) O povestioară pentru ziua de 8 Martie, când mă tem că nu voi avea detaşarea pentru a scrie aşa ceva. Inspirată fiind de drstoica şi de Vania, în esenţă niciunul vinovat de ceva anume.

Gândurile zilei

Săptămâna trecută a fost ca o fată capricioasă, care una vrea dimineaţa şi alta la apus.

Uneori eu nu mi-am simţit forma, alteori obiectele şi-au pierdut-o. 

Eşti prezent în viaţă privind din afară, cu sentimentul bogat că ai bani de bilet, dar nu vrei să-l cumperi.

Priveşti ca la spectacol felul cum fac alţii faţă suferinţei. Înţelegi că e lecţia lor. Înţelegi că şi tu ai avut lecţiile tale.

Te miri cât de înţelepţi pot fi copiii, însă numai după ce mai înainte te cuprinde spaima. Vrei să suferi tu în locul lor, vrei ca ei să nu trebuiască să aleagă, vrei să fie fericiţi. Paradoxal, ei ştiu bine ce vor, ei îşi argumentează bine deciziile. Acolo e loc numai pentru o persoană.

E uimitor cum universul tot lucrează pentru tine şi totul în viaţă se întâmplă cu un rost.

Când răbdarea nu ţi-e străină, tot ce nu presupune operaţie pe creier, se rezolvă. Văd din nou contur...drum nou, credinţă şi curaj. 

Vreau să sparg timpul în mii de bucăţi, să-l împart generos.

Nu vreau să obosesc. Nu încă.



pe/ ah, am uitat...am uitat să spun că irinel si columbica divorţează...iar justiţia, da, justiţia decide totul în interesul superior al copilului. să mai zică cineva că justiţia e oarbă. 'grasă' e oricum şi nu ştiu pe nimeni s-o 'dezgraşe'.
şi toate se întâmplă pentru că lumea bea Jacobs verde.

Fără cuvinte 8

Astăzi planul B, nimic cu primăvară, dar nici cu iarnă. Ceva de la locuri calde, oricum. Basilica Cisterna, Istanbul.
Primele două poze luate de la alţii, ale mele nefiind atât de reuşite. Pozaru' a fost cam nepriceput în condiţii obscure.
de aici

de aici
Pozele mele, mai jos, pentru că ţin să am şi eu contribuţia mea. În apă sunt peşti.

Medusa, la baza unui pilon