Săptămâna trecută a fost ca o fată capricioasă, care una vrea dimineaţa şi alta la apus.
Uneori eu nu mi-am simţit forma, alteori obiectele şi-au pierdut-o.
Eşti prezent în viaţă privind din afară, cu sentimentul bogat că ai bani de bilet, dar nu vrei să-l cumperi.
Priveşti ca la spectacol felul cum fac alţii faţă suferinţei. Înţelegi că e lecţia lor. Înţelegi că şi tu ai avut lecţiile tale.
Te miri cât de înţelepţi pot fi copiii, însă numai după ce mai înainte te cuprinde spaima. Vrei să suferi tu în locul lor, vrei ca ei să nu trebuiască să aleagă, vrei să fie fericiţi. Paradoxal, ei ştiu bine ce vor, ei îşi argumentează bine deciziile. Acolo e loc numai pentru o persoană.
E uimitor cum universul tot lucrează pentru tine şi totul în viaţă se întâmplă cu un rost.
Când răbdarea nu ţi-e străină, tot ce nu presupune operaţie pe creier, se rezolvă. Văd din nou contur...drum nou, credinţă şi curaj.
Vreau să sparg timpul în mii de bucăţi, să-l împart generos.
Nu vreau să obosesc. Nu încă.
pe/ ah, am uitat...am uitat să spun că irinel si columbica divorţează...iar justiţia, da, justiţia decide totul în interesul superior al copilului. să mai zică cineva că justiţia e oarbă. 'grasă' e oricum şi nu ştiu pe nimeni s-o 'dezgraşe'.
şi toate se întâmplă pentru că lumea bea Jacobs verde.
pe/ ah, am uitat...am uitat să spun că irinel si columbica divorţează...iar justiţia, da, justiţia decide totul în interesul superior al copilului. să mai zică cineva că justiţia e oarbă. 'grasă' e oricum şi nu ştiu pe nimeni s-o 'dezgraşe'.
şi toate se întâmplă pentru că lumea bea Jacobs verde.
chiar acum imi beau cafeaua si "e verde" :))
RăspundețiȘtergeremi-a placut mult ce ai spus aici:
"Vreau să sparg timpul în mii de bucăţi, să-l împart generos...."
de-ar fi posibil...uneori am impresia ca timpul e un caleidoscop...o rasucire si forma sa se schimba iar noi trebuie sa fim pregatiti...suntem oare?de cele mai multe ori...nu...
O, da! Prin ochii tai, vad primavara asta si mai frumoasa! Si chiar daca n-o vad, o traiesc ca si cand as vedea-o cea mai frumoasa din an! :)
RăspundețiȘtergerepandhora,
RăspundețiȘtergeredin pacate nu putem tine ritmul...timpul 'ne bate' de departe. dar, daca din cinci imagini ale unui caleidoscop surprindem macar trei...i de bine. unii zic ca timpul se comprima, eu ma intreb daca chiar trebuie sa facem 10 lucruri deodata.
drstoica,
RăspundețiȘtergere'prin ochii tai vad tot Parisul...'.
ma bucur daca am ganduri mai calde decat prima-iarna asta.
vad contururi...dupa ce reusesc, impartasesc cu voi...
mi-a placut asta: calatoria prin viata cu sentimentul bogat că ai bani de bilet, dar nu vrei să-l cumperi :)
RăspundețiȘtergeremosu,
RăspundețiȘtergerehmmm...un sentiment placut.
Urat acest divort, foarte urat mai ales din partea lui care se dade aun mare simandicos!
RăspundețiȘtergereAsta cu răbdarea:
RăspundețiȘtergere„Când răbdarea nu ţi-e străină, tot ce nu presupune operaţie pe creier, se rezolvă.”
îmi place să cred că e adevărată/posibil/reală!
minoki,
RăspundețiȘtergereun divort este intotdeauna urat, o ruptura face oricum zgomot, in cei doi, in copiii lor, in familiile lor.
cand te expui mediei aproape ca iti triplezi efectele rupturii. in plus nici nu mai stii cat e 'contributia' ta si cat a celor care n-au nicio treaba cu problemele tale.
in rest ...saracii oameni bogati!
iar batranii nu degeaba ne-au invatat ca rufele se spala in familie.
se-cret,
RăspundețiȘtergeree bine cunoscut ca cu cat incerci sa fortezi mersul lucrurilor cu atat mai tare dorinta se indeparteaza de realizare.
pana la urma rabdarea este acceptarea cursului firesc , acceptarea lipsei de control din partea noastra, optimismul privind magia intamplarii,ceea ce trebuie sa se intample se va intampla si gandul pozitiv 'aruncat' in univers pentru a avea de unde sa se intoarca la noi. cu alte cuvinte, credinta.
sigur, nici mie nu-mi reuseste asta mereu, uneori sunt nerabdatoare si vreau sa fac prajitura fara sa las timp sa dospeasca aluatul...dar esecul nu face altceva decat sa-mi aminteasca ce am spus mai sus :)
Imi place cât de întelepti sunt copiii. Am trecut prin multe spaime si mi-am dat seama ca a gasit solutia singura. Din fericire, ca noi nu cred ca am fi reusit.
RăspundețiȘtergereDan,
RăspundețiȘtergeresi decid aparent usor...eu ma cacai, atat analizez pana cand nu mai ramane nimic, abia apoi ma decid. In fine, am concluzionat ca am crescut-o bine, asa ca trebuie sa am incredere in ea.