S-au întâlnit de curând. Ea mignonă, el înal. Mult mai înalt, dar genul şlefuit.
N-au trecut prin perioada tatonărilor. Ştiau bine cum sunt, şi unul şi celălalt. Se admirau. Fiecare era uimit de celălalt. Se priveau îndelung. Călătoreau împreună, unul în celălalt.
Când mergeau pe stradă, el o ţinea de mână. Mereu. Mâna lui ştia întotdeauna să gasească mâna ei. Mâna ei, era mereu acolo. În aşteptare.
Totul era scris să fie aşa. Firesc. Ca respiraţia.
Într-o zi au mers la el acasă. În camera mică se afla un fotoliu în care s-a aşezat ea. Avea forma unui căuş. Trupul ei ghemuit îl umplea perfect.
El s-a aşezat direct pe podea. Căuta în teancul de discuri. din alea de vinilin. Nu-şi vorbeau. Se priveau. Uneori îşi zâmbeau. A ales muzica fără să o întrebe. Oricum, ştia că o să-i placă.
Şi a ales Gershwin.
Un timp au stat aşa, privindu-se.Niciunul nu simţea lipsa cuvintelor.
Apoi el s-a apropiat încet, privind-o în ochi.
Ea ştia. Ştia că va fi începutul fără sfârşit. A închis ochii copleşită. Inima îi suna peste Gershwin. Tare. Ritmat. Dezordonat.
I-a simţit buzele. Alunecarea în neant... încet, încet, definitiv.Ca la exerciţiu de încredere, când te laşi pe spate şi ştii că vei fi prinsă.
Primul sărut.
Nimic din cea fost înainte nu a mai contat.
Şi ultimul...
Acolo, în fotoliul ca un căuş, ea ghemuită, el în genunchi.
:) O povestioară pentru ziua de 8 Martie, când mă tem că nu voi avea detaşarea pentru a scrie aşa ceva. Inspirată fiind de drstoica şi de Vania, în esenţă niciunul vinovat de ceva anume.
Un timp au stat aşa, privindu-se.Niciunul nu simţea lipsa cuvintelor.
Apoi el s-a apropiat încet, privind-o în ochi.
Ea ştia. Ştia că va fi începutul fără sfârşit. A închis ochii copleşită. Inima îi suna peste Gershwin. Tare. Ritmat. Dezordonat.
I-a simţit buzele. Alunecarea în neant... încet, încet, definitiv.Ca la exerciţiu de încredere, când te laşi pe spate şi ştii că vei fi prinsă.
Primul sărut.
Nimic din cea fost înainte nu a mai contat.
Şi ultimul...
Acolo, în fotoliul ca un căuş, ea ghemuită, el în genunchi.
:) O povestioară pentru ziua de 8 Martie, când mă tem că nu voi avea detaşarea pentru a scrie aşa ceva. Inspirată fiind de drstoica şi de Vania, în esenţă niciunul vinovat de ceva anume.
tare frumos
RăspundețiȘtergere:) ma bucur :)cateodata mai trebuie sa stergem si praful, sa nu devenim gri.
RăspundețiȘtergereromantica si delicata micuta ta poveste...si apoi muzica...minunata...
RăspundețiȘtergereEu sunt negru şi nu mă sinchisesc de asta!
RăspundețiȘtergereMi-am propus chiar să nu deranjez pe nimeni!
Iar dacă pot să aduc o bucurie orişicui, cu atât mai bine!
Într-o grabnică hoinăreală motănească, trecui şi eu pe aici...
... să las miaupupici!:)
M-ai facut sa vizualizez fiecare miscare, fiecare stare... si sa-mi imaginez un pic trist mai departe. :)
RăspundețiȘtergerepandhora,
RăspundețiȘtergeream eu un buzunar mic, destul de mic, recunosc, unde sunt stranse asemenea povesti. Ma bucur daca ti-a placut ceva din aceasta poveste.
baghi,
RăspundețiȘtergerebag de seama ca tare trebuie sa ma gandesc ce semn trebuie sa pricep eu din potriveala asta tare interesanta...tu pisoi, Vania cu pisica, Dan cu pisica...hmmmm, mai treci pe-aici, ma mai dumiresc si eu ...ce e cu mine...macar sa invat sa ma alint si eu cum am vazut ca o faci tu...numai ca eu mi-s mama si-am doi ghemotoci si eu-bipezi, ce-i drept- pe el il alint 'galusca' si pe ea o alint 'pisicuta'. Zau!
drstoica,
RăspundețiȘtergeresperam ca fetelor sa placa povestioara si cu atat mai mult ma bucur sa constat ca starile frumoase plac tuturor,chiar si barbatilor...dar cred ca asta se intampla numai pentru ca sunt ei deosebiti.
uf, si-asa ma bucur ca v-am cunoscut...
Si eu sunt deosebit Sophie, cum te-o fi inspirat Doctoru' sau Vania sa scrii asa ceva nu stiu.
RăspundețiȘtergereDac-i o poveste reala, asta e! Inseamna ca asa a fost si nu se mai poate face nimic. Daca-i doar o poveste, chiar Gershwin? Nu-i prea galagios când stai ghemuita într-un fotoliu?
Dan,
RăspundețiȘtergere:)) sigur, inspirata pentru 'dimpotriva'.
In rest, nu totul se intampla dupa scenarii, sau daca povestea este scenariu in sine, atunci 'perfectiunea' nu este numele meu.
Da' io zic ca depinde pt ce te ghemuiesti in fotoliul ala, ca daca nu e premeditat, merge Gershwin, chiar foarte bine.
magia de atunci sa va înconjoare toata viata! sa fiti fericiti, sa va completati unul pe altul, sa va iubiti fara cuvinte!
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=1U40xBSz6Dc
ăăăă...m-ai blocat, Carmen.
RăspundețiȘtergeredetaliile ar fi că nu sunt nici prea romantică...hmmm, cred că cel mai mult aş putea să mă las romanţată puţin, nici soţul meu nu e înalt, dar Gershwin chiar merge...uite, ascult acum ce mi-ai oferit.
În ziua aia, atât Vania cât şi Doctoru' n-au scris ceva prea măgulitor pentru femei, şi-am vrut doar să-i "contrazic".
De altfel, cum ştii, poveşti din astea am extrem de puţine. Nu prea mai ştiu din astea "pe sub trenuri, tandră, moale şi..." vorbă veche a poetului E.Brumaru.