"Unde “încep” şi unde se “termină” românii?
Ce e de bine si ce e de rău?
Să vorbim de bine, ca să ne incurajăm?
Să vorbim de rău, ca să ne mobilizăm?"
A face comparaţie între români şi alte naţii nu ne foloseşte numai pentru a constata diferenţele.
Românul e balcanic. Nu va fi niciodată ca un japonez (acel japonez care făcea baie atunci când europeanu' era pudic, cu păduchi şi credea că fereastra deschisă e un pericol pentru sănătate, acel japonez pentru care onoarea este de mii de ani un principiu al existenţei, mai repede acceptau moartea decât dezonoarea, acel japonez pentru care moartea înseamnă o transcedere, acel japonez pentru care civilizaţia e mai veche decât creştinismul etc) .
Diferenţele au origine în cultură. Cultura tării, cultura politică, cultura grupului mai mic.
Sistemul de valori necultivat în educaţia generaţiilor, iată că face acum să poarte amprenta lui Dinu Păturică.
Cum sunt românii?
Obedienţi. Comozi. Învăţaţi să strige după ajutor pentru că nu mai ştiu să se ajute singuri. Sunt influenţabili şi mereu în aşteptare. Sunt boemi. Sunt deosebiţi ca indivizi, dar suferă de regresie în grupul larg. Sunt mai eficienţi ca individualitate.
Sunt învăţaţi să fie supuşi, sunt invăţaţi să eludeze, sunt invăţaţi să caute scurtătura scurtăturii. În schimb, asta ne arată cât de ingenioşi pot fi.
Cel mai mare defect?
Invidia. Nu ştiu să se bucure pentru ceilalţi, aproape că nu mai ştiu să se bucure. Până şi părinţii ajung să fie invidioşi pe copii. Şefii pe subalterni, vecinii între ei, neştiinţa pe ştiinţă, necunoaşterea pe cunoaştere.
Sunt foarte buni executanţi.
Sunt iertători pentru că uită repede. Nu sunt ranchiunoşi, pe termen lung.
Nu au modele adevărate pentru că îşi fac singuri modelele, dintre cei ce nu sunt la mare distanţă de majoritate.
Iar unii sunt din cale afară de deştepţi. Din comoditate sau alt motiv, ei stau în umbră.
Românii stau, mai degrabă, mândri în 'apărare'.
A fi pozitiv nu înseamnă neapărat a repeta în gând 'fii pozitiv', ci înseamnă să ai capacitatea de a identifica acele calităţi care să nu te doboare, ci, dimpotrivă, să te motiveze să mergi mai departe, capacitatea de a fi autocritic şi analitic în sensul de a schimba direcţia cu una bună.
Bunătatea unui popor se observă atunci când această capacitate este supusă la stres şi nu uită de valorile care îl animă.
Într-o propoziţie, românul nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte.
(N-am vrut să fac asta dar ştiu că atunci când ceva nu-mi place este pentru că eu am o problemă. Şi cum de câteva ori am simţit cât de greu e să fii român în România, mi-e greu să rămân suficient de româncă)
Avem aceleasi pareri. Absolut de acord cu ce ai spus. As vrea doar sa accentuez doua lucruri pe care le-ai spus si care sunt absolut adevarate chiar daca nu sunt chiar atat de evidente:
RăspundețiȘtergerea) da, suntem buni ca indivizi dar dificili in grup (am lucrat cu multi straini si toti spun la fel)
b) da, romanii nu mai stiu nici sa-si poarte de grija; apropo de ce vorbeam cu cora referitor la responsabilitate, romanii au ajuns sa paseze pana si responsabilitatea grijii fata de sine (asta cred ca e meteahna de pe vremea comunismului); pe de alta parte sarim mai repede in ajutorul cuiva decat multe alte natii
Asta cu ganditul pozitiv e cam cu doua fete. Eu zic ca romanul e destul de pozitiv, face haz de necaz, bascalie, glume, bancuri… Dar are o predilectie pentru a culege raul din jur in loc sa caute si sa admire frumosul…
Si eu sunt de acord cu ce ai spus.As mai putea aduga si eu cateva referiri dar cred ca tu ai punctat destul de bine.
RăspundețiȘtergeremosu,
RăspundețiȘtergereeu zic ca autoironia te ajuta sa impiedici instalarea depresiei, si asa se explica rata mai mica la suicid fata de tarile cu grad mai mare de dezvoltare si nivel de viata mai ridicat.
Tocmai cand uitam acele valori care ne anima, echilibrul intre bine si rau se rupe, iar raul ne impresoara. In plus, daca sistemul de valori este dereglat nici nu mai sunt radacinile binelui foarte adanci infipte.
Cine stie, sa fie raul o forma de rezistenta? Poate fi?
minoki,
RăspundețiȘtergereba eu te rog sa scrii, mai dezvoltam subiectul.
nu prea stiu sa explic de unde vine aplecarea asta morbida spre rau si urat; pe de o parte e in fiinta umana, stirile rele intotdeauna “s-au vandut” mai bine; si cred ca mai vine dintr-un dezechilibru tipic romanesc, despre care mai vorbeam eu, intre dorinta si putilinta; avem impresia ca daca altii pot obtine atat de usor niste privilegii, atunci le putem obtine si noi fara prea multa bataie de cap; iar dezamagirile nereusitei sunt imense… de aici un interior intunecat si nemultumirea continua a celui ce nu va musca niciodata din strugurii dulci, caci si-a impus sa-i stie acri…
RăspundețiȘtergereStii de ce ma intreb eu daca n-o fi vreo forma de rezistenta?
RăspundețiȘtergereCa se uita omul la stirile de la ora 5 si brusc se simte mai bun, i se pare ca lui inca nici nu i s-au intamplat cele mai rele lucruri...ca mai e loc de mai rau. Si cat timp ii plangem pe Pepe si mahalagioaica lui uitam de facturile neplatite si de viata noastra sarita din normalitate. Pana cand ne obisnuim.
Cand lucrezi la morga, printre morti, ai o alta perceptie asupra moartii. Eu daca vad un cadavru, , in viata mea ma oripilez, iar angajatii de la morga beau cafeaua langa teasta desfacuta, in mirosul puternic de formol. Acu', ce-i drept, cam toti sunt alcoolici.
Ramane 'puterea obisnuintei'?
:) mda.... poate fi si asta
RăspundețiȘtergere;))
RăspundețiȘtergereeu cand zic 'mda...' de fapt, exprim un dezacord.
Romanul este, in acceptiunea mea, mai catolic decat Papa, mai latin decat Cezar si mai sarac decat Neamtul.
RăspundețiȘtergereTot timpul sare in sprijinul cui nu trebuie, ajuta cand terbuie sa nu nu ajute, te ignora cand nu trebuie.
Rautatea, cred ca vine tocmai de la invidia pe care o avem fata de alte natii (este una sociala), sau mai bine zis, pe reusitele umane si de bun simt ale altora, si, in acelasi timp, din frustrarea ca cei care il pot duce pe un drum spre occident, il conduc spre iobagie, spre sclavagie spirituala si sociala.
Subscriu la pozitivism si la haz de necaz. Cand i-am spus alui meu ca e noroc sa primesti un caca de pasare in cap nu-i venea sa creada. Absolut delirant imi zice, nu pot sa cred, cat umor iti trebuie ca sa transformi ceva atat de dezgustator in ceva pozitiv?
RăspundețiȘtergereSaracul, si nici n-a auzit de Miorita. :))
Costin,
RăspundețiȘtergereeu observ ca toti ne dorim o tara 'ca afara' (am auzit la radio, la o melodie exprimarea asta). Problema e ca afara stim sa respectam reguli, legi, igiena, comportament in grijit...aici uitam tot. Probabil ne influenteaza si comportamentul alesilor, daca ei nu...atunci noi de ce sa...
Eu cred ca romanul nu e rau din radacina :), ci s-a invatat asa. Pentru ca radacinile binelui sunt scurte, fragile.
Cora,
RăspundețiȘtergerestii ce apreciez eu la romani? Umorul ala sanatos, ala din Morometii lui Preda.
In ziua de azi, parca nici haz-de-necaz nu mai e, ci mai degraba bascalie.
Eu as avea o singura obiectie - nu suntem boemi. Nu stiu pe nimeni care sa fie cu adevarat asa, sa se bucure de viata, sa fie nepasator-fermecator si creativ. Din pacate.
RăspundețiȘtergereRomanii ca popor lasa mult de dorit, din pacate nu vrem sa deschidem larg ochii si sa vedem ce este bine pentru noi. Preferam sa preluam numai ce este rau si ce ne dauneaza; ne complacem cu ce avem si asteptam ca cineva sa ne impinga de la spate pentru a schimba ceva (si, de cele mai multe ori, nici atunci nu ne pasa). Cred ca acest dezinteres porneste oarecum si de la mizeria in care ne-au impins alesii, dar asta nu este o scuza, ar trebui sa fie un motiv pentru a ne intari caracterele si pentru a lua initiativa. Pur si simplu cred ca romanii se dau dupa cum bate vantul si, de fiecare data, se ard, pentru ca nu se dau dupa vantul bun, din pacate.
RăspundețiȘtergereEu unul as rezuma:românul nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte.
RăspundețiȘtergereIrina,
RăspundețiȘtergereSpuneam ca romanii sunt mai degraba 'in aparare', asta presupune ca acest popor este dependent de un conducator. Pot sa mai spun ca poporul este dezbinat, imprastiat in alegera lui. Ceea ce vad eu in jurul meu, cel mai des, este lipsa de speranta si resemnarea.
Nu-mi prea vine sa dau vina pe vecin ca nu se revolta impotriva destinului cand nici eu nu mai fac nimic in sensul asta.
Problema poporului roman este ca se multumeste cu 'ramasite'. Este simplu sa compari romanii cu alte natii, privind reactia la masurile de austeritate.
Pentru ca totul e putred, dupa cum vezi, alesii nostri s-au imbogatit pe spinarea noastra si practica a fost de a se 'indatora' unii pe altii, cand sunt prinsi cad ca piesele de la domino, dar tot asa, sprijiniti unii pe altii, astfel, nici vorba sa dea cu nasul de podea.
Sunteam prea obisnuiti sa strangem cureaua, iar acum cureaua se cam strange in jurul gatului.
Suferim in masa o regresie, supravietuim calcand pe ceilalti. Nu exista acele ceva atat de puternic incat sa nu se realizeze acest dezechilibru (de asta spun ca binele in noi are radacini subtiri si scurte).
Lumea nu mai are resurse interioare, lumea acum nu se mai descurca, asa ca e obligatoriu sa schimbam ceva, si-ar fi bine sa incepem cu noi insine.
Si nu uita, nu pe toti necazul ne intareste. Aceste vremuri sunt vremuri bune pentru psihiatri si psihologi.
Intr-o lupta este necesar un crez. Asta nu mai au romanii, de asta nici lupta nu mai e.
Parerea mea...
florentin,
RăspundețiȘtergereca sa vezi cat de bun e romanul in comparatie cu...afganul , sa zicem...
O colega de la serviciu e de parere ca arabii duc razboaie pentru ca stau prea mult in soare. Soarele le fierbe creierii si cum alte mari ocupatiuni fizice si mintale nu au, acumuleaza energii negative. Drept pentru care consuma droguri usoare si se lupta unii cu altii, ei cu lumea, etc.
E o teorie si asta...:)
@sophie,
RăspundețiȘtergere...daca alcoolul este interzis si ilegal !
Florentin,
RăspundețiȘtergere...si totusi beau de sting unii dintre ei. Prohibitia naste afaceri ilegale cu alcool, iar consumatorii nu vor lipsi niciodata.
Tapirul,
RăspundețiȘtergeree drept, dar nici din asta sa nu faci meserie.
Corect Sophie, necazul nu-i intareste pe toti. Dar eu ma refeream aici mai mult la romani ca entitate, ca popor unit ce ar trebui sa fim, o singura persoana. La greu ar trebui sa ne ajutam, noi am renuntat la acest lucru (poate din motivele enumerate de tine, poate din alte motive), cert este ca preferam sa dam vina pe altii si sa fim invidiosi pe cei care au succes, dar nu suntem dispusi sa ne asumam consecintele sau sa incercam sa ne fie si noua mai bine. Cred ca pur si simplu la noi nu mai exista simtul civic, nu un crez.
RăspundețiȘtergereAcum o sa ma leg de cele intamplate recent prin Europa - daca la greci, britanici sau francezi oamenii au iesit cu miile in strada, au facut adevarate greve, au aruncat cu cocktailuri molotov, pentru ca alesii au decis sa taie din buget (nu atat de considerabil ca la noi), pentru ca li s-a luat dreptul la al 13-lea salariu (nu pentru ca li s-au redus salariile la jumatate sau pentru ca au fost lasati fara locuri de munca), etc., la noi au iesit in strada cateva sute de persoane, care s-au apucat sa faca dansul pinguinului.
Cat despre faptul ca trebuie sa ne schimbam intai noi - eu, tu, cititorii acestui blog - sunt de acord. Ne schimbam noi, o mana de oameni, dar nu putem face diferenta, pentru ca, din pacate, Alexandru Lapusneanu a nimerit-o ca o manusa cu "multi, dar prosti!".
Cel putin asa vad eu situatia actuala. Parerea mea... :)
meseria de roman ...e grea . Asezati geografic intre V si E ,la rsacrucea vanturilor care ne-au bantuit ;hoarde, romani, otomani , austro-ungari, rusi.
RăspundețiȘtergeretoti au vrut cate ceva de la noi si ne-am dezvoltat spiritul de aparare , de spasiti, de fatalisti.Doar cu un conducator cerebral am iesit la liman si am stralucit.
Romanii se inchid in propria-lor frica - turnul lor de fildes. Doar scosi din * turn* pot sa devina ...pragmatici. Altfel , invidia naste rautate si rutina.
Din sfiala ne tainuim mahnirile . Decenta omului simplu - suferind de o boala a istoriei si geografiei , altfel veseli , mistocari si atotstiutori.
Irina,
RăspundețiȘtergerein ultima vreme inteleg tot mai mult neputinta si existenta limitelor...nu mai sunt atat de suparata. Incerc sa fac tot ce pot, fara sa ma afund in ce nu pot, pentru ca mi-e teama de mine, ca n-am sa mai pot sa ies din hau.
windwhisperer ,
RăspundețiȘtergerefoarte frumos sintetizat, imi place. Cam asta cred si eu ca este esenta romanului.
Ai dreptate Sophie, nici analiza ta insa nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dar totusi buna. Important este ca, dupa ce ne recunoastem defectele si lucrurile pozitive, sa invatam din primele si sa le folosim pe cele din urma. Moment unde iar intervine comoditatea, sau ce o mai fi...
RăspundețiȘtergereLucian-Attila Blaga,
RăspundețiȘtergeree totusi prea pretentios sa-i spui analiza, eu nu i-am spus asa...mai degraba e, cum am spus, parerea mea.
Nu sunt sociolog si aplecarea mea asupra temei a fost asa, ca a unui roman, nici prea-prea, nici foarte-foarte :)) mai fara patima.
Poate imbunatatesti tu cu ce-i lipseste, dupa cum vezi, fiecare a mai venit cu un 'ceva'.
Te invit cu drag...