Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

joi, 25 noiembrie 2010

Dacă service, atunci Ghiţă ! (foileton de aventuri)

În iarna trecută mi-am dat seama cum "colegul meu de apartament" :) ( ca să-l citez)  m-a păcălit ani la rând. Conduc autoturism de vreo 12 ani. Nu îmi amintesc după câţi ani am auzit că există cauciucuri de iarnă şi cauciucuri de vară. Oricum, sunt detalii. Dar când am aflat l-am întrebat dacă eu am cauciucuri potrivite şi mi-a răspuns că am cauciucuri "patru anotimpuri". :) Buuuun.
Acum doi ani, am schimbat maşina. Cum am primit-o in 15 septembrie şi cum la noi iarna vine repede ,l-am întrebat dacă am cauciucuri corespunzătoare anotimpului ce sta să vină. Mi-a spus ca sunt cauciucuri pentru iarna să fiu liniştită. ( Acum e momentul pentru "Doamne, ce naiva!":))
Mă rog, nu am avut probleme în iarna aceea , ori au nu am circulat foarte mult, ori iarna a fost mai blândă, ori au curaţat prea bine drumurile...din două, numai una.
Vine vara, io cu-minte, întreb:" nu trebuie să le punem pe cele de vară?". Îmi răspunde că sunt bune, să nu-mi bat capul. Mi-am scuturat zulufii şi mi-am zis că el e specialistul.

Ce să-i faci, vremea trece, anotimpurile se schimbă şi vine din nou iarna. Iarna trecută. Frig mult, zapada bătătorită la minus 25-30 de grade cu zilele...patinoar nu altceva...eu cu privirea înainte, maşina lunecând la vale...Pttiiii...ce să fie, domnule...Îi spun mirată că nu înţeleg cum de sunt ca o sanie pe şosea, dacă am cauciucuri de iarnă.
Simplu, pentru că n-am de iarnă, ci de vară.

Acu' dacă posed aceste preţioase informaţii, fată vigilentă cum sunt, iau măsuri de una singură pentru iarna asta.
Cum mi-a expirat garanţia la maşină nu mai sunt obligată să merg la service-ul autorizat aşa că  sun la vechiul meu prieten de la celălalt service (de fapt, e singurul om din service pe care-l cunosc)...domnul Ghiţă.
-Bună ziua, vă mai amintiţi de mine?
-Ei, cum să nu.
-V-am lipsit? întreb eu râzând...
-Nu!  (Doamne, ce-mi plac tipii ăştia dintr-o bucată )
-Cum? Nici dumneavoastră? Pfff....păi atunci să ne vedem de prietenia noastră din interes...Vine iarna, îmi trebuiesc cauciucuri de iarnă (vedeţi, măi, bărbaţi, cum vorbesc eu ca o profesionistă? mare scofală!) 
-Păi ce mărimi? (Doamne, cum mai ştiu ăştia să înjure...)
-Păi sunt pe mărimi? Pot să vă spun ce maşină am...şi-i spun :D
-Bine, se rezolvă. Când veniţi după ele?
-Păi...ce să fac cu ele? cum se pun alea pe roţi?
-Bine, aduceţi maşina că le rezolv eu cu totul.
-Cât costă 4 cauciucuri? (zâmbeam larg în telefon, speram să mă vadă şi să mă placă...să mai lase la preţ)
-tz lei...dacă nu aţi venit acum două săptămâni...s-au scumpit 40%.
-Aşa de mult???? Haide domnu Ghiţă ...zău dacă nu, păi ce prietenie e asta...
-Hai doamnă...staţi să-l mai întreb pe băiat (şi-aud discuţii bla-bla-bla, la-la -la...nimic special, dar am eu aşa o presimţire că vorbele erau însoţite de semne..n-aud să răspundă băiatul celălalt şi-l aud tot pe el )
-Bine doamnă, hai pentru dumneavoastră cu ntz lei (asta era scumpirea cu aprox 20%)..
-Mai puteţi scădea un pic? Fac la schimb menajul...
-Nu se mai poate doamnă, şi-aşa am scăzut o grămadă, ăsta e un preţ numai pentru dumneavoastră.
Mă rog, ce era să mai zic ...începem politeţurile de încheiere. El:
-Ce mai face soţul?
-Bine, ce să facă şi el.
-Se descurcă?
-Cred că da, ştiţi, nu suntem chiar atât de intimi...(eu râd, el nu, el ţine mereu cu băieţii, misogin domnu Ghiţă).
După ce a rezolvat tot, m-a sfătuit cum să depozitez cauciucurile de vară (şi doar ştiam că există!) şi m-a avertizat să nu mă impacientez, voi auzi un zgomot de la roţi, din cauza cauciucurilor..."că ştiţi doamnă, astea-s de iarnă" (nu zău!) .
Îi mulţumesc pentru avertizare, că doar deja ştiţi că mie totul îmi sună bine la maşină, întotdeauna.
Îmi spune că de-acum mă aşteaptă pe la el, iar eu îmi fac cruce.
Şi când dau să urc în maşină, aflată în parcarea din curte, mă întreabă de la distanţă :"Puteţi să o scoateţi?"
Îl privesc şi-i răspund: "Întotdeauna!".
Mă întreb în gând dacă întrebarea lui a fost maliţioasă sau răspunsul meu...

Nu-mi mai pasă, dau aproape la maxim  When The Saints Go Marching In (Louis Armstrong), şi la cap mândră, dar la buzunar strâmtă, mă întorc spre oraş...

14 comentarii:

  1. Simpatica povestea... Si scrisa cu mult umor.
    Da acuma sa stii cacolegu nu te-a pacalit. Ai avut cauciucuri "patru anotimpuri" (ca pizza aia celebra) deci la intrebarea "sunt bune pentru iarna?" raspunsul e DA iar la intrebarea "sunt bune pentru vara?" raspunsul e tot DA.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. deci :) draga mea prietena asa este :) sunt cauciucuri four season s :)) dar probabil colegului tau i-a fost mai simplu sa iti zica asta decat sa se si uite la cauciucurile tale :)
    bine ca ai rezistata cu sosonii aia si esti ok :)

    RăspundețiȘtergere
  3. :)) :)) Cleo , Cleo , si eu care la anul vroiam sa dau pt permis ....:))

    RăspundețiȘtergere
  4. Ani,
    adevarul e ca si eu as putea sa ma uit la cauciucuri si la ce mai trebuie...am asa o chestie, sa nu invat nimic prea mult din tot ce tine de masina. Daca si la asta m-as pricepe m-as transforma intr-un barbat. Mie imi place femeie...mai fac eu pe blonda cu ei, ei se bucura si se simt puternici, eu imi rezolv problema si merg mai departe...De ce sa mint, prefer sa ma ajute un barbat decat sa ma tot chinui singura. Chiar daca trebuie sa il platesc. :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Mada,
    una e sa conduci, alta e sa te ocupi de masina, sa stii ce are nevoie, sa-i auzi zgomotul cand ceva nu e ok, sa simti momentul cand trebuie sa o duci in service...

    RăspundețiȘtergere
  6. Dan,
    nu pasa la Mosu, nici tu nu esti de partea mea.
    Aceste vorbe ale mele despre service, "va doare". Ce s-o mai dam cotita...Iar eu sunt constienta ca nu am partizani."Decat" ca agravez...
    :))

    RăspundețiȘtergere
  7. :-)
    Ursuz nea Ghiță ăsta, da' pare băiat fain.

    RăspundețiȘtergere
  8. Îmi par rezonabile tarifele domnului Ghiţă...

    RăspundețiȘtergere
  9. Alexandru,
    Domnul Ghiţă e băiat de bază. Îi am numărul de telefon salvat în agendă...ceea ce înseamnă că nu-i de colo.


    Vania,
    Am efectul ăsta asupra domnului Ghiţă, cum mă vede/aude mai scade din preţ. Cu soţul nu-mi mai merge.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cauciucuri sau haine de iarna! Eu am scapat de problemele astea. Aici iarna e chiar mai bine decit vara.

    RăspundețiȘtergere
  11. Costel,
    aici iarna e chiar mai rea decat iarna in general. In primul rand pentru ca uita sa mai plece,in al doilea rand pentru ca ocupa din spatiul altor doua anotimpuri si in al treilea rand pentru ca 'musca' frigul rau, cu zile intregi la -30,-25, uneori si sub -30.

    RăspundețiȘtergere
  12. De fapt Ghita face, în felul lui mai abrupt, "all life education".

    RăspundețiȘtergere