Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

vineri, 18 martie 2011

no line on the horizon

Viaţa nu decurge liniar. 
Nu ştiu unde m-aş afla în acest moment dacă în viaţa mea nu ar fi fost suferinţa, eşecurile, temerile. 
Pot să spun că sunt ceea ce am devenit tocmai datorită suferinţei. Cum să fi arătat viaţa mea altfel? Ca un cablu de curent trecut prin stâlpi, de la un capăt la altul. Câte o păsărică s-ar mai fi ciorovăit cu vreo cuscră., pe fire. Şi atât! Ar fi trecut anotimpurile , cablurile ar fi fost ninse, bătute de ploi, uscate de soare, dar întinse, drepte, străbătând distanţele de la un stâlp la altul.

Ce m-a învăţat suferinţa? Destule.
M-a învăţat să mă feresc, să mă păzesc, să simt pericolul, mi-a ascuţit simţurile, m-a învăţat să apreciez, să înţeleg când mi se întâmlă ceva bun, să preţuiesc munca, să preţuiesc clipele minunate, să recunosc frumosul, să-mi doresc iubirea, să-mi doresc copilul (de două ori), să mă iubesc pe mine însămi, să-mi accept trecutul, prezentul, viitorul. Să nu dau cu piciorul încercării. M-a învăţat ce este răbdarea, compasiunea, iertarea.
Toate astea mi-au modelat personalitatea, m-au modelat ca om, mi-au modelat caracterul.
Câtă empatie poate avea cineva care n-a suferit, care n-a iubit, n-a greşit, n-a iertat?

Cam la asta foloseşte suferinţa.
Dacă ar trebui să aleg între a suferi de cinci ori pentru a mi se întâmpla un lucru bun sau numai pentru şansa unui lucru bun şi a nu mi se întâmpla nimic, aş alege suferinţa. Mai bună o iubire neîmplinită decât nici o încercare.
Viaţa fără suferinţă e ca plimbarea prin pădure, cu mers grăbit pe cărarea bătătorită, fără a privii în jur, fără să te abaţi din drum. Dar aşa pierzi toată distracţia. 
Să treci prin viaţă fără măcar o spaimă că te-ai rătăcit? Fără să poţi spune vreodată :"mi s-a întâmplat..."

11 comentarii:

  1. ca sa inveti din suferinta iti trebuie un minim de curaj...mult prea multi oameni iau suferinta ca pe un "dat"...o accepta si nu mai vad nimic dincolo de ea...
    ai observat ca primim de multe ori cam acelasi gen de suferinta pana reusim sa invatam lectia?
    nu stiu de ce cunoasterea trebuie sa doara...nu sunt inteleapta...dar cred ca amintirea suferintei se pastreaza mult mai mult decat cea a bucuriei...si atunci...ne amintim sa nu facem si a doua oara aceeasi greseala...sau...nu ne amintim nimic si...o luam de la capat...

    RăspundețiȘtergere
  2. Viața niciodată nu decurge liniar,asta e clar,nici în cazurile în care aparent decurge liniar.Suferința te-a făcut OM,păcat doar că prețul a fost atât de mare.Probabil că așa trebuie să fie,după niște legi neînțelese.Eu sunt puțin fatalist din acest punct de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  3. da Sophie! si eu am trait multe si am învatat cât s-a putut învata din fiecare situatie... Dar de cunoscut... stiu ca mai am multe! cu curaj înainte!

    RăspundețiȘtergere
  4. pandhora,
    starea firesca este starea de bine, de confort. Dar cand spui ca suferinta vine odata cu lectiile de viata, apoi aia tinem minte. Dar sa tii minte intamplarile frumoase e un exercitiu bun. Eu il fac.
    Postarea mea n-are legatura cu o suferinta de-a mea din acest moment, e mai mult o reflectare la spusele cuiva cum ca daca nu vrei sa suferi atunci sa nu iubesti, daca nu stii sa iubesti. Si m-am intrebat ce este suferinta pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Se-cret,
    nu sunt trista. Si ai dreptate, viata nu curge liniar, numai unii inchid ochii cam mult si asa li se pare. Daca nu iti implinesti nevoile de baza nu functionezi cum trebuie, lipsa de iubire in viata (generic vorbind) nu se inlocuieste cu nimic, dar cauzeaza. Iar lectii despre iubirea unui partener nu primim, pentru ca abia cand incercam ajungem sa ne cunoastem.
    Si cred si eu la fel, nimic nu e intamplator si nu ne intreba nimeni ce vrem.

    RăspundețiȘtergere
  6. Carmen,
    eu cred ca asta e si starea de apreciere corecta, sa creyi ca mai ai multe de invatat.
    ca vorba aia, cand crezi ca stii tot se intampla ceva care iti arata ca nu stii nimic :)
    Apoi, se cunoaste omul care trage invatamintele, de la o posta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu vreau sa crezi cumva ca nu as fi sensibil fata de tristetile tale, insa eu personal am fost atras de acest post initial deoarece mi-am zis: "ce tablou frumos !" Si am avut astfel ocazia sa ma uit la el si mi-a placut foarte mult, ocazie pentru care vreau sa iti multumesc.

    Si mie imi place Kandinski foarte mult, desi am impresia ca totusi Chagall este pictorul care imi este preferat cel mai mult, cel putin in faza asta a vietii mele. Cred ca la Kandinski ma atrage precizia aproape chirurgicala, iar la Chagall fabulismul fantastic, eu balansez mereu intre aceste doua tendinte, chiar destul de puternic in ultima vreme deoarece tocmai m-am mutat intr-o noua tara si o noua limba straina pemtru mine, tocmai de la Bucuresti in zona de sud-vest a Norvegiei.

    Inca o data, multumesc. Chiar aveam nevoie de putin realism, ca prea ma lasasem dus de niste fantezii in ultima vreme.

    RăspundețiȘtergere
  8. P.S. Si tie iti place (de pozele lui) Costin Comba !

    LOL! Sa nu cumva sa vii la mine pe blog ! Stii cum i-am poreclit eu blogul in blogrollul meu ? LOL ! "Poze porno folositoare" !

    Hai, ca acum m-ai facut sa si rad, nu numai satisfacut din cauza lui Kandinski ! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. drcraciun,
    dupa ce te-am satisfacut si te-am facut sa razi este timpul sa te dezamagesc. Pentru echilibru :)
    Ma pricep destul de putin la pictura, nu recunosc stilul prea multor pictori, asa ca nu ma lansez in comentarii despre ce pictor imi place mai mult fata de... pentru ca fazele vietii mele nu sunt marcate de pictori.
    Totusi, pot sa spun "imi place" si "nu-mi place". Pentru ce am scris eu in postarea asta am considerat potrivit o pictura abstracta. Am ales in consecinta. That's all! Si ma bucur daca te-a incantat reintalnirea cu Kandinski.

    Postarea mea se refera la suferinta, intrebandu-ma daca este intr-adevar 'necesara' sau e mai bine sa ne ferim de ea.
    N-am nici tristeti coplesitoare si nici molipsitoare.

    Despre Comba...
    Nu mai zic de prejudecati, deja stii tot ce trebuie, plus ca le si constientizezi, primul pas spre vindecare e asigurat...poti incerca si o desensibilizare :)) privindu-i fotografiile de 15 ori pe zi.

    Eu imi gasesc prietenii si oarecum am avut norocul sa mi se arate ei mie, prin bunavointa lor. Subliniez, este meritul lor. Imi raman in suflet cei care transmit ceva. Ceva ce imi trebuie mie, acel ceva ce imi implineste nevoia mea, in primul rand. Asa ca la cei cu fotografii imi raman in suflet cei care le impletesc cu viata lor.

    Ce sa-i faci, e blogul meu si in primul rand trebuie sa ma multumeasca pe mine.

    Apoi, daca te voi vizita pe blog, impotriva vointei tale...ce-ai sa-mi faci? :)))

    RăspundețiȘtergere
  10. Culorile lui Kandiski sunt adevarate ca sentimentele noastre adinci. :) Nici ca se putea alaturare mai potrivita.

    RăspundețiȘtergere
  11. Cora,
    pai cam asa am ales, dupa simtire.

    RăspundețiȘtergere