Cât de îngreunată devine traiectoria noastră spre sine şi spre alţii atunci când nu ştim că în viaţă avem întotdeauna două opţiuni: "da" şi "nu"?
Cum poate arăta viaţa când la toate spui "da", când nu ţi se dă de ales, iar tu habar nu ai că ai putea să spui "nu"?
Cum învăţăm să refuzăm? Cum ne formulăm refuzul în perioada adultă? Cât de greu ne e să o facem?
Cum refuză fetele şi cum refuză băieţii? Cum refuză subalternul? Cum refuză soţul? Cum refuză copilul ? Cum refuză părintele?
Este posibil să ai un şoc când afli de cele două opţiuni la o vârstă adultă.
Ca să înţelegi această opţiune (refuzul) trebuie să ai un moment de trezire, ca o revelaţie şi apoi să ai curajul de a practica. Să treci de angoasele create de felul cum este primit răspunsul tău.
Trebuie să-ţi descoperi curajul de a trăi.
Pentru a refuza trebuie să conştientizăm cele două opţiuni, să ajungem la conştientizarea de sine, să ştim destul de bine ce putem şi ce nu putem (evaluarea "capabilităţilor" ) şi determinarea de a face cât mai puţine compromisuri cu sine şi cu ceilalţi.
Sănătatea relaţiilor se bazează pe dreptul fiecăruia de a putea spune ce îşi doreşte, de a avea posibilitatea de a accepta şi de a refuza.
Cum formulăm refuzul "vorbeşte" despre noi...
Cât de bine reuşim să îmbrăcăm un "nu" cu alte cuvinte ajutătoare depinde, cred, de adresant.
Eu sunt de părere că Nu se poate spune într-un singur fel, "Nu". Iar dacă mai urmează ceva după acest cuvânt este doar efortul nostru de politeţe sau impoliteţe pentru celălalt.
Cunosc persoane care nu pot să refuze...ei bine, atunci ajungi să accepţi toate porcăriile lumii, să te risipeşti pentru ceilalţi, să uiţi că ai pornit spre ceva şi să ţi se şteargă din minte destinaţia.
Am auzit de refuzul îmbrăcat de către cineva cu o minciună, persoana aflându-se în risc.
Refuzul neformulat, hrana iluziilor, înlocuit de minciuni , chipurile, cu rol de protecţie faţă de cel refuzat. (Adevărul doare , dar întotdeauna mai puţin decât minciuna )
Refuzul incert, poate da -poate nu, formulat de bărbaţi sub forma "nu, hihihi", adică un fel de da, identic cu Nu-ul ală spus de femei în timp ce-şi desfac lasciv picioarele, ca mai apoi să strige :viol!
Refuzul argumentat, o formă corectă şi politicoasă până la urmă...Însă când respunsul e un "nu", cui îi mai pasă de ce ...mie, nu!
Refuzul candit al copilului care în loc de "nu" spune "sigur, imediat" :)
Să nu practici cele două opţiuni este încălcarea de bunavoie a dreptului tău, este un reper al maturizării, este un dezechilibru pentru cursa ta în viaţă.
Cum poate arăta viaţa când la toate spui "da", când nu ţi se dă de ales, iar tu habar nu ai că ai putea să spui "nu"?
Cum învăţăm să refuzăm? Cum ne formulăm refuzul în perioada adultă? Cât de greu ne e să o facem?
Cum refuză fetele şi cum refuză băieţii? Cum refuză subalternul? Cum refuză soţul? Cum refuză copilul ? Cum refuză părintele?
Este posibil să ai un şoc când afli de cele două opţiuni la o vârstă adultă.
Ca să înţelegi această opţiune (refuzul) trebuie să ai un moment de trezire, ca o revelaţie şi apoi să ai curajul de a practica. Să treci de angoasele create de felul cum este primit răspunsul tău.
Trebuie să-ţi descoperi curajul de a trăi.
Pentru a refuza trebuie să conştientizăm cele două opţiuni, să ajungem la conştientizarea de sine, să ştim destul de bine ce putem şi ce nu putem (evaluarea "capabilităţilor" ) şi determinarea de a face cât mai puţine compromisuri cu sine şi cu ceilalţi.
Sănătatea relaţiilor se bazează pe dreptul fiecăruia de a putea spune ce îşi doreşte, de a avea posibilitatea de a accepta şi de a refuza.
Cum formulăm refuzul "vorbeşte" despre noi...
Cât de bine reuşim să îmbrăcăm un "nu" cu alte cuvinte ajutătoare depinde, cred, de adresant.
Eu sunt de părere că Nu se poate spune într-un singur fel, "Nu". Iar dacă mai urmează ceva după acest cuvânt este doar efortul nostru de politeţe sau impoliteţe pentru celălalt.
Cunosc persoane care nu pot să refuze...ei bine, atunci ajungi să accepţi toate porcăriile lumii, să te risipeşti pentru ceilalţi, să uiţi că ai pornit spre ceva şi să ţi se şteargă din minte destinaţia.
Am auzit de refuzul îmbrăcat de către cineva cu o minciună, persoana aflându-se în risc.
Refuzul neformulat, hrana iluziilor, înlocuit de minciuni , chipurile, cu rol de protecţie faţă de cel refuzat. (Adevărul doare , dar întotdeauna mai puţin decât minciuna )
Refuzul incert, poate da -poate nu, formulat de bărbaţi sub forma "nu, hihihi", adică un fel de da, identic cu Nu-ul ală spus de femei în timp ce-şi desfac lasciv picioarele, ca mai apoi să strige :viol!
Refuzul argumentat, o formă corectă şi politicoasă până la urmă...Însă când respunsul e un "nu", cui îi mai pasă de ce ...mie, nu!
Refuzul candit al copilului care în loc de "nu" spune "sigur, imediat" :)
Să nu practici cele două opţiuni este încălcarea de bunavoie a dreptului tău, este un reper al maturizării, este un dezechilibru pentru cursa ta în viaţă.
da de multe ori avem probleme de acceptare a situatiilor si incercam sa explicam lucruri de cele mai multe ori chiar pentru noi ca sa intelegem sensul cuvantului nu:) pe cat de banal este pe atat de mult complicam refuzul:)dar oare cum e mai bine societatea si oamenii cum accepta asta?:)
RăspundețiȘtergereEu mi-am făcut un dicton din "In viaţă totul e obişnuinţă".
RăspundețiȘtergereDe cele mai multe ori anticipăm total eronat reacţiia celorlalţi la refuzul nostru. Proiectăm asupra lor propriile angoase.
Ce forma ar fi avut lucrurile daca Dumnezeu imbraca totul in alb si negru ? Nu puteam zari apusul sau rasaritul, nu puteam vedea florile din iarba sau apa curgatoare . Si apoi nuantele fac iarasi ca viata noastra sa fie piperata cu ceva unic . Eu cred, ca fiecare dintre noi percepem culorile absolut intr-un mod propriu ... asa cum percepem refuzul sau acceptul. Nu intotdeauna pot spune NU sau DA, asa cum corect ai remarcat ... dar nuantza de DA sau de NU ne face sa imbracam haina de a accepta sau a refuza. Sunt convinsa ca atunci cand viata cotidiana plina cu "vitamine" ne sugruma nu mai putem imbraca acel NU si ramane un Nu nud ....... un Nu hotarat format din 2 litere simple care uneori ne hotaraste viata ....
RăspundețiȘtergereOare e semn de batranete daca spun ca acum il prefer pe Nu-ul asta nud, din doua litere? Un nu e nu, oricate argumente ii aduci. Dar e atat de eficient si comod, stii mereu cum stai. Oare eu sunt prea dura daca il folosesc in forma asta? :)
RăspundețiȘtergereMultumesc anonim, asa e, uneori ii grijim pe ceilalti si pe noi implicim si folosim nuantele.
oare ce s-ar intampla daca acceptul ar fi imbracat absolut intotdeauna in haine ?? cum s-ar mai raspunde la : "vrei sa fi nevasta mea? " :))
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereRaspuns 'poate da-poate nu'
" Interesanta oferta, apreciez ca te-ai gandit la mine...sunt chiar onorata, dar totodata, surprinsa. Pot sa-ti promit ca am sa analizez cu toata dedicatia aceasta oferta si in cel mai scur timp iti voi raspunde...probabil asa cum iti doresti tu"
...no? ce-ai inteles? E DA? E NU ?