Despre suflet...

Un prieten cândva mi-a spus că nu există suflet, că sufletul nu e ceva material şi nu are nicio localizare stabilită şi recunoscută. Da, are dreptate. Unde se află sufletul? În cap? În piept? Are formă? Are conţinut? Aţi învăţat voi la anatomie unde este? NU !

Şi totuşi...sufletul ne doare când suntem trişti, când nu suntem iubiţi, când suntem răniţi, când suntem părăsiţi.
Iubim din tot sufletul. Simţim în adâncul sufletului. Dorim din suflet...Avem suflet (suntem buni ). Ne dorim sufletul mângâiat. Dorim să fim atinşi în suflet. Putem fi răniţi în suflet.
Uneori ne dovedim a fi fără suflet când suntem răi.
Un om bun s-a dus şi spunem despre el că a fost "un suflet mare".
Altă data, facem ceva şi acel ceva prinde suflet.
Sufletul e divin şi totuşi ne încărcăm sufletul cu păcate. Avem ceva pe suflet (poate chiar o taină...).
Nu avem pe cineva la suflet. Il scoatem pe duşman din suflet.
Alteori ne iese sufletul din noi.
Mereu ne aşteptăm iubirea cu sufletul la gură.
Ne îngrijim sufletul, vrem să avem sufletul curat.
Ne scuipăm sufletul alergând viaţa, dar rămânem devotaţi trup şi suflet.
Ba ne vindem sufletul...
Speranţa ne face să prindem suflet...
Trădarea ne face să simţim că "ni se rupe sufletul".
Iertarea, compasiunea ne face să "ne călcăm pe suflet".
Alergăm într-un suflet..după care ne tragem sufletul...
Luăm un copil de suflet.
Murim, dar sufletul rămâne între lumi, în Rai...sau in Iad.

Ei bine, ce sa fie cu Sufletul? Există? Îl simţim! Ba mai mult, suntem în stare să spunem că simţim şi sufletul altora. Unii au degetele inimii atât de fine încât ating sufletul altora. Ne doare, putem fi răniţi în suflet.

Poate aveţi voi un răspuns..
Mie cu siguranţă mi-aţi rămas în suflet !