Dorinţa...

Dorinţa nu-i nici mijloc nici scop. Este scânteie. Sau foc de artificii. Ne schimbă, ne transformă, ne face urâţi sau şi mai frumoşi.
Ne face nebuni. Nebuni frumoşi sau bolnavi.
Dorinţa este echilibrul sau dezechilibrul.
Dorinţa te face să simţi că "sunt cel mai frumos din oraşul acesta".
Dorinţa te urneşte sau te paralizează. Te agită. Te subjugă.

Spune-mi ce-ţi doreşti ca să ştiu cine eşti.

Când eram mică îmi doream o coardă. Apoi bomboane de zahăr pe sfoară. Apoi mi-am dorit să cresc, să pot pleca de-acasă. Mi-am dorit să fiu iubită. Mi-am dorit să-mi cumpăr cărţi. Să plec la mare cu trenul. Să primesc o poezie. Să vâslesc în barcă pe Dunăre. Să cunosc oameni. Să văd aurora borealis...

Dorinţa...
E frivolă, e serioasă, profundă, trecătoare...

Cum ar fi viaţa noastră lipsită de ea?
Am rămâne cu sora ei cea mai mică Necesitatea. Ne-am satisface nivelul primar al trebuinţelor ...şi apoi am inventa altceva în locul ei. Sau am redescoperi-o. Dorinţa ne-a scos din peşteră, ne-a ajutat să descoperim focul în fapt şi în suflet.
Ne-a făcut să călătorim, să descoperim, să construim, să ne cunoaştem pe noi înşine, pe alţii , să cercetăm, să dăruim, să ne întâlnim, să ne dorim, să dorim...să ne îmbogăţim.

Nu doresc premiul Nobel pentru literatura, dar mi-aş fi dorit să fi scris eu "Peripeţiile bravului soldat Svejk" (Nici Jaroslaw Hasek nu l-a primit...aşa ştiu).
Dar îi doresc lui Julien să-l primească.
Am zis! :)