Universul e mic când o Ea şi un El trebuie să se cunoască

Sfârşit de an...Încă unul...

Când ai vârsta ei timpul nu e relevant, nu-l auzi curgând în clepsidră. De ceva vreme se despărţise de gaşca ei. Prea multe nopţi pierdute. Mult prea multe. Simţea că nu mai este lucidă. Puterile îi sunt sleite. Se şi bea cam mult în gaşcă. Într-un mod raţional analiză că ceea ce o lega de acei oameni e mai puţin decât enregia necesară pentru a se dezlega. Dar căile grele erau de domeniul ei.

În general nu era analitică. Se considera om de moment "de ce să-ţi baţi capul, înainte să ai o problemă?".

N-avea nici motto-uri în viaţă. Hai, poate unul ar putea fi socotit ca motto "ce trebuie să fie al meu, va veni la mine cu siguranţă...aşteaptă!". Cu timpul a învăţat că pentru a avea ceva de cele mai multe ori trebuie să munceşti pentru a obţine acel ceva. Dar niciodată nu a schimbat acea gândire şi în cazul oamenilor. "Cine  trebuie să fie al meu, va veni singur la mine". 

Se lăsa dusă de val. Nici nu ştia ce-şi doreşte. De cele mai multe ori dorea pe cineva. Când s-a întâmplat să apară cineva, încerca. De cele mai multe ori. Vocea interioară striga în repetate rânduri...încă nu era pregătită să înţeleagă neliniştea. Credea în dinamica lucrurilor ! Credea că oamenii se pot schimba.

Sfârşitul de an o găsi singură. Fără gaşcă nu mai avea nici o invitaţie. Nici nu-şi făcea probleme. Sora ei o chemase să meargă cu ea. Alt grup, în mare toţi cunoscuţi...În fine, până la urmă se duse.

Când eşti într-un grup şi toţi au pereche, singurătatea umple interiorul. Avea impresia că inima este  agăţată de un fir, în vid. Uneori simţea nevoia să facă mişcări bruşte, storcite, ca să determine inima să atingă peretii cavităţii toracice, să o simtă, că mai este acolo.

Iernile sunt lungi. Zăpada e mare. Gerul cumplit. Mai ieşea din casă să fumeze. Sunetele petrecerii din interior erau estompate de zgomotul gândurilor...nu prea avea ce să contabilizeze la realizări. Doar trăia. Nu avea niciun obiectiv. Nu voia să fixeze niciun obiectiv pentru anul ce urma. Doar tot ce trebuie să vină, o să vină! Privea cerul senin acoperit cu stele. Fumul ţigării se amestecă cu aburii respiraţiei ...

La miezul nopţii unul din băieţi a adus o cutie cu orhidee şi le-a împărţit fetelor. Niciodată nu primise orhidee. De fapt, nu primise nicio floare până atunci. Pentru prima dată s-a gândit la viitor. La anul următor. Orhideea este un semn. Va fi un an frumos cel ce va urma. Va aduce o schimbare. Cu siguranţă!

De la o altă petrecere sosise în vizită o pereche. Sora băiatului care era gazdă, cu prietenul. Nu-i cunoştea. Erau mai mari ca vârstă. Tipa nu i-a reţinut atenţia. Băiatul era drăguţ. Nu i-a mai privit. Oricum nu vorbeau cu ea, vorbeau cu ceilalţi. Pentru că nici ea nu statea la un loc cu ceilalţi. Nu a mai privit înspre ei, deşi privirea i-ar fi fugit înspre băiat. Dar ...nu se face, e lipsă de respect, e nepoliticos.

Apoi acel băiat a început să danseze cu fetele. Pe rând, dansa cu fiecare. O uşoară emoţie o cuprinse la gândul că poate o va invita la dans. Aparent indiferentă, mai mult simţind ce se întâmplă în jur, aştepta momentul.

Când prietena băiatului se ridică dând semnalul de plecare, se gândi că băiatul este total nepoliticos, fiind singura cu care nu a dansat. O uşoară durere sau orgoliu rănit, mai degrabă, îi strânse inima ...care era acolo, acum simţea clar că este acolo. Înauntru. În cavitatea goală a trupului ei. Privind prin fereastră la luminile bradului împodobit din curte încerca să-şi alunge lacrimile înapoi în cavitatea goală...

"Mai este cineva aici cu care nu am dansat şi-ar fi total nepoliticos să plec acum. Mai aşteaptă numai un dans". Vocea băiatului sună blând dar fără echivoc astfel încât prietenei nu-i mai rămăsese nimic de făcut fără să pară că face o criză.

Au dansat un singur dans. Si-au spus numele...în rest au vorbit gândurile. 

O vreme i-a mai simtit amprenta palmei lui, şi-a mai simţit mâna cuprinsă în mână lui.. Îşi amintea privirea albastră când a înterbat-o de nume. Retrăia sentimentul de perfecţiune. S-a gândit că nu l-a întâlnit la timp. Nu şi-a reproşat că n-a fost insistentă...pentru că băiatul era  a alteia. Şi nu este corect să arunci ocheade în acest caz. Iar după un timp, i-a trecut...

În primăvară, în luna mai, mergea spre casă. Când şi-a auzit numele strigat.

Era EL !

"Nu pot să cred. Nu ştiam cum să te găsesc, unde să te caut. Ne-am despărţit în februarie. Nu puteam să-l întreb pe fratele ei despre tine. Nu se cade. Sunt în oraş pentru două zile. Îmi dai voie să te sun? ".

(Tot Speranţei, dar şi celor care sunt un întreg lângă întregul pereche şi-au reuşit să bată toate statisticile pesimiste privind întâlnirea jumătăţilor în acest univers Mare :) )

Caro Emerald-That man