De regulă, atunci când am o întâlnire, mi-o pregătesc dinainte. Ştiu ce trebuie să spun, mă gândesc ce atitudine să am, cea mai buna atitudine, cum să exprim eficient şi concis ce am de spus. M-am ferit să plictisesc şi să risipesc alt timp decât al meu.
Cum ieri, n-a fost să fie, îmi zic în minte că e spre bine, oricum m-am prezentat sub impulsul unei revelaţii, mi-am pregătit din scurt 4 puncte de discuţie şi n-am întrebat pe nimeni cum trebuie să mă adresez.
Azi, ca să spun aşa, eram mai pregătită, mai mult sufleteşte, pentru că mi-am dat seama că cele 4 puncte de ieri sunt cele mai bune, orice aş spune în plus ar fi de domeniul SF.
Doar că nu am cunoscut protocolul foarte bine, adică mai bine decât ieri, dar oricum nu l-am adoptat, simţind că nu mă pot preface.
A luat-o înainte, pe alee.
Apoi, secretarul îmi şopteşte: 'mergeţi'.
Am mers. Credeam că într-un birou. Eram fâstâcită pentru că tocmai ieşisem dintr-un birou, chiar din clădire.
Am păşit alături, iar după câţiva paşi am văzut privirea care mă îndemna să vorbesc.
Am întrebat ca proasta: 'pot să încep să vorbesc?'. Am primit încuviinţarea.
Şi-am tot vorbit, în acel birou mare, cu tavan imens albastru şi cu mobilă din flori extrem de frumoase şi colorate.
M-a ascultat, nu m-a privit decât de două ori când m-a întrebat ceva şi în final mi-a zis doar atât: 'ne vom gândi cum să facem ca cele două aspecte să conveargă. Apoi vă sunăm noi'.
Mno, deci am rămas cum am stabilit.
Cred...
Sau cine ştie, poate tavanul cel înalt are acustică bună ?!
(Cred că cel mai greu mi-a fost pentru că nu am privit în ochi când am vorbit.Nu pentru că nu am vrut, ci pentru că vorbeam şi cel de alături privea în pământ. E semn rău? :)) )
(Cred că cel mai greu mi-a fost pentru că nu am privit în ochi când am vorbit.Nu pentru că nu am vrut, ci pentru că vorbeam şi cel de alături privea în pământ. E semn rău? :)) )
Nu mă prea pricep la... "limbajul trupului", dar depinde de persoană de multe ori. Nu întotdeauna cel care îşi ascunde privirea minte, asta vreau să zic...
RăspundețiȘtergereoh, nu spun deloc ca ar fi avut intentia de a ma minti, privea in jos, de altfel, foarte concentrat si atent la ce ii spuneam eu. Doar că...niciodată n-am purtat in acest fel o discutie, mergand si nestiind pana unde,pana cand, atenta sa observ directia de mers, reactia celuilalt si la ce am de zis. Mi-e dificil sa nu privesc in ochi persoana caruia ma adresez.
RăspundețiȘtergereIn mod obisnuit, o privire in pamant inseamna dezinteres, dezacord, evitare, sau unii chiar asa se concentreaza mai bine, reducand campul vizual, nu le este distrasa atentia etc.
Dar, persoana era relaxata si chiar asculta atent pentru ca faceam o prezentare, o propunere si avea tot interesul, cel putin tot atat ca si mine. Si-apoi, eu eram cea care vorbeste...
Timpul va arata ce a insemnat asta :).
;)) Daca are privirea in pamant inseamna ca te evitaaa:D
RăspundețiȘtergere:)) daaaa, am eu efectul asta...
RăspundețiȘtergerenu este un semn rau sa stii asta este o strategie pshihologica de mamangment de resurse umane ...sunt convonsa ca ti-a vazut si ultima miscare si te-a ascultat ft atent... crede-ma si o sa ai surpriza placuta daca i-a placut prezentarea sa te sune... stiu am facut chestia asta de mii de ori tocmai de aia se face ca sa te intimideze si sa vada daca esti in stare sa continui...sunt mici tertipuri...in chestiile astea...
RăspundețiȘtergerescz de greseli :)) dar nu am avut timp sa corectez .. si acum vad ce minuni am scris acolo :)))))
RăspundețiȘtergereeu am preferat sa tulbur omul privindu-l :))
RăspundețiȘtergerediscutie ca in filmele cu mafioti.