Meseria e brăţară de aur

Vineri seara merg la o gimnastică, iar când vin spre casă o fac cu încă două tipe (fete tinere ca mine).

În seara aceasta am întrebat-o pe una dintre ele unde lucrează. Lucrează în fabrica de confecţii din oraş, fac costume pentru Franţa şi mi-a povestit mult despre munca ei, cum primesc materialele, nasturii, aţa tot din Franţa, cât de frumoase sunt materialele cu care lucrează, cât de scumpe sunt şi cum ultima oară au făcut 100 de costume pentru muzicieni. Nasturii aveau forma de cheia sol, erau auriţi, iar costumele negre. Ea coase nasturii. 

De foarte multă vreme nu am auzit pe cineva să vorbească cu atâta încântare de ceea ce face la serviciu. Mi-a explicat cum coase 4 nasturi pe o mânecă şi 4 pe cealaltă. Mi-a arătat pe mâna ei locul unde îi coase, căci trebuie perfect aliniaţi. Şi cred că a zis de zece ori că arătau deosebit pe mâneca sacoului. Mi-a explicat chiar şi cum este reverul sacoului.

A remarcat că tot ce se aduce din Franţa este de calitate dar şi foarte scump.

Apoi o întreb cât câştigă, câştigă destul de prost, râde şi-mi spune că dacă face ore suplimentare nu reuşeşte să cumpere un costum din cele ce se coase la fabrică. Îmi mai spune că lucrează de 17 ani acolo.

Remarc că trebuie să fie un om de bază atunci. 

Îmi amintesc că am o cunoştinţă care lucrează acolo. Sigur, o ştie, a fost şefă de secţie, apoi directoarea (care nu e franceză) a pus pe altcineva în funcţie , iar cunoştinţa mea avea de ales între a trece la maşina de cusut sau să fie maistru. A ales să fie  maistru. La prima disponibilizare a fost dată afară deşi mai avea 2-3 luni până să nască. Cel mai trist este că disponibilizările nu le-au făcut francezii, ci directoarea româncă, pentru care nu contează nimic, nici vechimea şi nici priceperea.

Mi-am amintit de un film recent văzut, Up in the air, unde o firmă de recrutări de resurse umane transformă criza în momentul lor de glorie. Sunt angajaţi pentru a face disponibilizări.

Sigur, varianta romanţată din filmul american ne prezintă un angajat aparent indiferent/rece care disponibilizează pe bandă rulantă, în mod profesionist. Crezi că mai rece nu se poate, dar apare în firma lui, colega cea nouă care vine cu propunerea de a se scuti cheltuielile cu deplasările prin implementarea unor sisteme online, respectiv, ei nu se vor mai deplasa pentru a sta faţă în faţă cu angajaţii, ci vor face disponibilizările prin videochat. 

In fine, dupa ce au realizat implicaţiile şi după ce o persoana concediată s-a sinucis, s-a revenit la face-to-face. Şi realizezi ca acea zi poate fi cea mai grea zi din viaţa unui om. Ce mi-a plăcut a fost că încercau, cei de la firma de RU să-i ofere o nouă perspectivă celui concediat, ceea ce presupunea să citească CV-ul omului şi să desopere ceva în el , acel ceva care să confere un nou scop în viaţă.

Mă rog, primeau şi un pachet cu 3 salarii şi asigurare plătită pentru următoarele luni.

Mă gândeam cum s-o fi simţit femeia de mai sus, când, înainte cu 3 luni de a naşte este pusă pe drumuri, scurt, anunţată printr-o hârtie şi fără niciun pachet de concediere.

Mă rog, filmul e film, şefa aia de la Yahoo a fost concediată prin telefon. Săraca!

Unde se află omul şi valoarea muncii sale, unde să te duci când România te dă afară?