Sper ca iti dai seama ce aiurea suna ce ai scris ! Si chiar facand abstract de comicul, desigur involuntar, situatiilor in care imparatii fac chestii de unii singuri, parerea mea este ca iti trebuie mult mai multa "putere", curaj, maturitate, etc., si este totodata probabil mult mai larg util, sa functionezi ca lumea in relatie cu semenii si in vazul societatii decat de unul singur la tine in apartament in fata oglinzii. (Ma rog, artistii se exclud.)
Nici nu stiu daca-i bine. Omul este un animal social, nu traieste izolat, deci este obligat sa tina seama de niste reguli. Fara vecini, prieteni, neamuri, chiar dusmani nu stiu ce ne-am face. Ce faci când nu te vede nimeni..., astea sunt mai degraba slabiciuni.
Rudolph A si drcraciun, :) Sigur, există reprezentări şi mai perverse decât trimiterea ta la comicul involuntar. Îţi dai seama ce aiurea funcţionezi în relaţie cu ceilalţi dacă nu ai acel timp în care să te uiţi în oglinda din apartament, atunci când eşti singur, iar, ea, oglinda, îţi cere să te priveşti onest? Pe mine nu mă interesează să arăt lumii ce ceas mişto cu fosfor mi-am luat. Chiar dacă e de marcă. Şi nici nu mă interesează să relaţionez fals cu ceilalţi, numai ca să nu beau singură o cafea în oraş.
Dan, ...sau plăceri, sau lecţii de supravieţuire, sau evaluarea tuturor resurselor pentru a mai apuca o zi sau... :) Sigur, nu m-am referit la izolare, ca mod de viaţă. Cum spui şi tu, omul este fiinţă socială. Izolarea nu îl caracterizează, i se întâmplă numai dacă are buba la cap.
@Cleo: dar de ce pornesti tu de la ideea ca altor oameni din societate le arati ceva fals in general ? Desigur ca in general avem toti anumite costumatii sau masti sociale, asa cum avem si haine de strada. Dar asta NU ne face, sau nu ar trebui sa ne faca sa ne simtim mai putin autentici sau "falsi" cumva. Poti fii TU, tot acelasi TU, si acasa in fata oglinzii si pe strada singur sau inconjurat cu altii. Asta mie mi se pare oarecum normativ, si daca cineva simte cumva altfel, asat mie personal mi se pare oarecum neurotic (termen desuet). Desigur ca toti aveam nevoie de solitudine.
Poate ca am inteles gresit, dar pe mine m-a frapat discordanta dintre imaginea pe care o ai tu fata de tine acasa singur (care ti se pare cumva mai "intreaga", mai autentica, deci mai valoroasa) si imaginea pe care o prezinti in vazul altora,(care ORICUM te vor vedea ALTFEL decat te vezi/te crezi tu pe tine !), care ti se pare inautentica, falsa. Poate ca intr-adevar ce prezinti pe strada este o imagine mai putin complexa, oarecum simplificata, ba poate chiar simplista, deci, OK, poate e mai putin valoroasa, dar NU trebuie neaparat sa fie o caricatura ! Tot TU esti/trebuie sa fii ala/aia.
P.S. Cand am scris "neurotic" NU ma refeream neaparat la patologie propriu-zisa, ci poate doar la un fel de sentiment de alienare, nepotrivire, care e de altfel destul de frecvent in societatile moderne, foarte ocupate, urbane, aglomerate, sau societatile de tip totalitar (inclusiv anumite tipuri de firme/corporatii). Cred ca daca functionezi intr-un asemenea mediu este si aproape imposibil sa nu te simti cumva, macar din timp in timp, inadaptat, la nivel neurotic.
No, bine! Eu scriu o idee si fiecare raspunde acolo unde simte ca e atins. De la capat... Cand am scris, m-am gandit la faptul ca puterea unui om rezulta de ceea ce face el cand este singur, mai ales cand este intr-o situatie de risc. De ex, ca tot am intalnit de cateva ori in postari situatia asta, unui parinte ii moare copilul. Puterea acelui parinte rezulta din capacitatea lui de a rezista acestui eveniment tragic si de a se remonta. Iar cel mai greu sa rezisti, sau cel mai vulnerabil la o cadere esti atunci cand ramai singur. Puterea ta este direct proportionala cu capacitatea ta de remontare, fara sustinere din exterior (fara a fi asistat). Cred ca atunci cand 'atingi podeaua' afli cat esti de puternic. Ai doua optiuni, te ridici sau clachezi si devii clientul psihiatrilor.
Pe de alta parte, daca te cunosti, te accepti si ai puterea de a fi tu insati, pori prea putine masti, sau sunt din cele transparente. De aia ziceam, mie nu-mi trebuiesc aparente si nici nu vreau sa le port. Sunt doar eu, asa cum sunt eu. Sigur, va exista mereu o parte pe care o voi tine pentru mine, nici nu trebuie sa ne oferim ca la magazin, celorlalti. Dar ce imi ramane deschis privirii mele, imi este cunoscut, este adevarat, este imagine onesta. Si cred ca inadaptarea vine oarecum si din nevoia de dependenta la ceilalti, la apartenenta si la dorinta de a fi acceptat. Ei, ce compromisuri esti dispus sa faci pentru asta? Ca eu cred ca asta de duce la neurotic. Creezi conflicte interioare din dorinta de a impaca felul tau de a fi cu mediul/ceilalti/grupul la care doresti apartenenta.
Mie mi-a rămas în minte vorba cuiva (nu mai ştiu cine mi-a spus-o): ai putere atunci când poţi să-i faci cuivaun rău, dar alegi să nu o faci.
RăspundețiȘtergereE un altfel de exprimare (e interesant pentru mine) pentru a arata ca puterea REALA e undeva in interior.
RăspundețiȘtergereMax Peter,
RăspundețiȘtergereasta ar fi puterea 'exprimata' spre exterior, dar cum ar fi cea orientata spre interior?
Mircea Vladut,
RăspundețiȘtergereimhi, este ceea ce face cand ne reconstruim.
Iar schimbarea nu e totuna cu schimbarea in bine (nu stiu cine a zis-o, nu-mi apartine).
Sper ca iti dai seama ce aiurea suna ce ai scris ! Si chiar facand abstract de comicul, desigur involuntar, situatiilor in care imparatii fac chestii de unii singuri, parerea mea este ca iti trebuie mult mai multa "putere", curaj, maturitate, etc., si este totodata probabil mult mai larg util, sa functionezi ca lumea in relatie cu semenii si in vazul societatii decat de unul singur la tine in apartament in fata oglinzii. (Ma rog, artistii se exclud.)
RăspundețiȘtergereNici nu stiu daca-i bine. Omul este un animal social, nu traieste izolat, deci este obligat sa tina seama de niste reguli. Fara vecini, prieteni, neamuri, chiar dusmani nu stiu ce ne-am face.
RăspundețiȘtergereCe faci când nu te vede nimeni..., astea sunt mai degraba slabiciuni.
Rudolph A si drcraciun,
RăspundețiȘtergere:) Sigur, există reprezentări şi mai perverse decât trimiterea ta la comicul involuntar.
Îţi dai seama ce aiurea funcţionezi în relaţie cu ceilalţi dacă nu ai acel timp în care să te uiţi în oglinda din apartament, atunci când eşti singur, iar, ea, oglinda, îţi cere să te priveşti onest?
Pe mine nu mă interesează să arăt lumii ce ceas mişto cu fosfor mi-am luat. Chiar dacă e de marcă.
Şi nici nu mă interesează să relaţionez fals cu ceilalţi, numai ca să nu beau singură o cafea în oraş.
Dan,
RăspundețiȘtergere...sau plăceri, sau lecţii de supravieţuire, sau evaluarea tuturor resurselor pentru a mai apuca o zi sau... :)
Sigur, nu m-am referit la izolare, ca mod de viaţă.
Cum spui şi tu, omul este fiinţă socială. Izolarea nu îl caracterizează, i se întâmplă numai dacă are buba la cap.
@Cleo: dar de ce pornesti tu de la ideea ca altor oameni din societate le arati ceva fals in general ? Desigur ca in general avem toti anumite costumatii sau masti sociale, asa cum avem si haine de strada. Dar asta NU ne face, sau nu ar trebui sa ne faca sa ne simtim mai putin autentici sau "falsi" cumva. Poti fii TU, tot acelasi TU, si acasa in fata oglinzii si pe strada singur sau inconjurat cu altii. Asta mie mi se pare oarecum normativ, si daca cineva simte cumva altfel, asat mie personal mi se pare oarecum neurotic (termen desuet). Desigur ca toti aveam nevoie de solitudine.
RăspundețiȘtergerePoate ca am inteles gresit, dar pe mine m-a frapat discordanta dintre imaginea pe care o ai tu fata de tine acasa singur (care ti se pare cumva mai "intreaga", mai autentica, deci mai valoroasa) si imaginea pe care o prezinti in vazul altora,(care ORICUM te vor vedea ALTFEL decat te vezi/te crezi tu pe tine !), care ti se pare inautentica, falsa. Poate ca intr-adevar ce prezinti pe strada este o imagine mai putin complexa, oarecum simplificata, ba poate chiar simplista, deci, OK, poate e mai putin valoroasa, dar NU trebuie neaparat sa fie o caricatura ! Tot TU esti/trebuie sa fii ala/aia.
P.S. Cand am scris "neurotic" NU ma refeream neaparat la patologie propriu-zisa, ci poate doar la un fel de sentiment de alienare, nepotrivire, care e de altfel destul de frecvent in societatile moderne, foarte ocupate, urbane, aglomerate, sau societatile de tip totalitar (inclusiv anumite tipuri de firme/corporatii). Cred ca daca functionezi intr-un asemenea mediu este si aproape imposibil sa nu te simti cumva, macar din timp in timp, inadaptat, la nivel neurotic.
RăspundețiȘtergereNo, bine!
RăspundețiȘtergereEu scriu o idee si fiecare raspunde acolo unde simte ca e atins.
De la capat...
Cand am scris, m-am gandit la faptul ca puterea unui om rezulta de ceea ce face el cand este singur, mai ales cand este intr-o situatie de risc. De ex, ca tot am intalnit de cateva ori in postari situatia asta, unui parinte ii moare copilul.
Puterea acelui parinte rezulta din capacitatea lui de a rezista acestui eveniment tragic si de a se remonta. Iar cel mai greu sa rezisti, sau cel mai vulnerabil la o cadere esti atunci cand ramai singur. Puterea ta este direct proportionala cu capacitatea ta de remontare, fara sustinere din exterior (fara a fi asistat). Cred ca atunci cand 'atingi podeaua' afli cat esti de puternic. Ai doua optiuni, te ridici sau clachezi si devii clientul psihiatrilor.
Pe de alta parte, daca te cunosti, te accepti si ai puterea de a fi tu insati, pori prea putine masti, sau sunt din cele transparente.
De aia ziceam, mie nu-mi trebuiesc aparente si nici nu vreau sa le port. Sunt doar eu, asa cum sunt eu.
Sigur, va exista mereu o parte pe care o voi tine pentru mine, nici nu trebuie sa ne oferim ca la magazin, celorlalti. Dar ce imi ramane deschis privirii mele, imi este cunoscut, este adevarat, este imagine onesta.
Si cred ca inadaptarea vine oarecum si din nevoia de dependenta la ceilalti, la apartenenta si la dorinta de a fi acceptat. Ei, ce compromisuri esti dispus sa faci pentru asta? Ca eu cred ca asta de duce la neurotic. Creezi conflicte interioare din dorinta de a impaca felul tau de a fi cu mediul/ceilalti/grupul la care doresti apartenenta.
cam asa ceva...