Certificatul cui ne-a născut

Am nevoie de certificat de naştere pe care să scrie şi în engleză, adică formularul nou. Vreau nu vreau, iau drumul Gheorghenilor, că acolo m-am născut.

Opresc, în prealabil, la mine în oraş pentru verificări, nu cumva s-o fi schimbat sistemul şi pot să-l fac şi în localitatea de domiciliu. Nu! Nu cu urgenţă. Trebuie mers în Gheorgheni. Zice cucoana să merg de dimineaţă.

E 9 dimineaţa, o oră cu maşina, îmi zic în gând că ajung dimineaţă, Că ora 10 nu-i la prânz.

Gheorgheni e un oraş trist. N-am mai umblat prin el de vreo 20 de ani. Aceleaşi gropi în asfalt, dar mai mari şi mai adânci.

Oraşul arată ca o gură de tractorist beţiv, plina cu carii.

Oamenii sunt gri şi sărăcăcioşi.

În locul unde nu s-a întâmplat nimic.

La primărie mi se explică cum că biroul stării civile e în altă parte. Noroc că venise soră-mea cu mine, zicea ea ca altfel nu mai apucăm să vorbim...şi mă duce într-un gang. Nici un semn, nici o tăbliţă cât de mică, nici măcar o săgeată trasă cu pixul pe pereţi nu te îndrumă spre un birou. 

Totuşi, în gang era intrarea într-un birou.

Pe coridor aşteaptă două femei. Rotim ochii după vreun semn, un steag, o stemă, un panou cu ieşire de urgenţă în caz de indendii, o hărtie mototolită, un indiciu cât de mic că ne aflăm unde trebuie ...nimic!

Îmi zic că-i musai să intru în încăperea de unde se auzeau voci să întreb ce loc îi ăsta, de-i loc bun să aştept, să nu ies din termenul precis de 'dimineaţă'.

Întreb femeile care făceau holistică dacă acolo e biroul stării civile, iar ele mă privesc de parcă au văzut o casă arsă.

Îi zic soră-mii: 'stai, să-ntreb.'

Acum cele două femei se trezesc din reverii şi mă apostrofează că nu stau la rând şi intru în biroul cu sunete înaintea lor. Le liniştesc, doar întreb dacă aştept în loc bun.

Mno, bine. Îmi vine rândul să intru. În biroul în care se întâmpla ceva, o singură cucoană. Din aceea veche, de tip vechi...fără nicio tehnologie în jurul ei. Mi-am zis că nu-i semn bun, dar am continuat optimistă să-mi expun dorinţa, cum că vreau un certificat eliberat în regim de urgenţă.

Şi, iată, cum 'urgenţă' are diverse conotaţii, în funcţie de cine e adresantul. 

Cucuoana roteşte ochii frumos (nu, nu mesteca nimic...) şi mi-a zis firesc: 'Veniţi mâine, pe la ora 16'.

Îi spun că m-am deplasat până în Gheorgheni ştiind că se poate rezolva totul într-o oră, cum mi-au spus cei din Ciuc. Pfffff...cucoana a înnebunit. 

Dacă toată viaţa mea am lucrat cu oameni, am realizat rapid cu ce mă confrunt. I-am dat dreptate femeii că are mult de lucru, mai are de scris alte  4 certificate de deces, cu mâna, că n-are calculator (în gândul meu completam că ar fi putut avea dacă ar şti să lucreze cu el), că trebuie să mă întorc în centru să aduc un timbru de 2 lei şi o copie după cartea de identitate. Agravez întrebând dacă n-are ea un copiator...Are numai un pix!

În fine, îi mulţumesc şi plec după timbru şi copiator.Îmi dau seama de rezistenţa celor vechi şi mă gândesc la strategia pe care n-am mai folosit-o de 20 de ani.

Cumpăr o cutie cu bomboane şi revin cu timbrul necesar+ copia.

O pun direct pe masă, ca să schimbăm tonul discuţiilor, îi spun candid că m-am conformat. Mă avertizează că certificatul meu nu e gata. Că ea trebuie să închidă biroul între 12 şi 14 să poată să scrie certificatele. Ştiu! Nu e nicio problemă. O înţeleg. Dar...că pot să vin după 14, 30.

Hm,nu-s mulţumită.

Este ora 11,30...zâmbesc larg şi întreb: 'Atunci, e bine să revin până în ora 13?'

E bine!

Am văzut cu ce atitudine intrau ceilalţi în acest birou, atitudinea omului căruia i se face o favoare. Nimic nu se schimba dacă nu avem atitudine corectă. Când intri într-un birou de servicii pentru public, omul trebuie să ştie că el îi plăteşte pe funcţionar.

Când mie mi-a venit în birou cineva care a dat bani pentru transport, l-am servit cu celeritate.

N-am avut atitudinea corectă, dar nu am avut timp de revoluţii în oraşul în care am stat 2-3 ore după 20 de ani.

Iar sora mea comentează că pe lângă că e scris de mână, e scris urât.

Mie mi-e jenă că e scris cu mâna. 

Simt cum vreau să ajung cât mai repede, înapoi, în zilele noastre.

Îmi place oraşul meu, e mult mai civilizat şi evoluat.