Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

luni, 13 decembrie 2010

Crăciunul Barbie

Scriam de curând pe la blogulluimosu ca problema mea cu Moş Crăciun este una de omisiune, adică acest moş mă ratează cu o consecvenţă de invidiat. Mai ziceam pe-acolo că dacă ar trebui să se revanşeze ar avea de recuperat vreo 33 de ani, din cei 40 pe care îi am. 
N-am mai spus acolo ce mi s-a întâmplat în ceilalţi 7 ani. Simplu, m-am erijat în propriul meu moş şi mi-am făcut singură cadourile. Mi s-a părut mult mai simplu decât să explic copiilor ce prostioare am făcut, de natura celor care te lasă cu ciorapul gol sub brad.:D
Că dacă vorbim de mos Nicolae...am o altă problemă. Până acum vreo 3-4 ani am crezut că acesta bagă-n  cizmă numai la copiii. Am fost absolut şocată să le aud pe colegele de birou că pe ele le înţeapă în cizmă ,în dimineaţa de 6 decembrie, ba un parfum, ba un lănţişor, ba...
Jalnic?
Maybe...
Noroc cu puterea obişnuinţei.
Cu toate acestea mai rar mă apucă tristeţea pentru că de regulă nu am nimic sub brad de Crăciun. 

Dar...anul trecut mosu a sosit prin...balcon :) şi Doamne cum s-au mai bucurat copiii, 5 mici şi 2 ai mei, mai mari. Crăciunul de anul trecut rămâne în istoria familiei ca şi Crăciunul Barbie. Una din nepoţele a primit cadou o Barbie cu perechea masculină. În mod paradoxal Barbie a dispărut. Când am încheiat seara nu am găsit-o. Am golit sacul cu ambalajele jucăriilor şi pachetelor...nimic.
Am căutat după cărţi, după canapele, după. tablouri, după..Zilele trecute ne-am amintit de păpuşă. Veşnica întrebare " ce s-o fi ales cu ea?". Mă întreb cu Silvia dacă nu o fi după dulap, singurul corp care nu a fost tras de la loc în căutări, pe considerentul că păpuşa nu ar fi încăput în spaţiul rămas până la perete.
Silvia a concluzionat retoric: "o s-o găsim cândva, probabil mai bătrână cu 10 ani".  Iar Vladi a completat , remarcând, că spre noroc "păpuşul" Barbie a rămas, că mai făcau şi copii pe după dulap.(hmmmm...dacă găsesc ajutor am să mişc de data asta şi dulapul) .

M-am bucurat de acea perioadă când ai mei erau ferm convinşi că moşu există, Silvia a plâns o zi întreagă atunci când a aflat adevărul, iar Vladi a fost de-adreptul furios că a fost păcălit :)
Cert este că încă primesc scrisori pentru moşi...încă Vladi mă roagă să pun cadourile fără ca ei să observe , "că aşa e frumoasă copilăria" , apoi le este ciudă că nu m-au surprins :)
An de an ne enervăm la culme până băgam bradul în picior, apoi împodobim- este ritualul bradului de  Crăciun.
Vladi mă ajută întotdeauna la prăjituri, iar Silvia la mâncare. 
Îmi place când suntem toţi în bucătărie, de o vreme munca mea a devenit mai uşoară şi nu-mi rămâne decât să mă bucur.
Ştiţi ce am eu sub brad? Bucuria de pe feţele copiilor.
Crăciunul? O sărbătoare care ne ţine şi ne aduce împreună!
Copiii colindă...la noi şi la alţii.

6 comentarii:

  1. tu vrei ceva sub bradutz , altii vor sa isi petreaca craciunul prin straini ...... fiecare isi doreste altceva si totusi ..... acelasi lucru ....de nepretuit ....

    RăspundețiȘtergere
  2. exact asta este impotant în perioada Craciunului: bucuria de a fi împreuna cu cei dragi! indiferen cât de srtalucitoare sunt decoratiile, cât de mari sau valoroase sunt cadourile,de nepretuit este sentimentul ca esti iubit, sanatos si vesel.
    Bucura-te de aceasta etapa a vietii, atâta vreme cât copii mai sunt lânga tine. La mine anii trecuti au fost mai frumosi ca niciodata! Fetele mele si prietenii lor mi-au umplut casa de râsete si voie buna. Anul acesta, fiica cea mare are "casa ei", mai este cu mine "cea mica" si... se simte! Ma gândesc cu groaza ca nu mai dureaza mult si va pleca si ea! Hmmm... si atunci nu-mi mai ramâne altceva decât sa visez la timpul când voi devni bunica si ma voi bucura de magia Craciunului alaturi de nepotei ;) Totul va fi bine daca ne dorim! pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. madelita,
    eu ce imi doresc, imi cumpar...cred ca mai mult mi-am dorit candva gestul/gandul altcuiva/cuiva spre mine. Asta vine din inima, nu de la vreun magazin.
    Apoi, mie imi place sa daruiesc mai degraba....

    RăspundețiȘtergere
  4. Carmen,
    asta e un gand la care nu ma opresc, refuz deocamdata sa ma opresc...gandul ca vor pleca din casa. Singuratatea...e o tema cam sensibila pentru mine.
    Dar am in plan pacalirea timpului, am proiectele mele si am sa gasesc suport...:) Sunt very strong de felu' meu.

    RăspundețiȘtergere
  5. De cand am aflat ca Mosul nu e Mos, m-am ofticat in fiecare an si am avut pretentia sa-mi apara cadourile de nicaieri sub brad, sa am o secunda impresia ca tot pe undeva, pe geam a venit un batran in rosu care mi-a lasat nu stiu ce. In timp, oftica mea l-a facut probabil sa nu mai vina deloc. Sau sa nu-mi mai faca surpriza obisnuita. Trist, dar il inteleg, sunt baiat mare acum. :)

    RăspundețiȘtergere