Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Am ales

Întotdeauna ai de ales!

Pare uşor şi la îndemână, dar recunosc că este o replică grozavă de film.
Liberul arbitru este în esenţa libertatea omului de alegere. Alegere între toate opţinunile? Ei bine, nu. Omul nici nu cunoaşte, în general, toate opţiunile. El alege între opţiunile posibile! 
Mai este corect să spui: 'Întotdeauna ai DE ales!'?
Da, sunt de acord că întotdeauna ai de ales, între bine şi rău. Ştim foarte bine ce este binele şi răul? Semnificaţia lor este universal valabilă?

Să alegi, presupune că ai un anumit control, o anumită putere. Cât control avem, cât adevăr în alegere?
Pot să fac alegeri, dar fac alegeri între tot ce poate fi ales? M-aş pierde să am posibilitatea să aleg între 1593 de opţiuni şi altfel aş alege între 3 opţiuni. Multitudinea de opţiuni cred că depersonalizează, mă îndepărtează de la nevoia mea intrinsecă, glamourul mi-ar lua minţile, mi-ar afecta raţiunea.
Dacă am avea posibilitate totală de alegere între bine şi rău, câţi n-ar alege dezinteresul, lăcomia, minciuna, ura şi dispreţul pentru celălalt.

De fiecare dată aleg să-mi asum rezultatul alegerii făcute, aleg să gândesc liber, conştientă că nu gândesc tot ce poate fi gândit şi să vorbesc atât cât să nu supăr eu prima. Dar la fel de bine, aleg uneori să răspund dureros.

Cei care spun : 'nu mă pronunţ', 'aleg să nu fac nimic', în fapt, fac, de asemenea, o alegere.

În concluzie, mi se pare mai corect să spun: 'Întotdeauna am ales!'. Diferenţă mică, pentru mine semnificativă.

12 comentarii:

  1. foarte bine spus..perfect spus "intotdeauna am ales"...ai nuantat perfect acest "am de ales"...
    mie mi se intampla un lucru care certifica exact ce spui tu...cand am de facut o alegere,iau in calcul toate posibilitatile,fac alegerea si...in timp constat ca un aspect tot mi-a scapat...pentru ca asa si este...nu putem cuprinde toate optiunile...
    liberul arbitru...liberul arbitru este un lung...un foarte luuuuuung lant care ne lasa senzatia libertatii...doar ca aceasta libertate este controlata...de cine?Dumnezeu stie (asa vine vorba) sau nici chiar El...

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarul e ca sunt cam pisaloaga...cand nu inteleg ceva sau sunt in disconfort cu un gand, nu-mi iese din minte. De trei zile ma gandesc la replica 'Intotdeauna ai de ales'. Cea mai rapida replica in gand am avut-o despre boala, aia n-o alege nimeni. Atunci ce alegem cu adevarat?

    RăspundețiȘtergere
  3. asa cum ai spus...avem cateva posibilitati...dintre ele alegem si nu dintre toate posibilitaile...nimeni nu ar alege boala...dar poti alege un drum care sa nu te duca acolo...dar asta nu iti garanteaza ca alegerea pe care ai facut-o e si cea corecta...
    va exista mereu factorul surpriza...si de cele mai multe ori surprizele nu sunt din cele placute...

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca incerci sa gasesti o solutie rationala, e ca la sah: fiecare varianta trebuie dusa cu nu stiu cate mutari inainte; e mult prea greu sa prevezi rational tot ce se va intampla, mai ales ca pot interveni factori externi pe care nu ai de unde sa-i stii. Cea mai usoara solutie pentru a face o alegere este intuitia.

    RăspundețiȘtergere
  5. Intotdeauna am ales pentru ca am avut de ales, in viata. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. pandhora,
    pentru alegerea unui drum care sa nu te duca la boala iti trebuie constientizare, alegerea de a trai in prezent, de a fi prezent si...un material genetic bun(zau daca pe asta mai ai cum sa-l alegi). Alegeri partiale...:)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mircea,
    intuitia....hmmm, asta merita un articol intreg. Am sa-l scriu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cristi,
    :)) Incerci sa ma pacalesti?
    nice try!
    'hit me baby one more time' :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Uneori alegem să reacţionăm.
    Important este să nu îţi iei reacţia drept amprentă personală.
    Întotdeauna poţi alege o altă reacţie...

    RăspundețiȘtergere
  10. Dw,
    Atunci cand actionam numai ca sa 'prevenim'(si nu dezvolt nimic despre multiplele motive care genereaza acest demers), reactia cu bunovointa merge o data, de doua ori, de trei ori...dar nu trebuie nimeni sa stea in picioarele cuiva numai ca sa-i alunge celuilalt niste temeri.
    Ideea e ca ma astept la respect reciproc. Iar dupa ce am intins mana cel putin de trei ori...NTZ! nu ma mai incred in oameni care au in permanenta puseuri de personalitate.
    Si nici nu mai cred in bunavointa oamenilor care vorbesc de amprenta personala avand stampila cu etichete in mana.
    Eu nu sunt perfecta, dw! :)
    Multumesc de vizita!

    RăspundețiȘtergere
  11. Bine zice Cristi, "pentru ca a avut de ales":
    http://danvaideanu.blogspot.com/2009/02/este-minunat-sa-poti-alege-cand-stii-ca.html

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, sper din inima ca nu s-a suparat Cristi, eram binedispusa si am glumit cu el desi corect era intai sa aflu care imi e limita din partea lui. Pentru ca eu sunt cam prea glumeata uneori.
    Ma rog, acum voi afla sigur! :)

    Acu' am citit la tine.


    E corect sa traduc pentru mine textul tau asa: esti liber cand ai facut o alegere in interesul tau superior, in ciuda faptului ca ai renuntat la o optiune buna/mai buna (dar probabil nu-ti aducea atata satisfactie interioara ca optiunea aleasa), iar aceasta alegere le-a cauzat suferinta persoanelor dragi?
    Am 'obectie' la 'fara nici o optiune', pentru ca nu exista 'nu am de ales'. Am de ales cel putin intre doua optiuni rele, sau una buna si una rea sau doua bune, dar nu este alegere cand nu exista optiune. Alegere=optiuni.
    Inteleg ca 'DE'ales inseamna atunci cand alegi intre tine si ceilalti sau 'mai bine'...
    Poate ma cramponez eu prea mult in 'de'-ul asta, care-mi da impresia de 'nenumarat' si cand colo optiunile sunt doar cele posibile.
    Nu stiu daca are legatura cu urmarile alegerii facute, adica din punctul meu de vedere, nu.

    RăspundețiȘtergere