Am o lună, pe puţin, de când mă chinuie procesul iertării.
Îmi repet în gând că este benefic să ierţi, mă încurajez că este creştineşte, mă ameninţ că nu voi mai fi iertată dacă nu iert, la rândul meu. Îmi aduc ca argument faptul că mă va rupe de bucaţica de trecut, că durerile vor dispărea spontan...
Fac tot ce trebuie.
Şi totuşi, sunetele nu se rotunjesc nici măcar în mintea mea.
Nici supărarea nu mă sufocă.
Doar o întrebare: unde ai fost când eu...?
Ştiu că iertarea nu aşteaptă niciun răspuns.
O mai las să se mistuiască în mine.
supararea,dezamagirea,durerea neputincioasa sunt ca un foc de lemne...trebuie sa arada pana la capat...sa se transforme in cenusa si sa fie imprastiata de vant...
RăspundețiȘtergerelasa focul sa arda si vantul sa bata apoi...nu te mai gandi...lasa timpul sa curga...asta e cel mai greu lucru...
Da, cred ca e bine sa iertam. Sa ne straduim sa iertam, caci e un proces care nu vine de la sine. Asta ajuta la asternerea unei linisti interioare, la impacarea cu noi insine inainte de toate. N-o asterne automat, dar creaza premisele.
RăspundețiȘtergereIertarea nu poate merge la infinit. E din nou contraproductiv, caci ar crea un cerc vicios si deci o alta neliniste continua. Greseala care e iertata usor permite inflorirea unei alte greseli.
Iertarea ca sentiment ar trebui tinuta intr-un echilibru fara a forta talerele balantei nici intr-o parte, nici in alta.
Un inlocuitor al iertarii e uitarea. Sigur ca ea nu poate fi permanent inlocuita, uitarea e doar un paliativ, dar ajuta.
Un altul e indepartarea (nu neaparat fizica). Mai la indemana dar mai departe scopul iertarii.
Simţirea mâniei şi simţirea lăuntrică a nedreptăţii face parte din procesul iertării.
RăspundețiȘtergereEste nevoie de timp şi pentru vindecare şi pentru iertare; nu trebuie să bruscăm ceea ce se petrece în noi.
Iertarea nu este sinonimă cu împăcarea.
Poti ierta , dar nu poti uita ! ( vorbe spuse de catre a mea mama )
RăspundețiȘtergerepandhora,
RăspundețiȘtergereproblema e ca nu m-am gandit timp de cateva luni, adica perioada "...cand eu...", am facut ce ai spus si tu, am lasat timpul sa treaca. Abia apoi am putut de la suparare sa trec la formularea ei:"unde ai fost in timp ce eu...".
Timpul le rezolva pe toate, atunci cand suntem pregatiti sa le rezolvam si noi.
mosu,
RăspundețiȘtergereindepartarea s-a intamplat si se intampla, iar uitarea am incercat-o timp de sase luni...am realizat ca nu va functiona niciodata. Legata printr-un arc, cu cat ma mult ma indepartez, cu atat ma izbeste si mai tare inapoi.
Azi m-am gandit ca iubirea e ingredientul primordial al iertarii.
Si-aici n-ai ce face, ori simti, ori nu mai simti :)...naspa! (ca sa continui in acelasi stil).
Florentin,
RăspundețiȘtergereIertarea duce la impacare...ai dreptate, nu-s la fel.
Stiu ca trebuie timp...stiu...dar as vrea sa nu mai fiu legata.
Mada,
RăspundețiȘtergerenici nu e indicat sa uiti. Se spune ca uitarea duce la repetarea istoriei.
Saptamâna Patimilor poate ca va aduce linistea si puterea de care ai nevoie...
RăspundețiȘtergereCarmen,
RăspundețiȘtergereAzi dimineata am avut o revelatie, datorita tie. Asa simt ca am o alta perspectiva asupra problemei, care-mi va ingadui iertarea.
Si iata, cum blogul este ceva sanatos.
Multumesc!