Dă-te-n psihanaliza mea primară!

Stătea cu vodka în față, parcă uitase unde se află și ce trebuie să facă cu băutura. Privea fix în raftul al treilea al barului, plin cu sticle de băuturi.

Venea de ceva vreme în localul ăsta, atrasă numai de numele barului: ”I’m in Heaven”. Deși, invariabil, răspunsul în mintea ei era ”În Heaven pe dracu’!“, continua să vină aici seară de seară. Locul îi devenise familiar, iar familiaritatea aparentă îi dădea senzația de apartenență.

Brațele, abandonate parcă de trup, bălăngăneau pe lângă corp. Greutatea lor o făcu să-și revină din reverii și își aprinse o țigară. Habar n-avea ce să facă cu mâinile. Noroc cu fumatul. Sorbi din pahar și întoarse privirea în direcția din care simțea că este privită.

”Doamne, iar tipul ăsta. Oare ce tot vrea? Iar dacă vrea ceva, de ce nu spune? Numai amețiți pe lumea asta, așteaptă să îi iei mâna și să o pui singură pe țâțe.”

Nu era nici urât, dar nici frumos. Totuși era atrăgător în felul lui. Privirea ți se oprea inevitabil pe chipul lui, din cauza șuviței de păr alb pe care o avea lateral, la tâmpla dreaptă. Avea cearcăne, părea aproape de 50 de ani. Când îl întrebase îi spusese că are 48. Era mulțumită, a fost pe-aproape.

Nu avea niciodată inițiativă, doar se lipea de ea ca un scai. Dacă își comanda mâncare, cerea imediat și el aceeași mâncare. Alteori venea când ea deja comandase, atunci o întreba ce manâncă, chema chelnerul și cerea ” La fel ca doamna, vă rog.”

Nu-i făcea niciodată complimente. Doar se apropia foarte mult de ea, atunci când își vorbeau. Își lăsa capul mai jos de umărul ei, atunci când ea povestea ceva, și își lipea aproape nasul și buzele de pielea brațului ei. Ea nu înțelegea niciodată ce trebuie să facă, părea un gest inconștient din partea lui, iar ea  nu voia sa pară isterică. Simțea cum corpul i se încălzește.

Nu îl dorea, doar era nedumerită, încerca să nu interpreteze greșit, dar nici normal nu i se părea felul lui de a fi cu ea.

Altădată, ieșind de la toaletă, spălându-se pe mâini, privi întâmplător prin ușa ușor întredeschisă a WC-ului, iar el o fixa prin crăpătură, de pe scaunul barului. O scutură frigul. I se părea ciudat rău.

Discuțiile cu care o aborda el erau neutre, despre serviciu, despre anumite plante, cu totul șocante și fără altă finalitate.

Se întreba adesea dacă o place sau nu, încercând să înțeleagă ce vrea el și ce ar putea ea să facă.

Cu o seară în urmă ea avea în față gin cu tonic. El venise, tot așa, mai târziu. O întrebă ce bea în timp ce îi luă paharul și sorbi prin paiul ei, câteva guri de gin.

Brrrr... O scuturase din nou frigul și gândi cu năduf că o să o ia răceala de la atâta frig.

Acum, stătea cu câteva scaune mai încolo. Venise mai târziu, iar scaunele de lângă ea erau ocupate. Nu spunea nimic, doar o privea. O privea ca pe o poveste știută, fără să pară întrebătoare, fără curioziate, nimic senzual. Doar o privea.

Se gândi cu obidă la mă-sa care l-a făcut bărbat, iritată de genul bărbaților care vor și știu, dar așteaptă.

Ar fi preferat să vină direct să-i spună ”Vreau să ți-o pun!”, să o ia de mână și să o ducă. Că s-ar fi dus. Dar așa...

Se așeză lângă el, pe locul devenit liber, așteptând mișcarea următoare. El începuse o discuție cu tipul din dreapta lui, îi explica cum să ajungă la drumul principal, apoi dintr-o dată se întoarse spre ea și începuse să deseneze cu degetele harta, pe piciorul ei. Și explica despre curbe și clădiri reper desenând fin, atât cât să simtă ea foarte bine, în sus și în jos, revenind sus, aproape de bazin, alunecând cu degetul, într-un gest natural, chiar între copasele ei.

Respirația i se opri, o cuprinse o căldură care urca dinspre coapse, direct în pântec, unde se intensifică și făcu să simtă o tensiune teribilă. Privea pierdută spre el, iar el, cu glas egal, fără nici cea mai vagă tulburare, explica în continuare despre curbe și clădiri reper, în timp ce desena cercuri si curbe invizibile cu degetul, pe piciorul ei.

Mai ceru o vodka. O bău dintr-o suflare, se ridică de pe scaun spunându-i că trebuie să plece. El o privi derutat câteva clipe și își luă rămas bun.

Mai mult amețită de senzații, atinse parcă la apogeu, decât de băutură, măcinând în pântec ca o boală, o făcu să simtă golul și mai tare.

În dreptul casei se întâlni cu tipul care amenaja de câteva zile grădina vecinilor, un tip vânjos, obișnuit să sape, să lucreze cu pământ, tufe, plante și sisteme de irigare ușoară, dar și extrem de priceput să alunece cu privirea în grădina ei de fiecare dată când ieșea sau se arăta la fereastră.

Fără un cuvânt, îl luă de mână și il trase după ea, doar atât cât să-i arate intenția. El o urmă, zâmbind satisfăcut.

Gemând, suspinând, cabrându-se sau doar în voia mișcării lui, scrâșnii printre dinți: ”În Heaven, pe dracu’! Pe Pământ vreau…”

*****

Literatura comparată, pentru studierea simbolurilor adânci de tot, între 17-20 cm, recomandăm Sandra Brown, Daniel Steel și alte parașute atinse de romantism.

Textul are la baza ”imaginarul”, nimic din cele relatate nu au sursă in real.

Dacă există cerere pot să descriu cum a atins fata Nirvana.

Desigur, aceasta este o dedicație specială pentru Rudolph Aspirant, scrisă cu umor, în 30 de minute. O capodopera, ce mai!