. și de la capăt

Cât adevăr există în ” o iau de la capăt!” când nimeni nu-ți șterge istoria personală din creier?
Oricâtă disponibilitate pentru a te schimba ai, ceea ce ești prin propria devenire, rămâne.
Nu pot sa-mi scriu istoria personală decât o singură dată, ”de la capăt” scriu doar un capitol.

Aproape ca acasă

Suntem șase naționalitați și 8 persoane.

Lângă mine o unguroaică de lângă Balaton. Se bucură, zice că se înțelege mai bine cu maghiarii din Ardeal decât cu ungurii ei. Îi zic că sunt româncă.

Dar vorbesc ungurește, insistă ea. Adevărat, dar sunt româncă.

Ea o dă înainte, adică sunt cetățean român de naționalitate maghiară. Nu, român verde.

Totuși, ea se înțelege bine cu maghiarii din Ardeal, deci ne înțelegem bine.

Azi o altă unguroaică mi-a zis că locuiesc într-un loc frumos, deosebit și că suferă că 'acest pământ le-a fost luat acum 90 de ani'.

Mâine am să-i zic și ei că sunt româncă. :)

Când murim avem nevoie de 2 metri de pământ. Dacă alegem incinerarea, nici atât.

Rușii nu se înțeleg cu estonienii...îmi doresc să lucrez singură. Mie mi se rupe cine stă în fața mea.

Vreau să treacă timpul mai repede, atât. Vreau să fiu bine.

Gandurile zilei

Aștept să cobor în stație, privesc în lungul trenului.
Trenul este plin, este liniște, dacă ar fi o muscă s-ar auzi.
Sunt toți îmbrăcați în negru. Nimeni nu vorbește. Nimeni!
Inima mi se strânge, simt picuri de sânge căzând direct în stomac, mă întreb unde am venit.
Când privesc pe fereastră e frumos, când privesc în tren, e urât. Doar trupuri găurite prin care trece vântul.
Oare oamenii aștia cum se cunosc cu alți oameni, cum ajung să se căsătorească? Prin internet?

Imaginea asta mi-a amintit de Dan V și de blogul meu.
În general...m-am abandonat, încerc să țin presiunea sub capac pentru că am norocul chior de a mă impiedica de trei ori până imi iese o dată.

Sper să fiți bine.

Pe mine moșul m-a sărit, pe voi? :)

Scrie-mi!

Mi-am desfăcut nasturii de la piept,
Îmi văd sufletul, cât de setos așteaptă.
Scrie-mi,
Scrie ceva numai pentru mine!

De prea mult timp îmi scriu singură
Cuvintele sunt golite de sensuri și culoare
Nu le mai dau forme, le iau mecanic, la întâmplare
Îmi umplu palmele cu ele și le arunc, grămadă.
Nu zic, acoperă,
Dar nu-mi ard pielea.
Sunt doar foarte grele, ca o ceață deasă.

Ce zici, îmi scrii?

Gandurile zilei

Trebuie sa cred ca eu sunt cea care musca din marginea lumii, nu invers.

Cat din ceea ce facem este ceea ce vrem sa facem?

Minciuna este minciuna, nu conteaza daca este mica sau mare. Oricum ar fi ea, raneste. Pentru ca spunem:' m-a mintit, mi-a inselat increderea'. Nu spunem:'daca ma mintea mai putin era mai bine, mi-ar fi fost mai usor'. Suferim pentru ca nu ni s-a spus adevarul.
Nu cunosc pe nimeni care sa nu fi mintit macar o data. In ciuda acestui fapt nu ne place sa fim mintiti.
Exista minciuni care trebuiesc iertate? (Probabil doar cele nedescoperite.)

Reflecţii 'rutiere'

Pentru a ajunge la linişte, musai şi obligatoriu este să se producă în prealabil o mare ne-linişte.
Numai după aceea putem vorbi de liniştea dinaintea furtunii.

Exist !

Pentru cateva ceasuri am ramas fara cont google.

Nu tu mail, nu tu blog...

Ma vedeam deja comentand ca anonima pe la voi toti si ma intrebam daca am putere pentru un alt blog.

Dupa ce mi-am zis un Nu, iata ca se drese situatia.

N-am suferit tare dupa texte, pentru ca nu citesc din urma si, slava cerului, nici nu-mi amintesc ce-am scris. Am suferit dupa timpul petrecut cu voi, pentru ca n-as mai fi stat in blogosfera fara sa n-am si eu cratita mea.

Desi n-ati stiut ca m-ati pierdut, eu ma bucur tare ca v-am regasit. :)

Tot o Fericire si asta, Mosule.