Ce înseamnă să fii mamă?

În ziua trecută vorbeam la telefon cu o prietenă. Ştiţi prietenele alea venite din prieteniile de când lumea şi pământul, prieteniile alea care arată ca o haină ruptă de uzată ce e, dar de care nu vrei să te scapi. Ei bine, în prieteniile astea discuţi tot Şi suflet şi job şi marmeladă şi ... copiii.
Discutam noi despre o întâmplare cu băiatul ei. Mă trezesc că mă întreabă "da' chiar, ce înseamnă să fii mamă?". Pe moment i-am răspuns că e complex răspunsul şi nu face să-l "fuşereşti" la telefon. Dacă mă gândesc bine acum, nu ştiu dacă de fapt nu "m-am scos", acum că stau pe loc şi nu ştiu bine să explic ce înseamnă să fii mamă. Dar ce-o fi însemnând să fii mamă bună?

Vorba unui mare artist in viata, citit prin bloguri (nu spui cine), nu ştiu alţii cum sunt dar eu ...pot să mă gândesc cum sunt eu...eu ca mamă.
Curat imprefectă. Nu, nu, nici chiar aşa, cum ar fi că nu mă pricep dar ce bine ştiu să critic, ci aşa..încercând să fac cât mai bine şi uneori ieşind prost.
Se spune că devii cu adevărat un bun părinte abia după al treilea copil, că abia după al treilea scapi de toate inhibiţiile, complexele, capriciile şi încrâncenare şi laşi doar să curgă lucrurile sau iubirea în voie.
Eu totuşi m-am oprit la doi copii. Am să-i cred pe cuvânt pe teoreticieni.
Dar pot spune că dacă la primul copil eram superstresată, la al doilea m-a izbit relaxul...dacă la primul copil îi ascultam ritmul respiraţiei în somn, la al doilea mi s-a intamplat să intru în cameră, să lucrez la dulapul cu haine ...şi să mă sperii de respiraţia lui. Uitasem că doarme în cameră.
Dar nu am uitat să-i iubesc. Părerea mea este că e total eronat ce se spune: "nu-l alinta, nu-l tine in brate, nu-l pupa....". Eu i-am iubit. Şi i-am certat când au greşit. Şi am fost blândă, dar şi aspră când a trebuit. Am fost şi mamă, de multe ori şi tată. I-am cărat în spate, în braţe, când şi cum am putut. Silviei i-am citit mult, lui Vladi nu prea. Silvia se orientează inclusiv 3D, eu şi Vladi trebuie să întoarcem harta pe direcţia de sens şi abia de pricepem. Copiii aud de la mine "numai proştii se plictisesc" şi "urăşte-mă acum şi mulţumeşte-mi mai târziu". Trag de ei şi trebuie să menţină ritmul alert.
Cu toate astea ne îmbrăţişăm zilnic, pupici zilnic...chiar dacă îmi pierd răbdarea la matematică cu Vladi.
Când putem, călătorim. Suntem înnebuniţi după asta. Şi pentru că nu sunt o mamă singură dar merg foarte mult numai în trei, ei sunt recunoscători. Copiii mulţumesc pentru tot, fie că-i duc la muzeu, fie că-i duc pe deal, fie că-i duc în altă ţară, fie că-i duc la îngheţată. Eu nu i-am obligat.
Şi când greşim, ne iertăm unii pe alţii.
Uneori le-am sărutat hinuţele de drag, de multe ori am plâns de dorul lor. Nu mă împac când lipsesc mai mult de două zile.
Îi învăţ să se descurce singuri, în rolul lor.
Cineva drag mi-a spus că nu ne creştem copiii pentru noi, ci pentru ei.
Nu ştiu ce înseamnă să fii mamă bună.
Mă trezesc la 5 dimineaţa, mă culc la 12 noaptea. Acum că sunt mari, am şi ceva timp liber. Azi am scăpat la 9 jumate seara. Am ajutat Copilu la chimie. Şi la română. Şi am vorbit puţin. Am râs cu Silvia puţin.
Cum trebuie să fie o mamă bună?
Eu cred că trebuie să fie ACOLO. Pur şi simplu.
Iar dacă vin înainte de culcare şi se lipesc de mine...înseamnă că ceva fac şi bine.


:)