Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Revederile

Constat în ultima vreme că-mi plac revederile. Nu pentru că m-ar încânta atât de tare trecutul, cât mai mult pentru că am şansa să observ în ce s-a mai transformat sufletul omului. 

Dacă la întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului, am văzut o grămadă de colegi care şi-au umflat muşchii pectorali şi tot ce puteau spune despre ei era raportat în număr de maşini şi case, la întâlnirea de 20 de ani am avut cea mai mare şi mai plăcută surpriză. De altfel, de la cea de 10 ani nici nu-mi amintesc mare lucru. Nici măcar ce am sopus eu nu-mi amintesc, dar după cum mă cunosc am fost inhibată probabil de numărul de maşini al celorlalţi şi nu a fost cazul să spun că eu am doar una. :)) La întâlnirea de 20 de ani, în schimb, oamenii au revenit la ei înşişi, am auzit poveşti triste, poveşti îmbrăcate cu umor, poveşti grozave de viaţă. Nimeni nu a mai vorbit de maşini şi case.

Iată că zilele trecute sora mea îmi spune că sunt invitată, de altfel şi ea, la o întâlnire a vechilor agenţi de asigurare care au lucrat cândva la ADAS, vechiul Asirom de acum. Perioada mea a fost scurtă acolo, însă sunt mereu curioasă de ce devine omul în timp, astfel încât mi-am zis că merg, că doar ca să pleci dintr-un loc unde nu te simţi bine nu presupune decât să te ridici şi să te îndrepţi spre uşă. Iar eu cu asta chiar nu am probleme.

De la început. Nu am reuşit la facultate (nu pentru că eram proastă, ci pentru că nu ştiam încotro vreau s-o apuc, iar când nu mi-e clar ceva nu fac mai nimic spre a mă îndrepta în vreo direcţie incertă), era in anul de graţie 1988. Tânără, 18 ani, habar nu aveam că intru în altă lume. Cum nu mă ţinea nimeni acasă, dă-i drumul în câmpul muncii. Având o structură fizică fragilă am evitat fabricile şi uzinele. Am ajuns agent de asigurări la Adas. Desigur, habar nu aveam ce înseamnă asta.
Fiecare începător primea o mânuţă mică de ajutor, adică un număr mic de asiguraţi rămaşi de la alţii care au plecat şi zona de lucru unde trebuia să dezvolţi.

Bun! Mare scofală.
Am primit fabrica de tractoare şi fabrica de prelucrare a lemnului. În zona industrială, în afara oraşului, să caut muncitorii în cele trei schimburi. Distanţa de la marginea oraşului la fabrici (măcar erau una lângă alta), 2-3 kilometri.
Mare scofală! Eu naivă...doar ştiam să vorbesc atât de bine cu colegii de clasă...eram încrezătoare.

Întru în secţie, utilaje şi maşini...păşesc gânditoare, încet spre mijlocul secţiei...cum să-i adun pe muncitori, cum să le vorbesc...
Dar vin ei inspre mine, că doar eram o floricică. Şi în câteva minute, toţi, ciorchine în jurul meu. Eu, încep să le spun în cel mai inexpresiv mod cine sunt şi ce doresc, ei mă privesc, mă măsoară din priviri, mă analizează şi care mai de care încep să se întreacă în vorbă.
Dacă am făcut vreo asigurare? Categoric, nu. Pentru că ei doar ar fi vrut să se întâlnească cu mine (cei mai tineri), iar cei mai căsătoriţi ar fi vrut să meargă la Tuşnad cu mine, unul chiar mi-a zic că ar vrea să mi-o 'tragă', ca să-l citez. De fapt mi-a zis-o pe şleau. 
Ce face o copilă de 18 ani, de 157 cm într-o gloată de bărbaţi? 
Se smulge de acolo, iese din fabrică plângând, o ia pe jos acasă, ajunge în oraş şi încă nu a terminat de plâns. :))
Aşa a fost prima mea experienţă în asigurări.
Acea perioadă a fost pentru mine un şoc, să ajung în lumea celor mari. În felul acesta.

Pe scurt, mai apoi am început să caut şefii de secţie, oameni serioşi, pe care am cautat să-i câştig şi care m-au ajutat. Cu muncitorii m-am împrietenit, stăteam uneori cu ei la cuptoarele din secţia de forjă, îmi făceu loc între ei, şi ne încălzeam toti, iarna, la orele 5 sau 6 dimineaţa, ei aşteptând ieşirea din schimb, eu aşteptând muncitorii din schimbul de dimineaţă. Povestind decent, despre viaţă, lume şi familii.

Ce-am mai făcut? Mi-am înţeles handicapul de a nu şti să vorbesc cu adulţii, m-am lipit de o colegă mai mare , de aproape 30 de ani, şi o vreme am însoţit-o pe ea pe teren, când îşi făcea ea treaba, ducând-i geanta, nefăcând altceva decât să observ. Să observ cum le vorbeşte oamenilor, cum se poartă, cum face faţă avansurilor de tot felul, cum păstrează în permanenţă controlul discuţiei, cum convinge. Asta am învăţat furând. În vremea aceea totul mergea pe bază de simpatie. Şi am avut noroc că ea m-a simpatizat. O cheamă Eva şi trăieşte în Germania.

Tot gaşca asta de tipe de 27-30 de ani m-au primit în grupul lor, pe mine o mucoasă mică, şi am avut parte de experienţe interesante, petreceri pe cinste între fete, chiulit de la muncă la ştrand, sau la una acasă unde ne uitam la filme pe video-ce mare lucru!, să caut eleganţa în orice fac şi să nu-mi pierd controlul.

Şi le-am revăzut ieri, nu şi pe Eva! Şi-au amintit cum îmi spuneau 'kicsike' (micuţa), dar acum îmi spuneau pe nume, le-am simţit că nu le mai vine să-mi spună aşa. Deşi pe mine nu m-ar fi deranjat :)

Lucruri mari şi mici învăţate de la oameni pe care nu-i mai vezi şi care îşi pierd urma.
Un sertar cu amintiri uitat, de care nici nu mai ştiam. De-atunci, de când oamenii erau uniţi: în nevoi, în suferinţă, în bucurii, în noroc, în viaţă.

miercuri, 27 aprilie 2011

Fără cuvinte 16

Lacul Sfânta Ana


Rezervaţia Tinovul Mohos, aproape de lac (aici o pădure de pini pitici şi un cer frumos reflectat în apă)

marți, 26 aprilie 2011

Trebuie să scriu despre îngeri

Trebuie să scriu despre îngeri...
Numai azi ce m-am întâlnit de două ori, pe două bloguri, cu ideea sau referirea expresă.
În zilele trecute tot lăpăiam în cartea lui Pleşu, 'Despre îngeri'. Nimic nu e întâmplător.
N-am fost niciodată preocupată în mod deosebit de angelologie.
Vreau să împărtăşesc cu voi puţin din ceea ce am citit în 'Despre îngeri'.
'A fi însoţit de îngeri înseamnă a umbla spre ţintă cu ţintă cu tot.'
Avem un înger călător pentru că suntem nişte călători în derivă, avem nevoie de un ghid pentru faptul că uzând incorect de libertate discernământul ne este afectat, anulând posibilitatea întoarcerii la desăvârşirea dintâi. 
'Avem nevoie de un înger păzitor, care să fie corectivul discret al unui discernământ în derută.
 A-ţi căuta îngerul e a căuta chipul auroral al libertăţii, a exersa stilul opţiunii corecte'.

Rolul îngerului este de a ne proteja fizic şi sufleteşte, intervine în situaţii de criză, îngrijeşte rugăciunile noastre.
Îngerul ştie mai bine ce avem nevoie pentru a ajunge unde trebuie, iar 'binele' nostru nu coincide mereu cu ideea de 'bine' a îngerului.
Noi, oamenii, credem că trebuie să avem parte numai de împrejurări favorabile, numai de bine, de noroc. Nimeni nu se roagă pentru încercări grele, pentru eşec. Nu ne putem îmagina ca îngerul să contribuie la încercările noastre mai aspre, că ar putea el induce dezastrul. Îi atribuim varianta mămoasă care ne scuteşte de necazuri.
Nimic nu e lipsit cu totul de apărare, toţi beneficiem de protecţie.
În lume nu e nimic atât de slab încât să nu poată fi protejat şi nimic atât de puternic încât să se poată dispensa de protecţie.

O viaţă bine condusă este o viaţă care ţi-a identificat tema ontologică proprie. Ca să putem face asta, suntem însoţiţi de un înger care are aceeaşi temă ontologică cu noi. 
'Îngerul trăieşte în claritate ceea ce noi trăim în clarobscur'.
Fiecare înger poate fi păzitor o singură dată, pentru un singur om. El rămâne solidar cu succesul sau eşecul misiunii sale, nu e 'transferabil' altei persoane.

Exercitarea protecţiei nu trebuie să creeze dependenţă, să diminueze libertatea celui protejat.
 'Îngerul nu e protector ca o ordonanţă devotată, ci ca un maestru spiritual, ca un duhovnic.'
Te îmbogăţeşte, te fereşte de ignoranţă şi de tine însuţi, te menţine viu, ferindu-te de toată molima sufletească şi trupească. Îngerul e discret.

Îngerul vorbeşte celui receptiv, atent, deprins cu o anumită disciplină şi igienă mentală.
'Îngerul e cerul nostru interior'.

Îngerul guvernează ieşirea noastră în lume, aşa cum guvernează intrarea în ea.

'Îngerul ne însoţeşte consolator prin vămile văzduhului, e avocatul şi martorul nostru în faţa Tatălui. A trăi şi a muri cu faţa la înger e totuna cu a muri spre Faţa Tatălui.
Îngerul e simultan oglindă şi fereastră, răsfrângere în azur a imaginii nostre pământeşti şi transparenţă prin care se străvede Creatorul'. 

Şi multe altele  in 'Despre îngeri', Andrei Pleşu

Închei cu un poet, Emil Brumaru, o încheiere perfectă, tot despre îngeri.

Românii au talent

Căutând pe site-uri niscavai ştiri online, după ce am citit titlurile, văd articolul de fond referitor la căştigătorul concursului 'Românii au talent'. Cum era destul de scurt, citesc şi cele câteva comentarii. Niciunul nu îi era favorabil câştigătorului, un cântăreţ de hip hop. 

Nu am urmărit finala, spre sfârşitul concursului am văzut ultimul concurent, exact pe viitorul câştigător. Nu ştiu cine e, ce poveste are, am înţeles din context că a avut o viaţă grea. Sigur, la sfârşit au dat secvenţe pe scurt din fiecare prestaţie, iar eu personal am spus tare: 'ăsta nu va câştiga'.

Surprinzător a câştigat. Când l-au anunţat câştigător nu am fost nici bucuroasă, dar nici dezamăgită. Dacă au ajuns în finală, toţi erau buni. Categoric, toţi cu un talent. Cum aria de evoluţie a fost diferită în mare parte, greu să spui care a fost mai bun. Când compari, ai elemente similare. Nu a fost cazul. Dans la bară, hip hop, barman, cântăreţi de genuri diferite, jucător cu mingea etc. Ce compari?

Cei care n-au votat se plâng acum că românii proşti nu au votat talentul, ci cazul social. Spunea un comentator că dacă ar fi băut 3 pahare cânta şi dansa chiar mai bine decât băiatul ăsta. Totuşi, cel care s-a prezentat acolo nu a fost comentatorul.

Ce s-a votat? Cum a votat românul?
Românul a votat cu inima! Băiatul ăla a găsit cheiţa potrivită, le-a cântat românilor: fii mândru că eşti român, ridică-te, eşti bun. eşti frumos, ai rădăcini, români fiţi uniţi, Dumnezeu te vede, etc.
Nici n-a mai contat că a fost hip hop, un stil fără largă audienţă, un stil care e importat.
A contat mesajul!

Ce au auzit românii în ultima vreme, de la cei pe care i-au votat? 
'popor de mâna a doua'
'popor care taie frunze la câini'
'leneşi' etc.

De aceea cred că a fost o alegere inteligentă. A meritat! Când participi, vrei să câştigi.
Armele au fost corecte.

Nu mi-au plăcut niciodată cei care fluieră de pe margine!

luni, 25 aprilie 2011

Ce mai spun copiii

Irinuca-Parcul Carol, Bucuresti


Se da in leagan, are 5 ani, imi vorbeste in timp ce eu imping leaganul nepotelei mele de 3 ani:
-Il vedeti pe baiatul acela cu costum de Spiderman? (il vad) E indragostit de prietena mea din grupa. Dar ea nu-l place si se ascunde mereu de el. El spune ca e spiderman, dar prietena mea zice ca e doar un baiat deghizat, probabil prieten cu Spiderman.
Atat de inteleapta prietena ei! Mie mi-au trebuit vreo 30 de ani ca sa trag aceasta concluzie, ca nu te salveaza nimeni, toti sunt 'travestiti'- cum zice soacra mea :)) 

La masa, nepotica deja satula ne supravegheaza. Are 3 ani si sta in scaunul ei special. Peroreaza de la inaltime:
-Nu sorbiti, nu plescaiti, nu vorbiti, nu 'gazaiti'!
Bunicul soarbe zgomotos.
-Bunicu' a sorbait! il paraste ea, suparata.

E atat de dulce!
Cand se refera la povestea "Ratusca cea urata", spune ' "ratusca cea frumoasa", sa-i fac placere ratustei'.
Dar cate nu spune...

Eu si cu mine

Am intalnit Primavara. Nu e decat o aiurita care umbla ratacita.
Am vazut pentru prima data in viata magnolia inflorita!
Soarele mi-a ars usor pielea, m-a facut sa-mi simt oasele care poarta istoria fiintei mele, radiografia unui copil batran...m-a facut sa-mi doresc sa fiu sangele care-ti curge in vine,  obrazul pe care curge lacrima...sau lacrima.
Sunt atat de simpla, e atat de usor cu mine, de ce doresti ite incurcate?
Imi place sa vad in culori!
Imi place alunecarea... Prefer clipa... Ador orizontul... Ma imbata destinatia...
Atat!

Dancing with myself

vineri, 22 aprilie 2011

Urare

Paste fericit! Să aveţi parte de familie, de vreme bună şi de ceva sfânt.