Benjamin Franklin spunea:"Mânia nu apare niciodată fără motiv. Dar rareori apare pentru unul care să merite."
Dintre toate proastele dispoziţii de care oamenii vor să scape, mânia pare să fie cea mai intransigentă. Cu toate astea constatăm cât este de greu de controlat. Când ne-au năpădit emoţiile negative cine să ne mai oprească monologul interior în care numai noi avem dreptate, iar mintea se umple cu argumente convingătoare care propagă altele şi altele pentru a ne vărsa furia.
Cursul gândurilor mânioase adună furia şi pe câţi dintre noi nu ne-au prins zorii zilei cu capul plin de gânduri şi furia "adormită" numai de lipsa de energie în care ne apucă ziua. În sfârşit, sleiţi de puteri, decidem să ne ocupăm de ea mai târziu.
Teoriile spun că mânia este incontrolabilă, altele că nu ar trebui să fie controlată şi că, de fapt, vărsarea furiei este o formă de catharsis, deci este bună. O altă teorie susţine că mânia ar putea fi complet prevenită.
Catharsisul, a da frâu liber mâniei, este uneori o modalitate de a aborda mânia. Ne face "să ne simţim mai bine". Sigur, ar trebui să ne descărcăm mânia pe cel care ne-a provocat-o, dându-ne impresia că deţinem din nou controlul sau că am îndreptat nedreptatea. Şi deşi am dat curs furiei, ne-am vărsat nervii, ok, pe cine trebuia, efectul obţinut este o prelungire a dispoziţiei furioase şi nu o încheiere.
Nu ştiu cât e mit şi cât adevăr. Ştiu doar că cu cât ne frământăm mai mult în legătură cu lucrul care ne-a înfuriat, cu atât găsim "motive mai întemeiate" şi justificări pentru faptul că ne-am mâniat. Cu cât ne concentrăm mai mult asupra acestui lucru, cu atât mai multă apă la moară îi dăm.
Dacă mai degrabă aş fi vrut să ţin un curs "How to Kill a Monster", ieri am încercat altceva. Am oprit avalanşa gândurilor care duceau la mânie. Am să mă calmez şi poate în viitor am să am o confruntare cu "sursa"... Dacă voi considera că o să mai merite.
(Îmi place apusul de soare pentru că poartă amprenta întregii zile)
Dintre toate proastele dispoziţii de care oamenii vor să scape, mânia pare să fie cea mai intransigentă. Cu toate astea constatăm cât este de greu de controlat. Când ne-au năpădit emoţiile negative cine să ne mai oprească monologul interior în care numai noi avem dreptate, iar mintea se umple cu argumente convingătoare care propagă altele şi altele pentru a ne vărsa furia.
Cursul gândurilor mânioase adună furia şi pe câţi dintre noi nu ne-au prins zorii zilei cu capul plin de gânduri şi furia "adormită" numai de lipsa de energie în care ne apucă ziua. În sfârşit, sleiţi de puteri, decidem să ne ocupăm de ea mai târziu.
Teoriile spun că mânia este incontrolabilă, altele că nu ar trebui să fie controlată şi că, de fapt, vărsarea furiei este o formă de catharsis, deci este bună. O altă teorie susţine că mânia ar putea fi complet prevenită.
Catharsisul, a da frâu liber mâniei, este uneori o modalitate de a aborda mânia. Ne face "să ne simţim mai bine". Sigur, ar trebui să ne descărcăm mânia pe cel care ne-a provocat-o, dându-ne impresia că deţinem din nou controlul sau că am îndreptat nedreptatea. Şi deşi am dat curs furiei, ne-am vărsat nervii, ok, pe cine trebuia, efectul obţinut este o prelungire a dispoziţiei furioase şi nu o încheiere.
Nu ştiu cât e mit şi cât adevăr. Ştiu doar că cu cât ne frământăm mai mult în legătură cu lucrul care ne-a înfuriat, cu atât găsim "motive mai întemeiate" şi justificări pentru faptul că ne-am mâniat. Cu cât ne concentrăm mai mult asupra acestui lucru, cu atât mai multă apă la moară îi dăm.
Dacă mai degrabă aş fi vrut să ţin un curs "How to Kill a Monster", ieri am încercat altceva. Am oprit avalanşa gândurilor care duceau la mânie. Am să mă calmez şi poate în viitor am să am o confruntare cu "sursa"... Dacă voi considera că o să mai merite.
(Îmi place apusul de soare pentru că poartă amprenta întregii zile)
da un apus poarta ampreta zilei aduce o incheiere si aduce o pauza dupa care aduce o noua zi cu un nou rasarit sa fie plin de lumina si speranta:)
RăspundețiȘtergereehei, rasaritul n-ar trebui sa mai aiba nici urma din "istoria" zilei trecute.
RăspundețiȘtergereiata si speranta :d
RăspundețiȘtergereda, "sursa" care este, dupa parerea mea, in interiorul nostru, nu poate fi invinsa decat prin cedare...
si nu se mai merita confruntarea... ar fi o autodistrugere si e inutila, mai bine folosim energia pentru iubire :)
P.S. sau un curs "How to Kill Yourself" e identic:))
Speranta
RăspundețiȘtergere"sursa" este factorul declanşator al emoţiei puternice negative, furia. Furia este indreptată de regule spre cineva. Mai rar furia se naşte în noi, din cauza noastră.De regulă cauza este externă.Emoţiile fie ele pozitive sau negatife, de cele mai multe ori mai întâi sunt inconştiente. Gestionarea furiei de care vorbeşti tu intervine când emoţia este conştientizată. Se mai întâmplă uneori ca emoţia să fie puternică, negativă şi până să o conştientizezi, s-o înţelegi, să înţelegi ce să faci cu ea, ai scăpat deja 3 replici tăioase celui din faţa ta (care poate fi dacă ai noroc "sursa" daca nu , iată cum îţi verşi nervii pe nevinovaţi). Ei bine, eu despre asta am încercat să spun în postarea mea, că dacă reuşim să trecem peste acel impuls de moment în care scăpăm pe gură ceea ce în mod normal nu am face-o sau, ma rog, am face-o ceva mai diferit...avem şanse să oferim lucrurilor o altă perspectivă, care să aibă urmări diferite decât "măcar m-am răcorit"(că de rezolvat tot nu am rezolvat problema). După cum am spus, manifestarea furiei nu face decât să prelungească starea proastă. Dacă ai puterea pentru acest moment de "stop", lucrurile arată altfel şi rămâi cu mai multă linişte în suflet.
(dar eu...nu sunt decât un muritor de rând)
*Mă bucur dacă tu găseşti resurse atunci când (folosesc exemplul tău)iubirea te tratează, să zicem, cu lipsă de respect, cu încălcarea promisiunilor, cu trădarea iubirii -lucruri care pe oricare dintre noi "ne doare" , ei bine, când vin dintr-o dată toate avalanşă peste tine, îţi găseşti momentul de inspiraţie să-ţi faci introspecţia, fără să nu ucizi din privire sau replică "sursa".