Supraveghetorul

Excesele lui Vania mi-au amintit de anii de cămin. 

Pe vremea aceea eu eram un copil extrem de cuminte, un fel de copil transparent, pe care nu-l observa nimeni. Iar eu eram preocupată numai de a găsi cele mai retrase colţuri să le umplu. În general ocupam cel mai mic spaţiu cu putinţă, dar şi cel mai ascuns.

Pe vremea aceea foarte rar auzeai de bone. Copiii mergeau la cămin. Căminele erau pline. Educatoarele puţine, câte una pe grupă.

Pentru programul de somn copiii erau amestecaţi, cei de la secţia română cu cei de la secţia maghiară. Eram mulţi.

Existau nişte paturi pliante care se desfăceau pe lungime, iar salteaua era o pânză groasă. Dormeam bine în ele, acum le-aş asemăna hamacurilor.

Cu atâţia copii, educatoarele aşteptau cu nerăbdare programul de somn, pentru ele pauză de cafea, de vorbe, de ţigară.

Conştiincioase din fire nu puteau să ne lase nesupravegheaţi în sala unde se întindeau paturile, în consecinţă au găsit un supraveghetor.

Supraveghetorul era un puşti dintre noi, rău tare, brunet cu ochii verzi, în general mucos, iar mucii îi ştergea cu mâneca de la bluză.

După ce se lansa comanda "închideţi ochii şi dormiţi" eram lăsaţi pe mâna mucosului. Şi pe mâna lui eram la propriu. 

Se plimba printre noi ca un gardian, pândind un gest, o mişcare care să tradeze faptul că nu dormim.

Şi nu dormeam, dar ce tare strângeam din ochi! Nu era suficient să stai cuminte, nemişcat, trebuia să ţii ochii închişi.

Într-o zi nu l-am auzit apropiindu-se, eram cuminte, după cum spuneam, transparentă. Nici măcar eu nu-mi sesizam respiraţia. Mucosul m-a prins cu ochii deschişi.

Şi mi-a tras o palmă de mi-a ars obrazul mult timp. Ştiţi de ce? Mucosul scuipa în palme, astfel creştea el eficienţa loviturii, căci nu ajungea durerea trebuia să te şi usture bine.

Rar, din timp în timp îl vad pe stradă. Cu copiii de mână. Are doi. Mă întreb invariabil de fiecare dată oare ce fel de părinte e. Pare un părinte bun. El nu mă mai cunoaşte. Poate nici nu-şi aminteşte de cămin.

E tot aşa, brunet, acum şi cu fire albe, ochii foarte verzi. 

Hm, supraveghea atât de bine, încât educatoarele nici nu intrau în sală să arunce vreo privire...uşa era mereu deschisă, le auzeam vorbind, ele auzeu plesniturile...or fi crezut că dă mucosul după muşte.