Digodana, :) raspuns frumos, corect pentru cineva cu personalitate bine definitivata. Dar chiar si acea femeie poate sa aiba momente de slabiciune, sa nu mai ramana intreaga atunci cand...nu mai este privita.
Mircea, mai pot fi eu ceva fara ceilalti, stiu cine sunt fara ceilalti, imi pot afla esenta, adevarata esenta cand nu sunt privita? Pot eu exista fara privirea celuilalt? :) daca ai rabdare, merita! http://blogulluimosu.blogspot.com/2008/04/tu-nu-exiti.html
Iulisa, sper ca nu mereu aceeasi:), candva tare nu mi-a mai placut de mine. Suntem intr-o continua constructie si reconstructie. Sfarsit de saptamana frumos si tie! La mine toarna cu galeata de doua zile...aveam planuri de facut poze pe dealul de la Sumuleu, plin cu oameni...in conditiile astea mi-a cam trecut.
nimic. nu mai existi. sau poate doar o epava. toate acestea spuse in varianta...sumbra. ce sa-i faci?...e si asta parte din viata asta...
a nu ne raporta la ceilalti inseamna a fi? probabil, da?, dar intr-o alta dimensiune...sufleteasca; pana acolo insa doamne-doamne ne-a facut sa stam impreuna. nu ne lasa altfel, se pare, de data asta. deci pana invatam sa ne privim si sa nu ne uitam nici cand nu ne privim trebuie sa ne "suportam", sa existam frumos impreuna.
.....ramane a adanca tristete ca existam si trecem prin viata neobservati, asta inseamna ca trebuie schimbat ceva pentru a fi iar in centrul atentiei !
Intrebarea în sine este tema de Congres international. Raspunsurile sunt amuzante cu câteva exceptii unde sunt adevarate: "Unde?", "Doar tu?", "nimic" etc. Asa e: fiecare existam prin ochii / sufletul / mintea / iubirea celor care ne privesc / simt / înteleg / iubesc.
eu, dupa ce scoti poleiala: poezia, filozofia ramane 'nimic', intr-adevar. Pentru cel ce nu te mai priveste, nu mai existi. Accept si varianta sumbra, ce ramane din tine, e o epava, de cele mai multe ori. Insa, suntem ca o amprenta, cel ce nu ne mai priveste ramane schimbat prin ceva, poate imbogatit, poate mai intelept, poate suferind fara sa stie, poate cu lectia asumata...nu disparem din viata nimanui fara sa lasam urme...poti sa stergi mailurile cuiva, dar cuvintele scrise iti vor clopoti in cap, vederea celui care nu te mai priveste te va face sa ti se stranga stomacul, sa ai senzatie de voma, sau sa te ia cu lesin. Cum zicea Mircea, sa ramai singur inseamna sa-ti afli esenta, si mai inseamna ca nu mai exist pentru celalat! Continui sa exist pentru ca simti durere, pentru ca privesti in tine si cauti acele resurse care sa te faca sa existi pentru altcineva.
Daca eu nu mai exist, cel ce nu ma mai vede, exista? Nici el nu se mai raporteaza la mine, ce ii dovedeste existenta?
Dan, as schimba numai putin, pe ici pe colo, prin partile esentiale :): 'fiecare isi simte existenta prin ochii / sufletul / mintea / iubirea celor care ne privesc / simt / înteleg / iubesc.
Eu contez! atunci cand tu ma vezi. :)) Ma cramponez, stiu, pentru ca nu vreau sa cred ca nu exist. Ma pipai, ma privesc...accept ca nu contez, ca n-am valoare, dar nu ca nu exist. Poate am construit o casa, am facut un copil...nu pot anula tot ce se vede pentru ca altul nu are privirea orientata spre mine. Si, daca e 'orb'? (generic vorbind). Hmmm...nici asta nu-mi place, sa fii la cheremul altcuiva :). Nici singur nu poti fi.
Glumind un pic, facusem odata curat la socrii in casa, eram in casa doar eu si socrul meu. Facusem casa luna bec, baile sclipeau, si eram la ultimul sector, la biroul femeii, bucataria. Cand ma duc in baie, dupa un timp,vad urme de bocanci cu noroi...Incep sa-l cert, iar el imi spune senin" eu n-am umblat in baie". El, nu. Eu,nu. Am putut sa-i dovedesc ca a fost el, incaltat cu bocancii de exterior? NU. N-am putut sa fac legatuta cu el, bocancii si urmele din baie, pentru simplu fapt ca spunea simplu si convingator: ' nu am fost in baie'. :))
Cleo, trebuie sa imi cer scuze, comentariul meu poate ti s-a parut usor badaran. Cu cativa ani in urma tia-as fi raspuns ca nimic. Nu ramane nimic. Decat o umbra care capata forma in apropierea celuilalt. Timpul si tot ce s-a intamplat in ultimii ani m-au invatat sa ma descopar pe mine si sa raman eu, intreaga, oricine ar veni si pleca din viata mea. E greu...eu ma intreb ce voi ramane cand va pleca mama...poate doar o umbra.. dar nu uit ca ea a fost cea care m-a ajutat sa capat forma pe care o am si ca trebuie sa o pastrez. Intr-adevar daca te gandesti la cei apropiati, la familie, e greu sa nu te intrebi asta... daca te gandesti la un partener, uneori atasamentele astea pot fi bolnavicioase... As vrea sa ne constientizam unicitatea, as vrea sa cred ca ramanem noi, asa cum suntem, indiferent cine trece prin viata noastra si sa avem puterea sa le multumim pentru tot ce ne-a adus prezenta lor.
Dana, sa nu te scuzi, te rog. Eu nu cataloghez comentariile. Cand cineva ma roade de jugulara, acela va simti. :) Nu-s nici eu fragila ca portelanul chinezesc. Iar tu mi-esti draga.
Sigur, sunt la varsta la care experienta acumulata nu ma mai lasa sa-mi stric imaginea de sine pentru orice trecator. Si mai este un caz, cand neprivitul ti se intampla zilnic. Pierzi multa energie ca sa mentii privirea la tine, apoi renunti, pentru ca observi ca nu mai ai forma, esti rana deschisa pe tot corpul. Si ai dreptate cu dependenta...brrrr...sper sa nu innebunesc de-acum inainte :)) Desi, imi recunosc foarte bine, dependenta de copii. Stii cat lucrez la asta? Sunt extrem de constienta si ma autoeduc.
rămân poveștile și amintirile. Ar fi frumos ca fiecare la bătrânețe să scriem poveștile vieții noastre. Ar fi ideal și să fie într-o căsuță la țară la margine de pădure cu o terasă... Mă opresc cât mai pot :))
"Daca eu nu mai exist, cel ce nu ma mai vede, exista?"
Exista, pt ca:
"Nici el nu se mai raporteaza la mine, ce ii dovedeste existenta?"
Se raporteaza la altii, ii invata pe altii dupa ce te-a "privit" pe tine si s-a tatuat cu tine, s-a contopit cu tine astfel incat atunci cand nu te mai priveste nu mai existi, caci esti parte din el, parte din existenta lui, asimilata, nu separata, independenta de fiinta lui.
(parte sumbra era pentru cazurile in care a "gresit", te-a "gresit".)
p.s. nu stiu cum ti s a parut tie mesajul meu anterior (recunosc am intentionat sa fie putin mai dur ca sa-mi gasesc mai clar gandurile. paradoxal, vorbirea si gandirea in extreme te ajuta sa gaseste calea de mijloc, lina si echilibrata.)...
s-a vrut a fi o metafora pentru a ajunge la acest raspuns, o continuare a topicului anterior la care am raspuns, o legatura intre ele, pentru o mai buna intelegere a ta despre tine si a mea despre mine.
Eu, existenta mea nu se intrerupe, ci se schimba persoana la care ma raportez. Trebuie sa-mi ramana speranta ca exist...altfel, ma...sting.
Stii bine ca nu trebuie sa-mi explici folosirea cazurilor de extrema, intr-adevar, asa ajunjem la evidenta. Dar eu sunt o tauroaica veritabila, ma incapatanez: sa cred, sa sper, sa inteleg in favoarea mea, sa iubesc, sa nu ma dau batuta... Nimeni nu-i perfect! :)
Trebuie sa ai curajul de a fi singur,a. Doar asa te poti cunoaste, accepta si iubi mai bine. De altfel prea multa solitutdine strica tot farmecul autocunoasterii si striveste corola de minuni a lumii cu nesat, iar narcisismul ni se va parea banalitate si atunci...nimicul se va instaura sub forma nihilismului mascat, al profunzimii sufletesti neprihanite si ne va umple de un gol ergometric foarte frumos...si ce trist ar fi asta, nu? Personalitatea noastra e totul...tot ce facem, gandim, zambim, scriem, citim sau recitam poezii, gadilim, iubim, mirosim, aruncam la gunoi, facem curatenie, meditam, cantam, gatim, pipaim...si simtim! A SIMTI E CUVANTUL CHEIE AL EXISTENTEI NOASTRE!
P.S: Va rog sa-mni scuzati vocea narativa care e cam despotica de felul ei..:P :*
o amintire caldă,plăcută!
RăspundețiȘtergereO!
RăspundețiȘtergereDăăăăăăă!
RăspundețiȘtergereRămâi tu,! Așa, minunată, specială și rară.
Adevarul, tu si cu tine, fara ca umbrele altora sa iti altereze esenta
RăspundețiȘtergereo dulce amintire
RăspundețiȘtergereSe-cret,
RăspundețiȘtergere...iar eu, pe partea cealalta, intreaga.
hmmmm....
(secret ti-e numele... :) )
Carmen,
RăspundețiȘtergereda, da, se poate, o uimire, o mirare :)
Unde?
RăspundețiȘtergeredoar tu? :)
RăspundețiȘtergerepovesti.
RăspundețiȘtergereDigodana,
RăspundețiȘtergere:) raspuns frumos, corect pentru cineva cu personalitate bine definitivata. Dar chiar si acea femeie poate sa aiba momente de slabiciune, sa nu mai ramana intreaga atunci cand...nu mai este privita.
Mircea,
RăspundețiȘtergeremai pot fi eu ceva fara ceilalti, stiu cine sunt fara ceilalti, imi pot afla esenta, adevarata esenta cand nu sunt privita?
Pot eu exista fara privirea celuilalt?
:) daca ai rabdare, merita!
http://blogulluimosu.blogspot.com/2008/04/tu-nu-exiti.html
Aceeasi tu. Weekend de vis!
RăspundețiȘtergeretu...nevazuta dar stiuta :)
RăspundețiȘtergereSophie,
RăspundețiȘtergeresi cu mine ce se intampla?
Cristi,
RăspundețiȘtergerelasa-ti privirea in jos, dar inspre tine. Acolo! :)
Cora,
RăspundețiȘtergeredoar tu, cu tine...si multele/putinele posibilitati de a suporta faptul ca celalat se afla intr-o pata oarba.
Iulisa,
RăspundețiȘtergeresper ca nu mereu aceeasi:), candva tare nu mi-a mai placut de mine. Suntem intr-o continua constructie si reconstructie.
Sfarsit de saptamana frumos si tie! La mine toarna cu galeata de doua zile...aveam planuri de facut poze pe dealul de la Sumuleu, plin cu oameni...in conditiile astea mi-a cam trecut.
pandhora,
RăspundețiȘtergere...stiuta, da. Impacata sau ranita sau pur si simplu.
Sau inteleapta, de ce nu? Cine stie, cunoaste! :)
zodrac,
RăspundețiȘtergereadica, spun povesti sau raman povestile? sau, eu de poveste? :)
Frumos, mi-ar placea sa creez povesti...pentru povesti, trebuiesc multe comori interioare.
nimic.
RăspundețiȘtergerenu mai existi.
sau poate doar o epava.
toate acestea spuse in varianta...sumbra.
ce sa-i faci?...e si asta parte din viata asta...
a nu ne raporta la ceilalti inseamna a fi?
probabil, da?, dar intr-o alta dimensiune...sufleteasca;
pana acolo insa doamne-doamne ne-a facut sa stam impreuna.
nu ne lasa altfel, se pare, de data asta.
deci pana invatam sa ne privim si sa nu ne uitam nici cand nu ne privim trebuie sa ne "suportam",
sa existam frumos impreuna.
.....ramane a adanca tristete ca existam si trecem prin viata neobservati, asta inseamna ca trebuie schimbat ceva pentru a fi iar in centrul atentiei !
RăspundețiȘtergereIntrebarea în sine este tema de Congres international. Raspunsurile sunt amuzante cu câteva exceptii unde sunt adevarate: "Unde?", "Doar tu?", "nimic" etc. Asa e: fiecare existam prin ochii / sufletul / mintea / iubirea celor care ne privesc / simt / înteleg / iubesc.
RăspundețiȘtergereeu,
RăspundețiȘtergeredupa ce scoti poleiala: poezia, filozofia ramane 'nimic', intr-adevar.
Pentru cel ce nu te mai priveste, nu mai existi.
Accept si varianta sumbra, ce ramane din tine, e o epava, de cele mai multe ori.
Insa, suntem ca o amprenta, cel ce nu ne mai priveste ramane schimbat prin ceva, poate imbogatit, poate mai intelept, poate suferind fara sa stie, poate cu lectia asumata...nu disparem din viata nimanui fara sa lasam urme...poti sa stergi mailurile cuiva, dar cuvintele scrise iti vor clopoti in cap, vederea celui care nu te mai priveste te va face sa ti se stranga stomacul, sa ai senzatie de voma, sau sa te ia cu lesin.
Cum zicea Mircea, sa ramai singur inseamna sa-ti afli esenta, si mai inseamna ca nu mai exist pentru celalat!
Continui sa exist pentru ca simti durere, pentru ca privesti in tine si cauti acele resurse care sa te faca sa existi pentru altcineva.
Daca eu nu mai exist, cel ce nu ma mai vede, exista?
Nici el nu se mai raporteaza la mine, ce ii dovedeste existenta?
Bilete,
RăspundețiȘtergere'...trecem prin viata neobservati', avem nevoie sa ne valorizam prin ceilalti, ca sa simtim ca existam.
Dan,
RăspundețiȘtergereas schimba numai putin, pe ici pe colo, prin partile esentiale :):
'fiecare isi simte existenta prin ochii / sufletul / mintea / iubirea celor care ne privesc / simt / înteleg / iubesc.
Eu contez! atunci cand tu ma vezi.
:)) Ma cramponez, stiu, pentru ca nu vreau sa cred ca nu exist. Ma pipai, ma privesc...accept ca nu contez, ca n-am valoare, dar nu ca nu exist. Poate am construit o casa, am facut un copil...nu pot anula tot ce se vede pentru ca altul nu are privirea orientata spre mine. Si, daca e 'orb'? (generic vorbind).
Hmmm...nici asta nu-mi place, sa fii la cheremul altcuiva :). Nici singur nu poti fi.
Glumind un pic, facusem odata curat la socrii in casa, eram in casa doar eu si socrul meu. Facusem casa luna bec, baile sclipeau, si eram la ultimul sector, la biroul femeii, bucataria. Cand ma duc in baie, dupa un timp,vad urme de bocanci cu noroi...Incep sa-l cert, iar el imi spune senin" eu n-am umblat in baie". El, nu. Eu,nu. Am putut sa-i dovedesc ca a fost el, incaltat cu bocancii de exterior? NU. N-am putut sa fac legatuta cu el, bocancii si urmele din baie, pentru simplu fapt ca spunea simplu si convingator: ' nu am fost in baie'. :))
Cleo, trebuie sa imi cer scuze, comentariul meu poate ti s-a parut usor badaran.
RăspundețiȘtergereCu cativa ani in urma tia-as fi raspuns ca nimic. Nu ramane nimic. Decat o umbra care capata forma in apropierea celuilalt.
Timpul si tot ce s-a intamplat in ultimii ani m-au invatat sa ma descopar pe mine si sa raman eu, intreaga, oricine ar veni si pleca din viata mea. E greu...eu ma intreb ce voi ramane cand va pleca mama...poate doar o umbra.. dar nu uit ca ea a fost cea care m-a ajutat sa capat forma pe care o am si ca trebuie sa o pastrez.
Intr-adevar daca te gandesti la cei apropiati, la familie, e greu sa nu te intrebi asta... daca te gandesti la un partener, uneori atasamentele astea pot fi bolnavicioase... As vrea sa ne constientizam unicitatea, as vrea sa cred ca ramanem noi, asa cum suntem, indiferent cine trece prin viata noastra si sa avem puterea sa le multumim pentru tot ce ne-a adus prezenta lor.
Tot tu ramai :) doar ca un pic mai "goala"
RăspundețiȘtergereDana,
RăspundețiȘtergeresa nu te scuzi, te rog. Eu nu cataloghez comentariile. Cand cineva ma roade de jugulara, acela va simti. :) Nu-s nici eu fragila ca portelanul chinezesc. Iar tu mi-esti draga.
Sigur, sunt la varsta la care experienta acumulata nu ma mai lasa sa-mi stric imaginea de sine pentru orice trecator.
Si mai este un caz, cand neprivitul ti se intampla zilnic. Pierzi multa energie ca sa mentii privirea la tine, apoi renunti, pentru ca observi ca nu mai ai forma, esti rana deschisa pe tot corpul.
Si ai dreptate cu dependenta...brrrr...sper sa nu innebunesc de-acum inainte :))
Desi, imi recunosc foarte bine, dependenta de copii. Stii cat lucrez la asta? Sunt extrem de constienta si ma autoeduc.
C.L.M.,
RăspundețiȘtergerevezi tu, ce faci mai apoi cu golul...este de mare 'arta' :)
rămân poveștile și amintirile. Ar fi frumos ca fiecare la bătrânețe să scriem poveștile vieții noastre. Ar fi ideal și să fie într-o căsuță la țară la margine de pădure cu o terasă... Mă opresc cât mai pot :))
RăspundețiȘtergereCleo,
RăspundețiȘtergere"Daca eu nu mai exist, cel ce nu ma mai vede, exista?"
Exista,
pt ca:
"Nici el nu se mai raporteaza la mine, ce ii dovedeste existenta?"
Se raporteaza la altii, ii invata pe altii dupa ce te-a "privit" pe tine si s-a tatuat cu tine, s-a contopit cu tine astfel incat atunci cand nu te mai priveste nu mai existi, caci esti parte din el, parte din existenta lui, asimilata, nu separata, independenta de fiinta lui.
(parte sumbra era pentru cazurile in care a "gresit", te-a "gresit".)
p.s. nu stiu cum ti s a parut tie mesajul meu anterior (recunosc am intentionat sa fie putin mai dur ca sa-mi gasesc mai clar gandurile. paradoxal, vorbirea si gandirea in extreme te ajuta sa gaseste calea de mijloc, lina si echilibrata.)...
s-a vrut a fi o metafora pentru a ajunge la acest raspuns, o continuare a topicului anterior la care am raspuns, o legatura intre ele, pentru o mai buna intelegere a ta despre tine si a mea despre mine.
Zodrac,
RăspundețiȘtergereeste o optiune pentru sfarsit, dar suntem inca atat de tineri...noi inca ne dorim sa cream povesti. :)Si la se mai si intelegem, culmea...
Eu,
RăspundețiȘtergereexistenta mea nu se intrerupe, ci se schimba persoana la care ma raportez.
Trebuie sa-mi ramana speranta ca exist...altfel, ma...sting.
Stii bine ca nu trebuie sa-mi explici folosirea cazurilor de extrema, intr-adevar, asa ajunjem la evidenta.
Dar eu sunt o tauroaica veritabila, ma incapatanez: sa cred, sa sper, sa inteleg in favoarea mea, sa iubesc, sa nu ma dau batuta...
Nimeni nu-i perfect! :)
Sigur.
RăspundețiȘtergerema abtin...poate nu e persiflare:D
RăspundețiȘtergereIa uite, Sergiu, cum pot eu sa retin passiflora ta :))
Trebuie sa ai curajul de a fi singur,a.
RăspundețiȘtergereDoar asa te poti cunoaste, accepta si iubi mai bine. De altfel prea multa solitutdine strica tot farmecul autocunoasterii si striveste corola de minuni a lumii cu nesat, iar narcisismul ni se va parea banalitate si atunci...nimicul se va instaura sub forma nihilismului mascat, al profunzimii sufletesti neprihanite si ne va umple de un gol ergometric foarte frumos...si ce trist ar fi asta, nu? Personalitatea noastra e totul...tot ce facem, gandim, zambim, scriem, citim sau recitam poezii, gadilim, iubim, mirosim, aruncam la gunoi, facem curatenie, meditam, cantam, gatim, pipaim...si simtim! A SIMTI E CUVANTUL CHEIE AL EXISTENTEI NOASTRE!
P.S: Va rog sa-mni scuzati vocea narativa care e cam despotica de felul ei..:P :*