Daca dragoste nu e...nu-i nimic.

luni, 13 iunie 2011

Norul si Duna de nisip


”Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa.
De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud.
Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea.
“Ce faci?” a strigat vantul. “Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala, unde sunt uimitori munti si arbori!”
Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip.
Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea.
El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu.
Buna dimineata”, zise el. “Cum e viata acolo jos?”
“Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?”
“Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri.”
“Pentru mine”, zise duna, “viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea.”
“Si asta te intristeaza?”
“Ma face sa simt ca nu am un rost in viata.”
“Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu.”
Duna a ezitat un moment, apoi a spus:
“Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?”
“Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important”, zise mandru norul.
“Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar.”
A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:
“Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna.”
“Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine’, zise duna. “Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri.”
Dragostea nu moare niciodata, zise norul. “Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul.”
Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu.
In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.
Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai.
Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.”
Paulo Coelho

16 comentarii:

  1. suntem o lume de dune...si prea putini norisori curajosi...
    multumesc draga Cleo...povestea ta mi-a amintit o vreme cand am inflorit pe neasteptate :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Acelasi stil inconfundabil al lui Coelho. Povesti atat de simple si atat de pline de intelesuri

    RăspundețiȘtergere
  3. pandhora,
    daca una a putut, trebuie sa poata mai multe...

    am primit-o in mail, dar mi-am zis sa n-o tin numai pentru mine, chiar daca o stiti e din categoria lucruri frumoase, asa ca nu e in plus.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mircea,
    Ceea ce este cel mai important, e simplu.
    Doar noi traim cu impresia ca e obligatoriu sa parcurgi un labirint ca sa atingi simplitatea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Coehlo... cel care te oune intodeauna pe ganduri...
    Mi-a placut tare mult povestioara, o citesc pentru prima data :)
    Ei, dar duna aceea era tanara... pe dunele vechi, statornice si pietrificate oazele cresc mai greu...

    RăspundețiȘtergere
  6. O poveste atat de frumoasa, despre dragostea cu care ne confurntam toti intr-o zi, dar pentru care putini sunt pregatiti sa se sacrifice.

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumoasă poveste.Aceasta e dragoste nu-i așa?

    RăspundețiȘtergere
  8. ajunge sa intelegi 2-3 astfel de povestiri, si ai inteles esenta...
    iar cei care-l considera pe coelho de prost gust, sunt tare departe de a intelege...

    RăspundețiȘtergere
  9. digodana,
    neah, doar o ploaie mai deasa si mai lunga trebuie, atat. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. sophie,
    :) si plina de intelepciune.

    RăspundețiȘtergere
  11. Irina,
    atunci, doar sa se daruiasca.

    RăspundețiȘtergere
  12. Se-cret,
    :) vezi ce putin trebuie? putin curaj si ceva mai multa daruire. Simplu!

    RăspundețiȘtergere
  13. Raul,
    hmmm...asa-mi place stilul asta al tau!
    Dar sa stii ca sunt putini pe care ii pot inghiti pe de-antregul. Coelho, mie imi place pe bucatele si cu pauze mari intre ele.

    RăspundețiȘtergere