Cunoaşterea

Începusem deunăzi o discuţie cu Nona şi în final am ajuns să vorbim despre cunoaştere. În special vizam cunoaşterea vieţii şi a celorlalţi. Referirile la conoaştere, cele spuse de noi sunt destul de diferenţiate pentru a fi scoase din context, iar ca idei astea ar fi :

Sophie: Cat de corecta e cunoasterea? Tinde spre...cat sa fie?

Nona: Cunoasterea e cunoastere. Nu exista cunoastere corecta sau gresita. Exista, cum spuneai, o interpretare subiectiva. Si nici asta nu-i sau corecta sau gresita. Ar trebui sa fie maleabila :) 

Sophie: Despre cunoastere...mai sus cu un rand scrii 'Imi vei da dreptate'. Crezi ca ai o cunoastere. Te astepti sa ajung si eu la ea. O consideri buna. Ce te face sa crezi ca voi ajunge la aceeasi cunoastere ca sa-ti dau dreptate? Cand este subiectiva. Nu-ti insusesti o cunoastere daca nu o consideri sau buna sau rea. Dar in fond, cand intrebam spre cat sa tinda o cunoastere, ma refeream la mult sau putin. Clar exista cunoastere graduala. 

Nona: Singura precizare pe care as face-o, acum la final, este ca eu nu pun etichete de bun SAU rau. Ci doar de util sau inutil. 

Sintetizat, ce s-a spus de noi două despre cunoaşterea e  că poate fi:corectă, greşită, subiectivă, maleabilă, buna, rea, graduală, utilă sau inutilă.

Cunoaşterea evidenţiază diferenţele, crează "eu" şi "tu". Cunoaşterea crează distanţă.

Unii sunt de părere că omul a căzut prin cunoaştere. Cunoaşterea crează subiect şi obiect, cunoscătorul şi cunoscutul, observatorul şi observatul.

Definiţia cunoaşterii pe cât e de imprecisă, pe atât e de vastă. Nicio cunoaştere nu seamană cu altă, respectiv nu există o definiţie atotcuprinzătoare a cunoaşterii. Semnificaţie clară a cunoaşteii există în logică şi matematică.

Prin cunoaştere se manifestă raporturile dintre om şi lume, dintre interior şi exterior. Cunoaşterea înseamnă şi experienţă personală. Îngrămădeşte într-un cadru teoretic rezultatele percepţiilor unui obiect asupra căruia simţurile se concentreză.

Pentru cunoaştere folosim patru medii condiţionate de mediul înconjurător: simţurile, raţiunea, tradiţiile, intuiţia. Mai trebuie să menţionez că funcţia acestora este condusă în măsură mai mare sau mai mică de subconştient.

Ceea ce folosim pentru cunoaşterea omului este cunoaşterea comună realizată pe baza înzestrării native, naturale, intuitive, limitată de experienţa de viaţă acumulată. Însă nimic nu este precis conturat, nedispunând de obiective proprii şi clar definite. Este o cunoaştere spontană, lipsită de acurateţe şi rigoare bazată preponderent pe intuiţie. În cunoştinţele astfel obţinute sunt amestecate elemente esenţiale cu cele parazite, obiective cu subiective, intelectuale şi afective, constructive şi valorizatoare...şi slavă cerului, suntem atât de diferiţi din toate aceste puncte de vedere. 

Cunoaşterea e cunoaştere ? Fiecare vede corect, dar niciunul nu vede tot.

Curioşii şi elefantul

Un elefant a fost adus în timpul nopţii, pentru o expoziţie, într-o cameră întunecată. Oamenii au venit în număr mare. Pentru că era întuneric, vizitatorii nu puteau vedea elefantul, aşa că au încercat să îi simtă forma pipăindu-l. Dat fiind că elefantul era mare, fiecare vizitator putea să atingă numai o parte din animal, descriindu-l după propriile impresii în urma atingerilor. Unul dintre vizitatori, care atinsese un picior al elefantului, a explicat că acesta ar fi precum o coloană puternică; un al doilea, care îi atinsese colţii, a descris elefantul ca pe un obiect ascuţit; al treilea, care simţise urechea elefantului, a spus că elefantul era asemănător unui evantai; al patrulea, care mângâiase spinarea, a afirmat că animalul er fi la fel de drept şi plat precum un divan.

(după Mowlana, poet persan)