Am crezut că se crapă de ziuă. Sau de noapte.
Am crezut că-i marea care se desparte.
Am crezut ca-i cerul, care cade.
Am auzit cutremur...sau ploaia cum cade.
Am auzit un zgomot de trăsnet cum ne desparte...
Le-am auzit pe toate, erau zgomotele sufletului meu. El se rupea...
În două sau nouă, nici nu mai ştiu.
Acum mătur cioburi din care am sa fac un tablou. Agăţat pe perete.
Nu am să uit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu