Când fericirea vine din exterior, ne sperie.
Abia s-a instalat că o şi vrem plecată, ştim că nu durează.
Răsuflăm uşuraţi. Ne place normalitatea, nu intră şi nu iese nimic.
Suntem prizonieri.
Cei ce ştiu să se bucure, o merită !
recunosc ca si eu sunt asa; imi place normalitatea, “linistea”; dar nu toata lumea e asa, unora le place sa traiasca “senzatiile tari”, sa traiasca tumultuos… depinde cum e construit fiecare… iar acest “suntem prizonieri” cred ca tine de altceva, de felul in care ne stapanim pornirile, ceea ce nu are neaparata legatura cu normalitatea ci mai degraba cu “libertatea”, cu putinta de a face “tot ce ne trece prin cap” acceptand apriori consecintele…
( Cand am scris 'suntem prizonieri' eu am avut un regret. Regretul de a nu fi suficient de curajoasa. As vrea sa cred ca starea de fericire nu mi-e ceva interzis, ca e ceva ce pot sa suport si sa pastrez. Adunci cand vine la pachet.)
eiiii... uite ca nu m-am gandit la asta niciodata; dar acuma fiindca ai adus vorba constat ca ai dreptate; da, linistea asta inseamna intr-o oarecare masura resemnare; nu pot sa spun in ce procent, nu pot sa spun pe ce directie sau in raport cu ce punct de referinta... dar inseamna da (si) resemnare...
mosu, uneori nu e indicat sa spui adevarul, mai ales daca nu foloseste. In acest moment preferam o minciuna frumoasa si intrezaream prin ea adevarul cu ochiul mintii. :)
mosu are dreptate, suntem diferiti. De aceea nu sunt 100% de acord cu afirmatia: suntem prizonierii nostri. Mie-mi place sa traiesc tumultuos (fara bungee-jumping :))si cred ca pentru asta nu-i nevoie de mare curaj ci de multa curiozitate, energie, incredere in sine... Unul dintre "gandurile zilei" pentru mine a fost: nevoia te invata doar ceea ce e necesar sa stii (in viata asta). :))
nona, eu cred ca toti care am postat aici suntem de acord ca suntem diferiti. 'suntem prizonierii nostri' de asemenea, o consider o idee adevarata. Pentru ca nu e vorba de curajul de a face 'bungee-jumping'la care vad ca nici tu nu te bagi :)...ci de curajul de a-ti infrange temerile care te lasa liber sa faci 'bungee-jumping'. Curajul de a trece de reguli, norme interne, externe, curajul de a risca sa risti. Curajul de a face “tot ce ne trece prin cap” in corespondenta cu dorinta noastra, mica, mica, de a avea o viata mai mult decat 'asezata'. Probabil ca asta vine cu varsta, cand iti doresti lucruri simple, ca o intoarcere la baza, la lucrurile esentiale. In rest, tuturor ne place viata si lucrurile interesante. Ma innebunesc cu calatoriile, lucrurile minunate. Dar, o provocare si mai mare pentru mine, de ex, e acum sa fac dezvoltare personala cu un grup de copchii, jumatate de bani gata cu povesti minunate de viata, iar restul numai norocosi cu povesti minunate de viata, Iar eu nu. Ma intreb ce pot ei sa inteleaga, cum pot eu sa ma deschid fata de ei cand simt ca le vorbesc chineza si apoi cat de ciudata voi ramane eu pentru ei. Ce zici de acest gen de curaj?
Bungee-jumping-ul mi se pare total inutil :)) de aceea nu ma intereseaza. Pe de alta parte, eu m-am revoltat intotdeauna impotriva regulilor. Ooo.. de cate ori am gresit, numai eu stiu si totusi consecintele nu au fost grave. De asta nu pot simti cum e sa fi propriul tau prizonier. Citind despre experienta ta cu copii si dezvoltarea personala, ma gandeam ca totul este subiectiv. Ceea ceea ce pentru unul e normalitate pentru altul e comportament extrem, sau .. indiferent, neinteresant. Despre tine cred ca te vei descurca foarte bine si nu vei fi deloc o ciudata in ochii copiilor. Ciudatenia s-ar putea naste din contradictia intre ce te stradui tu sa construiesti si ceea ce se vor stradui altii sa darame. Ma intreb, pe cine vei zidi in perete, asemeni mesterului Manole? :)
Eu sunt genul care are nevoie, functioneaza mai bine cu reguli. Si pentru o plimbare fac un plan.Dar asa ma simt bine. O problema am cu armonizarea mea la regulile sociale...de altfel, sunt de bun simt de cele mai multe ori. Despre dezvoltare... Privesc destul de egoist, ma intereseaza numai persoana mea...m-am intalnit cu situatia asta, dezgolirea sufletului si a trecututlui, dezavantajeaza...cred ca nu am chef sa vorbesc o 'limba necunoscuta'altora. Eu o cunosc. Dar asa e 'dansul', cica trebuie s-o vorbesc neaparat. De zidit...probabil pe mine :)) (nici tu nu ma cunosti...)
Se pare ca n-am reusit sa ma fac inteleasa. Reguli "interne" am si eu :) Apoi ma refeream la dezvoltarea cu grupul de copii, cei de bani + cei norocosi... Ai dreptate, nu ne cunoastem. :)
:) recunosc ca sunt vinovata. Am vrut sa 'te aud' cum spui ca ai si tu reguli...pe care le incalci. Pentru mine 'sa fac tot ce-mi trece prin cap' e sa fac lucruri fara sa -mi incalc regulile. or asta nu e posibil, de aici se naste un conflict intern si genereaza compromisul. Care ma face sa raman 'prizniera' in propriile mele reguli si limite la incalcarea lor.
Dezvoltarea nu o fac eu cu un grup de copiii, ci eu IN grup. Iar copchiii sunt dentre cei tineri, 25 ...in jur de. Cativa mai mari, dar tot cu povesti frumoase de viata. Fac o pregatire in psihoterapie iar asta presupune nush cate sute de ore de dezv si autocunoastere, din astea care scormonesc in tine.Asta mai merge...cu ce nu ma impac e ca o fac 'in grup', si nu orice grup, ci unul care vad ca e diferit cu mult...mno, in fine, tot o fac si daca ma vait si daca nu.
Dar eu nu cunosc personal pe nimeni dintre cei care ma vizitati aici, iar textul scris nu ajuta foarte mult. Poate surprinzi o idee, dar sa nu uitam ca filtrul prin care treci ideea preluata este al tau (generic vorbind). Cat de corecta e cunoasterea? Tinde spre...cat sa fie? :)
Nu fac planuri nici macar pentru o plimbare de sute de km. Stiu ziua de plecare, eventual de intoarcere. Atat. Nici traseul nu-i batut in cuie, opresc unde mi se pare ceva interesant, chiar daca asta modifica ora sosirii la destinatie. Regulile mele interne sunt facute in asa fel incat nu-i nevoie sa le incalc :)) Sunt extrem de simple, mai mult chestii de bun simt, bazate pe principiul ce mie nu-mi place nu fac altuia si nici nu permit altuia ... Sunt extrem de independenta (poate exagerat uneori) si aricioasa. A face compromisuri e o arta pe care nu o stapanesc foarte bine asa ca stau deoparte (cu tzepii la vedere).
Acum am inteles cum e cu grupul de d&a. Stii care este avantajul diferentei de varsta? Experientele de viata pe care le poti analiza. Adica ai in ce "scormoni", ceea ce este, din punctul meu de vedere, un maaare avantaj. Iar faptul ca unii sunt de bani gata, altii norocosi in timp ce tu nu ... As aplica aici regulile universului cunoscut (singurele carora nu ma opun :D): la final ceea ce intra in ecuatia vietii noastre= ceea ce iese + ceea ce se consuma. Iar pana la final, mai aveti cale lunga. Si tu si ei. Inteleg de ce vorbeai de curaj, ca imaginea e importanta, ca dezgolirea sufletului dezavantajeaza .. dar nu mai sunt de acord. Imi vei da dreptate :D
Cunoasterea e cunoastere. Nu exista cunoastere corecta sau gresita. Exista, cum spuneai, o interpretare subiectiva. Si nici asta nu-i sau corecta sau gresita. Ar trebui sa fie maleabila :)
La regulile tale interne nu comentez, fiecare le are cum si le face si daca se afla in armonie cu ele, atunci sunt bune.
Eu daca plec in calatorie cu doua zile inainte stiu deja ce duc in bagaj si in mare sunt pregatite, bilete luate, am in minte ora de plecare. Iar plecarea se intampla cu maxim 20 min intarziere :)) Traseul este stabilit si fixate 2 max 3 obiective de vazut obligatoriu in rest la libera alegere. Fara plan nu pot functiona.
Vezi tu nona, am experienta forumului, unde am intalnit atatia tineri care vad diferit lucrurile datorita varstei. In mod corect, dar conform limitelor conferite de experienta lor. Eu sunt la alta distanta, am fost pe drumul lor, dar ei nu au fost pe drumul meu, pentru ca nu au cum. La 25 de ani competitia conteaza, mie la 41 nu-mi pasa de ea. Ei cauta dominarea, pe mine nu ma intereseaza. Iar aroganta specifica tineretii cum ca ar detine secretul vietii...ma plictiseste atunci cand e vorba de mine, in general ma amuza. Imi pare rau, nu vreau sa se inteleaga ca e rau sa fii de bani gata, nu. Norocul lor.Ceea ce vreau sa spun este ca provenim din lumi diferite. Cineva care nu stie ce inseamna lipsa nu va intelege ce inseamna sa-ti fie foame sau sa mananci paine cu ceapa o zi intreaga si sa fii fericit ca o ai si pe aia...de exemplu. Adica nu inteleg ce presupune sa-ti pierzi energia numai pt subzistenta, iar faptul ca nu ai haine de la D&G nu conteaza deloc...Generic vorbind. Chiar si tu manifesti o usoara superioritate crezand ca ma doare imaginea si deja presupui ca le stii pe toate :)Deja stii tot, ai tras si concluzia, ca nu am dreptate, chiar fara sa stii unde ma aflu eu, ce am eu in spate, care e istoria mea, care sunt razboaiele mele...iti voi da dreptate la ce? Ca dezgolirea sufletului dezavantajeaza? :)) Dar eu stiu deja asta !
Despre cunoastere...mai sus cu un rand scrii 'Imi vei da dreptate'. Crezi ca ai o cunoastere. Te astepti sa ajung si eu la ea. O consideri buna. Ce te face sa crezi ca voi ajunge la aceeasi cunoastere ca sa-ti dau dreptate? Cand este subiectiva. Nu-ti insusesti o cunoastere daca nu o consideri sau buna sau rea. Dar in fond, cand intrebam spre cat sa tinda o cunoastere, ma refeream la mult sau putin. Clar exista cunoastere graduala.
Am deviat fara rost de la "gandul zilei". As putea sa explic la ce ma refeream in mesajul precedent, dar nu vad rostul. Oricum nu vreau sa conving pe nimeni de nimic (reciproca e la fel de valabila). Singura precizare pe care as face-o, acum la final, este ca eu nu pun etichete de bun SAU rau. Ci doar de util sau inutil.
recunosc ca si eu sunt asa; imi place normalitatea, “linistea”; dar nu toata lumea e asa, unora le place sa traiasca “senzatiile tari”, sa traiasca tumultuos… depinde cum e construit fiecare…
RăspundețiȘtergereiar acest “suntem prizonieri” cred ca tine de altceva, de felul in care ne stapanim pornirile, ceea ce nu are neaparata legatura cu normalitatea ci mai degraba cu “libertatea”, cu putinta de a face “tot ce ne trece prin cap” acceptand apriori consecintele…
( Cand am scris 'suntem prizonieri' eu am avut un regret. Regretul de a nu fi suficient de curajoasa. As vrea sa cred ca starea de fericire nu mi-e ceva interzis, ca e ceva ce pot sa suport si sa pastrez. Adunci cand vine la pachet.)
RăspundețiȘtergere:) Deci, prizonierii ratiunii...
moşu, am încremenit la un gând.
RăspundețiȘtergereoare "liniştea" asta n-o fi însemnând resemnare?
eiiii... uite ca nu m-am gandit la asta niciodata; dar acuma fiindca ai adus vorba constat ca ai dreptate; da, linistea asta inseamna intr-o oarecare masura resemnare; nu pot sa spun in ce procent, nu pot sa spun pe ce directie sau in raport cu ce punct de referinta... dar inseamna da (si) resemnare...
RăspundețiȘtergereDeci suntem prizonierii nostri, nu? Eu asa as zice.
RăspundețiȘtergeremosu,
RăspundețiȘtergereuneori nu e indicat sa spui adevarul, mai ales daca nu foloseste. In acest moment preferam o minciuna frumoasa si intrezaream prin ea adevarul cu ochiul mintii. :)
Dan,
RăspundețiȘtergeretouché!
Cam asa e...
mosu are dreptate, suntem diferiti. De aceea nu sunt 100% de acord cu afirmatia: suntem prizonierii nostri. Mie-mi place sa traiesc tumultuos (fara bungee-jumping :))si cred ca pentru asta nu-i nevoie de mare curaj ci de multa curiozitate, energie, incredere in sine...
RăspundețiȘtergereUnul dintre "gandurile zilei" pentru mine a fost: nevoia te invata doar ceea ce e necesar sa stii (in viata asta). :))
nona,
RăspundețiȘtergereeu cred ca toti care am postat aici suntem de acord ca suntem diferiti.
'suntem prizonierii nostri' de asemenea, o consider o idee adevarata.
Pentru ca nu e vorba de curajul de a face 'bungee-jumping'la care vad ca nici tu nu te bagi :)...ci de curajul de a-ti infrange temerile care te lasa liber sa faci 'bungee-jumping'. Curajul de a trece de reguli, norme interne, externe, curajul de a risca sa risti. Curajul de a face “tot ce ne trece prin cap” in corespondenta cu dorinta noastra, mica, mica, de a avea o viata mai mult decat 'asezata'. Probabil ca asta vine cu varsta, cand iti doresti lucruri simple, ca o intoarcere la baza, la lucrurile esentiale.
In rest, tuturor ne place viata si lucrurile interesante. Ma innebunesc cu calatoriile, lucrurile minunate.
Dar,
o provocare si mai mare pentru mine, de ex, e acum sa fac dezvoltare personala cu un grup de copchii, jumatate de bani gata cu povesti minunate de viata, iar restul numai norocosi cu povesti minunate de viata, Iar eu nu. Ma intreb ce pot ei sa inteleaga, cum pot eu sa ma deschid fata de ei cand simt ca le vorbesc chineza si apoi cat de ciudata voi ramane eu pentru ei.
Ce zici de acest gen de curaj?
Bungee-jumping-ul mi se pare total inutil :))
RăspundețiȘtergerede aceea nu ma intereseaza. Pe de alta parte, eu m-am revoltat intotdeauna impotriva regulilor. Ooo.. de cate ori am gresit, numai eu stiu si totusi consecintele nu au fost grave. De asta nu pot simti cum e sa fi propriul tau prizonier. Citind despre experienta ta cu copii si dezvoltarea personala, ma gandeam ca totul este subiectiv. Ceea ceea ce pentru unul e normalitate pentru altul e comportament extrem, sau .. indiferent, neinteresant. Despre tine cred ca te vei descurca foarte bine si nu vei fi deloc o ciudata in ochii copiilor. Ciudatenia s-ar putea naste din contradictia intre ce te stradui tu sa construiesti si ceea ce se vor stradui altii sa darame. Ma intreb, pe cine vei zidi in perete, asemeni mesterului Manole? :)
Eu sunt genul care are nevoie, functioneaza mai bine cu reguli. Si pentru o plimbare fac un plan.Dar asa ma simt bine. O problema am cu armonizarea mea la regulile sociale...de altfel, sunt de bun simt de cele mai multe ori.
RăspundețiȘtergereDespre dezvoltare...
Privesc destul de egoist, ma intereseaza numai persoana mea...m-am intalnit cu situatia asta, dezgolirea sufletului si a trecututlui, dezavantajeaza...cred ca nu am chef sa vorbesc o 'limba necunoscuta'altora. Eu o cunosc. Dar asa e 'dansul', cica trebuie s-o vorbesc neaparat.
De zidit...probabil pe mine :))
(nici tu nu ma cunosti...)
Se pare ca n-am reusit sa ma fac inteleasa. Reguli "interne" am si eu :)
RăspundețiȘtergereApoi ma refeream la dezvoltarea cu grupul de copii, cei de bani + cei norocosi...
Ai dreptate, nu ne cunoastem. :)
:)
RăspundețiȘtergererecunosc ca sunt vinovata. Am vrut sa 'te aud' cum spui ca ai si tu reguli...pe care le incalci.
Pentru mine 'sa fac tot ce-mi trece prin cap' e sa fac lucruri fara sa -mi incalc regulile. or asta nu e posibil, de aici se naste un conflict intern si genereaza compromisul. Care ma face sa raman 'prizniera' in propriile mele reguli si limite la incalcarea lor.
Dezvoltarea nu o fac eu cu un grup de copiii, ci eu IN grup. Iar copchiii sunt dentre cei tineri, 25 ...in jur de. Cativa mai mari, dar tot cu povesti frumoase de viata.
Fac o pregatire in psihoterapie iar asta presupune nush cate sute de ore de dezv si autocunoastere, din astea care scormonesc in tine.Asta mai merge...cu ce nu ma impac e ca o fac 'in grup', si nu orice grup, ci unul care vad ca e diferit cu mult...mno, in fine, tot o fac si daca ma vait si daca nu.
Dar eu nu cunosc personal pe nimeni dintre cei care ma vizitati aici, iar textul scris nu ajuta foarte mult. Poate surprinzi o idee, dar sa nu uitam ca filtrul prin care treci ideea preluata este al tau (generic vorbind). Cat de corecta e cunoasterea? Tinde spre...cat sa fie?
:)
Nu fac planuri nici macar pentru o plimbare de sute de km. Stiu ziua de plecare, eventual de intoarcere. Atat. Nici traseul nu-i batut in cuie, opresc unde mi se pare ceva interesant, chiar daca asta modifica ora sosirii la destinatie.
RăspundețiȘtergereRegulile mele interne sunt facute in asa fel incat nu-i nevoie sa le incalc :))
Sunt extrem de simple, mai mult chestii de bun simt, bazate pe principiul ce mie nu-mi place nu fac altuia si nici nu permit altuia ... Sunt extrem de independenta (poate exagerat uneori) si aricioasa. A face compromisuri e o arta pe care nu o stapanesc foarte bine asa ca stau deoparte (cu tzepii la vedere).
Acum am inteles cum e cu grupul de d&a. Stii care este avantajul diferentei de varsta? Experientele de viata pe care le poti analiza. Adica ai in ce "scormoni", ceea ce este, din punctul meu de vedere, un maaare avantaj. Iar faptul ca unii sunt de bani gata, altii norocosi in timp ce tu nu ... As aplica aici regulile universului cunoscut (singurele carora nu ma opun :D): la final ceea ce intra in ecuatia vietii noastre= ceea ce iese + ceea ce se consuma. Iar pana la final, mai aveti cale lunga. Si tu si ei.
Inteleg de ce vorbeai de curaj, ca imaginea e importanta, ca dezgolirea sufletului dezavantajeaza ..
dar nu mai sunt de acord. Imi vei da dreptate :D
Cunoasterea e cunoastere. Nu exista cunoastere corecta sau gresita. Exista, cum spuneai, o interpretare subiectiva. Si nici asta nu-i sau corecta sau gresita. Ar trebui sa fie maleabila :)
La regulile tale interne nu comentez, fiecare le are cum si le face si daca se afla in armonie cu ele, atunci sunt bune.
RăspundețiȘtergereEu daca plec in calatorie cu doua zile inainte stiu deja ce duc in bagaj si in mare sunt pregatite, bilete luate, am in minte ora de plecare. Iar plecarea se intampla cu maxim 20 min intarziere :)) Traseul este stabilit si fixate 2 max 3 obiective de vazut obligatoriu in rest la libera alegere.
Fara plan nu pot functiona.
Vezi tu nona, am experienta forumului, unde am intalnit atatia tineri care vad diferit lucrurile datorita varstei. In mod corect, dar conform limitelor conferite de experienta lor. Eu sunt la alta distanta, am fost pe drumul lor, dar ei nu au fost pe drumul meu, pentru ca nu au cum. La 25 de ani competitia conteaza, mie la 41 nu-mi pasa de ea. Ei cauta dominarea, pe mine nu ma intereseaza. Iar aroganta specifica tineretii cum ca ar detine secretul vietii...ma plictiseste atunci cand e vorba de mine, in general ma amuza.
Imi pare rau, nu vreau sa se inteleaga ca e rau sa fii de bani gata, nu. Norocul lor.Ceea ce vreau sa spun este ca provenim din lumi diferite. Cineva care nu stie ce inseamna lipsa nu va intelege ce inseamna sa-ti fie foame sau sa mananci paine cu ceapa o zi intreaga si sa fii fericit ca o ai si pe aia...de exemplu. Adica nu inteleg ce presupune sa-ti pierzi energia numai pt subzistenta, iar faptul ca nu ai haine de la D&G nu conteaza deloc...Generic vorbind.
Chiar si tu manifesti o usoara superioritate crezand ca ma doare imaginea si deja presupui ca le stii pe toate :)Deja stii tot, ai tras si concluzia, ca nu am dreptate, chiar fara sa stii unde ma aflu eu, ce am eu in spate, care e istoria mea, care sunt razboaiele mele...iti voi da dreptate la ce? Ca dezgolirea sufletului dezavantajeaza? :)) Dar eu stiu deja asta !
Despre cunoastere...mai sus cu un rand scrii 'Imi vei da dreptate'. Crezi ca ai o cunoastere. Te astepti sa ajung si eu la ea. O consideri buna. Ce te face sa crezi ca voi ajunge la aceeasi cunoastere ca sa-ti dau dreptate? Cand este subiectiva. Nu-ti insusesti o cunoastere daca nu o consideri sau buna sau rea. Dar in fond, cand intrebam spre cat sa tinda o cunoastere, ma refeream la mult sau putin. Clar exista cunoastere graduala.
Am deviat fara rost de la "gandul zilei".
RăspundețiȘtergereAs putea sa explic la ce ma refeream in mesajul precedent, dar nu vad rostul. Oricum nu vreau sa conving pe nimeni de nimic (reciproca e la fel de valabila). Singura precizare pe care as face-o, acum la final, este ca eu nu pun etichete de bun SAU rau. Ci doar de util sau inutil.