Doar pentru Ea

Nu îşi mai amintea pe unde o purtaseră paşii. Nu doar azi. Şi ieri, alaltăieri, multe din zilele trecute. Îşi înfigea mâinile în buzunare cu apăsare, parcă ar fi vrut să le înfigă până la durere. Dar pânza e pânză, nu cunoaşte decât uzura.

Se simţea pustiită de sentimente şi totuşi durerea sălăşuia în ungherele interiorului. Uneori îşi scotea mâna drapta din buzunar şi se lovea puternic cu pumnul în dreptul inimii. Îşi provoca altă durere, orice altă durere părea mai suportabilă. 

El s-a dus la cealaltă. Ea nu mai avea unde să se ducă. Umbla aiurea pe străzi, printre oamenii care păreau sperietori din câmpii. Da, prezenţa lor alungau ciorile, gândurile sumbre care o împresurau. Când se privea în oglindă i se părea că un nor cenuşiu poartă pe umeri.

Nu mai plânsese demult. Se gândea că e de bine, or fi secat lacrimile, măcar nu mai are ochii cât cepele.

Alteori o cuprindea dorul. De el. De pielea lui. De coapsele lui. Şi privirea...amintirea o făcu să scoată un sunet puternic, să alunge imaginea ca o stafie. Întindea palma...atingea doar răcoarea nopţii. Îşi privea palma. Era goală. O scutură frigul, pielea i se făcuse de găină. Îi era rău din cauza dorului ce o seca. Tuşi zgomotos, se forţă să respire. În loc de inimă avea acum o gaură. Mare cât o ghiulea. Vedea prin ea trotuarul pe care tocmai păşise.

Aşa nu se mai putea. 

Se gândi la toate 'sperietorile' care veniseră înspre ea în ultima vreme. Şi din vremuri mai vechi, din timpuri permanente. Pe unul îl întrebase odată dacă nu s-a plictisit să încerce. Nu, parcă era într-o boală lungă, trebuia să o întrebe, ea îl refuza şi o vreme se liniştea. Apoi nu mai rezista, o întreba din nou. Îl refuza de fiecare dată.

Altul insistase atât de mult încât s-a oprit la o discuţie cu el, i-a acordat şansa să-i vândă 'gogoşi'. Doar l-a privit. Probabil straniu. El i-a zis că îl priveşte de parcă ar fi văzut un prost. Parcă numai unul? Sunt atât de mulţi!

A fost şi unul mult mai tânăr. Era simpatic. Îl plăcea cât de cât. Dar el voia să o prezinte familiei. Ea nu avea nimic ce să-i ofere. Se mira cum nu vede el ce gaura mare are în locul inimii.

Şi ultimul...of, ultimul. Îi spusese direct că dacă ar fi mai tânăr cu 5 ani, i-ar face curte. Ea se gândi că dacă l-ar plăcea nu ar conta dacă are 52 sau 57. Apoi se gândi să nu-i răspundă nimic.  Orice ar fi zis, ar fi prelungit discuţia.

Era sătulă!

Şi în seara asta n-a mai rezistat. Voia să respire adânc, să se umple cu aer...nu mai suporta respiraţiile mici, scurte, de supravieţuire. L-a ales pe cel tânăr. Ce bucuros era el, ce scârbită era ea. De sine. Dar voia să scape de locul gol, voia să-l umple cu oricine, cu orice. Dar să fie ceva, acolo.

S-a dezbrăcat. El o sorbea. O săruta. O dezmierda. Ea spunea intruna 'nu încă'. Nu simţea nimic. Nu mişca nimic în ea. Nici o tresărire. Nici frigul din ea. Nici căldura lui. Şi câte nu-i făcea el. De toate. Perfect făcea. Spunea ca o bandă stricată ' nu încă'. Apoi s-a ridicat, s-a îmbrăcat şi a plecat. În uşă i-a aruncat, rostogolind spre spate: 'iarta-ma! Nu ai nicio vina. Ai fost perfect. Eu nu pot!'

Acum ştie că speranţa asta e pierdută. 

Va trebui să se vindece singură. Singură!

(Am să-ţi fac o listă cu 'ce nu ai voie să uiţi'. La aeroport va fi greu. Te duc, dar am să plâng. Ştiu că e timpul pentru alte începuturi. E timpul! Poveşti am trăit destule. E timpul şi pentru una frumoasă. Să-ţi fie bine! Nimic din ce ţi-am scris şi-ţi voi mai scrie nu pot să-ţi spun privindu-te. Nu e genul meu, să zicem aşa...Nu e genul nostru să ne despărţim definitiv. Am fost vecine de cărucior! Câte prietene pot să spuna asta?)