Am condus toată noaptea. Maşina. Prietena. Noaptea.
Indiferent de cursul evenimentelor, când nimic nu ni se pare veşnic, ceva se va întâmpla mereu: va crăpa de ziuă!
Soarele răsare, ca în fiecare zi. Căldura înşiră aceleaşi litere banale pe cer: Viaţa merge mai departe!
Pentru cei ce privesc în sus, pentru cei ce privesc în jos.
Nimic nu mă mai încălzeşte.
Interesant. Ca filozofie. Ştiam piesa, am mai ascultat-o (deşi nu prea e genul meu preferat), dar de această dată am ascultat mai cu atenţie versurile.
RăspundețiȘtergere:)) şi? s-a schimbat ceva?
RăspundețiȘtergereei, e o muzica potrivita pentru o anumita stare. Stare care nu mi-e caracteristica, iar filozofia imi place ca teorie, nicicand nu am fost in stare sa aplic practic. Sunt mai rationala decat imi place chiar si mie sa fiu.
In viata e necesar un dram de nebunie.
Daca mi-ar placea sa experimentez ceva, ar fi trairile in extrema, maxime.
Dar tot ratiunea este cea care ma impiedica sa ma abandonez.
Cred ca, in secret, si te rog sa nu mai spui la nimeni, ii admir pe Morrison, Joplin, Amy Winehouse pentru dramul cu kilogramul de nebunie.
La o scara muuuuult mai redusa simt si eu cum cred ca au simtit ei, ca ma strange pielea. Si nebunie...hmmmm poate cu pipeta, un strop sa am.
Insa...sunt suficient de sarita din tipare fara niciun stimulent, imi place nebunia cu capul limpede!
Poate că ceva senzaţii mai extreme nu mi-ar displăcea, dar până la o limită (mde! şi pe mine mă mai strânge pielea câteodată, dar n-am gânduri... foarte filosofice...) :)
RăspundețiȘtergereAici ne potrivim: cea mai bună nebunie e cea cu capul limpede. Ca adrenalina la şofat: parcă-i plăcut pe la 150 pe oră, dar peste 200..., ia las-o şi... marş acasă, că nu-i de tine! :))
ei, sofatul asta nu-i la fel la fete cum e la baieti.
RăspundețiȘtergereEu am mers max cu 140 si nu pt adrenalina, ci pt ca era drum intins si se putea. N-am mers cu mai mult pentru ca asa mi-am stabilit limita mea, cred eu ca e suficient sa merg cu 140.
In general sunt intre 100 si 120. Dar tot asa, pentru ca acolo simt ca am controlul masinii. Condusul pentru mine e echivalent cu deplasarea. Nu-mi da emotii de alta natura. Dar! am eu altceva ce-mi suscita interesul.
da privesti in sus si sa vezi cum dispare in zare sa privesti in jos si sa simti ca dispare totul este un amalgam de sentimente....dar:) ramane mereu un dar:)....si vin zorile incepe o noua zi ....
RăspundețiȘtergereda, asa zic si eu, mereu se va crapa de ziua. Spre norocul nostru.
RăspundețiȘtergerepup!